sâmbătă, 25 februarie 2017

Sursa știrii despre statuia lui Lukacs - The Hungarian Free Press

The Hungarian Free Press is an English-language online newspaper offering informed opinion on current events in East/Central Europe. While we focus primarily on Hungarian political news, we also aim to explore broader regional trends, as well as diaspora-related issues. Our paper seeks to build on the longstanding tradition of free, democratic discourse in European coffee houses and aims to develop into a dynamic and energetic news source for inquisitive English readers interested in the political, cultural and economic pressures in Hungary, whilst offering succinct, pertinent information and insightful commentary on broader developments in this region.
The Hungarian Free Press is a non-partisan news source, with all of our content (whether news pieces or op-eds) reflecting the following liberal democratic values:

  • Social justice for all, and especially for those living on the margins of society;
  • Cultural, linguistic and religious diversity, and a respect for individual creativity and ingenuity;
  • A respect for minority rights, including those of ethnic, linguistic, cultural, religious or sexual minorities;
  • Support for rigorous checks and balances within our political system;
  • Healthy, democratic public institutions where a plurality of backgrounds and views are accepted and encouraged and where party interests do not override public interest;
  • The responsible and sustainable use of our natural resources in business practices, when implementing public policy and in all activity.
A growing segment of Hungary’s media has either shied away from defending these core liberal democratic values in its reporting, or has come under the political influence of the Orbán government, which enjoys a supermajority in parliament, has declared the termination of liberal democracy as one of its primary objectives and exerts unprecedented control over the judiciary, the public service, cultural and educational institutions, as well as the press.
American President John F. Kennedy was among the most articulate in expressing the media’s role in the long-term survival of multiparty democracy. Kennedy, addressing the American Newspaper Publishers Association on April 27th, 1961 noted:
“Without debate, without criticism, no Administration and no country can succeed–and no republic can survive. That is why the Athenian lawmaker Solon decreed it a crime for any citizen to shrink from controversy. And that is why our press was protected by the First Amendment– the only business in America specifically protected by the Constitution- -not primarily to amuse and entertain, not to emphasize the trivial and the sentimental, not to simply “give the public what it wants”–but to inform, to arouse, to reflect, to state our dangers and our opportunities, to indicate our crises and our choices, to lead, mold, educate and sometimes even anger public opinion” (Source: John F. Kennedy Presidential Library).
There is a pressing need to disseminate non-partisan information and thoughtful reflection on developments in Hungary to the broader international community.  The Hungarian Free Press aims to serve as one such vehicle for values-driven democratic expression and discourse, as well as a platform for activist journalism.
***
The Hungarian Free Press is published by Presszo Media Inc., a federally incorporated company based in Ottawa, Canada. While HFP serves an English-speaking readership, Hungarian readers are encouraged to explore the Kanadai Magyar Hírlap, Presszo Media Inc.’s Hungarian-language online journal.


vineri, 24 februarie 2017

«Radu Tudor» de la RFI și săpunul nazist

 Într-o emisiune a Radio France International, al cărui text se poate citi aici
http://www.rfi.ro/politica-93343-roman-supravietuitor-holocaust-discurs-trump-goebbels
ziaristul Radu Tudor (nume cu rezonanțe de pseudonim de la Europa Liberă, de pe vremuri) publică declarațiile unui bătrân evreu din Sighet, locuitor în Statele Unite, supraviețuitor.
Abby Weiner declară: «M-am însurat, am avut copii, și la școală, când au început să vorbească despre Holocaust, fiul meu m-a declarat voluntar.  Așa am început să vorbesc. Am ajuns acum la o vârstă, 87 de ani, și-mi dau seama că n-am rămas prea mulți, noi supraviețuitorii, pentru a depune mărturie.  Vizitez universități, școli, biblioteci publice, alte locuri, pentru a descrie ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial. Dacă nu știi, se va repeta.  Te uiți la liderul de astăzi al Americii.  Când a ținut un discurs aici, în zona noastră, atâtea cuvinte în cod [NOTA Dan C. nu știu ce vrea să zică!] a folosit că mi-am adus aminte de Goebbels și ceilalți, care vorbeau la fel.  E periculos.  M-a dus cu gândul înapoi la Sighet, unde familia mea a trăit sute de ani. Străbunicii mei s-au născut acolo. Și totuși, cu o trăsătură de condei, cu o simplă semnătură, peste șase milioane de vieți au fost făcute praf, săpun. Nimic nu s-a ales din ele.  M-am întors la Auschwitz de câteva ori, cu soția și fiica. Au fost foarte șocate. În vremurile de astăzi, dacă vrei să înveți cu adevărat istorie, acolo trebuie să începi, acolo unde a început totul. E adevărat, a început în ghetourile de acasă, dar uciderea industrială, în masă, a început la Auschwitz.»
 E dreptul lui Abby Weiner să declare ce vrea, dar obligația unui ziarist este să specifice rezervele sale profesionale, dacă declarația este inexactă. După 1945 a circulat minciuna fabricării în uzine naziste a unui săpun din grăsimea unor evrei. Mulți i-au dat crezare, o vreme. Apoi datorită unor istorici neconformiști, s-a dovedit că era un act de propagandă, fără nici un temei real.
Iată că vechea minciună propagandistică reapare din când în când. Că Abby Weiner s-a obișnui să o folosească ca argument narativ, e aproape normal, dar este o descalificare profesională și morală pentru un ziarist, dacă lasă minciuna să circule fără nici o rezervă. Despre ce semnătură e vorba?
Informația mi-a parvenit fiindcă un ins care se numește Petru Clej, și care se declară ziarist și el, m-a integrat pe lista lui de comunicări. Îi mulțumesc că mă face atent când apar astfel de stupidități.

duminică, 19 februarie 2017

România nu e amenințată de „glo­balizare“ și de o „corectitudine politică exa­gerată“ ?

«România nu e amenințată de „glo­balizare“ și de o „corectitudine politică exa­gerată“ și nici de „încercările de ero­dare“ obscure ale unității națiunii, de­nun­țate în Apel, ci de încercările vizibile ale unei oligarhii politice de a guverna în fo­los propriu, încercând să abuzeze de pu­te­rile conferite de alegeri pentru a se salva de pedeapsa legii. Nu istoricii, nu jur­na­liș­tii, nu scriitorii și artiștii nimicesc na­țiu­nea, ci corupția politică sau universitară, refuzul reformelor ori restaurația fățișă. De aceea, patriotismul se află în aceste zile în stradă și de partea străzii, și nu în au­la unei instituții osificate, nici măcar con­servatoare, ci devenite de-a dreptul re­ac­ționare.» (Andrei Cornea)

Nu e prima dată că Andrei Cornea sare ca ars când se evocă în spațiul public, de altcineva decât sfătoșii săi colegi din GDS-ul vechi și nou, patriotismul. Acesta nu aparține, bineînțeles, academicienilor semnatari ai unui Apel recent, cum nu aparține nici lui Andrei Cornea, nici mulțimii de protestatari care manifestă în stradă în acest fine de iarnă, nici guvernului  care își apără membrii și ciracii cu ordonanțe de urgență.
Andrei Cornea, ca și alți virtuali lefegii de toate culorile și nuanțele, pornesc acum de la teza că răul este exclusiv interior (greșită este doar declararea exclusivității sursei răului!). 
Mi se pare ridicolă, dacă nu chiar grav manipulatorie, negarea, cu atâta siguranță și dezinvoltură, a existenței unor presiuni geopolitice asupra României, ca stat unitar, negarea existenței unor proiecte de dezmembrare, considerate imposibile sub pretextul că legislația internațională nu le-ar permite, când avem exemplul exploziei sau imploziei recente (cum vreți!), sub diferite pretexte, a  Irakului, a Libiei, a Libanului, a Iugoslaviei, ca să nu descriu toată zona Orientului Apropiat și Mijlociu și a marginilor fostului imperiu sovietic. Ce să mai vorbim de Africa! 
România nu este amenințată de globalizare, zice Andrei Cornea. Așa este, nu mai este amenințată căci este deja distrusă de globalizare, ca și atâtea alte țări este-europene colonizate de trans-naționale, după 1989.
Cum explică Andrei Cornea declarațiile recente ale prezidentului Dodon în vizită la Putin? 
https://romaniabreakingnews.ro/moscova-proiectia-avansului-rusiei-spre-carpati-intre-dodon-si-prostituate-rusoaice/
Andrei Cornea și alți adepți (impliciți) ai globalizării nu cunosc, sau se fac a nu le cunoaște, sutele de mii de mesaje iredentiste și presiuni politice ale adepților Ungariei Mari, ai autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc?  Știe ceva Andrei Cornea despre militarizarea acestor mișcări? A auzit de proiectul autonomist depus la Parlament și publicat sau în curs de publicare în Monitorul oficial? Dar de Asociația celor 64 de comitate și de alte ongeuri maghiare cu scopuri iredentiste declarate? Anti-evreismul public al multora din conducătorii acestor rețele de acțiune nu îl alertează? Poate că apariția unei noi Regiuni Autonome Maghiare în centrul României i se pare
dezirabilă și legalizabilă lui Andrei Cornea, în numelel dreptului la auto-determinare a  naționalităților, pentru care militase și tăticul dânsului, ca membru al Partidului Comunist din ilegalitate, conform proiectului kominternist integrat și neabrogat la data adeziunii sale politice? 
Recunosc, cu experiența de fost locuitor român, minoritar dar perfect bilingv, într-un Târgu-Mureș sub administrație maghiară, consider că un astfel de proiect etnocentric, de ghettoizare, se opune ideii mele despre stat și despre drepturile acordate unei minorități etnice, în interiorul unui stat cu o majoritate etnică românească indiscutabilă, tratată cu dispreț, atât din interior (toate guvernele s-a supus presiunii globalizante) cât și din exterior (chemările abuzive la raport a liderilor români, după 1990, la ambasadele Statelor Unite sau a Israelului), din 1990 încoace.

Este oare patriotismul doar o misiune de camuflaj?

 E a două oară în săptămâna asta că am dezagreabila ocazie de a vedea cum funcționează mașina de propagandă instrumentată de Andrei Pleșu.
Propagandistul inventează un caz de imbecilitate evidentă, pentru a i se opune în numele spiritului critic și pentru a induce opinia că această formă malignă de «patriotism» ar fi un fenomen «tipic» în România, pentru mentalitatea acelora care se revendică de la o astfel de atitudine civică, numită patriotism.
Chiar dacă specimenul, care prilejuiește propagandistului această diatribă, există în realitate, chestiunea este secundară. Andrei Pleșu își bate joc de patriotism ridiculizând atitudinea însăși, în mod repatat, fiindcă nu ne dă, deși ar avea destul surse, exemple de patriotism real, dintre chiar beneficiarii burselor pe care le distribuie fundația sa, de persoane acționând exact așa cum o cere Andrei Pleșu, adică cu spirit critic, cu luciditate, fără «batiste pe țambal» dar constructiv. De ce nu le evocă, măcar în treacăt existența, pe plaiurile mioritice de a căror descriere mizerabilistă se ocupă Andrei Pleșu, pentru un coltuc de cozonac? Pamfletul sau scrierile umoristice vor fi vocația sa? Sau nu vrea să se spună că se laudă cu propriile sale realizări?

A se citi : Andrei Pleșu, Patriotismul ca misiune de camuflaj /26 decembrie 2016, 08:22
http://adevarul.ro/news/societate/patriotismul-misiune-camuflaj-1_58602a9d5ab6550cb8c33b03/index.html


Moda lepădării de sine se manifestă recurent

Moda lepădării de sine se manifestă recurent. În toate epocile istoriei românilor. A devenit «virală» după 1945, s-a stîmpărat din 1964 până prin 1980, a bântuit în vremea grea a crizei ceaușiste, mai ales printre emigranți, s-a calmat când românii s-au trezit revoluționari și a reapărut când propaganda globalizării, neocolonială, a privatizării obligatorii, însoțind distrugerea țesutului economic al României, a activat acuza "vinei colective" ( toți românii declarați responsabili de o politică care ar fi produs holocaust între 1940 și 1944).
E o boală endemică, specifică românității ? Mă îndoiesc, deci exist. Ca român descendent din polonezi, care s-au stabilit pe Tisa înainte de 1600. Sau poate descndent din vlahi locuind pe teritoriul Poloniei actuale, a Ucrainei actuale, care se autoguvernau acum șase secole pe baza legii și tradiției numite « Jus walachicum»(vezi studiile istorucului Dimitrie Mototolescu)
Publicarea versiunii franceze a acestui text important mi se părea o datorie, fiindcă va permite eventualilor cittitori francofoni să înțeleagă de ce întâlnesc adesea, nu doar printre intelectualii români, astfel de specimene, de inși care refuză să mai vorbească limba română, ba chiar îți inventează ascendențe care să le motiveze lepădarea.
Dan Culcer
Citiți în Biblioteca lui Dan Culcer versiunea franceză a articolului/pamfletului lui Mircea ELIADE. NE PLUS ÊTRE ROUMAIN  !  (A nu mai fi român), Originalul a apărut în volumul Oceanografie, 1934