duminică, 20 martie 2016

Bătălie juridică între mentalități la Uniunea Scriitorilor din România

Adunarea Generală Extraordinară [a Uniunii Scriitorilor] convocată pe 19 martie 2016 a avut loc. Menționez un articol echilibrat, precaut, pe această temă, publicat aici : https://pressone.ro/22-a-fost-sau-n-a-fost-revolutie-la-uniunea-scriitorilor/
Amenințarea difuzată de Nicolae Manolescu privind excluderea din Uniunea Scriitorilor din România (condusă de fostul ambasador al României la UNESCO) a funcționat, ca și rumoarea cum că agitația provocată de inițiativele lui Dan Mircea Cipariu și ale celor care sunt solidari cu ideea de reformă a Uniunii, ar fi doar calea pentru cucerirea prezidenției și nimic mai mult.
Nu cred că ar fi doar asta. Prin personalizarea procedurii și acuzele personalizate,  s-a evitat de fapt orice discuție critică liberă în cadrul Uniunii conduse de Manolescu asupra naturii reformei propuse, deși este evident că textul modificărilor de statut propuse de reformiști  nu este contrar intereselor colective ale membrilor. Aceste propuneri de modificare vor putea fi consultate de toată lumea și poate că unii dintre reticenți vor găsi motive să-și schimbe opiniile și să se lepede de frici.
Frica de excludere și de consecința acesteia, pierderea abondamentului (suplimentului) la pensie, a funcționat. Ca și neparticiparea organizațiilor zonale ale Uniunii, aflate în stare de expectativă, sub presiunii fricii și a lipsei de informații controlabile privitoare la personalitatea și proiectele sociale ale «reformiștilor».
Amintesc că suplimentul la pensie nu e plătit nici din banii dlui Manolescu, nici din bugetul bietei Uniuni, remarcabil erodat de bugetivori istorici de după 1989.
Ar fi de precizat că modificările de statut care au fost propuse de N. Manolescu, impuse și votate în adunările generale pe feliuțe, la care se referă de fiecare dată prezidentul, au avut tocmai rolul să întărească natura autoritaristă a conducerii Manolescu-Mihăieș și să permită pedepsirea oricărei contestații. Deși, reformele nu contestă asociația ci conducerea ei actuală, Manolescu, amenințând cu excluderi, vrea să demonstreze că între asociație și persoana lui ar exista un soi consubstanțialitate sacră, ca între trup și suflet. Uniunea sa fiind, după unii, întrupare duhului manolescian.
Mă îndoiesc că toți membrii Uniunii cred în această confuziune sacră. Eu unul nu cred.
Neparticiparea mea la această A.G.E. o explic, pentru eventualii curioși, prin faptul că nu aveam printre reformiști nici o persoană pe care să o cunosc suficient de bine pentru a-i semna o împuternicire în alb. Nu aveam nici mijloacele pecuniare și nici timpul de călătorit din țara frâncă la București pentru acest eveniment.
Faptul mă apără de excludere. Dar nu mă împiedică să cred că reforma va izbândi fiindcă toate semnele premergătoare există. Va fi o bătălie juridică, care va dăuna tuturor. S-a ajuns aici din pricina totalei lipse de transparență și de reactivitate colegială a conducerii manolesciene.
Sper că, măcar de data asta ambele grupări vor fi obligate să facă publice documentele juridice care servesc ca argumente în această confruntare între două mentalități.
Dacă nu sunt publicate sau difuzate toate documentele pe adresa membrilor reformiști sau nu, voi putea trage câteva concluzii pe care le voi formula când va fi momentul. (Dan Culcer)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu