Treceți la conținutul principal

Dan Culcer. Ciufut. Evrei de munte. O etimologie

După Lazăr Șeineanu în Influența orientală asupra limbei și culturei române, II. Vocabularul. 1. Vorbe populare, București, Editura Librăriei SOCEC&Comp, 1900, cuvântul CIUFUT ar fi un adjectiv și un substantiv, folosit ca o poreclă pentru ovrei și însemnând sgârcit, cumplit. Citează contextele din Dicționarul lui Laurian, t.I,709 (Ce mai cerșiți de la un ciufut ca acesta) și Kirileanu, t.III, 3(Negustor cu dare de mână dar cifut și inschinzar). Apoi continuă în franceză : čufut, poreclă grosolană și disprețuitoare dată evreilor; figurat avar, cupid, încăpățânat - corupt d. ar. yehud "evreu; cum. ğuhud "judæus"; bulg.čifut; serb.čivut "tolbaș și evreu"- ca poreclă. Și termină notând că Civut este numele unui monstru antropofag în poveștile sârbești, ngr. ζΙΦζΥΙ.

Această etimologie, a unui mare lingvist, deschizător de căi noi în cercetarea limbii române, este marcată de o bizară uitare, pentru un mare savant evreu.
În regiunile montane al Caucazului trăiau și trăiesc încă populații care se numesc Dagh Chufut, fără nici o nuanță pejorativă. Iată ce se scrie în Wikipedia, la acest paragraf al evreilor de munte :
Ils se désignent entre eux sous le nom de Juhuro (ou Juvuro, en dialecte Kouba), signifiant "Juifs". Suite à l'immigration de juifs d'Allemagne au 10e siècle, ils nomment ces derniers "Juhuro Esghenezini" (donc Ashkenazi) alors que les autochtones s'auto-désignent comme Juhuro Imuni (juifs de notre région, donc du Caucase-Est), ou encore Ivri (Hébreux) ou Yehudi. Dans les écrits bibliographiques, ils sont les Juifs du Caucase Est, de la montagne, les Juifs Tat, les Juhur, les Dagh Chufut. En Russie, ce sont les Gorskyie Yevrei (Juifs de la montagne).

Localisation

La majorité vit au Daghestan, (près de la Tchétchénie russe), à Kaitag et Magaramkend, à Derbent (Darband), la ville la plus méridionale de la Russie, et à Makhatchkala, la capitale de cette république. Ils vivent aussi dans quelques villages d'Azerbaïdjan, et à Kouba (célèbre pour ses tapis). Quelques-uns vivent à Grozny, Gorny… De 1970 à 1990, la majorité émigra en Israël, aux États-Unis ou à Moscou.

Il est difficile d'évaluer la population car ces juifs ont été intégrés, lors des recensements, au total des populations juives. En 1979, ils étaient 19 000 au Daghestan et 35 000 en Azerbaïdjan. La proportion de « Juifs de la montagne » est inconnue. Le site Web "Ethnologue " estime le chiffre total à 101 000. Quelque 70 000 vivent en Israël.

Langue
Juifs des montagnes au début de XXe siècle.

Ils parlent le juhuri, ou judéo-tat (Moyen Perse, langue iranienne de l'époque Sassanide, aussi appelée Pehlevi). Le juhuri est une branche iranienne des langues indo-européennes.
Cette langue ressemble assez à sa « cousine », la langue des musulmans Tats d'Azerbaïdjan, mais a acquis beaucoup des caractéristiques linguistiques sémites, y compris le aïn guttural.

Au début du XXe siècle, les Juhuro utilisèrent l'écriture hébraïque (et donc l'alphabet hébreu), puis l'alphabet latin, pour utiliser à partir de 1920 l'alphabet cyrillique russe.

Origine ethnique et histoire

On pense que les Juhuro-Tat habitent le Caucase depuis des lustres. Leurs lointains ancêtres viennent du Sud-Ouest de la Perse (Iran actuel). Ceci explique le fait que leur langue est le moyen-persan de l'ère Sassanide (224-650). L'écriture correspondante est le "Pahlavi", qui est une déformation du mot "parthe", du nom du peuple et de la civilisation du même nom du N-E de l'Iran (250 av. J.-C./226 ap. J.-C.).

Les "Juifs de la montagne / Juhuro" se sont établis en Albanie caucasienne au Ve siècle et VIe siècle et établirent des liens avec les populations du Daghestan voisin. Leur tradition indique qu'ils vivaient dans le Caucase oriental depuis -722.

Il y a plusieurs théories sur leur origine : l'une prétend que les Parthes et Sassanides ont installé là des colonies juives dans le Caucase pour prévenir les incursions de tribus nomades venant des steppes du Pont (Nord-Est de l'Asie Mineure, Turquie actuelle). L'autre soutient la thèse de Tats convertis au judaïsme (et inversement que les Tats musulmans actuels… sont d'anciens juifs Tat convertis). Une autre enfin évoque une ascendance Khazar, assez improbable d'ailleurs car installés au Caucase bien avant le royaume Khazar. Mais une alliance avec le Khanat Khazar n'eût pas été improbable et ils ont pu accueillir des juifs Khazar après la chute de ce royaume Khazar entre les Xe siècle et XIe siècle. Ces juifs descendirent des montagnes vers les plaines côtières entre le XVIIIe siècle et le XIXe siècle mais gardèrent ce nom de « Juifs des montagnes ». Dans les villages (aouls, terme Tatar désignant un village fortifié du Daghestan), ils avaient un quartier bien à eux, ainsi que dans les villes. Ils adoptèrent la tenue vestimentaire des montagnards mais conservèrent les rites et codes religieux juifs. Alors qu'ailleurs en Asie centrale on leur interdisait de posséder ou cultiver la terre, ici et au XIXe siècle ils étaient fermiers, cultivateurs, céréaliers… La culture du riz était leur plus vieille tradition mais ils élevaient aussi le ver à soie et cultivaient le tabac et la vigne. Juifs et Arméniens voisins pratiquaient cette culture de la vigne, interdite aux musulmans par leur religion. C'étaient aussi de bons tanneurs: le tannage était leur 3e activité après l'agriculture et la culture vivrière. Dans les villes ils pratiquaient le commerce et l'artisanat.

À l'époque soviétique, on les autorisait à perpétuer leurs activités économiques, quoique à l'intérieur de structures collectives de type kolkhoze .Cependant ils vivent actuellement côte à côte avec les autres groupes ethniques. Avant l'ère soviétique, les enfants (garçons seulement) étaient scolarisés à la synagogue. Puis apparurent de nouvelles écoles élémentaires, où l'enseignement était dispensé en tat jusqu'au début de la Seconde Guerre mondiale. Le premier journal en langue juhuro (Zakhmetkhech : "les Travailleurs") parut en 1928. Après la guerre, le russe était la langue unique pour l'enseignement au Daghestan et le journal cessa de paraître. Néanmoins, les intellectuels juifs sont toujours très actifs sur la scène culturelle du Daghestan (acteurs, écrivains, poètes…).

Liens externes

* Michel Tendil, La tribu perdue des Juifs du Caucase [archive], Caucaz.com, 18 juin 2007
* (en) "Report for Tats" [archive] — Ethnologue (consulté le 8 juin 2006)
http://fr.wikipedia.org/wiki/Juifs_des_montagnes
http://snipurl.com/73dt7


Este evident că Lazăr Șeineanu știa ceva despre existența unei asemenea populații de evrei de munte din zona caucaziană, de vreme de pomenește de alt nume pe care și-l dădeau aceștia, yehud, dar nu știa că printre etnonimele folosite de aceștia se afla și acela de ciufut, evident fără nici un sens peiorativ. Ar fi fost anormal ca aceste populații să se autodisprețuiască. Ciufut nu a fost de la început o poreclă ci numele unei neam cu care românii (păstorii?) au fost în contact fără îndoială demult.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

Denunțul lui Nicolae Manolescu și principiile

 « Oare de ce toți comuniștii recurg la etichetele „fasciști”, „naziști” sau „legionari” când nu sunt în stare să argumenteze ceva?» zicea un comentator pe nume Florin 5.10.2019 la ora 2:05 am pe situl G4MEDIA Dreptacii autentici sau simulanții fac la fel. În numele cărei istorii își scrie denunțul său Nicolae Manolescu, a tatălui sau a fiului? Dacă nu cumva, act de prietenie neașteptată, Nicolae Manolescu vrea să mă ferească să cad în prăpastie. În ce prăpastie? A «antisemitismului», desigur, din care el a ieșit pentru a-i face plăcere lui Michael Shafir, pe când acesta își exercita încă meseria de paznic în Panopticonul lui Jeremy Bentham, versiunea localizată în colonia penitenciară, România. În ultimul număr al revistei România literară , 51-52, 2023, Nicolae Manolescu deformează  sensul articolului meu din Vatra, intitulat  Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare , citând «indignat» câteva