luni, 22 iunie 2015

Ion Caraion. Cazul «Artur» și exilul românesc

Recitesc volumul de documente Cazul «Artur» și exilul românesc. Editura Pro Historia, București, 2006, din colecția de Documente publicată de INMER (Institutul pentru memoria exilului românesc), cu Un cuvânt înainte al editoarei Delia Roxana Cornea, care a colaborat cu arhivistul Dumitru Dobre.
Prima mea lectură, la apariția din 2006, a fost marcată de mirare și de puseuri de indignare. Acum cred că lectura indignată și moralizatoare a acestor documente excepționale nu corespunde conținutului, este inadecvată, chiar prostească. 
Pot dovedi prin citate din presa din România că aceasta a fost lectura dominantă. 
Notele informative ale lui Ion Caraion și rapoartele, comentariile ofițerilor de informații, merită o atenție deosebită. E necesară extragerea și verificarea informațiilor incluse prin alte surse accesibile, dosarele altor persoane urmărite de Securitate. Mai ales atunci când cei care este vorba sunt la rîndul lor informatori mai mult sau mai puțin docili și harnici.
Evoc aici lectura dosarele SIE ale publicației Glasul Patriei, a căror redactori erau mai toți foști deținuți politici, recrutați ca informatori în pușcărie cu câteva luni sau săptămâni înainte de eliberarea surevenită prin decizia de amnistie din 1964 și care se supravegheau și se «turnau» din precauție, reciproc, pentru a nu li se putea reproșa inactiviatea sau omisiunea de denunț, pedepsită după mai vechiul cod penal comunist. Eliberare despre care recrutorii cinici știau în momentul recrutării, nu și victimele.
În toate cazurile, indiferent ce temă atinge, Ion Caraion scrie nu doar ca un artist ci, mai ales ca un observator extraordinar și un patriot. Nu e vina lui Ion Caraion că interlocutorii săi nu au un nivel intelectual corespunzător, că sunt blocați de rutină, că nu au capacitatea de a modifica ceva din funcționarea inerțială a sistemului pe care îl slujesc, așa cum credea, spera probabil Caraion, adresându-li-se pentru a le sugera comportamente și soluții de politică înaltă, pe terenul culturii. și nu numai.
Este curioasă lipsa totală de comentarii a editorilor, pe marginea ideilor lui Caraion, a referințelor la situații cu valoare politică deosebită. care meritau măcar o scurtă reconstituire de contexte.Tăieturile operate în text [...] nu sunt motivate sau explicate.
O Notă [informativă] pasionantă este cea cu nr. 151/W.M./00171/61.421 din 06.06.1976 (p. 138-151, ff. 167-185 din dosarul de rețea al scriitorului.
Voi reveni cu citate ample.
Înainte însă, merită transcrisă o fabulă de circulație încă orală și deci anonimă prin anii 80 în România. Ea poate fi intitulată : Șoarecele, pisica și balega.
Un șoarece este urmărit de o pisică pe un câmp unde pasc niște vaci. De spaimă, paralizat, șoarecele se oprește în spatele unei vaci. Aceasta îi spune că îl va ascunde și se balegă peste el. Balega acoperă șoricelul, care se crede salvat. De bucurie mișcă vârful codiței, care însă rămăsese neacoperit de balegă. Pisica îl pierduse din vedere dar deodată observă mișcarea. Se apropie, prinde codița, trage șoricelul din balegă, îl trece prin iarbă ca să-l curețe nițel și apoi îl înghite pe nemestecate. Care-i morala? 
Nu toți cei care se cacă pe tine îți vor răul. Nu toți cei care te scot din rahat îți vor binele. Iar dacă ai ajuns în rahat, nu mișca din codiță până nu ești sigur că a trecut primejdia.
Voi explica raportul dintre Artur și fabulă.
Nu cred că grațierea și eliberarea lui Ion Caraion ar fi fost un troc, consecințe ale acordului de colaborarea ca informator dat de Ion Caraion Securității, așa cum unii comentatori neinformați au scris cu prea mare grăbire. E suficient să se verfice datele semnării angajamentului și data eliberării, precum și data emiterii decretului de grațiere din 1964 (al cărui text nu a fost, dealtfel, publicat atunci în Buletinul oficial, fiind deci de uz intern, cunoscut de supraveghetori dar nu și de deținuți).În fine, Caraion mai avea de făcut 20 de ani de temniță grea.
Deținuții politici care au semnat angajamentul de informator în 1964 nu știau că vor fi eliberați. Li se cerea să semneze pentru un eventual tratament mai omenos sau pentru mici privilegii. Promiteau să dea note informative despre codeținuți, deveneau astfel informatori de celulă. Să se țină seama că relațiile din interiorul pușcăriei erau puternic tensionate, rareori de armonie, condițiile de coabitare, constrângerile de tot felul, înfruntările de caractere și sensibilități, inclusiv opozițiile politice reziduale nu puteau fi evitate, erau probabil încurajate de supraveghetori, pentru a induce zâzania necesară : divide et impera!