joi, 12 ianuarie 2017

Personajul meu, Mea, dixit în 1987

Transcriu din jurnalul datat Paris 1987, la scurtă vreme după sosire. Cele scrise aparțin unei persoane care a devenit personaj.
Mea. dixit :

* Nu oamenii, nu pasiunile îmi călăuzesc viața, ci harul, literatura. Să nu scap din vedere niciodată acest fapt, unicul adevărat.
* Cuvintele în viața mea interioară sunt fenomene ale naturii, manifestări ale miracolului.
* Cinstea, onestitatea într-o relație erotică se poate reprezenta printr-o păpădie.
* Sentimentele trec. Literatura provocată de ale mele- rămâne.
Sexul meu : o combinație alchimică din a fi și a avea. Conștiința că posed desfătarea. O forță nouă pe care știu s-o trăiesc, s-o stăpânesc (verbul maîtriser merge mai bine).
* Buzele mele - dâra de cer pe orizontală. Nimfa mea cu buzele sale — despicătura beatitudinii verticale. Laolaltă, ele : o cruce. A Mea..
* Crucea Mea. :două perechi de buze tainic dispuse ca-ntr-un joc de puzzle divin. Și fiul ei, bărbatul bătut pe crucea ei. Înjurătura știută : crucea mă-sii (mă-tii)
* În cazul meu, apropo de amor : mi-e mult mai grei să suport părerea-mi de rău (remușcările) decât regretele. Deși ele există după un fapt ireparabil în aceiași stare : de ce am făcut asta? nu trebuia? De ce nu am făcut așa și așa, era (poate) mult mai bine !
* Din toate punctele de vedere, starea mea de acum e o situație-limită. Dar cea mai intensă situație-limită e pe planul raportului meu față de amor și bărbați.
Aceste cugetări, citite la rece, au aproape toate calitățile și defectele unor replici de telenovelă. Dar au cu totul altă valoare și sens atunci când ești personaj într-o telenovelă, fără să știi că există spectatori. (25 octombrie 1987)


joi, 5 ianuarie 2017

Se poate discuta sau rămânem la monolog?




În vara lui 2012 am aflat, din întâmplare, că există un proiect județean de «reformă» a statutului presei literare din Târgu Mureș. Planul funcționarilor era să treacă presa literară în subordinea Bibliotecii județene. O mișcare șchioapă bazată pe o idee imbecilă. Nici Biblioteca nu era și nu este o instituție productivă, ca să zici că va susține, din resurse proprii, presa. Iar reducerea personalului din presă nu poate fi compensată prin utilizarea unor specialiști în biblioteconomie ca redactori a unor reviste literare. Știrea m-a alertat și am alertat la rândul meu un prieten, fost redactor la revista LÁTÓ. Acesta a pus în mișcarea mecanismele de solidaritate ale minoritarilor. Și proiectul a fost stopat.
Dintr-o perspectivă «românească» tâmpă aș putea fi acuzat de trădare sau chiar voi fi fost acuzat, dar nu am aflat încă, pentru că nu i-am lăsat pe cei de la LÁTÓ să moară singuri. Românismul de acest fel, bazat pe principiul : să moară și capra vecinului, e contrar rațiunii politice elementare, contrar moralei și contrar interesului cultural al românilor. De aceea am fost surprins neplăcut de comentariul unui cititor al publicației maghiare târgu-mureșene unde s-a dat știrea, care se declara deranjat că cele două reviste erau pomenite în același text. Altfel zis, m-am trezit în prezența unui maghiar care părea convins că trebuie să-i fie indiferent dacă moare Vatra, în condițiile în care LÁTÓ va supraviețui. Capra mea era deja condamnată. Am reacționat și a avut loc un schimb de mesaje care cred că merită să fie integrat în Jurnalul meu, pro memoria.
Reproduc și apoi comentez un articol din presa lui 2012, referitoare la ecourile proiectului de pseudo-reformă blocat de mine prin alertarea colegilor scriitori maghiari.

A LÁTÓ megszüntetését tervezi a Maros Megyei Tanács







A mindenféle előzetes egyeztetés, közös tárgyalás nélkül, hamarjában összeállított tervezetet, illetve a határozat indoklását Ciprian Dobre, az új megyei tanácselnök jegyzi.
A rendelkezés-tervezet szerint a határozat már szeptember elsejével hatályba lépne, és a két folyóiratot a továbbiakban (felére csökkentett alkalmazotti körrel), teljes alárendeltségben a Maros Megyei Könyvtárba olvasztaná be, annak alosztályaivá fokozná le.
A jogi státus megvonása tulajdonképpen a két nagy múltú lap megszűnését jelenti. A tervezetet augusztus 30-án, csütörtökön terjesztik elő szavazásra a megyei tanács ülésén.
A rendelkezés-tervezet teljes román nyelvű szövege a Maros Megyei Tanács honlapján olvasható.



8 thoughts on “A LÁTÓ megszüntetését tervezi a Maros Megyei Tanács”

  1. Dan Culcer
    Un proiect de reorganizare rațională sau o mini lovitură de Palat?
    Ce vrea Ciprian Dobre?

    «Redacţia Revistei “VATRA” şi Redacţia Revistei “LATO”, funcţionează ca instituţii publice de interes judeţean, cu personalitate juridică, având ca scop editarea celor două publicaţii – Revista “Vatra” şi revista “LATO”. Prin anexele la H.C.J.M. 34j24.03.2011 au fost aprobate statele de funcţii pentru cele două instituţii.»
    Ambele publicații au o îndelungată și rodnică istorie.
    Ele reprezintă simboluri culturale, nu simple fițuici de folosit ca hârtie de împachetat pentru cornete cu floricele.
    Să admitem pentru moment că proiectul expus pe situl Consiliului județean Mureș este rațional. Dacă este rațional poate fi discutat în mod rațional. Ca să poată fi discutat în mod rațional redactorul și susținătorul proiectului ar fi putut expune argumente raționale și ar fi putut să le discute în contradictoriu și în mod public cu persoanele interesate. Cine sunt persoanele interesate? În afară de redactorii revistelor, persoanele implicate în existența unor reviste sunt cititorii, electorii care participă direct la finanțarea lor, cu părți din impozite, oamenii politici care îi reprezintă pe electori.

    Singurul argument dat de redactorul proiectului, nu știu dacă este dl. Ciprian Dobre, este conținut într-o frază fără nici o altă precizare :«O analiză de eficienţă a activității celor două instituții evidențiază costuri administrativ-funcționale ridicate, precum şi unele deficiențe în marketing şi promovare.» 
    Ce deficiențe, ce cheltuieli? De ce nu vorbim în concret.
    Am vrea să știm, înainte de merge mai departe, care a fost bugetul global pentru propaganda vizuală cheltuit cu ocazia ultimelor alegeri de diferiții candidați, cuprinzând tipărirea de afișe electorale și fluturași pe hârtie care a fost imediat adunată de măturători și aruncată la coș.
    O cheltuială probabil complet inutilă, bună pentru a gâdila orgoliul și interesele unor loby-uri care vor să controleze economia județului, prin slogane găunoase pe care la nevoie le putem cita, dimpreună cu numele candidaților, ca să le amintim acestora că sloganele electorale există pentru a fi îndeplinite.
    Toate punctele de reformă evocate în proiect puteau fi rezolvate fără pierderea personalității juridice.
    Aceste două reviste nu sunt niște întreprinderi care fuzionează fiindcă ambele pot fabrica scutece sau papuci de casă, fără să aibă nevoie de directori separați.
    Aici e vorba de programe, de o expertiză, de diferențe culturale specifice. Adică de cultură, de încurajarea și menținerea unei producții culturale locale, în concordanță cu valori naționale.
    Consiliul județean poate discuta contabilitate și gestiune cu condiția de a rămâne pe acest teren și, mai ales, cu condiția să se fi arătat mai înainte interesat de soarta publicațiilor prin gesturi concrete de drenare a resurselor județene de care dispune sau pe care le poate orienta pozitiv, inclusiv de publicitate adecvată profilului.
    Chestiunea rentabilității unor publicații culturale se poate discuta în contextul crizei economice, cu condiția de a se discuta care este responsabilitatea oamenilor politici și gestionarilor administrativi în defectuoasa gestiune a crizei sau care este responsabilitatea lor în producerea crizei.
    Nu poeții și criticii literari sunt responsabili pentru criza în care se află România ci partidele cărora le aparțin firoscoșii noștri reformatori.

    Nu doar reorganizare este inacceptabilă, pare să fie prost gândită și schematic prezentată, fără o analiză aprofundată a consecințelor și posibilităților reale de punere în practică, ci chiar metoda ni se pare inacceptabilă, întrucât nimeni din cei direct implicați, adică conducerile revistelor, nu era la curent cu proiectul și nu a participat la pregătirea lui.
    După ce am aflat, destul de repede, dar din întâmplare, deși trăiesc în Franța, de această fază pregătitoare, am făcut câteva interpelări în țară pe lângă cei care ar fi trebuit să fie la curent. Astfel am putut prețui metoda tovarășului Ciprian Dobre care este aceea a unui tartor ce se crede îndreptățit să facă după cum îl taie capul și mușchii inteligenței sale.
    Vreau să comunic acestei persoane două lucruri : că activiștii de partid P.C.R. practicau o formă de democrație neparticipativă, adică de autocrație de același gen cu pratica administrativă a tovului Ciprian Dobre. Am avut ocazia să cunosc această autocrație administrativă a partidului-stat, să o înfrunt dar și să colaborez cu ea când se putea sau eram obligat. Eram un tânăr intelectual târgu-mureșean și am participat la fondare revistei Vatra, asaltând birourile peceriștilor pentru a-i convinge că este nevoie de o revistă românească la Târgu Mureș. Iar când, în fine, s-au lăsat convinși, am discutat cu intelectuali unguri cărora le-am propus un pact de colaborare și neagresiune intelectuală, acceptat de unul din fondatorii UDMR-ului, Domokos G
    éza, fiindcă știam amândoi că aceasta este singura soluție care asigură perenitate celor două reviste în raport cu hachițele și incompetența activiștilor.
    Aceasta este soluția viabilă și acum, cele două publicații sunt gemene și se vor ajuta reciproc. Ciprian Dobre, și cei care susțin această reorganizare pripită, nedemocratică și prost gândită, vor trebui să învețe că nu se pot deschide două fronturi concomitent, vor trebui să priceapă că solidaritatea intelectuală poate fi o valoare trans-etnică de care se vor izbi mereu calibanii de viță nouă.
    Aștept o reacție lucidă și calmă. Cultura merită mai multă atenție decât se pare că știe acorda autorul proiectului acestui, o bizarerie administrativă ca atâtea altele.

    Dan Culcer, scriitor, redactor fondator al revistei Vatra (1971), președintele Association des Journalistes Roumains-Ouest,
    Elancourt, 23 august 2012
    Válasz
  2. Dan Culcer
    Sajnos A. Laszlo Ur nem szereti hogy a két folyóiratot egy lapon emlegetik.
    Ugy gondolja hogy ha egy bomba esik a Vatrara akor L
    átó meguszhatja. Egy házban lakunk kedves A. Lázsló . Nem vette észre még?
    Dan Culcer

    Válasz
  3. A.László
    Kedves Kulcsár úr!
    Számomra a VATRA szónak igen kellemetlen csengése van- nyilván Ön is sejti miért.

    A bombát mint olyan határozottan az Ön kezébe adom vissza. ha óhajtja, adja az IRA-nak. Ha meg nem, hát tartsa meg.
    Ami a házat illeti- lehet, hogy egy fedél alatt lakunk, de MÁS HÁZBAN.
    Tisztelettel.
    Válasz
  4. Dan Culcer
    Kedves A.László, avagy A. Vasile Ur,
    Ha ismerném a Maga csaladnevét én is tudnám vallószinuleg románositani. Vegye tehat tudomásul hogy a csalad nevem nem Kulcsár hanem Culcer, is igy kérem szolitson, ha még hozzam szól.
    Ha igaz hogy csak »egy fedél alatt lakunk, de MÁS HÁZBAN« akor is a bomba roncsolni tudná a maga házát is. Vallószinü hogy tul közellröl nézi a házát és csak a maga fallát látja. A fall mogott élnek ugyan más emberek. Nézen egy kicsit körul is.
    A Vatra azt jelenti hogy tüzhely. A tüzhely körul egy csalad üll. És olvas az Öreg az unokáknak. Van ebben valami rosz?
    A másik Vatra, politikai és etnikai csoportositás. Nem más mint az RMDSZ, románul. Én nem gondolom hogy jo ha a politikát csak egy nemzeti csoport érdekei nevében értékelik. A konfliktusokat igy nem lehet elháritani. Teh
    át nem hiszem hogy igy kell épiteni jövöt ott ahol többen más etnikai csoporthoz tartoznak. Erdelyben a másikat nem lehett kiszoritani, mar töbszor kiderult magyar és román reszrőll, az utólso ött század alatt.
    A bombát nem én tartom. Vallószinü inkáb, azok akik a sokk penzt tartják zsebukben vagy azok akik azt hiszik hogy Erdely csak az övek.
    Tisztelettel.
    Dan Culcer

    Válasz
  5. A.László
    Kedves Kulcsár úr,
    Semmi kétségem nincs affelől, hogy tudná románosítani a családnevem (az Önével is ez történt)- nagy hangsúlyt fektettek erre a nemzettársai a kommunizmus idején. Látom a doktrina van kiben tovább éljen!
    [ Dan Culcer : Es a magyar korona 1860 és 1918 között, majd 1940 és 1944 között]
    “…akor is a bomba roncsolni tudná a maga házát is. Vallószinü hogy tul közellröl nézi a házát és csak a maga fallát látja. A fall mogott élnek ugyan más emberek. Nézen egy kicsit körul is….”
    Nem tudom mi Önnél ez az állandó verbális bombázás és a házak roncsolása.
    Ön helyett én elgondolkodnék egy kicsit ezen.
    Számomra a VATRA szónak 1990 óta egészen más a jelentése: sovinizmus, extrém nacionalizmus, gyilkolási hajlam, szarkavarás- ha ezek közül sem tud választani, még írhatok néhányat.
    Ön azt állítja Vatra= RMDSZ- ez kb annyira reális, mint Avram Iancut Kertész Imréhez hasonlítani.

    “…A bombát nem én tartom. Vallószinü inkáb… azok akik azt hiszik hogy Erdely csak az övek…”
    Ezzel az utolsó mondatával mindent elárult magáról kedves Kulcsár úr! Ön (a politikai nézeteit illetően) egy báránybőrbe bújt farkas- békésen béget és legelészik az erdélyi román-magyar megbékélés és közös jövő mezején, de bármelyik pillanatban készen áll torkát tépni az Ön mellett levőnek.
    Ennél többet időt nem óhajtok Önre pazarolni- kérem vegye ezt figyelembe mielőtt válaszolna.
    Válasz
  6. Dan Culcer
    Îmi pare rău. Dialogul nu este posibil cu o persoană, de genul celei de mai sus, atât de convinsă că dreptatea se află doar de partea ei, care știe [și mă declară] că sunt un român maghiarizat, în vreme ce eu îmi cunosc ascendența de român de cel puțin patru secole, cu acte. Îl asigur că, pe una din crengile arborelui genealogic, sunt de fapt descendentul unui polonez românizat din satul Biserica Albă, de pe Tisa.
    Dar ce importanță are asta, devreme ce eu mă consider român. Tatăl meu se considera român, mama se considera româncă. Bunicii, deasemenea. 

    Vine Anonimul Vasile A. să-mi explice ce și cine sunt! Ar fi fost poate un prost și abuziv funcționar la starea civilă în 1940, în Ardealul de Nord. Dintr-un condei mă trezeam maghiar pe baza convingerii personale a unui conțopist, pus să elibereze țâdule de stare civilă și care se consideră stăpân pe mine și mare mahăr peste neamul meu.
    În acea perioadă administrația maghiară ocupantă a solicitat și eliberat certificate de naționalitate, am putea spune chiar certificate rasiale. Arhiva familiei le-a păstrat. Numele erau scrise cu ortografie maghiarizată, dar nu a îndrăznit nici un funcționar să conteste naționalitatea română a unchiului meu, Gheorghe Lenghel, greco-catolic, fiul lui Sigismund Lenghel și al Sofiei Colceriu, greco-catolici, care rămăsese în Ardealul de Nord, la Baia-Mare. Pe deasupra, unchiul era căsătorit cu o Sófalvi Márta, unguroaică. E adevărat că au divorțat. Dar s-a recăsătorit cu Legrand Catherine (Katica), născută în Statele Unite la Cleveland, dar trăită în Ardeal, care se considera firește maghiară. Acasă se vorbea maghiara. Nu au avut copii.

    Onorabilul László A. nici măcar nu-și dă seama de surzenia și orbirea lui.
    Asta îmi aduce aminte de ceea ce îmi povestea Tata, Alexandru Culcer, mirat dacă nu chiar indignat, că i-ar fi spus un cunoscut intelectual maghiar ardelean, poetul Szabédi László, în vara lui 1956. «Doktor Ur, maga valloban hisz a rom
    án-magyar barátságban?» L-am întrebat pe Tata ce i-a răspuns poetului. 
    -Igen is. A zis Tata și eu zic precum el.
     Fraza a fost rostită în cadrul pregătirilor pentru cercetările din vara lui 1956, inițiate de Alexandru Culcer, la Sighișoara-Albești, în legătură cu moartea poetului maghiar Petöfi Sándor în bătălia de la Albești dintre ulanii ruși și austrieci, sub comanda generalului Bagration, căzut acolo, și trupele lui Bem și Kossuth.
    Szab
    édi s-a sinucis după unificarea celor două Universități din Cluj. Fire sensibilă, de artist! Alții, mai puțin artiști, militanți politici, au luptat pentru interesele comunității lor până la finele vieții. Și au câștigat ceva ce poate fi pierdut, tot atât de repede pe cât s-a câștigat. Documentele din arhivele CC al PCR atestă tenacitatea unor Balogh Edgar, Domokos Géza, Gálfalvi, Hajdu Gyözö, Sűtö András în exprimarea, pe atunci temperată dar repetată, a revendicărilor. A căror împlinire a venit după 1989, în condiții în care s-a depășit o limită a bunei conviețuiri. Liderii actuali au încercat și încearcă, într-o dulce cîrdășie cu politicieni români incompetenți, probabil cointeresați financiar, sau fără cunoștiințe sau consiliere juridică elementară, să reconstituie un fel de Ardeal de dinainte de 1919. În care orașele erau maghiare, palatele nobiliare — maghiare, pădurile și terenurile proprietate nobiliară. În vreme ca majoritatea populației românești locuia în orașele mici, la sate.
    Ciudățenia apare atunci când se observă că militanții etniști maghiari actuali nu fac decât să reconstituie averile unor foști privilegiați maghiari, de preferință nobili, iar interesele acestei caste sunt prezentate ca și cum ar fi interesele națiunii maghiare în întregul ei. 
    Prevăd reapariția unui partid al stângii maghiare, care va prelua sloganele socialiste sau comuniste. Acest partid va apare în Ungaria, nu în Ardeal, unde pentru moment manipularea naționalistă, etnistă a maselor are efect. Maghiarii care nu sunt beneficiarii acestor manevre trans-etnice nu sunt desigur consultați sau ascultați.  La fel se întâmplă cu românii din restul țării. Cleptocrația ambidextră, româno-maghiară, se înfrățește peste capetele sărăcimii.
    Iată ce știm despre poetul și universitarul ardelean :
    «Iskoláit Zernesten kezdte 1913-ban, majd Kolozsvárott az unitárius kollégiumban folytatta. 1925-ben érettségizett, majd 1927-ig Strasbourgban, teológián tanult. 1945-ben Kolozsvárott doktorált filozófiából is.
    Egy ideig Aradon tisztviselőként dolgozott, majd Kolozsvárott lett színházi dramaturg. 1931–1938 között az Ellenzék belső munkatársa volt. 1939–1940között letöltötte sorkatonai szolgálatának idejét, majd Báréban lett tanító. 1941-ben visszatért Kolozsvárra, ahol az egyetemi könyvtár alkalmazottjaként dolgozott. 1942-ben csatlakozott az helikoni közösséghez, és az ő kezdeményezésére indult a Termés c. folyóirat is. 1943-ban ott volt a balatonszárszói találkozón. 1943-ban Baumgarten-jutalmat kapott.
    1944-ben bekapcsolódott az antifasiszta ellenállásba. A háború után egy ideig még Kolozsváron tanított, francia nyelvet. 1945 májusában a Romániai Magyar Írók Szövetsége alelnökké választotta. Ugyanebben az évben belépett a Román Kommunista Pártba, majd megnősült, Tompa László lányát, Tompa Margitot feleségül véve.
    1945–1947 között Sepsiszentgyörgyön a Székely Nemzeti Múzeum igazgatója volt, közben a Népi Egység (1946 szeptembertől 1947 őszéig) és a Világosság munkatársaként dolgozott.1947-ben visszatérve, esztétikát tanított a kolozsvári Bolyai Tudományegyetemen, valamint a Népi Egység c. napilap főszerkesztője volt. 1952–1956 között a magyar irodalomtörténeti tanszék vezetője volt. 1955-ben Román Népköztársaság Állami Díja elismerést kapott. 1958-ban megírta főművét, A magyar nyelv őstörténete. A finnugor és az indoeurópai nyelvek közös eredetének bizonyítékai címmel.
    A Bolyai egyetem beolvasztásakor tanúsított magatartása miatt a Securitate zaklatta, ezért a beolvasztás ellen való tiltakozásként 1959. április 18-án Szamosfalva határában a vonat elé vetette magát. Néhány héttel később az ő példáját követve lett öngyilkos Csendes Zoltán, a megszüntetett egyetem egykori rektorhelyettese is.
    Szabédi Lászlót a Házsongárdi temetőben helyezték örök nyugalomra.»

    Sinuciderea poetului și esteticianului a fost o regretabilă decizie care a dus la dispariția unui om talentat, de o sensibilitate care n-a rezistat tracasărilor securiste. Nu am citit documente pe această temă, așa că nu știu în ce constau tracasările. Nu știu să fi fost amenințat cu închisoare. Statul român îi recunoscuse valoare printr-un premiu de stat în 1955. Ar fi fost desigur un lider important al comunității, mai util viu acesteia decât mort. N-a fost să fie.
    Nu vreau să-l conving pe Vazul A. că n-aș fi un lup cu blană de oaie. Până acum n-am sfâșiat oi, nici maghiare, nici românești, în turma în care m-am strecurat mascat în om. Mă bucur că am fost, în fine, demascat. Și-l asigur că știu mai multe despre oile de ambe rase, despre câini și lupi, decât știe dânsul despre turma sau haita din care face parte. Asta mi-e destul. Nu confund o oaie capie cu una care dă lână bună de tuns în turma ei, nici un câine maidanez în haită – cu un câine ciobănesc, nici cu un lup turbat cu un lup adevărat.


    Dan Culcer

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Sedinta CPUN inaintea mineriadei din 13-15 iunie 1990

Mineriada Piata Universitatii 13-15 iunie 1990 *FULL*

În așteptarea adevărului și a dreptății?


Iliescu, Măgureanu și Petre Roman, inculpați în Dosarul Mineriadei


Vineri, 23 decembrie 2016, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, scrie digi24.ro
Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242, conform mediafax.
Parchetul a transmis următorul comunicat:
În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de inculpaţii:
ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;
ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României;
VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;
NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale;
MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;
– general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:
În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:
1. uciderea prin împușcare a 4 persoane şi rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;
2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;
3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..
De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal, față de următorii inculpaţi:
– amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne;
IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională;
SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru;
COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;
DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;
BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;
– general (rez.)DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne;
– general (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele: în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării și a avut următoarele consecințe:
1. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;
2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;
În cauză, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime împotriva umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

duminică, 20 noiembrie 2016

Rabbi Menahem Mendel din Worki despre trăsăturile unui evreu veritabil.

Extras din L'homme au raifort (Om cu hrean) de Martin Buber, édition L'école des Lettres.
Les trois attitudes essentielles:
Comme on avait demandé à Rabbi Menahem Mendel de Worki en quoi consistait le Juif véritable: « Trois choses nous conviennent, dit-il: un agenouillement debout, un cri sans voix, une danse immobile. »
Sursa http://www.philosophons.net/philosophie-histoire-politique-litterature-medievale-moderne-contemporaine/martin-buber

Despre proto-Sionism (Pinsker) :
«Malgré cette variété d'appellations, tous leurs membres [des mouvements sionistes] sont des nationalistes, à la recherche d'une patrie juive, partisans d'une colonisation palestinienne, silencieuse, progressive et, depuis l'interdiction turque, forcément clandestine. Ce résultat précaire suffit à l'ambition de ces disciples de Pinsker, échappés des ghettos russes et roumains. Ce dernier, après Moïse Hess, avait repris la thèse du nationalisme juif, développée dans Rome et Jérusalem, livre presque oublié. Le judaïsme, écrivait Pinsker, est malade, et ses voisins souffrent d'une judéophobie héréditaire incurable. Médecin de profession, Pinsker expose en traits saisissants les symptômes de cette maladie avant d'en indiquer le remède. Le Juif est « pour les vivants, un mort; pour les autochtones, un 'étranger; pour les sédentaires, un vagabond; pour les possédants, un mendiant; pour les pauvres, un exploiteur et un millionnaire; pour les patriotes, un sans-patrie; pour toutes les classes de la société, un concurrent abhorré ». Et voici, ajoute Pinsker, notre propre image « Notre Patrie, l'étranger, notre unité, la dispersion; notre solidarité, l'hostilité générale; notre arme, l'humilité; notre tactique,. la fuite; notre originalité, l'adaptation; notre avenir, le jour prochain 2. » A cette situation désespérée, le docteur Pinsker n'entrevoyait qu'un remède une patrie. « Les amis de Sion», en jetant leur dévolu sur la Palestine, découvrirent cette patrie dans le pays des prophètes. »

Nota D.C. Formula «échappés des ghettos russes et roumains» este o exagerare. Nu au existat în România ghettouri, adică zone urbane sau periurbane de locuire exclusivă impuse unei populații evreiști, cu interdicția de a le părăsi, așa cum au existat în Rusia țaristă, cuprinzând global populația evreiască din Zona de Rezidență determinată în estul Imperiului țarist, adică la frontiera cu România (cea de după 1859), Au existat cartiere locuite majoritar sau integral de evrei în orașele României, unde populația se aglutina prin solidarizare și pe baza faptului că locuitorii vorbeau aceeași limbă, yidiș sau rusa, fiind vorba de imigranți clandestini în Moldova, proveniți din Zona de Rezidență
Astfel de fenomene de aglutinare comunitaristă  există și acum în statele Europei și nu implică nici un fel de politică rasială discriminatorie. Discriminarea se manifestă social, are un caracter de «clasă» și nu de rasă. Pe de altă parte există o tendință comunitaristă puternică, cu cât diferența culturală în raport cu mediul «primitor» este mai mare. De exemplu persoanele de origine portugheză, deci europeană nu simt nevoia de a se regrupa teritorial în Franța, deși se solidarizează și ocupă dens anumite profesii. În vreme ce africanii, de pildă, domină teritorial, nu și profesional, în zone din cartierele nordice așe Parisului.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Haine negre de mătase pentru înmormântarea Străbunicii


Duminică 9 octombrie 2016, Auxerre, în spital, după operație



După prânz, la scurtă vreme după plecarea iubitei mele soții, Skura, spre Elancourt, am rămas singur « la castel », adică în casa noastră de la țară, la Charentenay.

Și mi-a venit ideea să curăț podul garajului plin de praf, unde zăcuseră vreun deceniu cărțile aduse de la Târgu Mureș, prin Turnu Severin, via Dijon, parte a bibliotecii mele dintr-o altă viață.

Înainte de a mă urca în pod, am profitat de existența unei lungi și relativ ușoare scări de aluminiu, cocoțat pe zidul care ne desparte de vecinii din stânga, pentru a tăia o seamă de crengi mai groase sau mai subțiri dintr-un dafin care, de la vecin, se întindea peste zid și făcea umbră straturilor de flori din spatele garajului. Mai mult, toamna, dafinul pierde frunze multe și acoperă cu o peliculă maronie aproape imputrescibilă terenul destinat florilor și unei tufe de coacăze negre, cu fructele sale bogate în fier.

Debarasat de crengile tăiate, târâte în grădina de pe deal, am proptit scara, împrumutată de vecinul nostru săritor, pe nume Potron, pensionar și fost gropar, la ușa de la etaj a garajului. Am urcat întâi aspiratorul vechi, care înghite aproape orice gunoaie, eficient pentru moloz și praf gros. Apoi am luat o mătură cu care m-am ajutat la cățărat, agățându-mă de fușteii scării metalice, mătura având funcția unui piolet în mâna unui alpinist amator pe scoarța unui ghețar.

Sus, am început să aspir imensitățile prăfuite. Nici o grijă, mașinăria funcționa bine, doar uneori tubul se înfunda cu ghemotoace de hârtie, fragmente de dosare de carton, fâșii de plastic, granulele excrementelor negre și uscate ale liliecilor care colonizează, câte un anotimp, podul nelocuit și liniștit al fostului grajd, devenit pod de garaj. Depotoir, cum zic frâncii.

Am trecut pompa aspiratoare peste toate cărămizile mari, plate, peste scândurile depuse în jurul gurii podului, pentru a proteja zona cea mai fragilă. Am deschis ușa de lemn dinspre stradă a garajului ca să iasă pulberea iscată în aer, de mătura mea. O poartă scâlciată, susținută din interior de niște scânduri și de un fotoliu greu și inutilizabil, invadat și el de praf. Pentru a evita deschiderea porții sub presiunea rafalelor vânturilor de iarnă și pătrunderea zăpezii viscolite. Era un fotoliu foarte greu, din lemn maroniu, solid, acoperit cu o stofă catifelată cu dungi albe și cafenii, murdară, împăienjenită de pânze prăfuite.

Am trecut peria și apoi țeava aspiratorului. Stofa își recâștiga încet culorile. Apoi am ridicat fotoliul și m-am rotit cu el în brațe și l-am pus pe podeau care suportase tone de mobilă veche, de cutii de carton, pline cu reviste și cărți. L-am pus pe podea etajului sau poate doar am vrut să-l pun, fiindcă nu știu dacă am terminat gestul. Sub mine, cu mine, cu fotoliul greu încă în brațe, podeau etajului, adică plafonul garajului s-a deschis ca o trapă, într-un zgomot înăbușit, cu scrâșnete și țiuituri, care îmi aduceau aminte de sunetele cutremurelor prin care am trecut. 
Primul, mai mic, resimțit în Ardeal, la Târgu Mureș, în 1977, când am avut amețeli, am văzut lampadarele din salonul apartamentului de pe Parângului valsând scurt și repetat, ca și vârfurile blocurilor-turn de peste drum. 
Al doilea cutremur l-am trăit la București, în vara lui 1986, în compania Mariei Mailat și a copiilor noștri, Tudor și Bogdana, care se pregăteau să plece cu ea în exilul care nu se va mai termina. Eram în apartamentul Danei Dumitriu de pe Dionisie Lupu, la nu mai știu ce etaj. Culcați pe o saltea în fosta cameră a servitoarelor, care dădea spre o scară de serviciu. Dimineața, înainte de plecarea spre aeroport, mă apropiasem de Maria și o îmbrățișam gândind că nimeni nu poate ști când ne vom revedea. Am simțit zguduirea și am auzit huruitul pământului cutremurat. I-am spus ceva despre forța iubirii care ne cutremură, fără să realizez că eram zguduiți de seisme reale și nu de seisme erotice. Maria mi-a cerut, brutal, să nu mai zic nimic, căci dacă între ce trăiam și îmbrățișarea erotică se va stabili o legătură, nu va mai putea niciodată face dragoste cu mine. Din păcate nu am o memorie pentru oralități și nu pot reproduce replica exactă care a fost scurtă și dură. 
S-a întâmplat apoi chiar așa, din acest motiv sau din cu totul alte motive, după ce ne-am revăzut la un an de lungă așteptare a mea. Am primit un pașaport care ne permitea să întregim o familie care nu mai exista.

Acesta a fost cutremurul căderii în gol. Ca un copac trăznit. Sau prăbușindu-se la marginea unei faleze care se năruie. Cu viteza atracției universale. 
Mi s-a spus că în căderea am deformat o bară metalică din cadrul porții pivotante a garajului spre stradă, aflată de-a curmezișul gurii căscate care mă înghițea. Bara a modificat traiectoria căderii, mi-a amortizat saltul, din fericire lama metalică era îndreptată spre pământ. Am evitat spintecarea sau sfâșierea șoldului, a pulpei, am evitat hemoragia.

Ajuns pe podeau de beton cenușiu, printre cărămizi, moloz fumegos, trebuie să fi leșinat, să fi trecut o vreme incert de lungă, minute probabil, nu știu, deși n-am senzația că mi-aș fi pierdut conștiința.

Am văzut golul dintre bârnele de lemn și cele metalice care susținuseră cu o vreme înainte partea prăbușită.

Am încercat să mă întorc pe burtă din poziția culcat pe spate în care mă trezisem. O durere suportabilă. Dar tot piciorul drept nu mă mai asculta, nu urma rotirea șoldului și bustului. Aici durerea a devenit greu suportabilă. Am pipăit obiectul, partea de corp care nu răspunde intențiilor mele. Această parte a corpului nu mă mai asculta dar la atingere nu mă durea. Nu am simțit nimic umed, sângele nu străbătuse pantalonii, poate nici nu sângeram. Am rămas culcat pe spate, mi-am prins pulpa cu două mâini și am trecut-o peste piciorul stâng. Urlând de durere. Auto-diagnostic : fractura gâtului de femur. M-am pipăit peste tot, nu mă durea nimic acut. Doar între picioare eram puțin umed dar nu era sânge ci probabil puțină urină pierdută sub șoc.

Mă gândesc să scriu un poem despre o tablă de șah pe care un ins se plimbă urmând regulile jocului de șah, rând pe rând pion, nebun, rege, tură, regină. Până când, pion fiind, rămâne singur pe un pătrat, câștigă, atât de improbabil și neregulamentar. Și atunci podeaua pătratului se deschide sub picioarele pionului (sub cele ale nebunului ?) și el dispare în golul fără limite al unui alt spațiu care cuprinde tabla de șah, aceasta devenind plafon sau cer. 
Apoi m-am târât pe burtă, pe coate până la ușa din spate, pe care, deși închisă, am reușit să o deschid din poziția pe brânci. Am dat de lumină și cu bărbia la mică distanță de pietricelele curții, am început să strig după ajutor. Era duminică, sătenii mâncau fericiți, priveau pe ecranul televiziunii obișnuitele și stupidele comentarii politice, imaginile edulcorate ale unor masacre în țări îndepărtate, zâmbetele cuceritoare și profesionale ale crainicilor prezentatori. Râgâiau. Fumau, Nimeni nu trecea pe strada care era la trei metri de corpul meu. 
Și totuși cineva m-a auzit și eu i-am spus pe tonul cel mai calm și natural cu putință, ce trebuie să facă. Am vorbit la telefon cu Skura și apoi au venit pompierii care m-au pus într-un soi de pungă și m-au transportat la Auxerre. Puteam muri după o fractură cervicală sau în altă zonă a coloanei vertebrale. Putea avea cutia craniană zdrobită. Puteam pierde sânge după ce pierdusem conștiința. Nimic din toate astea nu s-a putut realiza. 
Bătrâna cu coasa venise să mă caute. Îmi apăruse împopoțonată cu hainele negre de mătase ale Străbunicii, Mama Lenca, furate de niște țigani corturari din casa de pe strada Vlad Țepeș, 25, din Sighișoara, la marginea fostului Târg de vite. A dat de mine treaz. Bătrâna nu poate face nimic în asemenea caz. Dacă ești pregătit să trăiești, sosirea ei întârziată devine inutilă. Așa că i-aș fi cerut să restituie hainele Străbunicii. Dar nu se mai putea. Mama Lenca a murit după o lungă suferință, un cancer la sân operat cu ani înainte, care recidivase pe tot sistemul limfatic. Eram săraci, nu puteam plăti o înmormântare și un loc de veci la oraș. Nu aveam bani de lemne pentru iarnă. Așa că familia a decis să pună trupul ei slăbit în slujba artei. Mama Lenca va deveni  în anii 50 un schelet firav, pregătit de tehnicieni profesioniști, în sala de desen anatomic al unei școli superioare de artă. Nu mai putea purta frumoasele ei haine pregătite pentru sărbătoarea din urmă.


Elancourt, sâmbătă 12 noimebrie Dan Culcer