vineri, 18 martie 2011

Sofismele de trei lulele ale lui Laszlo Alexandru

Sofismele de joasă speță ale acestui polemist năimit sau, pur și simplu, în căutare de sponsori, merită să fie consemnate. A echivala specificitatea acțiunii distructive a unor politruci cominterniști (întâmplător sau nu, evrei) asupra culturii române, în deceniile de la 1945 în sus, cu expresia unei deficiențe, naturală și aleatorie, platfusul, este o șmecherie de prost gust, care nu merită decât dispreț. Metoda reducerii la absurd contrazice documentele privitoare la efectul devastator al acțiunii acestor politruci, dintre care unii, precum Leonte Răutu, au supraviețuit propriei lor morți politice.

Îi recomand lui Laszlo Alexandru să citească documentele din cartea despre Epurarea cărților în România (1944-1964) a Lilianei Corobca, la editura Tritonic. Să studieze listele de cărți interzise editate de Paul Caravia. Și să încerce să înțeleagă că, pentru cultura română, vremea dătătorilor de lecții și epuratorilor s-a terminat. Lui LA îi stă bine în compania lui Moses Rosen, cel care a cutezat (și a fost lăsat să o facă fiindcă presiuni politice și interese diverse o cereau) să împiedice multă vreme editarea operei publicistice a lui Mihai Eminescu, sub pretextul că ar fi împănată de antisemitism. Acțiune de neiertat.

Firește, știu că LA face parte dintre aceia care sunt convinși că epurarea trebuia făcută, pentru a salva România de faccism, luptător antifaccist de baltă cum este, alături de epuratorul Flavius Schaffer și de șeful său, scriitorincul (mulțumesc lui Dan C. Mihăilescu, pentru invenție), românul Al. I. Ștefănescu. E adevărat, epurarea nu a fost realizată doar de comuniștii evrei, nu ar fi putut fi îndeplinită fără colaboraționiști români ca și de alte naționalități, dar idee epurării li se datorează acestora, șefilor acestora de la Moscova, a fost coordonată și realizată, cu avânt «revoluționar», grație inițiativei, tenacității și eficienței lor. În definitiv, nu aceasta era cultura lor. De ce ar fi protejat-o? Avangardist fusese, nu doar în acest domeniu, agentul Sașa Pană, prin revista Orizont, cu listele de morți civici pe care le publicase. 

Deci s-ar putea ca lecturile obligatorii să nu-i folosească lui LA de prima dată. În acest caz va trebui să le reia până îi vor intra în cap. Repetitio est mater studiorum.  

Laszlo Alexandru scotocește prin straiţa lui Grigurcu (2)

March 19, 2011

Citat: «Cum am fost bolnav în zilele acestea, am avut iresponsabilitatea (sic! dc.) de-a lua totuşi la răsfoit ultimele şase numere din Acolada. Pe lîngă impresia acută că n-am ce căuta pe-acolo, mi-a rămas gîndul la comentariul – literar, fireşte – semnat de Gheorghe Grigurcu în nr. 12/2010, p. 3. Se cheamă Un spirit curajos şi elogiază opiniile lui Nicolae Florescu (cel cu rubrica de la p. 22). Voi comprima aici argumentele pescuite din straiţa lui Grigurcu – doar atît că voi schimba conceptul în jurul căruia dau ele tîrcoale, tocmai pentru a le scoate în evidenţă absurditatea.
După etapa comunistă, care ne-a interzis accesul la libertatea cuvîntului, nici perioada actuală nu este lipsită de anumite servituţi ale gîndirii, care ne interzic să rostim adevărul pînă la capăt. Ne ferim, bunăoară, să ne pronunţăm sincer în legătură cu autorii care au… platfus. Este adevărat că, în literatura şi lingvistica românească, purtătorii de platfus au avut contribuţii importante. Iar în timpul celui de-al război mondial, oamenii cu platfus au fost persecutaţi îngrozitor. Să nu uităm însă că numeroşi indivizi cu platfus s-au pus ulterior în slujba stalinismului şi au contribuit la instaurarea Gulagului, care prin extinderea sa cronologică a fost chiar mai amplu decît Holocaustul. Dar “corectitudinea standard” ne interzice să ne referim la păcatele ulterioare ale celor cu platfus, invocînd mereu suferinţele lor anterioare.
Nicolae Florescu ar fi curajosul care, “cu lăudabilă hărnicie”, continuă să ne dezvăluie fără inhibiţii rolul mîrşav al autorilor cu platfus. El se referă, bunăoară, la cunoscutul procuror stalinist Silviu Brucan, metamorfozat după 1989 în profet al democraţiei nord-atlantice. Sau la “antiheideggerianul Nae Tertulian”, filosof marxist eşuat la Sorbona. Sau la “epopeicele vremuri ale Anei Pauker”. “Cine a dirijat atunci, cum, în ce mod, cu cîtă bunăcredinţă, o asemenea deteriorare a valorilor elementare în cultura română? Cine a batjocorit conştiinţa intelectuală prin astfel de fraude morale la nivelul societăţii româneşti? Cine a produs aceste rebuturi mentale profund dezaxate spiritual, pe care se sprijină actualmente viaţa noastră socială?”, se întreabă inflamat amicul Florescu. Iar celălalt amic, Grigurcu, îi arată cu degetul pironit acuzator: ei, oamenii cu platfus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu