vineri, 24 februarie 2017

«Radu Tudor» de la RFI și săpunul nazist

 Într-o emisiune a Radio France International, al cărui text se poate citi aici
http://www.rfi.ro/politica-93343-roman-supravietuitor-holocaust-discurs-trump-goebbels
ziaristul Radu Tudor (nume cu rezonanțe de pseudonim de la Europa Liberă, de pe vremuri) publică declarațiile unui bătrân evreu din Sighet, locuitor în Statele Unite, supraviețuitor.
Abby Weiner declară: «M-am însurat, am avut copii, și la școală, când au început să vorbească despre Holocaust, fiul meu m-a declarat voluntar.  Așa am început să vorbesc. Am ajuns acum la o vârstă, 87 de ani, și-mi dau seama că n-am rămas prea mulți, noi supraviețuitorii, pentru a depune mărturie.  Vizitez universități, școli, biblioteci publice, alte locuri, pentru a descrie ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial. Dacă nu știi, se va repeta.  Te uiți la liderul de astăzi al Americii.  Când a ținut un discurs aici, în zona noastră, atâtea cuvinte în cod [NOTA Dan C. nu știu ce vrea să zică!] a folosit că mi-am adus aminte de Goebbels și ceilalți, care vorbeau la fel.  E periculos.  M-a dus cu gândul înapoi la Sighet, unde familia mea a trăit sute de ani. Străbunicii mei s-au născut acolo. Și totuși, cu o trăsătură de condei, cu o simplă semnatură, peste șase milioane de vieți au fost făcute praf, săpun. Nimic nu s-a ales din ele.  M-am întors la Auschwitz de câteva ori, cu soția și fiica. Au fost foarte șocate. În vremurile de astăzi, dacă vrei să înveți cu adevărat istorie, acolo trebuie să începi, acolo unde a început totul. E adevărat, a început în ghetourile de acasă, dar uciderea industrială, în masă, a început la Auschwitz.»
 E dreptul lui Abby Weiner să declare ce vrea, dar obligația unui ziarist este să specifice rezervele sale profesionale, dacă declarația este inexactă. După 1945 a circulat minciuna fabricării în uzine naziste a unui săpun din grăsimea unor evrei. Mulți i-au dat crezare, o vreme. Apoi datorită unor istorici neconformiști, s-a dovedit că era un act de propagandă, fără nici un temei real.
Iată că vechea minciună propagandistică reapare din când în când. Că Abby Weiner s-a obișnui să o folosească ca argument narativ, e aproape normal, dar este o descalificare profesională și morală pentru un ziarist, dacă lasă minciuna să circule fără nici o rezerevă.
Informația mi-a parvenit fiindcă un ins care se numește Petru Clej, și care se declară ziarist și el, m-a integrat pe lista lui de comunicări. Îi mulțumesc că mă face atent când apar astfel de stupidități.

duminică, 19 februarie 2017

România nu e amenințată de „glo­balizare“ și de o „corectitudine politică exa­gerată“ ?

«România nu e amenințată de „glo­balizare“ și de o „corectitudine politică exa­gerată“ și nici de „încercările de ero­dare“ obscure ale unității națiunii, de­nun­țate în Apel, ci de încercările vizibile ale unei oligarhii politice de a guverna în fo­los propriu, încercând să abuzeze de pu­te­rile conferite de alegeri pentru a se salva de pedeapsa legii. Nu istoricii, nu jur­na­liș­tii, nu scriitorii și artiștii nimicesc na­țiu­nea, ci corupția politică sau universitară, refuzul reformelor ori restaurația fățișă. De aceea, patriotismul se află în aceste zile în stradă și de partea străzii, și nu în au­la unei instituții osificate, nici măcar con­servatoare, ci devenite de-a dreptul re­ac­ționare.» (Andrei Cornea)

Nu e prima dată că Andrei Cornea sare ca ars când se evocă în spațiul public, de altcineva decât sfătoșii săi colegi din GDS-ul vechi și nou, patriotismul. Acesta nu aparține, bineînțeles, academicienilor semnatari ai unui Apel recent, cum nu aparține nici lui Andrei Cornea, nici mulțimii de protestatari care manifestă în stradă în acest fine de iarnă, nici guvernului  care își apără membrii și ciracii cu ordonanțe de urgență.
Andrei Cornea, ca și alți virtuali lefegii de toate culorile și nuanțele, pornesc acum de la teza că răul este exclusiv interior (greșită este doar declararea exclusivității sursei răului!). 
Mi se pare ridicolă, dacă nu chiar grav manipulatorie, negarea, cu atâta siguranță și dezinvoltură, a existenței unor presiuni geopolitice asupra României, ca stat unitar, negarea existenței unor proiecte de dezmembrare, considerate imposibile sub pretextul că legislația internațională nu le-ar permite, când avem exemplul exploziei sau imploziei recente (cum vreți!), sub diferite pretexte, a  Irakului, a Libiei, a Libanului, a Iugoslaviei, ca să nu descriu toată zona Orientului Apropiat și Mijlociu și a marginilor fostului imperiu sovietic. Ce să mai vorbim de Africa! 
România nu este amenințată de globalizare, zice Andrei Cornea. Așa este, nu mai este amenințată căci este deja distrusă de globalizare, ca și atâtea alte țări este-europene colonizate de trans-naționale, după 1989.
Cum explică Andrei Cornea declarațiile recente ale prezidentului Dodon în vizită la Putin? 
https://romaniabreakingnews.ro/moscova-proiectia-avansului-rusiei-spre-carpati-intre-dodon-si-prostituate-rusoaice/
Andrei Cornea și alți adepți (impliciți) ai globalizării nu cunosc, sau se fac a nu le cunoaște, sutele de mii de mesaje iredentiste și presiuni politice ale adepților Ungariei Mari, ai autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc?  Știe ceva Andrei Cornea despre militarizarea acestor mișcări? A auzit de proiectul autonomist depus la Parlament și publicat sau în curs de publicare în Monitorul oficial? Dar de Asociația celor 64 de comitate și de alte ongeuri maghiare cu scopuri iredentiste declarate? Anti-evreismul public al multora din conducătorii acestor rețele de acțiune nu îl alertează? Poate că apariția unei noi Regiuni Autonome Maghiare în centrul României i se pare
dezirabilă și legalizabilă lui Andrei Cornea, în numelel dreptului la auto-determinare a  naționalităților, pentru care militase și tăticul dânsului, ca membru al Partidului Comunist din ilegalitate, conform proiectului kominternist integrat și neabrogat la data adeziunii sale politice? 
Recunosc, cu experiența de fost locuitor român, minoritar dar perfect bilingv, într-un Târgu-Mureș sub administrație maghiară, consider că un astfel de proiect etnocentric, de ghettoizare, se opune ideii mele despre stat și despre drepturile acordate unei minorități etnice, în interiorul unui stat cu o majoritate etnică românească indiscutabilă, tratată cu dispreț, atât din interior (toate guvernele s-a supus presiunii globalizante) cât și din exterior (chemările abuzive la raport a liderilor români, după 1990, la ambasadele Statelor Unite sau a Israelului), din 1990 încoace.

Este oare patriotismul doar o misiune de camuflaj?

 E a două oară în săptămâna asta că am dezagreabila ocazie de a vedea cum funcționează mașina de propagandă instrumentată de Andrei Pleșu.
Propagandistul inventează un caz de imbecilitate evidentă, pentru a i se opune în numele spiritului critic și pentru a induce opinia că această formă malignă de «patriotism» ar fi un fenomen «tipic» în România, pentru mentalitatea acelora care se revendică de la o astfel de atitudine civică, numită patriotism.
Chiar dacă specimenul, care prilejuiește propagandistului această diatribă, există în realitate, chestiunea este secundară. Andrei Pleșu își bate joc de patriotism ridiculizând atitudinea însăși, în mod repatat, fiindcă nu ne dă, deși ar avea destul surse, exemple de patriotism real, dintre chiar beneficiarii burselor pe care le distribuie fundația sa, de persoane acționând exact așa cum o cere Andrei Pleșu, adică cu spirit critic, cu luciditate, fără «batiste pe țambal» dar constructiv. De ce nu le evocă, măcar în treacăt existența, pe plaiurile mioritice de a căror descriere mizerabilistă se ocupă Andrei Pleșu, pentru un coltuc de cozonac? Pamfletul sau scrierile umoristice vor fi vocația sa? Sau nu vrea să se spună că se laudă cu propriile sale realizări?

A se citi : Andrei Pleșu, Patriotismul ca misiune de camuflaj /26 decembrie 2016, 08:22
http://adevarul.ro/news/societate/patriotismul-misiune-camuflaj-1_58602a9d5ab6550cb8c33b03/index.html


Moda lepădării de sine se manifestă recurent

Moda lepădării de sine se manifestă recurent. În toate epocile istoriei românilor. A devenit «virală» după 1945, s-a stîmpărat din 1964 până prin 1980, a bântuit în vremea grea a crizei ceaușiste, mai ales printre emigranți, s-a calmat când românii s-au trezit revoluționari și a reapărut când propaganda globalizării, neocolonială, a privatizării obligatorii, însoțind distrugerea țesutului economic al României, a activat acuza "vinei colective" ( toți românii declarați responsabili de o politică care ar fi produs holocaust între 1940 și 1944).
E o boală endemică, specifică românității ? Mă îndoiesc, deci exist. Ca român descendent din polonezi, care s-au stabilit pe Tisa înainte de 1600. Sau poate descndent din vlahi locuind pe teritoriul Poloniei actuale, a Ucrainei actuale, care se autoguvernau acum șase secole pe baza legii și tradiției numite « Jus walachicum»(vezi studiile istorucului Dimitrie Mototolescu)
Publicarea versiunii franceze a acestui text important mi se părea o datorie, fiindcă va permite eventualilor cittitori francofoni să înțeleagă de ce întâlnesc adesea, nu doar printre intelectualii români, astfel de specimene, de inși care refuză să mai vorbească limba română, ba chiar îți inventează ascendențe care să le motiveze lepădarea.
Dan Culcer
Citiți în Biblioteca lui Dan Culcer versiunea franceză a articolului/pamfletului lui Mircea ELIADE. NE PLUS ÊTRE ROUMAIN  !  (A nu mai fi român), Originalul a apărut în volumul Oceanografie, 1934

sâmbătă, 18 februarie 2017

Decizie NAZISTĂ la Budapesta: Statuia reputatului filosof György Lukács este mutată pe motivul că a fost marxist și evreu

 Decizie NAZISTĂ la Budapesta: Statuia reputatului filosof György Lukács este mutată pe motivul că a fost marxist și evreu
Din titlul acestei știri se vede ce orientarea ideologică are ziarul România liberă acum. Din ceea ce uită să scrie autorul (redacția) se poate deduce același lucru, plus ignoranța sau neglijența autorului. Să afirmi că «Lukács a avut o influență covârșitoare în formarea doctrinară a Noii Drepte atât în Europa, cât și în Statele Unite»  este o prostie pur și simplu. E vorba, evident de Noua Stângă.
Se ascunde sau uită că Lukacs, fiu de bancher evreu, revoltat probabil, ca alții, împotriva Tatălui, a fost comisar al culturii în guvernul revoluționar de la Budapesta  din 1918, al comunistului evreu Bela KUN, alias, desigur, Kohn.
Că ulterior, același Lukacs, devenit mai puțin dogmatic decât fusese până în 1956, și-a orientat ideologia spre ceea ce se numea pe atunci «revizionism», nu-l scutește de caracterizarea de comunist dogmatic la începutul carierei de filosof și de militant revoluționar.
Am avut ocazia să discut cu ideologul Lukacs câteva ore, în scopul realizării unui interviu (pentru revista Amfiteatru, cerut de Ioan Alexandru, poetul pe atunci redactor al revistei), pe care până la urmă Lukacs mi l-a refuzat, înlocuit cu o discuție liberă despre utopie și despre România.
Atunci am aflat, de la el, că fusese arestat în noiembrie 1956, iarăși ca ministru al culturii unui guvern revoluționar și încă tot comunist, chiar dacă antisovietic, și păstrat în România, cu domiciliu forțat la Hotelul Cota 1400.
Când am vorbit cu el era supravegheat de poliția lui Kadar, dar publica în Germania. Locuința sa era pe Belgrad rakpart, un apartament de secolul al XIX-lea, pe perete cu o imensă bibliotecă și cu portretul lui Lenin. Admiratorii criminalului Lenin să se abțină să observe că asta dovedește că era un comunist autentic și anti-stalinist.
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. 

A se compara cele două versiuni (mghiară și românească) ale articolului Republica  Maghiară a Consiliilor. 

Magyarországi Tanácsköztársaság

Republica Sovietică Ungaria

 


Nicolas Trifon. O notă despre Maximilien Rubel

L-am cunoscut foarte bine pe Maximilien Rubel, era un om de o onestitate intelectuala fara pereche. O mica precizare deci : Intradevar el s-a nascut "austriac" la Cernauti însa a devenit "român" înainte de a pleca în Franta si de a deveni "francez". De cultura germana, de o rara eruditie, el era un adevarat "citoyen du monde" si liber cugetator.
Printre altele, mi-a povestit amuzat cum el a fost fara sa vrea la originea publicarii în Romania comunista a Insemnarilor lui Marx despre români (1964), carte cu puternic continut nu numai antitarist dar si antirusesc care a semnificat începutul national-comunismului românesc. Lucrând la Institutul de istorie sociala de la Amsterdam, a întâlnit un istoric român caruia i-a indicat documentele...
Tot despre acest Institut, fondat si condus de un filozof anarhist olandez si gerat de "necomunisti", mi-a povestit cum la un moment dat s-a hotarât sa fie observati de aproape vizitatorii comunisti, având în vedere ca s-au constat mai multe cazuri în care anumite documente rare, compromitatoare pentru miscarea comunista sovietica, au fost literalmente mâncate de cercetatori si universitari veniti din est sau prosovietici din Occident.
In fine, o ultima anecdota care sublineaza originalitatea pozitiei lui : când Partidul comunist francez a anuntat ca renunta la "dictatura proletariatului" el a scris o tribuna în Le Monde în care explica cum ceea ce a existat în tarile autoproclamate comuniste a fost dictatura asupra proletariatului si în nici un caz dictatura proletariatului. Din aceste motive, Maximilien Rubel era "une bête noire", în Franta din acea epoca dominata de comunisti si procomunisti.
Nicolas Trifon

joi, 16 februarie 2017

Jules Verne, Castelul din Carpați, Victor Onișor și Alexandru Culcer.

 Pornind de la versiunea lui Victor Onișor a Castelului din Carpați, (unde traducătorul româniza toponimele francizate sau mascate de J. Verne) Alexandru Culcer a construit ipoteza unui contact direct cu România a marelui romanicer francez. A fost primul care a identificat sursa descrierilor peisajului românesc, prin intermediul lecturii din Elisee Reclus și a studierii unor fotografii făcut de un fotograf din Cluj, pe nume  Horvath, a ruinelor castelului Colț , fostă proprietate a familiei de nobili Cândea, maghiarizată Kendeffy.
Ipoteza a fost dezvoltată de Simion Săveanu, care fără a uita că ideea i-a fost dată de Alexandru Culcer, (cred că îi citează undeva articolul din pre3sa clujeană) a scris o carte întreagă, avînd mijloacele de a cerceta și publica, căci lucra la revista Magazinul. Nu e o revendicare de prioritate ci o simplă precizare, pentru biograful tatălui meu, care sper să mai apuc să fiu. Ca sî nu uita a sublinia în câte domenii exterioare specializărilor sale, a înaintat brusc, uneori nu destul de riguros, dar totdeauna curajos și argumentat, Tata. Dan C
 

RUPEA – VISCRI – HOMOROD – RUPEA
Sursa http://www.edituragrai.ro/?page=home&track_id=84
Accesul pe traseu. Din nord: E 60 (Oradea – Cluj Napoca – Tg.Mureş – Sighişoara – Rupea). Din sud: DE 60 (Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Rupea)
     Deşi s-a vehiculat mult ipoteza cã Jules Verne a vizitat România, nu existã nici o dovadã certã în acest sens. O parte din sursele de inspiraţie sunt dezvãluite chiar de romancier în „Castelul din Carpaţi”: lucrãrile a doi cãlãtori şi geografi francezi foarte cunoscuţi de contemporanii lor. Auguste de Gérando publica în 1845 monografia „Transilvania şi locuitorii ei”, iar Elisée Reclus, în revista „Tour du Monde” (1874) „Cãlãtorie în regiunile miniere ale Transilvaniei apusene”. Doi cercetãtori români ai biografiei lui Verne, Simion Sãveanu şi Ion Hobana, aduc argumente pertinente despre o altã foarte probabilã sursã de inspiraţie. Este vorba de Luise Müller (nãscutã Teutsch). Luise Teutsch s-a nãscut la Homorod pe 15 mai 1845, localitate unde tatãl ei era învãţãtor. În 1850 se mutã la Viscri (Weisskirchen) unde tatãl ei moare foarte tânãr. La 17 ani pleacã la Bucureşti unde lucreazã într-un salon de modã al unei cunoştinţe de familie.  La 19 ani se mãritã cu un elveţian, Bertschi, dar numai dupã trei ani rãmâne vãduvã. În 1873 se cãsãtoreşte din nou, de data aceasta cu un francez, Fabre, proprietarul unui hotel în Bucureşti. Rãmasã din nou vãduvã în 1878, se recãsãtoreşte cu un alt elveţian, Müller, care cumpãrã şi hotelul. Timp de trei ani Luise stã în Franţa, la Amiens, fiind un apropiat al familiei Verne. Nepoata familiei Müller mai pãstra în deceniul şapte al secolului XX obiecte dãruite de Jules Verne. Cercetãtorul Alexandru Culcer nu exclude ipoteza cã Luise s-a întors pentru scurt timp la Viscri, fiind însoţitã de Jules Verne. În orice caz, anumite denumiri de locuri şi persoane ne conduc în zona Rupea-Homorod-Viscri. Hermod (decriptat ca Homorod), dascãlul din „Castelul din Carpaþi” poate fi prototipul tatãlui Luisei, învãţãtor în Homorod. Dealul Orgall din acelaşi roman, decriptat de cercetãtori drept Gorgan, poate fi Dealul Gorganului (662 m.) din apropierea satului Viscri. Patak, decriptat drept, Pârâu, Pârâianu poate proveni de la denumirea satului Pãrãu, tot în apropiere de Viscri. De asemenea, Zinca Klork din „Claudius Bombarnac”, modistã la Bucureşti, Paris şi Beijing, pare prototipul Luisei Müller, modistã la rândul ei în adolescenþã. Considerãm cã aceste similitudini nu reprezintã doar simple coincidenţe. În acest prim traseu vã invitãm sã vizitaţi posibilele locuri de unde au putut izvorî sursele de inspiraţie pentru romanele lui Jules Verne.

0 km. – RUPEA. Oraş (6263 loc.). Staţie c.f. Obiective turistice: Cetatea Colhamului (sec. XIII-XIV). Biserica evanghelicã (sec. XIV-XVI) în stil gotic. Rezervaţie geologicã (formaţiuni de bazalt). Ape minerale clorosodice şi sulfuroase. Muzeu de etnografie.
6 km. – Fişer. Sat. Bisericã fortificatã (sec. XIV-XVI) cu picturi renascentiste.
16 km. – Buneşti. Sat. Cetate sãteascã cu bisericã evanghelicã (sec. XIV). Muzeu etnografic.
23 km. – VISCRI. Sat. Cetate ţãrãneascã cu bisericã evanghelicã (sec. XIII-XVI).
30 km. – Dacia. Sat. Cetate ţãrãneascã cu bisericã evanghelicã (sec. XIII-XVII).
41 km. – HOMOROD. Sat. Bisericã evanghelicã (1270) cu fresce din sec. XIV-XV. Cetate ţãrãneascã cu dublã incintã. Bãile Homorod – staţiune balnearã de interes local (ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sulfatate, sodice, mezotemale – 38 gr. C).
45 km. – RUPEA.

Alte surse - Jules Verne, poveste de amor la Viscri

Posted on

În medalioane: Jules Verne şi Louise Muller, la bătrâneţe
   Scriitor de succes, dar si un barbat atragator, despre Jules Verne se spune ca primea o multime de scrisori de dragoste si biletele parfumate din partea doamnelor a caror admiraţie reuşise să o stârneasca. Dintre toate însă, trei femei au reusit să marcheze profund viaţa scriitorului: este vorba despre verisoara lui, Caroline, soţia lui, Honorine, şi o a treia doamnă, o văduvă din Transilvania, Louise Müller. În urmă cu 120 de ani, celebrul scriitor Jules Verne a avut o idilă cu o săsoaică măritată din Viscri.

Căsnicie dificilă

    Verne s-a căsătorit la 29 ani cu Honorine Morel, o văduvă cu două fete. Căsnicia lor a fost presărată cu multe certuri. Soţia nu era de acord cu călătoriile scriitorului prin lume şi nu i-a înţeles spiritul de aventură. L-a părăsit de multe ori, retrăgându-se la Amiens cu fiul lor, Michel. Era convinsă că Jules o înşeală. În periplurile sale prin Europa de Est, Verne a vizitat şi România. Oamenii şi întâmplările de aici l-au inspirat pentru patru romane ştiinţifico-fantastice. Dar, adevăratul motiv pentru care scriitorul venea în România era Louise, o văduva din Transilvania care avea un hotel în Bucureşti, mai tânără decât el cu 17 ani.

De trei ori văduvă

    Luise Teutsch s-a născut la Homorod. În 1850 se mută la Viscri (Weisskirchen), unde tatăl ei moare foarte tânăr. La 17 ani pleacă la Bucureşti unde lucrează într-un salon de modă al unei cunoştinţe de familie.  La 19 ani se mărită cu un elveţian, Bertschi, dar numai după trei ani rămâne văduvă. În 1873 se căsătoreşte din nou, de data aceasta cu un francez, Oscar Fabre, proprietarul unui hotel în Bucureşti. Omul de afaceri care avea rude la Amiens, oraşul în care se mutase familia Verne. După 1880, între cele două familii s-a legat o strânsă prietenie. Oscar a murit înainte să vină pe lume al doilea copil al Louisei, o fetiţă. Săsoaica şi-a refăcut viaţa alături de Gustave Müller, care cumpără şi hotelul. Cu Gustave, Louise a avut două gemene.

Au trecut prin Braşov

    Louise l-a cunoscut pe Jules la Amiens, unde călătorea adesea cel de-al doilea soţ al ei. Mai apoi, au început vizitele prozatorului în Transilvania. El a stat în Homorod în casa Louisei şi, împreună,  între 1882 şi 1892, au vizitat mai multe locuri din Transilvania şi din Regatul României. Au navigat pe Dunăre, debarcănd la Giurgiu şi călătorind cu trenul până la Bucureşti. Tot împreună şi-ar fi con­tinuat călătoria cu trenul spre Braşov, apoi s-au oprit la Homorod. Într-una dintre călătorii, au vizitat Castelul Colţ.

Doar amantă

    Idila lor a fost trecută cu vederea la Nantes, dar în Viscri lumea ştia de văduva care se ţinea cu un francez. Louise a renunţat la tot ce avea în Transilvania şi la Bucureşti, hotărâtă să rămână în Franţa. A revenit însă în Transilvania. O legătură cu Jules Verne nu putea să-i ofere însă decât statutul de amantă, pentru că scriitorul ţinea la reputaţia sa. Cercetătorul Alexandru Culcer nu exclude ipoteza că Luise, atunci când s-a întors în ţară, să fi stat o perioadă la Viscri, alături de Jules Verne. Foarte retras în ultimii ani ai vieţii, Jules Verne a ars sute de scrisori intime, caiete cu socoteli şi numeroase manuscrise ine­dite. La 24 martie 1904, moare în casa sa din Amiens, la vârsta de 77 de ani. Louise i-a supravieţuit 26 de ani.

Scrisorile rătăcite

    Corespondenţa dintre Louise şi Jules a fost păstrată în casa unei fiice a Louisei din Bucureşti. Margareta Barbier, fiica acesteia şi nepoata Louisei, a povestit despre scrisorile păstrate într-un scrin vechi cu trei sertare, din casa de pe Strada Moşilor nr. 137. Louise a mai lăsat un testament care a fost deschis la moartea ei, în 1930. Spre surprinderea tuturor, a lăsat scrinul unei servitoare, nu rudelor. O dată cu mutarea familiei, scrinul s-a rătăcit. Printre lucrurile dăruite primei fiice, Eugenie, se aflau şi obiecte primite în dar de la Jules, o pendula, mai multe romane cu dedicaţie şi câteva machete de corăbii.

Dovezi la Homorod

    Că Louise Müller s-a născut în Homorod, nu există nici o îndoială. Ziarista braşoveană Camelia Onciu a descoperit în arhiva Bisericii Evanghelice însemnarea care dovedeşte că Louise Teutsch (numele de fată) s-a născut la 16 martie 1845 „din părinţi cununaţi“. Tatăl, Georg Teutsch, era cantor. Mama, Elisabeta, născuse cu moaşa Katharina Polgar. Naşul Louisei a fost Johann Greger. Într-o rubrică specială, după 14 ani, o altă mână a scris: „Confirmată la 17 aprilie 1859, de Karl Martin Pildner“.

Ce spun istoricii

    Istoricul Viorel Tigu susţine că „Jules Verne a fost la Colţ în jurul anilor 1887-1889, adus de către o doamnă de la Homorod, de lângă Braşov, pe care a cunoscut-o la Amiens“. Un alt cercetător care emite ipoteza că, Jules Verne ar fi avut o relaţie intimă cu Louise Müller, este Simion Săveanu. În cartea sa „Pe urmele lui Jules Verne în România”, el pretinde că romancierul, la îndemnul iubitei sale din Homorod, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la București şi apoi la Braşov şi, în final, la Homorod şi Viscri. Cu această ocazie ar fi vizitat şi Castelul Colţ, care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul „Castelul din Carpaţi”.

Nume româneşti

    Dovada că Jules Verne a călătorit în Transilvania sunt numele criptate în romanul „Castelul din Carpaţi” nume precum: jupanul Koltz, stapânul satului . Rodolphe Gortz este Radu Gorj, Miriota Cotz e, desigur, Mioriţa Colţ, ciobanul Frik e lesne de recunoscut ca Frig, platoul Orgal e, de fapt, Gorgan, deşi plasat altundeva decât versantul nordic al masivului Vulcan, Franz de Telek îşi găseşte corespondentul în forma românizată Te­leac. Dascălul Hemrod e Homorod şi, în fine, doctorul Patak îşi poate trage numele de la cuvântul maghiar care înseamnă „râuşor”, identificabil în zonă. La aceasta se adauga şi ilustratia editiei Hetzei a romanului (ve­che de mai bine de 100 de ani) în care se poate vedea asemanarea cu Cetatea Colţ.

Românii din romane

Keraban încăpăţânatul. Eroul omonim, refuzând să plătească taxa de traversare a Bosforului, îşi oferă o aventuroasă călătorie de-a lungul litoralului Mării Negre.
Claudius Bombarnac. Eroul e un român, Cincu, care călătoreşte clandestin, cu expresul transasiatic, din Rusia în China, în căutarea logodnicei sale, Zinca, implicându-se pozitiv în spectaculoasele tribulaţii legate de furtul şi recuperarea tezaurului împăratului chinez.
Castelul din Carpaţi. Apărut în 1892, este considerat printre cele mai bune 10 romane ale autorului. Acţiunea se petrece în Transilvania.
Mathias Sandorf. Reşedinţa eroului e situată undeva în districtul Făgăraşului, pe una dintre culmile muntoase care despart Transilvania de Valahia.

Nume criptate

Hermod – nume foarte asemănător cu Homorod, purtat de dascălul din „Castelul din Carpaţi”, poate fi prototipul tatălui Luisei, învăţător în Homorod.
Dealul Orgall – tot din romanul „Castelul din Carpaţi”, decriptat de cercetãtori drept Gorgan, poate fi Dealul Gorganului (662 m) din apropierea satului Viscri.
Patak – poate proveni de la denumirea satului Părău, tot în apropiere de Viscri.
Zinca Klork – din romanul „Claudius Bombarnac”, modistă la Bucureşti, Paris şi Beijing, pare prototipul Luisei Müller, modistã la rândul ei în adolescenţă.