Propaganda antiromânească. Construcția vinovăției naționale generalizate

Într-un articol improvizat și indignat, de om prost, îngâmfat și prost informat, intitulat Spui că Eminescu e xenofob și antisemit? Delict de lez-majestate! ,
Petru Clej, «discută» chestiunea așa-zisului antisemitism al lui Eminescu.
Motivația revistei Acum de a se erija în bastion al lucidității și anti-naționalismului se găsește în acest comentariu al inginerului Ștefan N. Maier, redactorul-șef al publicației unde se adună, de o vreme, năimiții de tot soiul în compania unor evrei pe cale să-și reconstruiască o identitate virulentă. Campaniile repetate pe această temă sunt lansate, cum scrie Maier : «spre a domoli entuziasmul celor care vor să bage identitatea lor pe gât altora».
Trebuie să-l liniștim pe cetățeanul americano-român-evreu, căci îi înțelegem dorința și îl asigurăm că nimeni nu vrea să-l priveze de propria sa identitate, cea de evreu sau cea de cetățean al lumii, o altă formă a non-identității ca și a individualismului «ombilicar».
Deși, între teorie și practică, și în acest caz, distanța e mare.
Contest legitimitatea acestor profesorași care pregătesc doar, alături de diverși monitorizanți, de genul lui Marco Maximilian Katz, terenul pentru redobândiri și pensii de victime sau de urmași de victime. Numai proștii mai pot crede în natura principială a acestor discursuri care acoperă cu valuri de vorbe acțiuni în revendicare. Ele pot fi legitime dar nu se pot realiza fără negocieri transparente, fără eliminarea oricărui tratament privilegiat. Ceea ce nu doresc revendicatorii, fiindcă plăcinta prea mică ar fi greu de împărțit.
Îi deranjează pe unii dintre colaboratorii și redactorii publicației ACUM, dorința unor români, majoritatea populației unei țări care este România, de a-și păstra identitatea și valorile, cu luciditate dar fără amenințarea bețigașului mînuit în lecțiile unor profesori neinvitați, care vor să ne dea peste degete pentru a ne convinge că suntem niște vechi păcătoși care trebuie să-și plătească ACUM păcatele.

Dar nu-i deranjează pe cei de la ACUM, dorința, similară și onorabilă de altfel, a altora de a-și păstra identitatea, dorința ungurilor, secuilor, evreilor, sașilor, rutenilor, slovacilor, minoritari din România sau de aiurea, dorință care nu produce chiuiturile sau oftaturile de indignare ale colaboratorilor revistei ACUM.

Reproducerea uneia dintre versiunile poemului Doina de Mihai Eminescu, interzis în România vreme de o jumătate de secol, vrea să fie proba supremă a xenofobiei poetului. Cum știm, pentru lectura sau păstrarea unei ediții de poeme în biblioteca personală, conținând acest text, se făcea chiar pușcărie în România cominternistă, comunistă, unde strămoșii actualilor ideologi încercau să «implementeze» cu cnutul altă formă, altă versiune a aceluiași internaționalism antiromânesc.
Nici în perioada comunismului «național», cu toate contradicțiile ei, atitudinea oficială nu a fost netă, nu a fost mai lucidă în raport cu publicistica lui Eminescu.
Atracția produsă de interdicție a fost mai mare decât se prevedea. Tocmai pentru că, în loc să se reediteze, într-o lume controlată de cenzură, lucrările fundamentale de analiză sociologică, demografică și economică clasice, pentru a ușura repunerea în contexte istorice precise a activității ziaristice eminesciene, și prin asta dezamorsarea caracterului exploziv al acestei publicistici, s-a preferat «pragmatismul oportunist» din relațiile româno-evreiești (israeliene), cu ajutorul căruia se ajungea la finanțări ale economiei interne și la obținerea sau menținerea clauzei națiunii celei mai favorizate.

Acum, din fericire, unele dintre studiile care au fost interzise circulă, reeditate sau copiate și accesibile public pe siturile unor studioși. De pildă cartea lui Radu Rosetti, La Roumanie et les Juifs (1903), București, editată de Socec.

Există, deasemenea,  o ediție a poemului Doina, îngrijită de Magda Ursache și Petru Ursache, Editura Timpul, Iași, 2000, care cuprinde variantele ca și sursele foclorice ale poemului, repuse în contextul publicisticii politice eminesciene, însoțite de studiile analitice semnate de Perpessicius, editorul seriei de Opere, sau de Alain Guillermou, filolog francez de renume, specialist al literaturii române.
Dar publicistica orientată de la Acum nu contribuie la înțelegerea istorică și la receptarea corectă a acestei creații literare cu trimiteri politice, ci deformează și excită comentarii intolerabile, indignări autentice sau fandoseli, fiindcă autorii de la ACUM au o agendă de realizat, al cărui substrat propagandistic nu mai poate fi ascuns și acceptat fără reacții de respingere fermă.