Treceți la conținutul principal

Nu din prietenie pentru Germania nazistă a intrat România în război.


citesc si ma minunez! - scrie mariuta, mulgătoarea de vaci
sustine domnul Dan Culcer ca * statul român pentru care lucra Mircea Vulcănescu nu era un stat prieten cu Germania nazistă*!
abia acum am inteles cum la Stalingrad armata a III-a a fost facuta praf in totalitate in 4 ore, iar armata a IV-a a fost distrusa in proportie de trei pe patru si ca cei 300.000 de soldati morti si cei 325 000 de disparuti pe frontul de est s-au datorat neprieteniei fata de Germania nazista! oare care ar fi fost cifrele daca am fi fost prieteni cu statul german guvernat de nazisti?
eu zic ca romanca get-beget, cu ADN-ul confirmat in acest sens, ca fara 23 Augustul regelui Mihai si al comunistilor era vai de mama noastra daca ne lasam pe mana *gheneralului*! asa, profitand de *prostia* ungurilor, am reusit sa iesim dintr-un razboi pierdut, dus cu mari sacrificii, mai bine decat am intrat! De aceea spun, Antonescu fu un idiot, onest, dar idiot, a produs belele, ne-a lasat belele in plan real ( vezi chestiunea demografica!) si ceva pete semnificative in plan simbolico-istoric!
Sunt obligat să mai fac un scurt comentariu la comentariul internistic, din Observatorul cultural, al unei «măriuțe, mulgătoare de vaci» care se minunează că am putut nega prietenia dintre Germania și România, ca motiv al intrării României în război contra măreței Uniuni Sovietice. Pe vremea aceea existau deja eforturi pentru «definirea agresorului». Germania nazistă, Uniunea Sovietică erau țări agresoare. Nu România!
România își apăra teritoriul ciuntit de agresori. Știți ce înseamnă să-ți aperi teritoriul? Să nu accepți să ți se ia pământul de sub picioare, să nu accepți să ți se impună să joci tontoroiul fericit, în timp ce hoții îți intră în casă, îți fură mobilele, îți amenință sau omoară copii și bunicii, îți distrug cimitirele și biserica unde ai fost botezat și unde te-ai căsătorit, îți otrăvesc fântâna (cu ideologia lor colonială), îți taie copacii din livadă și vor să le mulțumești pentru toate astea, cu pistolul lor la tâmpla ta.

Către mariuta, mulgătoarea de vaci
Nu are rost să vă mirați cu glas tare. Mai bine citiți.
Nu din prietenie pentru Germania nazistă a intrat România în război. Am pomenit cele două evenimente anterioare lui 22 iunie 1941. Poate faceți totuși legătura între cauze și efecte.
Ar fi trebuit să stea în pivnițe și să plângă toți românii alungați din Ardealul de Nord și din Basarabia, ca nu cumva Antonescu să le audă bocetul și să nu fie deranjat. Iar șeful statului ar fi trebuit să-și pună dopuri în urechi ca să nu-i audă? În fine, citiți măcar auto-apărarea redactată de Mircea Vulcănescu pe când era în așteptarea procesului, pentru a înțelege că sunt evenimente vizibile și altele ascunse (la un moment dat), motivații și declarații publice, ca și motivații ascunse în subsolul evenimentelor istorice.
Reafirm, România nu avea nici un motiv real de a fi în relații de prietenie cu Germania nazistă. Descris de N. Iorga, printre alții, măcar comportamentul armatei germane după înfrângerea armată a românilor, în Primul război mondial, cu ocuparea Bucureștilor, Munteniei și a sudului Moldovei, ar fi un argument că între statul român și statul german până la 1945 nu au fost relații de prietenie reală ci doar de adaptare și supunere la forță, din partea României. A fost o alianță tactică. Fiindcă statele care «garantaseră» independența și unitatea României cândva, după 1920, erau fie practic desființate, fie nedoritoare, incapabile să-și țină promisiunile. România devenise mică și era slabă, singură între doi mastodonți. Când scriu România nu mă refer la o entitate supraindividuală ci la o comunitate din care au făcu parte strămoșii noștri, din care facem parte, a cărei soartă mă privește, fiindcă îi privește pe toți ai mei. Chiar dacă trăiesc în Franța, eu nu sunt cetățean al lumii, entitate prea mare și prea abstractă pentru un individ. Opiniile, principiile în numele cărora activez, valorile pe care le prețuiesc și apăr, Interesele mele, din această perspectivă, nu coincid cu cele ale indivizilor care afirmă valoarea juridică a Legii 217. A face o lege în numele unei minorități, pe baza unor interpretări ale istoriei care vor rămâne mereu discutabile, sub aspectul intenționalității, este inacceptabil.
Pot accepta negocieri, o gestiunea în contradictoriu și în spirit egalitar a «divergențelor legitime» (Hubert Vedrine), dar niciodată nu voi accepta un alt diktat. Ori Legea 217 este un diktat. oricine ar fi propus-o redactat-o și votat-o. Virginitatea juridică jucată de Al. Florian pe tema neamestecului său în promovarea și impunera acestei legi scelerate, nu poate înșela pe acela care știe că la București mi s-a interzis (sub forma unei insistente rugăminți) să prezint o comunicare despre «Săptămâna Roșie», fără ca să fi citit cineva textul, la o sesiune științifică dedicată lui Paul Goma, după ce organizatorul primise un telefon amenințător de la Alexandru Florian, care relua tema fâsâită a «antisemitismului» lui Paul Goma.
Ca și declarațiile de prietenie veșnică cu «marele popor sovietic» , emise de comuniști ca Dej sau Ceaușescu, era vorba de propagandă și diplomație în raport cu marile puteri, ceea ce  nu a  eliminat vreodată nici vigilența, nici suspiciunea față de politica de forță a acestei mari puteri estice. Și toată politica reală îndreptățește afirmația mea.  Dar ca să putem discuta cu Măriuța, simpatica noastră  «mulgătoare de vaci.» , al cărui ADN nu are nimic de-a face cu subiectul, ar trebui să pornim de la bibliografia chestiunii, pe care activa noastră mulgătoare nu pare să o fi parcurs nici măcar în parte.

Din păcate batem pasul pe loc de 70 de ani cu aceiași întrebare care i-a fost probabil pusă la Moscova lui Ion Antonescu de anchetatorii SMERSH și la care a răspuns corect. Ce căutam la Stalingrad? Probabil că răspunsul brutal ar fi fost : să dăm cu Stalin de pământ și să scoatem Rusia din brațele sufocante și ucigașe ale sistemului sovietic, care ne amenință cu invazia, să eliberăm deținuții din Gulag și să salvăm românii deportați în Siberia. Firește, singură, armata română nu avea cum obține astfel de rezultate. Iar armata germană, aparent aliată, avea alte scopuri, printre altele controlul surselor petrolifere ale României, necesare pentru război, deci scopuri tot atât de coloniale și expansioniste ca ale armatei sovietice atunci sau în Afganistan, sau ale armatelor NATO în Orient, ACUM. Cu nasul în ghidon nu vezi drumul.
Iată ce crede

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.