sâmbătă, 18 februarie 2017

Decizie NAZISTĂ la Budapesta: Statuia reputatului filosof György Lukács este mutată pe motivul că a fost marxist și evreu

 Decizie NAZISTĂ la Budapesta: Statuia reputatului filosof György Lukács este mutată pe motivul că a fost marxist și evreu
Din titlul acestei știri se vede ce orientarea ideologică are ziarul România liberă acum. Din ceea ce uită să scrie autorul (redacția) se poate deduce același lucru, plus ignoranța sau neglijența autorului. Să afirmi că «Lukács a avut o influență covârșitoare în formarea doctrinară a Noii Drepte atât în Europa, cât și în Statele Unite»  este o prostie pur și simplu. E vorba, evident de Noua Stângă.
Se ascunde sau uită că Lukacs, fiu de bancher evreu, revoltat probabil, ca alții, împotriva Tatălui, a fost comisar al culturii în guvernul revoluționar de la Budapesta  din 1918, al comunistului evreu Bela KUN, alias, desigur, Kohn.
Că ulterior, același Lukacs, devenit mai puțin dogmatic decât fusese până în 1956, și-a orientat ideologia spre ceea ce se numea pe atunci «revizionism», nu-l scutește de caracterizarea de comunist dogmatic la începutul carierei de filosof și de militant revoluționar.
Am avut ocazia să discut cu ideologul Lukacs câteva ore, în scopul realizării unui interviu (pentru revista Amfiteatru, cerut de Ioan Alexandru, poetul pe atunci redactor al revistei), pe care până la urmă Lukacs mi l-a refuzat, înlocuit cu o discuție liberă despre utopie și despre România.
Atunci am aflat, de la el, că fusese arestat în noiembrie 1956, iarăși ca ministru al culturii unui guvern revoluționar și încă tot comunist, chiar dacă antisovietic, și păstrat în România, cu domiciliu forțat la Hotelul Cota 1400.
Când am vorbit cu el era supravegheat de poliția lui Kadar, dar publica în Germania. Locuința sa era pe Belgrad rakpart, un apartament de secolul al XIX-lea, pe perete cu o imensă bibliotecă și cu portretul lui Lenin. Admiratorii criminalului Lenin să se abțină să observe că asta dovedește că era un comunist autentic și anti-stalinist.
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. 

A se compara cele două versiuni (mghiară și românească) ale articolului Republica  Maghiară a Consiliilor. 

Magyarországi Tanácsköztársaság

Republica Sovietică Ungaria

 


Nicolas Trifon. O notă despre Maximilien Rubel

L-am cunoscut foarte bine pe Maximilien Rubel, era un om de o onestitate intelectuala fara pereche. O mica precizare deci : Intradevar el s-a nascut "austriac" la Cernauti însa a devenit "român" înainte de a pleca în Franta si de a deveni "francez". De cultura germana, de o rara eruditie, el era un adevarat "citoyen du monde" si liber cugetator.
Printre altele, mi-a povestit amuzat cum el a fost fara sa vrea la originea publicarii în Romania comunista a Insemnarilor lui Marx despre români (1964), carte cu puternic continut nu numai antitarist dar si antirusesc care a semnificat începutul national-comunismului românesc. Lucrând la Institutul de istorie sociala de la Amsterdam, a întâlnit un istoric român caruia i-a indicat documentele...
Tot despre acest Institut, fondat si condus de un filozof anarhist olandez si gerat de "necomunisti", mi-a povestit cum la un moment dat s-a hotarât sa fie observati de aproape vizitatorii comunisti, având în vedere ca s-au constat mai multe cazuri în care anumite documente rare, compromitatoare pentru miscarea comunista sovietica, au fost literalmente mâncate de cercetatori si universitari veniti din est sau prosovietici din Occident.
In fine, o ultima anecdota care sublineaza originalitatea pozitiei lui : când Partidul comunist francez a anuntat ca renunta la "dictatura proletariatului" el a scris o tribuna în Le Monde în care explica cum ceea ce a existat în tarile autoproclamate comuniste a fost dictatura asupra proletariatului si în nici un caz dictatura proletariatului. Din aceste motive, Maximilien Rubel era "une bête noire", în Franta din acea epoca dominata de comunisti si procomunisti.
Nicolas Trifon

joi, 16 februarie 2017

Jules Verne, Castelul din Carpați, Victor Onișor și Alexandru Culcer.

 Pornind de la versiunea lui Victor Onișor a Castelului din Carpați, (unde traducătorul româniza toponimele francizate sau mascate de J. Verne) Alexandru Culcer a construit ipoteza unui contact direct cu România a marelui romanicer francez. A fost primul care a identificat sursa descrierilor peisajului românesc, prin intermediul lecturii din Elisee Reclus și a studierii unor fotografii făcut de un fotograf din Cluj, pe nume  Horvath, a ruinelor castelului Colț , fostă proprietate a familiei de nobili Cândea, maghiarizată Kendeffy.
Ipoteza a fost dezvoltată de Simion Săveanu, care fără a uita că ideea i-a fost dată de Alexandru Culcer, (cred că îi citează undeva articolul din pre3sa clujeană) a scris o carte întreagă, avînd mijloacele de a cerceta și publica, căci lucra la revista Magazinul. Nu e o revendicare de prioritate ci o simplă precizare, pentru biograful tatălui meu, care sper să mai apuc să fiu. Ca sî nu uita a sublinia în câte domenii exterioare specializărilor sale, a înaintat brusc, uneori nu destul de riguros, dar totdeauna curajos și argumentat, Tata. Dan C
 

RUPEA – VISCRI – HOMOROD – RUPEA
Sursa http://www.edituragrai.ro/?page=home&track_id=84
Accesul pe traseu. Din nord: E 60 (Oradea – Cluj Napoca – Tg.Mureş – Sighişoara – Rupea). Din sud: DE 60 (Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Rupea)
     Deşi s-a vehiculat mult ipoteza cã Jules Verne a vizitat România, nu existã nici o dovadã certã în acest sens. O parte din sursele de inspiraţie sunt dezvãluite chiar de romancier în „Castelul din Carpaţi”: lucrãrile a doi cãlãtori şi geografi francezi foarte cunoscuţi de contemporanii lor. Auguste de Gérando publica în 1845 monografia „Transilvania şi locuitorii ei”, iar Elisée Reclus, în revista „Tour du Monde” (1874) „Cãlãtorie în regiunile miniere ale Transilvaniei apusene”. Doi cercetãtori români ai biografiei lui Verne, Simion Sãveanu şi Ion Hobana, aduc argumente pertinente despre o altã foarte probabilã sursã de inspiraţie. Este vorba de Luise Müller (nãscutã Teutsch). Luise Teutsch s-a nãscut la Homorod pe 15 mai 1845, localitate unde tatãl ei era învãţãtor. În 1850 se mutã la Viscri (Weisskirchen) unde tatãl ei moare foarte tânãr. La 17 ani pleacã la Bucureşti unde lucreazã într-un salon de modã al unei cunoştinţe de familie.  La 19 ani se mãritã cu un elveţian, Bertschi, dar numai dupã trei ani rãmâne vãduvã. În 1873 se cãsãtoreşte din nou, de data aceasta cu un francez, Fabre, proprietarul unui hotel în Bucureşti. Rãmasã din nou vãduvã în 1878, se recãsãtoreşte cu un alt elveţian, Müller, care cumpãrã şi hotelul. Timp de trei ani Luise stã în Franţa, la Amiens, fiind un apropiat al familiei Verne. Nepoata familiei Müller mai pãstra în deceniul şapte al secolului XX obiecte dãruite de Jules Verne. Cercetãtorul Alexandru Culcer nu exclude ipoteza cã Luise s-a întors pentru scurt timp la Viscri, fiind însoţitã de Jules Verne. În orice caz, anumite denumiri de locuri şi persoane ne conduc în zona Rupea-Homorod-Viscri. Hermod (decriptat ca Homorod), dascãlul din „Castelul din Carpaþi” poate fi prototipul tatãlui Luisei, învãţãtor în Homorod. Dealul Orgall din acelaşi roman, decriptat de cercetãtori drept Gorgan, poate fi Dealul Gorganului (662 m.) din apropierea satului Viscri. Patak, decriptat drept, Pârâu, Pârâianu poate proveni de la denumirea satului Pãrãu, tot în apropiere de Viscri. De asemenea, Zinca Klork din „Claudius Bombarnac”, modistã la Bucureşti, Paris şi Beijing, pare prototipul Luisei Müller, modistã la rândul ei în adolescenþã. Considerãm cã aceste similitudini nu reprezintã doar simple coincidenţe. În acest prim traseu vã invitãm sã vizitaţi posibilele locuri de unde au putut izvorî sursele de inspiraţie pentru romanele lui Jules Verne.

0 km. – RUPEA. Oraş (6263 loc.). Staţie c.f. Obiective turistice: Cetatea Colhamului (sec. XIII-XIV). Biserica evanghelicã (sec. XIV-XVI) în stil gotic. Rezervaţie geologicã (formaţiuni de bazalt). Ape minerale clorosodice şi sulfuroase. Muzeu de etnografie.
6 km. – Fişer. Sat. Bisericã fortificatã (sec. XIV-XVI) cu picturi renascentiste.
16 km. – Buneşti. Sat. Cetate sãteascã cu bisericã evanghelicã (sec. XIV). Muzeu etnografic.
23 km. – VISCRI. Sat. Cetate ţãrãneascã cu bisericã evanghelicã (sec. XIII-XVI).
30 km. – Dacia. Sat. Cetate ţãrãneascã cu bisericã evanghelicã (sec. XIII-XVII).
41 km. – HOMOROD. Sat. Bisericã evanghelicã (1270) cu fresce din sec. XIV-XV. Cetate ţãrãneascã cu dublã incintã. Bãile Homorod – staţiune balnearã de interes local (ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sulfatate, sodice, mezotemale – 38 gr. C).
45 km. – RUPEA.

Alte surse - Jules Verne, poveste de amor la Viscri

Posted on

În medalioane: Jules Verne şi Louise Muller, la bătrâneţe
   Scriitor de succes, dar si un barbat atragator, despre Jules Verne se spune ca primea o multime de scrisori de dragoste si biletele parfumate din partea doamnelor a caror admiraţie reuşise să o stârneasca. Dintre toate însă, trei femei au reusit să marcheze profund viaţa scriitorului: este vorba despre verisoara lui, Caroline, soţia lui, Honorine, şi o a treia doamnă, o văduvă din Transilvania, Louise Müller. În urmă cu 120 de ani, celebrul scriitor Jules Verne a avut o idilă cu o săsoaică măritată din Viscri.

Căsnicie dificilă

    Verne s-a căsătorit la 29 ani cu Honorine Morel, o văduvă cu două fete. Căsnicia lor a fost presărată cu multe certuri. Soţia nu era de acord cu călătoriile scriitorului prin lume şi nu i-a înţeles spiritul de aventură. L-a părăsit de multe ori, retrăgându-se la Amiens cu fiul lor, Michel. Era convinsă că Jules o înşeală. În periplurile sale prin Europa de Est, Verne a vizitat şi România. Oamenii şi întâmplările de aici l-au inspirat pentru patru romane ştiinţifico-fantastice. Dar, adevăratul motiv pentru care scriitorul venea în România era Louise, o văduva din Transilvania care avea un hotel în Bucureşti, mai tânără decât el cu 17 ani.

De trei ori văduvă

    Luise Teutsch s-a născut la Homorod. În 1850 se mută la Viscri (Weisskirchen), unde tatăl ei moare foarte tânăr. La 17 ani pleacă la Bucureşti unde lucrează într-un salon de modă al unei cunoştinţe de familie.  La 19 ani se mărită cu un elveţian, Bertschi, dar numai după trei ani rămâne văduvă. În 1873 se căsătoreşte din nou, de data aceasta cu un francez, Oscar Fabre, proprietarul unui hotel în Bucureşti. Omul de afaceri care avea rude la Amiens, oraşul în care se mutase familia Verne. După 1880, între cele două familii s-a legat o strânsă prietenie. Oscar a murit înainte să vină pe lume al doilea copil al Louisei, o fetiţă. Săsoaica şi-a refăcut viaţa alături de Gustave Müller, care cumpără şi hotelul. Cu Gustave, Louise a avut două gemene.

Au trecut prin Braşov

    Louise l-a cunoscut pe Jules la Amiens, unde călătorea adesea cel de-al doilea soţ al ei. Mai apoi, au început vizitele prozatorului în Transilvania. El a stat în Homorod în casa Louisei şi, împreună,  între 1882 şi 1892, au vizitat mai multe locuri din Transilvania şi din Regatul României. Au navigat pe Dunăre, debarcănd la Giurgiu şi călătorind cu trenul până la Bucureşti. Tot împreună şi-ar fi con­tinuat călătoria cu trenul spre Braşov, apoi s-au oprit la Homorod. Într-una dintre călătorii, au vizitat Castelul Colţ.

Doar amantă

    Idila lor a fost trecută cu vederea la Nantes, dar în Viscri lumea ştia de văduva care se ţinea cu un francez. Louise a renunţat la tot ce avea în Transilvania şi la Bucureşti, hotărâtă să rămână în Franţa. A revenit însă în Transilvania. O legătură cu Jules Verne nu putea să-i ofere însă decât statutul de amantă, pentru că scriitorul ţinea la reputaţia sa. Cercetătorul Alexandru Culcer nu exclude ipoteza că Luise, atunci când s-a întors în ţară, să fi stat o perioadă la Viscri, alături de Jules Verne. Foarte retras în ultimii ani ai vieţii, Jules Verne a ars sute de scrisori intime, caiete cu socoteli şi numeroase manuscrise ine­dite. La 24 martie 1904, moare în casa sa din Amiens, la vârsta de 77 de ani. Louise i-a supravieţuit 26 de ani.

Scrisorile rătăcite

    Corespondenţa dintre Louise şi Jules a fost păstrată în casa unei fiice a Louisei din Bucureşti. Margareta Barbier, fiica acesteia şi nepoata Louisei, a povestit despre scrisorile păstrate într-un scrin vechi cu trei sertare, din casa de pe Strada Moşilor nr. 137. Louise a mai lăsat un testament care a fost deschis la moartea ei, în 1930. Spre surprinderea tuturor, a lăsat scrinul unei servitoare, nu rudelor. O dată cu mutarea familiei, scrinul s-a rătăcit. Printre lucrurile dăruite primei fiice, Eugenie, se aflau şi obiecte primite în dar de la Jules, o pendula, mai multe romane cu dedicaţie şi câteva machete de corăbii.

Dovezi la Homorod

    Că Louise Müller s-a născut în Homorod, nu există nici o îndoială. Ziarista braşoveană Camelia Onciu a descoperit în arhiva Bisericii Evanghelice însemnarea care dovedeşte că Louise Teutsch (numele de fată) s-a născut la 16 martie 1845 „din părinţi cununaţi“. Tatăl, Georg Teutsch, era cantor. Mama, Elisabeta, născuse cu moaşa Katharina Polgar. Naşul Louisei a fost Johann Greger. Într-o rubrică specială, după 14 ani, o altă mână a scris: „Confirmată la 17 aprilie 1859, de Karl Martin Pildner“.

Ce spun istoricii

    Istoricul Viorel Tigu susţine că „Jules Verne a fost la Colţ în jurul anilor 1887-1889, adus de către o doamnă de la Homorod, de lângă Braşov, pe care a cunoscut-o la Amiens“. Un alt cercetător care emite ipoteza că, Jules Verne ar fi avut o relaţie intimă cu Louise Müller, este Simion Săveanu. În cartea sa „Pe urmele lui Jules Verne în România”, el pretinde că romancierul, la îndemnul iubitei sale din Homorod, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la București şi apoi la Braşov şi, în final, la Homorod şi Viscri. Cu această ocazie ar fi vizitat şi Castelul Colţ, care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul „Castelul din Carpaţi”.

Nume româneşti

    Dovada că Jules Verne a călătorit în Transilvania sunt numele criptate în romanul „Castelul din Carpaţi” nume precum: jupanul Koltz, stapânul satului . Rodolphe Gortz este Radu Gorj, Miriota Cotz e, desigur, Mioriţa Colţ, ciobanul Frik e lesne de recunoscut ca Frig, platoul Orgal e, de fapt, Gorgan, deşi plasat altundeva decât versantul nordic al masivului Vulcan, Franz de Telek îşi găseşte corespondentul în forma românizată Te­leac. Dascălul Hemrod e Homorod şi, în fine, doctorul Patak îşi poate trage numele de la cuvântul maghiar care înseamnă „râuşor”, identificabil în zonă. La aceasta se adauga şi ilustratia editiei Hetzei a romanului (ve­che de mai bine de 100 de ani) în care se poate vedea asemanarea cu Cetatea Colţ.

Românii din romane

Keraban încăpăţânatul. Eroul omonim, refuzând să plătească taxa de traversare a Bosforului, îşi oferă o aventuroasă călătorie de-a lungul litoralului Mării Negre.
Claudius Bombarnac. Eroul e un român, Cincu, care călătoreşte clandestin, cu expresul transasiatic, din Rusia în China, în căutarea logodnicei sale, Zinca, implicându-se pozitiv în spectaculoasele tribulaţii legate de furtul şi recuperarea tezaurului împăratului chinez.
Castelul din Carpaţi. Apărut în 1892, este considerat printre cele mai bune 10 romane ale autorului. Acţiunea se petrece în Transilvania.
Mathias Sandorf. Reşedinţa eroului e situată undeva în districtul Făgăraşului, pe una dintre culmile muntoase care despart Transilvania de Valahia.

Nume criptate

Hermod – nume foarte asemănător cu Homorod, purtat de dascălul din „Castelul din Carpaţi”, poate fi prototipul tatălui Luisei, învăţător în Homorod.
Dealul Orgall – tot din romanul „Castelul din Carpaţi”, decriptat de cercetãtori drept Gorgan, poate fi Dealul Gorganului (662 m) din apropierea satului Viscri.
Patak – poate proveni de la denumirea satului Părău, tot în apropiere de Viscri.
Zinca Klork – din romanul „Claudius Bombarnac”, modistă la Bucureşti, Paris şi Beijing, pare prototipul Luisei Müller, modistã la rândul ei în adolescenţă.

Unde-i hiba, Herr Pleșu?

Andrei Pleșu, despre care se zice că ar fi filosof, aruncă pe piața ideilor recente, post-moderne, o așa-zisă definiţie a lui Bernard Shaw: „Patriotismul e convingerea că ţara ta este superioară celorlalte, din cauză că tu te-ai născut acolo.” 
Vom observa, elementar, că atitudinea patriotică nu impune cu necesitate ideea superiorității țării în care te-ai născut, față de oricare altă țară, eventual de preferință cea a vecinilor.  
Pleșu folosește fraza lui Bernard Shaw în mod deliberat manipulatoriu, pentru a induce disprețul față de patriotism, pe care îl identifică cu un soi de nombrilism și cu un complex de superioritate, de care suferă în acest caz chiar Andrei Pleșu, cel care vrea să ne convingă că face parte dintr-o elită și că doar unui membru al elitei (care a făcut ceva pentru «țărișoară») i se poate permite eventual, să se declare patriot. În articolul pe care l-am publicat aici, Vasile Lechințan propune o replică de bun simț la acest delir de superioritate pleșesc.
Mă întreb de ce, intelectuali de tipul lui Pleșu, se strofoacă pentru a ne convinge că nu avem dreptul să fim patrioți și că o declarație de iubire a țării de unde ne tragem, adică de fapt o declarație de iubire pentru cei din care ne tragem (familia mică) ar fi neapărat ridicolă. Sunt grupuri etnice, popoare întregi care sunt educate de sute sau mii de ani în acest spirit al superiorității față de alte neamuri. Spaniolii, portughezii, evreii, germanii, ungurii, englezii, americanii chiar rușii sau olandezii, puterile coloniale în general, și-au motivat acțiunea de cucerire și pe considerente de superioritate etnică, ba chiar rasială. Nu românii, după câte știu!
Ce-ar fi să se mai uite în jur Andrei Pleșu, ba chiar să se uite în oglindă, dimineața, în baie. Ca să întrebe ce drept, ce calități personale îl îndrituiesc să disprețuiască și să incite la dispreț față de aceia, mulți din fericire, care nu au alt păcat decât că își iubesc familia, fără să o declare constituită din genii, eventual peisajul în care s-au născut, spațiul, mai mult sau mai puțin mioritic, în care au deschis pleoapele spre lumea mare. 
Unde-i hiba, Herr Pleșu?