sâmbătă, 10 septembrie 2016

Etnomasochism

Va trebui să pun în circulație acest termen, care se aplică popoarelor sau etniilor, acelora care se lasă strivite, în timp ce gem de plăcere și nu de durere. Etnomasochism.
Dacă ar simți durere, românii ar trebui să urle în condițiile actuale, când fiecare în parte și majoritatea împreună suntem striviți, ni se zdrobesc testiculele, ni se atrofiază ovarele și rănesc uterele, se aplică decimarea prin boli și înfometare, se distruge matca neamului, prin desțărare și umilire colectivă.

joi, 8 septembrie 2016

Rasismul antiromânesc a «moldoveanului» Serghei Savvovici

 

Ambasadorul Pettit s-a răzgândit: Eu respect decizia și idealul unioniștilor, iar SUA nu au cum să împiedice Unirea dacă poporul dorește să se unească

Iulia Modiga 6 septembrie 2016 5

Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a venit cu precizări după declarațiile de zilele trecute care au atras oprobiul public pe ambele maluri ale Prutului, potrivit cărora Republica Moldova nu e România, iar Moldova își are propria sa istorie, diferită de a României.
james_d_pettit
Diplomatul american a declarat în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu liderul PL, Mihai Ghimpu, că „puterea suverană aparține poporului, inclusiv dorința firească de Unire cu România”. Ambasadorul consideră că prin declarațiile sale nu a dorit să atingă în nici un fel dreptul cetățenilor unioniști de a avea o viziune și o dorință de reunire și că Statele Unite nu are cum să împiedice reunificarea celor două state românești dacă poporul dorește Unirea. „Eu respect decizia și idealul unioniștilor”, a spus James Pettit.
„Dacă conducerea de la 1990 încoace ar fi promovat adevărul despre noi, despre ocupație, despre identitate și limba pe care o vorbim, astăzi Unirea ar fi fost făcută. Pentru populația Republicii Moldova, astăzi este mai bine dacă aceste două state românești s-ar uni. De aceea consider că problema despre reunificarea cu România astăzi este mai viabilă ca niciodată”, a explicat liberalul Ghimpu.
Răspunzând la întrebările ambasadorului SUA, legate de minoritățle naționale, Ghimpu a menționat că aceastea se bucură de toate drepturile, iar în cazul unificării, acestea vor beneficia de drepturi europene, România fiind lideră la capitolul legislație în materie de drepturi ale monorităților, din tot spațiu comunitar.
„Astăzi și o parte din minoritățile etnice care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova își doresc Unirea cu România, pentru că au realizat că au o singură viață, care trebuie trăită în siguranță și bunăstare, ceea ce doar România poate garanta”, a spus liderul PL.
„Uniunea Sovietică a creat în anul 1990 Republica Moldovenească Nistreană, pentru a împiedica unirea noastră. În acei ani puterea de la Kremlin promova și susținea indirect candidați care ajungeau în fruntea republicilor din fostul spațiu sovietic, ca să-i poată controla. Astăzi, Rusia susține financiar partide politice care luptă deschis pentru interesele imperialiste ale acesteia.
Poltica viitorului președinte trebuie să se axeze pe reforme sustenabile, fără de care nu putem avea o economie în creștere și rezolva problemele sociale, dar totodată viitorul președinte, trebuie să oprească propaganda rusă care manipulează cetățenii.
Pentru apropierea celor două maluri ale Prutului, viitorul președinte trebuie să asigure securitatea energetică (continuarea construcției gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău și interconexiunea rețelelor de energie electrică: Isaccea — Vulcănești — Chișinău, Iași — Ungheni — Strășeni, Suceava — Bălți,  precum și la construcția stațiilor back-to-back pentru fiecare linie în parte), dar și reconstrucuția podurilor peste râul Prut și a liniei de cale ferată: Iași – Chișinău cu ecartament european, și altele.
Decizia suverană, încotro să meargă Republica Moldova, aparține poporului și nimeni nu ne poate indica ce să facem și cu cine să ne unim. Sângele apă nu se face, domnule ambasador”, a menționat președintele PL.» *


Ceea ce urmează este opinia unui cititor al articolului. E prima dată când citesc un «discurs» atât de deschis xenofob, explodând de ură, rasist. Care poate fi motivația? Dincolo de educație și ideologia care i se va fi turnat cu plânia în ureche, autorul s-ar putea să aibă motive familiale sau etnice. Cred că e rus, ucrainean sau evreu,deși pare român după referița diversionistă la Ștefan cel Mare. Dan C.
Сергей Саввович
«Nici un Moldovean care-i urmaș a Marelui Domnitor Stefan cel Mare nu se va injosi vreodata sa se transforme in tigan borat roman! Ce inseamna a fi roman? A fi roman e rusine! romanii sint o specie de animale aparute in urma unei incercari nereusite a Mantuitorului de a crea OMUL! Nu exista nimic mai spurcat, mai injositor, mai marsav, mai lenos decat romanul! In vremea razboiului nici soldatii germani, nici cei sovietici nu mincau din bucatele gatite de catre femelele sau cum se spune in romana muierile romance! Sintem Moldoveni si ne mândrim cu asta, in ceea ce priveste teritoriile ocupate de catre romani, vor reveni degraba sub denumirea si in componenta Moldovei Independente! Deasemenea teritoriile care apartin Bulgariei si Ungariei vor reveni respectiv acestor tari! Rezervatia speciei romane va deveni o rezervatie naturala a acestor animale!»

Al. Jar — Un scriitor de partid, agent comunist, călău în Spania războiului civil

Am reluat lectura volumului Conferința (secretă) a Uniunii Scriitorilor din iulie 1955 (Colecția FID, Editura Vremea, 2006). Volumul este editat de Mihai Coloșenco și prefațat de Pavel Țugui, activist de partid la CC al PMR la acea dată, bun cunoscător al subsolurilor, cabinetelor și coridoarelor partinice ale epocii.
Rețin două infomații, prima verificabilă, a două încă nu. Secretizarea absolută a informațiilor privind acest eveniment ideologic (vag literar) este o realitate, singurele aluzii fiind de găsit prin interviuri tardive acordate de unele dintre slugile, mai mult sau mai puțin credincioase, ale regimului colonial comunist : Paul Georgescu, Ov.Crohmălniceanu, Dan Deșliu, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Maria Banuș, Al. Jar, Aurel Baranga, Eugen Frunză, Eugen Jebeleanu, Traian Șelmaru, Petru Dumitriu, Eusebiu Camilar, Zaharia Stancu, V.Em. Galan, Ion Vitner, actori ai «revoluției», unii recrutați de sistem ca gropari activi ai culturii române, în anii 1945-1965.
Transformarea câtorva dintre aceștia în eroi ai rezistenței anti-staliniste, ulterior anti-ceaușiste (nu anticomuniste !!), gloriolele care li s-au pus pe chelii, țâțarnițe sau frunți lui Dan Deșliu, Mariei Banuș, Ninei Cassian, chiar lui Al. Jar, de către agenții cominterniști reciclați și lucrând sub steag străin (Silviu Brucan, Gogu Rădulescu, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu), făceau parte din strategia reciclării, a restaurației internaționaliste, sub oblăduirea ideologiei «Societății deschise», inventată ca instrument propagandistic de Fundația miliardarului și speculantului evreu George Soros (alias Soros Gyorgy).
Despre Al. Jar deținem tot felul de anecdote privind acțiunea sa «reformatoare» și anti-totalitară, pentru libertatea creației, în interiorul standardelor realist-socialiste desigur, în cadrul dezbaterilor interne ale scriitorimii «angajate», din anii de după moartea lui Iosif Vissarionivici Stalin, tartorul.
Al. Jar fusese, sub numele de Solomon A. Jacob, voluntar în armata republicană din Spania, considerat în România un erou al rezistenței antihitleriste. Ulterior, redevenise, în alt context, erou, de date asta al unei rezistențe locale evreiești contra pierderii rolurilor și privilegiilor, în epoca de după 1965, după ce, în 1955-1956, fusese victima deloc inocentă, doar bizar de naivă, a manipulărilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Comitetului Central al PCR (PMR), cel care îl provocase la o «sinceritatea» partinică, care l-a dus la pedepsire sa prin excluderea din partid, cu tot ceea ce implica atunci, în 1956, o astfel de schimbare brutală de statut politic și social. 

Al. Jar a lucrat ulterior la un anticariat din București. Ceea ce era totuși o situație privilegiată și un post de încredere, fiindcă anticariatele controlau circulația cărții cu aspecte politice neortodoxe, scoteau din circuit toate cărțile interzise. Rolul anticariatelor în România a rămas același probabil până în 1989 și nu oricine putea fi angajat al unei astfel de întreprinderi cu rol în controlul circuitelor ideologice, prin cenzură.
După Wikipedia, prima soție a lui Al. Jar, (Golda)Olga Bancic, evreică din Basarabia, fusese arestată pentru prima dată, se pare că la vârsta de 12 ani, pe motivul că a participat la o grevă în fabrica de saltele la care lucra. În ciuda vârstei sale fragede, a fost închisă și bătută, spunea hagiografia comunistă.
În anii 1933 - 1939 a fost membră activă a organizației muncitorești locale. A fost arestată de atâtea ori, încât a început să considere arestul ca un accident de muncă. În 1938, a plecat în Franța, unde i-a ajutat pe stângiștii francezi să transporte arme brigăzilor republicane din Spania, pentru a lupta împotriva «fascismului» lui Franco. În 1939, după căsătoria(?) cu Alexandru Jar, Olga a născut o fată[1] căreia i-au dat numele de Dolores, drept omagiu adus eroinei Războiului Civil Spaniol, comunista Dolores Ibárruri, cunoscută și ca „La Pasionaria”.
Olga Bancic a adoptat în timpul războiului, la Paris, pseudonimul „Pierrette”. A asamblat bombe și a transportat explozive folosite pentru sabotarea trenurile germane care transportau trupe și provizii. Pe 6 noiembrie 1943 a fost arestată de Gestapo. Pe data de 21 februarie 1944 a fost condamnată la moarte, împreună cu 22 de tovarăși din celebra grupare Afișul roșu⁠(fr). Cei 22, fiind bărbați, au fost împușcați în aceeași zi. Dat fiind că o lege din Franța interzicea împușcarea femeilor, Olga a fost transferată de germani într-o închisoare din Stuttgart, unde a fost rejudecată și condamnată din nou la moarte. A fost decapitată de ziua ei de naștere, pe 10 mai 1944, când împlinea 32 de ani[2].
În procesul verbal întocmit de poliția franceză la arestarea ei se precizează că este fiica lui Noé și al Zeains Marie, celibatară, că este fără profesie și fără domiciliu cunoscut. Când a fost arestată se afla în compania lui Rajman Marcel zis „Michel” și avea asupra sa o carte de identitate falsă pe numele Lebon, născută Petresca Marie.[3]
Afișul roșu cu chipurile celor executați, răspândit de sistemul de propagandă germană și al autorităților de la Vichy, i-a inspirat poetului Louis Aragon poezia L'Affiche rouge.[4]
În anul 1959, pictorul român Alexandru Ciucurencu a expus lucrarea Olga Bancic pe eșafod[5] dar acest tablou a fost înlăturat din expoziție și nici până azi nu se știe precis unde se găsește.[6]

Nu există nici o relație de la cauză la efect între aceste fapte de rezistență și luptă antigermană, antinazistă, ale echipei lui Manukian și faptele evocate de Al.Jar în declarația sa la Conferința secretă din 1955, de la București. Cronologia nu poate fi inversată. Al. Jar a decapitat spanioli, civili sau militari, nu știm, înainte ca soția sa să fie decapitată de naziști la Stuttgart. Nu din răzbunare a ajuns călău ci din convingere ideologică, din «datorie comunistă». O spune cu atâta patos și mândrie. încât nu putem presupune că se laudă, că minte, devreme ce se declară gata să o mai facă.

«În ceea ce privește pe mine, poate că am greșit în unele laturi, dar nu am mințit, am spus ceea ce conștiința mi-a dictat să spun întotdeauna. Adeseori s-a spus că în spatele lui Al. Jar manevrează dușmanul de clasă.
Tovarăși, este posibil, dar n-am devenit niciodată instrument conștient ale dușmanului de clasă, n-am fost niciodată contrarevoluționar, precum și-au îngăduit unii să spună, pentru că această mână a tăiat capete de fasciști și o să mai să taie.[s.n.]» Nu a mai avut ocazia sî taie capete de fasciști undeva. 

Mă miră tare că o astfel declarație, deloc retorică, nu a atras atenția nimănui, nici atunci în România și în mediul comunist, tovarășilor săi de arme, de nici după 1990,  comentatorilor acestei stenograme. Ciudat! 
Să fi fost catalogată fraza ca o «simplă» rodomontadă? 
Eu cred că Al. Jar a făcut cu adevărat ceea ce spune. Asta explică în parte relația specială care pare să o fi avut cu organele de represiune imediat după 1950, devreme ce i se încredințase dificila sarcina de a scrie Undeva pe Dunăre, nuvela despre grănicerii care păzesc granița de sud a României de pericolul titoismului revizionist. 
Să aibă vreo legătură căderea lui Al. Jar cu reluarea relațiilor de prietenie dintre România și Iugoslavia titistă, după vizita lui Hrușciov la Belgrad în 1955 și estomparea conflictului ideologic, prin tolerarea reformismului iugoslav, ale cărui manevre politice privitoare la Lumea a treia și Mișcarea de nealiniere au fost tolerate ?* Să-l fi sacrificat Gheorghiu-Dej pe Al.Jar doar ca să scape de unul dintre voluntarii internaționaliști din Spania, printre care mișunau evreii, așa cum se organizase exmatricularea lor din viața politică în alte țări comuniste, prin procesul Slanski, de pildă, sau era și un gaj de prietenie dat lui Iosif Broz Tito?
 

* Tito a fost principalul fondator și promovator al Mișcării de Nealiniere și primul ei secretar general.

miercuri, 7 septembrie 2016

Augustin Buzura. Am luptat și eu la Salamina

«Dacă ne păstrăm obiceiurile dobândite şi pe câţiva dintre liderii de acum, n-ar fi exclus să devenim direct europeni înainte de a fi ajuns să fim cu adevărat români, adică să dispărem pur şi simplu sau, mai corect, să ne stingem asemenea strămoşilor noştri daci după înfrângerea lui Decebal. Limba nu ne mai poate ţine împreună,  pentru că a devenit un fel de grădină  invadată de buruieni, cum ar fi spus antipsihiatrul D. Laing, iar valorile ni le prezintă, îndeobşte   moartea, şi numai preţ de o zi. Atunci aflăm abia ce am avut şi ce am pierdut. Altfel, toţi se tem de toţi şi, desigur, toţi aceşti toţi de procurori iar aceştia de ei înşişi şi de alţi denunţători mai abili. O societate paranoizată şi paranoizantă care s-a predat fără luptă. Scrii sau taci, nu se întâmplă nimic, nu te aude nimeni, deşi toţi au certitudinea că sunt ascultaţi. Scriu cum scriu de peste o jumătate de secol, merg împotriva curentului tot de pe atunci şi nu fără consecinţe grave. Scriu, aşadar, să-mi dovedesc mie însumi că am luptat şi eu la… Salamina. Şi nu oricum.»
Din Eunuci, sadici şi hoţi de interes naţional (Revista Cultura, editorial, NR. 538 din 2015-10-29