În vara lui 2012 am aflat, din întâmplare, că există un proiect județean de «reformă» a statutului presei literare din Târgu Mureș. Planul funcționarilor era să treacă presa literară în subordinea Bibliotecii județene. O mișcare șchioapă bazată pe o idee imbecilă. Nici Biblioteca nu era și nu este o instituție productivă, ca să zici că va susține, din resurse proprii, presa. Iar reducerea personalului din presă nu poate fi compensată prin utilizarea unor specialiști în biblioteconomie ca redactori a unor reviste literare. Știrea m-a alertat și am alertat la rândul meu un prieten, fost redactor la revista LÁTÓ. Acesta a pus în mișcarea mecanismele de solidaritate ale minoritarilor. Și proiectul a fost stopat.
Dintr-o perspectivă «românească» tâmpă aș putea fi acuzat de trădare sau chiar voi fi fost acuzat, dar nu am aflat încă, pentru că nu i-am lăsat pe cei de la LÁTÓ să moară singuri. Românismul de acest fel, bazat pe principiul : să moară și capra vecinului, e contrar rațiunii politice elementare, contrar moralei și contrar interesului cultural al românilor. De aceea am fost surprins neplăcut de comentariul unui cititor al publicației maghiare târgu-mureșene unde s-a dat știrea, care se declara deranjat că cele două reviste erau pomenite în același text. Altfel zis, m-am trezit în prezența unui maghiar care părea convins că trebuie să-i fie indiferent dacă moare Vatra, în condițiile în care LÁTÓ va supraviețui. Capra mea era deja condamnată. Am reacționat și a avut loc un schimb de mesaje care cred că merită să fie integrat în Jurnalul meu, pro memoria.
Reproduc și apoi comentez un articol din presa lui 2012, referitoare la ecourile proiectului de pseudo-reformă blocat de mine prin alertarea colegilor scriitori maghiari.
A LÁTÓ megszüntetését tervezi a Maros Megyei Tanács
A mindenféle előzetes egyeztetés, közös tárgyalás nélkül, hamarjában összeállított tervezetet, illetve a határozat indoklását Ciprian Dobre, az új megyei tanácselnök jegyzi.
A rendelkezés-tervezet szerint a határozat már szeptember elsejével hatályba lépne, és a két folyóiratot a továbbiakban (felére csökkentett alkalmazotti körrel), teljes alárendeltségben a Maros Megyei Könyvtárba olvasztaná be, annak alosztályaivá fokozná le.
A rendelkezés-tervezet teljes román nyelvű szövege a Maros Megyei Tanács honlapján olvasható.
Ce vrea Ciprian Dobre?
«Redacţia Revistei “VATRA” şi Redacţia Revistei “LATO”, funcţionează ca instituţii publice de interes judeţean, cu personalitate juridică, având ca scop editarea celor două publicaţii – Revista “Vatra” şi revista “LATO”. Prin anexele la H.C.J.M. 34j24.03.2011 au fost aprobate statele de funcţii pentru cele două instituţii.»
Ambele publicații au o îndelungată și rodnică istorie.
Ele reprezintă simboluri culturale, nu simple fițuici de folosit ca hârtie de împachetat pentru cornete cu floricele.
Să admitem pentru moment că proiectul expus pe situl Consiliului județean Mureș este rațional. Dacă este rațional poate fi discutat în mod rațional. Ca să poată fi discutat în mod rațional redactorul și susținătorul proiectului ar fi putut expune argumente raționale și ar fi putut să le discute în contradictoriu și în mod public cu persoanele interesate. Cine sunt persoanele interesate? În afară de redactorii revistelor, persoanele implicate în existența unor reviste sunt cititorii, electorii care participă direct la finanțarea lor, cu părți din impozite, oamenii politici care îi reprezintă pe electori.
Singurul argument dat de redactorul proiectului, nu știu dacă este dl. Ciprian Dobre, este conținut într-o frază fără nici o altă precizare :«O analiză de eficienţă a activității celor două instituții evidențiază costuri administrativ-funcționale ridicate, precum şi unele deficiențe în marketing şi promovare.»
Ce deficiențe, ce cheltuieli? De ce nu vorbim în concret.
Am vrea să știm, înainte de merge mai departe, care a fost bugetul global pentru propaganda vizuală cheltuit cu ocazia ultimelor alegeri de diferiții candidați, cuprinzând tipărirea de afișe electorale și fluturași pe hârtie care a fost imediat adunată de măturători și aruncată la coș.
O cheltuială probabil complet inutilă, bună pentru a gâdila orgoliul și interesele unor loby-uri care vor să controleze economia județului, prin slogane găunoase pe care la nevoie le putem cita, dimpreună cu numele candidaților, ca să le amintim acestora că sloganele electorale există pentru a fi îndeplinite.
Toate punctele de reformă evocate în proiect puteau fi rezolvate fără pierderea personalității juridice.
Aceste două reviste nu sunt niște întreprinderi care fuzionează fiindcă ambele pot fabrica scutece sau papuci de casă, fără să aibă nevoie de directori separați.
Aici e vorba de programe, de o expertiză, de diferențe culturale specifice. Adică de cultură, de încurajarea și menținerea unei producții culturale locale, în concordanță cu valori naționale.
Consiliul județean poate discuta contabilitate și gestiune cu condiția de a rămâne pe acest teren și, mai ales, cu condiția să se fi arătat mai înainte interesat de soarta publicațiilor prin gesturi concrete de drenare a resurselor județene de care dispune sau pe care le poate orienta pozitiv, inclusiv de publicitate adecvată profilului.
Chestiunea rentabilității unor publicații culturale se poate discuta în contextul crizei economice, cu condiția de a se discuta care este responsabilitatea oamenilor politici și gestionarilor administrativi în defectuoasa gestiune a crizei sau care este responsabilitatea lor în producerea crizei.
Nu poeții și criticii literari sunt responsabili pentru criza în care se află România ci partidele cărora le aparțin firoscoșii noștri reformatori.
Nu doar reorganizare este inacceptabilă, pare să fie prost gândită și schematic prezentată, fără o analiză aprofundată a consecințelor și posibilităților reale de punere în practică, ci chiar metoda ni se pare inacceptabilă, întrucât nimeni din cei direct implicați, adică conducerile revistelor, nu era la curent cu proiectul și nu a participat la pregătirea lui.
După ce am aflat, destul de repede, dar din întâmplare, deși trăiesc în Franța, de această fază pregătitoare, am făcut câteva interpelări în țară pe lângă cei care ar fi trebuit să fie la curent. Astfel am putut prețui metoda tovarășului Ciprian Dobre care este aceea a unui tartor ce se crede îndreptățit să facă după cum îl taie capul și mușchii inteligenței sale.
Vreau să comunic acestei persoane două lucruri : că activiștii de partid P.C.R. practicau o formă de democrație neparticipativă, adică de autocrație de același gen cu pratica administrativă a tovului Ciprian Dobre. Am avut ocazia să cunosc această autocrație administrativă a partidului-stat, să o înfrunt dar și să colaborez cu ea când se putea sau eram obligat. Eram un tânăr intelectual târgu-mureșean și am participat la fondare revistei Vatra, asaltând birourile peceriștilor pentru a-i convinge că este nevoie de o revistă românească la Târgu Mureș. Iar când, în fine, s-au lăsat convinși, am discutat cu intelectuali unguri cărora le-am propus un pact de colaborare și neagresiune intelectuală, acceptat de unul din fondatorii UDMR-ului, Domokos Géza, fiindcă știam amândoi că aceasta este singura soluție care asigură perenitate celor două reviste în raport cu hachițele și incompetența activiștilor.
Aceasta este soluția viabilă și acum, cele două publicații sunt gemene și se vor ajuta reciproc. Ciprian Dobre, și cei care susțin această reorganizare pripită, nedemocratică și prost gândită, vor trebui să învețe că nu se pot deschide două fronturi concomitent, vor trebui să priceapă că solidaritatea intelectuală poate fi o valoare trans-etnică de care se vor izbi mereu calibanii de viță nouă.
Aștept o reacție lucidă și calmă. Cultura merită mai multă atenție decât se pare că știe acorda autorul proiectului acestui, o bizarerie administrativă ca atâtea altele.
Dan Culcer, scriitor, redactor fondator al revistei Vatra (1971), președintele Association des Journalistes Roumains-Ouest,
Elancourt, 23 august 2012
Ugy gondolja hogy ha egy bomba esik a Vatrara akor Látó meguszhatja. Egy házban lakunk kedves A. Lázsló . Nem vette észre még?
Dan Culcer
Számomra a VATRA szónak igen kellemetlen csengése van- nyilván Ön is sejti miért.
A bombát mint olyan határozottan az Ön kezébe adom vissza. ha óhajtja, adja az IRA-nak. Ha meg nem, hát tartsa meg.
Ami a házat illeti- lehet, hogy egy fedél alatt lakunk, de MÁS HÁZBAN.
Tisztelettel.
Ha ismerném a Maga csaladnevét én is tudnám vallószinuleg románositani. Vegye tehat tudomásul hogy a csalad nevem nem Kulcsár hanem Culcer, is igy kérem szolitson, ha még hozzam szól.
Ha igaz hogy csak »egy fedél alatt lakunk, de MÁS HÁZBAN« akor is a bomba roncsolni tudná a maga házát is. Vallószinü hogy tul közellröl nézi a házát és csak a maga fallát látja. A fall mogott élnek ugyan más emberek. Nézen egy kicsit körul is.
A Vatra azt jelenti hogy tüzhely. A tüzhely körul egy csalad üll. És olvas az Öreg az unokáknak. Van ebben valami rosz?
A másik Vatra, politikai és etnikai csoportositás. Nem más mint az RMDSZ, románul. Én nem gondolom hogy jo ha a politikát csak egy nemzeti csoport érdekei nevében értékelik. A konfliktusokat igy nem lehet elháritani. Tehát nem hiszem hogy igy kell épiteni jövöt ott ahol többen más etnikai csoporthoz tartoznak. Erdelyben a másikat nem lehett kiszoritani, mar töbszor kiderult magyar és román reszrőll, az utólso ött század alatt.
A bombát nem én tartom. Vallószinü inkáb, azok akik a sokk penzt tartják zsebukben vagy azok akik azt hiszik hogy Erdely csak az övek.
Tisztelettel.
Dan Culcer
Semmi kétségem nincs affelől, hogy tudná románosítani a családnevem (az Önével is ez történt)- nagy hangsúlyt fektettek erre a nemzettársai a kommunizmus idején. Látom a doktrina van kiben tovább éljen!
[ Dan Culcer : Es a magyar korona 1860 és 1918 között, majd 1940 és 1944 között]
“…akor is a bomba roncsolni tudná a maga házát is. Vallószinü hogy tul közellröl nézi a házát és csak a maga fallát látja. A fall mogott élnek ugyan más emberek. Nézen egy kicsit körul is….”
Nem tudom mi Önnél ez az állandó verbális bombázás és a házak roncsolása.
Ön helyett én elgondolkodnék egy kicsit ezen.
Számomra a VATRA szónak 1990 óta egészen más a jelentése: sovinizmus, extrém nacionalizmus, gyilkolási hajlam, szarkavarás- ha ezek közül sem tud választani, még írhatok néhányat.
Ön azt állítja Vatra= RMDSZ- ez kb annyira reális, mint Avram Iancut Kertész Imréhez hasonlítani.
“…A bombát nem én tartom. Vallószinü inkáb… azok akik azt hiszik hogy Erdely csak az övek…”
Ezzel az utolsó mondatával mindent elárult magáról kedves Kulcsár úr! Ön (a politikai nézeteit illetően) egy báránybőrbe bújt farkas- békésen béget és legelészik az erdélyi román-magyar megbékélés és közös jövő mezején, de bármelyik pillanatban készen áll torkát tépni az Ön mellett levőnek.
Ennél többet időt nem óhajtok Önre pazarolni- kérem vegye ezt figyelembe mielőtt válaszolna.
Dar ce importanță are asta, devreme ce eu mă consider român. Tatăl meu se considera român, mama se considera româncă. Bunicii, deasemenea.
Vine Anonimul Vasile A. să-mi explice ce și cine sunt! Ar fi fost poate un prost și abuziv funcționar la starea civilă în 1940, în Ardealul de Nord. Dintr-un condei mă trezeam maghiar pe baza convingerii personale a unui conțopist, pus să elibereze țâdule de stare civilă și care se consideră stăpân pe mine și mare mahăr peste neamul meu.
În acea perioadă administrația maghiară ocupantă a solicitat și eliberat certificate de naționalitate, am putea spune chiar certificate rasiale. Arhiva familiei le-a păstrat. Numele erau scrise cu ortografie maghiarizată, dar nu a îndrăznit nici un funcționar să conteste naționalitatea română a unchiului meu, Gheorghe Lenghel, greco-catolic, fiul lui Sigismund Lenghel și al Sofiei Colceriu, greco-catolici, care rămăsese în Ardealul de Nord, la Baia-Mare. Pe deasupra, unchiul era căsătorit cu o Sófalvi Márta, unguroaică. E adevărat că au divorțat. Dar s-a recăsătorit cu Legrand Catherine (Katica), născută în Statele Unite la Cleveland, dar trăită în Ardeal, care se considera firește maghiară. Acasă se vorbea maghiara. Nu au avut copii.
Onorabilul László A. nici măcar nu-și dă seama de surzenia și orbirea lui.
Asta îmi aduce aminte de ceea ce îmi povestea Tata, Alexandru Culcer, mirat dacă nu chiar indignat, că i-ar fi spus un cunoscut intelectual maghiar ardelean, poetul Szabédi László, în vara lui 1956. «Doktor Ur, maga valloban hisz a román-magyar barátságban?» L-am întrebat pe Tata ce i-a răspuns poetului.
-Igen is. A zis Tata și eu zic precum el.
Fraza a fost rostită în cadrul pregătirilor pentru cercetările din vara lui 1956, inițiate de Alexandru Culcer, la Sighișoara-Albești, în legătură cu moartea poetului maghiar Petöfi Sándor în bătălia de la Albești dintre ulanii ruși și austrieci, sub comanda generalului Bagration, căzut acolo, și trupele lui Bem și Kossuth.
Szabédi s-a sinucis după unificarea celor două Universități din Cluj. Fire sensibilă, de artist! Alții, mai puțin artiști, militanți politici, au luptat pentru interesele comunității lor până la finele vieții. Și au câștigat ceva ce poate fi pierdut, tot atât de repede pe cât s-a câștigat. Documentele din arhivele CC al PCR atestă tenacitatea unor Balogh Edgar, Domokos Géza, Gálfalvi, Hajdu Gyözö, Sűtö András în exprimarea, pe atunci temperată dar repetată, a revendicărilor. A căror împlinire a venit după 1989, în condiții în care s-a depășit o limită a bunei conviețuiri. Liderii actuali au încercat și încearcă, într-o dulce cîrdășie cu politicieni români incompetenți, probabil cointeresați financiar, sau fără cunoștiințe sau consiliere juridică elementară, să reconstituie un fel de Ardeal de dinainte de 1919. În care orașele erau maghiare, palatele nobiliare — maghiare, pădurile și terenurile proprietate nobiliară. În vreme ca majoritatea populației românești locuia în orașele mici, la sate.
Ciudățenia apare atunci când se observă că militanții etniști maghiari actuali nu fac decât să reconstituie averile unor foști privilegiați maghiari, de preferință nobili, iar interesele acestei caste sunt prezentate ca și cum ar fi interesele națiunii maghiare în întregul ei.
Prevăd reapariția unui partid al stângii maghiare, care va prelua sloganele socialiste sau comuniste. Acest partid va apare în Ungaria, nu în Ardeal, unde pentru moment manipularea naționalistă, etnistă a maselor are efect. Maghiarii care nu sunt beneficiarii acestor manevre trans-etnice nu sunt desigur consultați sau ascultați. La fel se întâmplă cu românii din restul țării. Cleptocrația ambidextră, româno-maghiară, se înfrățește peste capetele sărăcimii.
Iată ce știm despre poetul și universitarul ardelean :
«Iskoláit Zernesten kezdte 1913-ban, majd Kolozsvárott az unitárius kollégiumban folytatta. 1925-ben érettségizett, majd 1927-ig Strasbourgban, teológián tanult. 1945-ben Kolozsvárott doktorált filozófiából is.
Egy ideig Aradon tisztviselőként dolgozott, majd Kolozsvárott lett színházi dramaturg. 1931–1938 között az Ellenzék belső munkatársa volt. 1939–1940között letöltötte sorkatonai szolgálatának idejét, majd Báréban lett tanító. 1941-ben visszatért Kolozsvárra, ahol az egyetemi könyvtár alkalmazottjaként dolgozott. 1942-ben csatlakozott az helikoni közösséghez, és az ő kezdeményezésére indult a Termés c. folyóirat is. 1943-ban ott volt a balatonszárszói találkozón. 1943-ban Baumgarten-jutalmat kapott.
1944-ben bekapcsolódott az antifasiszta ellenállásba. A háború után egy ideig még Kolozsváron tanított, francia nyelvet. 1945 májusában a Romániai Magyar Írók Szövetsége alelnökké választotta. Ugyanebben az évben belépett a Román Kommunista Pártba, majd megnősült, Tompa László lányát, Tompa Margitot feleségül véve.
1945–1947 között Sepsiszentgyörgyön a Székely Nemzeti Múzeum igazgatója volt, közben a Népi Egység (1946 szeptembertől 1947 őszéig) és a Világosság munkatársaként dolgozott.1947-ben visszatérve, esztétikát tanított a kolozsvári Bolyai Tudományegyetemen, valamint a Népi Egység c. napilap főszerkesztője volt. 1952–1956 között a magyar irodalomtörténeti tanszék vezetője volt. 1955-ben Román Népköztársaság Állami Díja elismerést kapott. 1958-ban megírta főművét, A magyar nyelv őstörténete. A finnugor és az indoeurópai nyelvek közös eredetének bizonyítékai címmel.
A Bolyai egyetem beolvasztásakor tanúsított magatartása miatt a Securitate zaklatta, ezért a beolvasztás ellen való tiltakozásként 1959. április 18-án Szamosfalva határában a vonat elé vetette magát. Néhány héttel később az ő példáját követve lett öngyilkos Csendes Zoltán, a megszüntetett egyetem egykori rektorhelyettese is.
Szabédi Lászlót a Házsongárdi temetőben helyezték örök nyugalomra.»
Sinuciderea poetului și esteticianului a fost o regretabilă decizie care a dus la dispariția unui om talentat, de o sensibilitate care n-a rezistat tracasărilor securiste. Nu am citit documente pe această temă, așa că nu știu în ce constau tracasările. Nu știu să fi fost amenințat cu închisoare. Statul român îi recunoscuse valoare printr-un premiu de stat în 1955. Ar fi fost desigur un lider important al comunității, mai util viu acesteia decât mort. N-a fost să fie.
Nu vreau să-l conving pe Vazul A. că n-aș fi un lup cu blană de oaie. Până acum n-am sfâșiat oi, nici maghiare, nici românești, în turma în care m-am strecurat mascat în om. Mă bucur că am fost, în fine, demascat. Și-l asigur că știu mai multe despre oile de ambe rase, despre câini și lupi, decât știe dânsul despre turma sau haita din care face parte. Asta mi-e destul. Nu confund o oaie capie cu una care dă lână bună de tuns în turma ei, nici un câine maidanez în haită – cu un câine ciobănesc, nici cu un lup turbat cu un lup adevărat.
Dan Culcer