vineri, 30 octombrie 2015

Cercul Aristote. De urmărit

Notre association, le Cercle Aristote, organise depuis septembre 2008 des rencontres avec des intellectuels sur des sujets politiques dans un but de partage civique. De cette aventure est née la revue Perspectives Libres, revue trimestrielle d’analyse globale, qui fait se croiser intellectuels, libres penseurs et professionnels de toutes tendances idéologiques et politiques.
L'Homme sans liens recto
CHARTE DE LA REVUE PERSPECTIVES LIBRES
« Pour résister au mondial, il n’y a que la singularité »
Jean Baudrillard
« Les choses capitales qui ont été dites à l’humanité ont toujours été des choses simples »
Général de Gaulle, cité par André Malraux, Les Chênes qu’on abat.
« Le courage, c’est d’aller à l’idéal et de comprendre le réel »
Jean Jaurès
« Dans la France contemporaine, où l’intelligence est surabondante, c’est le courage qui manque »
Chantal Delsol
Image monde multipolaire
Pourquoi Perspectives libres ?
Une revue de plus ?
Nous espérons que non.
Le paysage éditorial français se divise entre chapelles jalouses qui se disputent les âmes désarmées à coup de chacun chez soi. Revue de droite, de gauche, libérale ou non, autant de ghettos mentaux qui ne peuvent rendre compte de l’incroyable vivacité de l’esprit français. Les seigneurs du ghetto veillent à ce que les croyants soient bien gardés, et les commissaires aux idées propres font respecter la dure ligne partisane. Un entre-soi confortable ponctué de quelques trublions comme autant d’alibis du pluralisme et de garantie de ventes : tout dialogue ouvert devenu suspect, de nouvelles infractions à la bienséance de l’esprit sont inventées au fur et à mesure que leur possibilité apparaît. Et gare aux contrevenants !
Ce que vous vivez n’existe pas : telle est la profession de foi d’une caste sourde autant à la vie de l’esprit qu’à celle du peuple. Un constructivisme délirant devenu guerre de l’information : voilà ce qu’il faut attendre d’une partie de « l’élite » intellectuelle et médiatique. Mensonges et lynchages sont désormais les règles de survie d’une meute déstructurée, mais mystérieusement capable de reconnaître au premier coup d’œil qui peut parler, et qui doit se taire. Frapper tous au même endroit et au même moment au nom de la morale commune, avec, toujours, un alibi commode pour cacher des intérêts bien compris : voilà le mot d’ordre.
C’est en réaction à cette situation de mois en moins supportable que nous avons décidé d’interroger les sans voix, ces intellectuels et chercheurs que les médias traditionnels n’interrogent pas, ou peu, car on ne saurait les ranger dans les cases commodes de la pensée officielle, sclérosée et volontairement sclérosante. Notre critère de sélection est donc tout trouvé : les hommes et les femmes qui participent à notre aventure seront choisis pour la liberté de leur pensée, dans toute la diversité que ce choix implique.
Nous essayerons sans doute aussi, en mêlant les contributions de jeunes auteurs à celles des plumes confirmées, de participer à la définition d’une vision actualisée des enjeux à venir. Nous promettons, à ceux qui voudront bien nous suivre, une réflexion sur les enjeux stratégiques, qui permettra de traiter les questions d’actualité à froid, pour laisser à l’esprit son temps de délibération. Mais plus l’arc est bandé, plus la flèche est vive, et nous espérons trouver la véracité de cet adage.
Il est temps de réaffirmer que la culture française permet de fonder une réflexion fructueuse, à partir de concepts et de catégories qu’elle définit souverainement. Il ne s’agit pas ici de nier les apports étrangers, mais de réapprendre, ensemble, à penser en français, proprement, nettement. Nous nous tiendrons loin de la repentance qui voudrait effacer l’avenir, parce que, précisément, c’est l’avenir qui nous intéresse. Nous préférons l’histoire des héros à la mémoire des salauds, et il n’est d’hommes dignes à nos yeux que ceux qui sont encore capables d’admirer, ce que nous ne manquerons pas de faire en rendant hommage aux géants d’hier et d’aujourd’hui.
Multidisciplinaires, sans enfermement partisan et indifférents au cloaque mental que devient progressivement le débat public, nous sommes et nous resterons Libres.
Le monde post-occidental
Directeur de la rédaction et de la publication : Pierre-Yves Rougeyron.
Secrétaire général : Ambroise Marcilhacy.
Rédaction : 11 rue de Javel 75015 Paris
06 17 69 32 93
Editeur : l’association des amis de la revue Perspectives Libres.


Pour nous  contacter : revue.libres@gmail.com

miercuri, 28 octombrie 2015

Romanul La Câinele Fidel de Alexandru Sincu

La EDITURA TRACUS ARTE, Str. Pictor Sava Henția nr.2, sector 1, București, România
Tel.: +40 (0) 21 223 41 11, E-mail: office@edituratracusarte.rovanzari@edituratracusarte.ro
se poate comanda romanul La Câinele Fidel de Alexandru Sincu, scriitor și universitar român trăitor la Paris.
Tirajul inițial al cărții s-a epuizat. Doritorii pot să comande romanul direct la editură, pe baza coordonatelor publicate mai sus.
Vă recomand călduros această lectură. Dan Culcer

marți, 27 octombrie 2015

Statul român nu-și mai face datoria. Nu-i mai apărăr pe cetățenii rpmâni. Consituția devine un text obsolet

Atacul celor care se tem pentru naţiunea română

Românii de pe Pământul Secuiesc vociferează, de mult nu s-a auzit glasul lor şi probabil că sunt de părere că este timpul să tragă semnalul de alarmă, să se plângă în prag de pieire. Nu fac acest lucru pentru prima dată şi probabil că nici pentru ultima. Cer protecţie, sprijin separat, departament guvernamental şi cireaşa de pe tort o reprezintă faptul că cu ajutorul şi prin intermediul organismelor represive ar dori să obţină creşterea siguranţei lor. La sfârşitul săptămânii trecute la Izvorul Mureşului s-a adunat crema celor care se tem pentru destinul românilor care trăiesc pe Pământul Secuiesc. Au fost prezenţi toţi cei care în timpul perioadei comunismului au fost colonizaţi aici pentru a-i teroriza pe maghiari şi cei care timp de 4-5 decenii au trăit bine din faptul că sunt români asupriţi în judeţele Covasna şi Harghita. Nu au lipsit nici susţinătorii lor bucureşteni şi ajutorii lor. Mircea Duşa a criticat organizaţiile politice maghiare pentru faptul că revendică autonomia în mod anticonstituţional şi a lăudat forumul civil devenit renumit pentru manifestările sale antimaghiare, forum care îşi desfăşoară activitatea în cele trei judeţe. In opinia sa, forumul a devenit un factor de echilibru în zonă. In discursul lui Duşa a existat un amalgam de mândrie, de superioritate majoritară, de îngrijorare minoritară şi frustrare şi reiese clar faptul că dacă tot nu a reuşit să ne asimileze, ar prefera să ne cureţe din România, de pe Pământul Secuiesc. Se revoltă împotriva autonomiei, dar de fapt cere autonomie culturală pentru românii care trăiesc aici. Probabil că memorandumul a fost formulat în mare înţelegere la Izvorul Mureşului de către românii care îşi fac griji pentru naţiune. De ce a devenit situaţia lor intolerabilă? Nu putem face decât presupuneri dar probabil că noua acţiune a CNS, planificată pentru data de 24 octombrie şi anume iluminarea Pământului Secuiesc, îi alarmează. Prin intermediul instrumentelor puterii au obstrucţionat referendumul, prin intermediul forţelor de menţinere a ordinii au preîntâmpinat acţiunea în masă, pentru ca lumea să nu poată vedea că aici trăieşte o parte de naţiune * (s.n.), care ar dori să decidă în legătură cu soarta sa, să-şi dirijeze viaţa, să dăinuie pe pământul său natal. Memorandumul lor răsunător serveşte acestui lucru, la fel ca şi persecutarea drapelelor, imnurilor şi limbii noastre. Ar dori să ne intimideze pentru ca noi să cedăm în privinţa obiectivelor noastre. Succesul lor depinde numai de noi. Peste două săptămâni şi jumătate vom avea posibilitatea să indicăm prin sutele de focuri de strajă faptul că această încercare a lor a fost lipsită de sens şi a fost fără rezultat.
Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7615 din 06.10.2015, autor Farkas Reka

* Nota Dan Culcer. Deci Secuii nu sunt o națiune aparte (cum zic unii Secui) ci o parte de națiune, adică o parte a Națiunii Maghiare. Care este criteriul solicitatei autonomii a unei părți de națiune ? Și care sunt consecințele politice ale existenței unei părți de națiune, unirea cu națiunea a cărei fragment este ? Cum și când?
Vezi și Revista presei maghiare

duminică, 25 octombrie 2015

Întâmplări din culisele Colocviului dedicat la București lui Paul Goma la 80 de ani.

Chiar așa a fost, cum scrie Mircea Stănescu : «Anunțata comunicare a lui Dan Culcer se intitula Două secole împreună, dar cum? Note despre cestiune. Desigur, ea era o reluare a titlului cărții lui Soljenițîn, care, de această dată, ar fi privit nu raporturile ruso-evreiești, ci, verosimil, pe cele româno-evreiești. Astfel, el a spus:

Tiltlul pe care l-a citit Liliana Corobca e de pus la arhive. Pentru două motive. Unu: pentru că am lucrat pe acest subiect câteva luni, de când m-am angajat să îl prezint, şi am constatat că subiectul e din ce în ce mai dificil de tratat, pe fondul apariției tuturor legilor sau pseudolegilor care circulă prin România, după ce au fost votate de nişte iresponsabili. Şi deci, în acest condiții, voi lucra în continuare pe subiect, şi eu o să-ncerc să scot nu o carte neapărat, da’ un studiu suficient de temeinic, ca să nu pot să fiu atacat în baza legii despre care vorbeam.
Este vorba, desigur, despre o trimitere la legea memoriei holocaustului. Culcer și-a schimbat deci conținutul comunicării, rezumându-se la o expunere comparativă: destinul operei lui Romulus Guga (fost redactor la revista „Vatra“) versus cel al romanului Ostinato de Paul Goma, în contextul cenzurii comuniste.»
Mai e de adăugat că am fost rugat de persoane importante (nu spun numele!), la rândul lor presate de amenințări emise de persoane aparent și mai importante, și pentru a evita provocări care ar fi putut duce la ratarea colocviului,  să renunț la această parte din comunicarea mea (ea avea de la început două segmente). Partea care dădea titlul comuncării se se referea la relațiile româno-evreiești văzute din perspectivă istorică, în cadrul cărora episodul descris și comentat explicativ și extensiv de Paul Goma, rămâne un episod tragic, semnificativ, dar excepțional. Am acceptat această sugestie presantă, fiindcă rezistența mea ar fi implicat punerea în situații dificile ale unor persoane cărora nu le doresc așa ceva.
Dar subiectul mă preocupă. Nu am mijloacele lui Soljenițân, nici relațiile sau postura simbolică a lui Paul Goma. De aceea mă voi mărgini să reiau aici idee unui proiect editorial. O serie de cărți care să expună și să comenteze cele mai cumplite poziții xenofobe, cele mai cumplite conflicte în relațiile românilor cu străinii și ale străinilor cu românii, repuse în contexte istorice și comentate cu echilibru și pricepere de către istorici, demografi, etnologi, antropologi, sociologi și psihologi români. Materie există. Cunosc mai ales texte privind relațiile româno-maghiare. Sper că mai există specialiști români independenți care să acopere restul rețelei de relații.
Trebuie să ieșim din vag, din aparențe, din dulcegpării despre prietenia veșnică, de sub pecetea manipulărilor de tot soiul, ca și din generalizări. Vom conveni că românii și vecinii lor,  interni sau externi, au avut conflicte, că acestea sunt normale, că nici unii, nici alții nu pot fi considerați anormali ci doar etnocentrici, că etnocentrismul este legal și normal. Lipseau la un moment dat dragomanii sau intermediarii necesari, din interiorul eteniilor, pentru a evita înfruntările, nu mai eram pe vremea cavalerilor înzăuați care făceau pauze. De cîte ori s-a recurs la intermediari extra-etnici rolul acestora a fost negativ și a exacerbat învrăjbirea, în loc să încurajeze acordul. Intermediarii străini au lucrat în interesul lor propriu, nu a părților în conflict, care le solicitaseră mediare sau cărora li se impusese o mediere străină. Cazul Diktatului de la Wiena este tipic, cu intervenția germanilor naziști și a italienilor fasciști. 
Dar nu vom uita că dreptul popoarelor, dreptul ginților este superior oricărui drept. Nici un popor nu are obligații de supunere față de alt popor.

Organismele specializate nu protestează împotriva unei manifestări actuale de antisemitism

«E curios că nici organismele specializate nu protestează împotriva unei manifestări actuale de antisemitism. Domnul Alexandru Florian, Directorul Executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” are alte obiective. A cerut de curînd Primăriei sectorului 2 să îndepărteze statuia lui Mircea Vulcănescu din spaţiul public, dat fiind că, potrivit regimului comunist, acesta a fost criminal de război. Oare Mircea Vulcănescu e de judecat după eticheta pe care i-a pus-o un regim mincinos, declarat prin lege drept criminal? Dacă s-a aflat ca om de finanţe în cabinetul Antonescu, el a fost un intelectual de dreapta care nu a aderat la ideologia extremistă. În febra epocii, a fost autorul unei riguroase şi obiective analize a fenomenului legionar (vezi volumul Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut). Gînditor strălucit în strălucita generaţie a tinerilor intelectuali interbelici, Mircea Vulcănescu a murit în bezna Aiudului, lăsînd drept ultim cuvînt: „să nu ne răzbunaţi”. El să fie vocea care trebuie făcută să tacă? Sau imundele vociferări antisemite actuale?» (Anca Manolescu)

Sursa http://www.contributors.ro/cultura/unde-ne-sunt-fasci%C8%99tii/

Ia te uită! O probă a diversității de opinii!? Din partea unei colaboratoare la Contributors, o critică a instituției bugetare Wiesel, al cărui președinte, fiu de activist comunist, susține doar «antifascismul» lacheilor comuniști, din care se trage. Pare iritat că există comuniști (semiți, ceilalți nu contează), care au schimbat cazaca, devenind «anti-comuniști» de viță nouă (gen Vladimit Tismăneanu). Ca atare îl atacă pe V.T. pe unde poate. De fapt, pentru lipsa de bun simț a fiului de activiști de a se erija în biograf și critic al activiștilor comuniști, de preferință coetnici, păcat de les-majestate.

Ca atare Alexandru Florian, funcționar al statului român, acționează împotriva «deciziei» guvernului care îl plătește, exprimată prin Raportul Tismăneanu, ale cărui concluzii definitive declară regimul comunist, un regim criminal. Alexandru Florian ignoră aceste concluzii în numele luptei (cu direcție selectivă) împotriva «antisemisitmului». El declară (și nu este singur, recent am găsit aceleași argumentări într-o carte de Vladimit Solonari) că hotărârile penale ale unui Tribunal, care judecă într-o țară aflată sub ocupație străină, sunt valide și de necontestat. Pentru că membrii guvernului (adică și Mircea Vulcănescu) ar fi aprobat tacit politica lui Ion Antonescu, nu au protestat public și nu au demisionat, ei sunt vinovația ca și Ion Antonescu. Pentru că nu s-au desolidarizat de acesta.

Doar că deciziile guvernului Antonescu nu se referau doar la o «chestiune evreiască» ci la ansamblul politicii statului român în vreme de război. Era vorba de anularea efectelor ocupării Basarabiei și împărțirii Ardealului, printre altele. Poate că Alexandru Florian ar fi înclinat să considere criminală lupta pentru reîntregirea țării și intrarea în război contra ocupantului sovietic, devreme ce era o «agresiune« (nu o replică la agresiune?!) contra patriei comunismului, cum o definise o ideologie familiară acestui personaj, dar nici un cetâțean român alungat din casa lui, din Ardeal sau din Basarabia, nu poate fi de acord cu o astfel de opinie.

În numele căror reguli și valori acționează Alexandru Florian? Ale comunismului ereditar patern? Ale solidarității etnice, comunitare (e evreu?)? Sau ale amândurora : de comunist evreu holocaustolog, finațat de statul român și de fonduri străine?

Ca cetățean român, nu-i acord nici un soi de prerogative speciale cetățeanului român Alexandru Florian, în reprezentarea cetățenilor români de etnie iudaică (evree) ale căror interese declară că le apără. O astfel de reprezentare se poate acorda democratic unui deputat, de pildă. După câte știu Al. Florian nu e deputat comunitar și nici nu a fost vreodată. 

Trebuie spus clar : intereselor românilor pot fi comune cu interesele unor cetățeni de altă etnie ai României, dar coincidente global nu pot fi, cel puțin în această perioadă istorică, când minoritari diferiți se manifestă cu tenacitate, agresiv, prin iredentisme și antiromânisme de sorginte diferite. Nu e vorba de minorități, ci de minoritari.

Nu generalizez afirmând că toți maghiarii din România vor revizuirea frontierelor României sau descompunerea statului. Dar există o minoritate în minoritate ale cărui scopuri declarate sunt acestea. Întrucât nu sunt un ignorant și refuz să mă retranșez sub protecția umbrelei europene care, chipurile, ne apără de astfel de programe politice violente, semnalizarea existenței acestora este pentru mine o datorie morală.

Sunt mulți intelectuali români care, din ignoranță (nu cunosc maghiara) sau din conformism-oportunism, neagă astfel de teze așa-zis «conspiraționste».
Treaba lor! Când li se va cere să se mute în 24 de ore, într-o direcție oarecare, vor pricepe. Când se vor afla în coloane de refugiați, își vor plânge prostia și naivitatea.
Descompunerea dirijată a Jugoslaviei este un exemplu recent, chiar dacă, evident, acum statul român ni se pare invulnerabil. Și ucrainienii credeau la fel.

Dacă nu ar fi printre ei cam mulți fricoși și unii cu mentalitate de slugi, parlamentarii români (evident, nu ăia care au votat legea scelarată și anticonstituțională numită Legea 217/2015) ar trebui să ceară desființarea Institului Wiesel sau măcar retragerea oricărei finanțări al acestui institut din partea statului român, adică din impozitele cetățenilor români.

Înainte de asta, să ceară demiterea lui Alexandru Florian pentru complicitate cu un regim comunist criminal, pentru ignorarea liniei politice oficiale a guvernului României, care a definit argumentat caracterul criminal al regimului comunist. Un ins care consideră valide și aplicabile în 2015 deciziile unui tribunal sub un regim de ocupație, se face a posteriori complice obiectiv cu regimul de ocupație.

Dacă s-ar fi solicitat rejudecarea obiectivă a cazurilor și lămurirea participării cu responsabilități reale la vreun genocid a membrilor guvernului Antonescu, am fi aplaudat o astfel de inițiativă. Toate încercările active de până acum au fost blocate de aceleași grupuri de interese.

Dar nici măcar Tribunalul de excepție de la Nuremberg, tot emanație a unui regim de ocupație, nu a condamnat global membrii conducerii celui de al III-lea Reich. S-au dat sentințe diferențiate.

Dacă monitorizarea antiromânismului, a pregătirii unor acțiuni anticonstituționale, a tensiunilor inter-etnice, a manipulărilor opiniei publice și a deformării intenționate a istoriei prin mijloace de propagandă externă și internă, a acțiunilor spionajului unor puteri străine pe teritoriul României este fără îndoială necesară, ea este totuși, în principal, de resortul unei instituții de stat, Serviciul Român de Informații, de pildă, instituție datoare să informeze autoritățile în mod obiectiv, în numele intereselor cetățenilor României, mai ales în numele intereselor majorității române a locuitorilor acestui stat, interese prioritare față de orice alte interese.

Monitorizarea antisemitismului (este cazul Institutului Wiesel) sau antimaghiarismului nu este doar de resortul unei părți implicate (deci părtinitoare). Dacă e realizată de cei implicați, nici într-un caz nu trebuie subvenționată în mod specific de către stat (decât proporțional cu ponderea minorităților studiate, care plătesc impozite, în populația globală). Sursa de finanțare prioritară trebuie să fie instituția Comunității evreilor, pentru Insitutul Wiesel. Nici așa-zisul INSTITUT PENTRU STUDIEREA PROBLEMELOR MINORITĂŢILOR NAŢIONALE, care este considerat de unii o oficină de propagandă ungară în Ardeal, nu acționează în interesul României, fiindcă are o politică orientată de alte priorități, care nu sunt cele ale statului român.

Studierea publicațiilor acestui institut, a ideologiei care le subîntinde, merită să fie făcută de către un personal competent și dedicat. Am făcut acest efort și am argumente pentru dovedirea caracterului pro-domo, etnic orientat, al activității de cercetare.

În ce mă privește, cred necesară o restructurare a politicii de cadre a acestui Institut clujean și o definire clară a rostului instituției, care trebuie să ofere guvernului României (și nu comunității maghiare sau institutelor de la Budapesta) materie pentru o analiză concretă a efectelor politicii de după 1990, soluții pentru fluidizarea tensiunilor inter-etnice în România, în relațiile cu Ungaria și cu alți vecini, prin cunoașterea din interior a curentelor ideologice adânci care le străbat.

INSTITUTUL PENTRU STUDIEREA PROBLEMELOR MINORITĂŢILOR NAŢIONALE nu trebuie să devină, în nici un caz, o platformă de promovarea a versiunii maghiare a istoriei relațiilor româno-maghiare și a istoriei Ardealului, cu o încadrare aproape exclusiv maghiară a sectoarelor de cercetare.

Dacă România nu are cadre de cercetare pentru aceste domenii, devine urgent să și le formeze, orientând (și oferind burse) unor tineri cercetători spre aceste sectoare prioritare.

Atribuțiile Institutului Wiesel sunt definite global corect, cu excepția afirmației din preambul privind elaborarea și implementarea de programe educaționale, pentru care nu are calificarea pedagogică și politică. Nefiind nici o instituție de educație publică calificată, admisă pe lista Ministerului Învățământului, nici o asociație declarată de interes public, Insitutul Wiesel depășește limitele sale statutare declarând că ar fi îndrituit să elaboreze și să implementeze programe educaționale. Această precizare s-a introdus abuziv în preambului obiectivelor sale.

«Institutul [Wiesel] are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la Holocaust, în [sic] rezolvarea unor probleme științifice, precum și elaborarea și implementarea [unde și cu ce drept?] de programe educaționale privind acest fenomen istoric.
Pentru realizarea obiectului de activitate, Institutul are următoarele atribuții principale:
a) efectuează studii și cercetări, în țară și în străinătate, pentru aprofundarea cunoașterii fenomenului Holocaustului;
b) achiziționează - sau primește donații - orice mărturie, publicație ori document privind Holocaustul sau în legătură cu acesta;
c) identifică, aduce în țară și conservă documentele privind Holocaustul din România, în original sau în copie, pe orice suport, răspândite în diferite țări ale lumii;
d) constituie o arhivă care să cuprindă publicațiile, cărțile, colecțiile de reviste, ziare, manifeste și alte înscrisuri care au legătură cu Holocaustul din România, alcătuind și instrumente de lucru în domeniu;
e) lansează proiecte de istorie orală, în scopul salvării memoriei istorice a Holocaustului;
f) organizeaza manifestări științifice consacrate Holocaustului și contribuie la reprezentarea cercetării naționale în acest domeniu în întâlnirile științifice internaționale;
g) finanțează editarea, tipărirea și publicarea de memorii, cărți, studii, articole, corespondență, memorie fotografica și video, colecții de documente, albume fotografice referitoare la Holocaust;
h) organizează și sprijină realizarea de expoziții și alte acțiuni educaționale privind Holocaustul;
i) constituie un punct de referință și de comunicare cu supraviețuitorii Holocaustului;
j) contribuie prin expertiza la conservarea patrimoniului spiritual al comunităților din România afectate în perioada Holocaustului;
k) sprijină organizarea unui Memorial al victimelor Holocaustului din România.
În felul acesta, a fost realizată una din recomandările Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, apărut în 2004
Sursa http://www.inshr-ew.ro/ro/despre-noi/cine-suntem.html

Nu am reușit să aflu, pentru moment, o sursă privitoare la activitate știinfică în domeniul specific al etnografiei, etnologiei, istoriei holocaustului sau a vreunei zone conexe în cv directorului Florian, înainte de înființarea Institului și de numirea lui ca director executiv, așa că nu am încă o imagine clară a criteriilor profesionale (sau politice?) implicate în numirea acestuia. Nici nu știu că ar avea vreo funcție civilă sau religioasă în cadrul Comunității Evreilor din România. Atunci, ce servicii a adus și cui, în ce împrejurări, ca să merite această înaltă cinste?

Că este reprezentantul unei instituții publice și cetățean al României, o spune clar Alexandru Florian într-o emisiune de televiziune. Tocmai de aceea, poziția sa poate fi discutată și criticată. Și chestiuneas veniturilor sale este o chestiunea publică. Cei ce le-au considerat sub aspectul cumulului de funcții și a competențelor profesionale ale celui în cauză, păreau să aibă argumente solide și le-au expus ca atare. Dacă Alexandru Florian le consideră netemeinice și insultătoare, înainte de a acționa pe cale juridică, are și obligația de a oferi contra-argumente publice, ca replică la alegațiile din presă. Era vorba de declarații de venituri personale și de funcții ocupate fără temei profesional. Sunt actele produse de presă falsuri?

Sursa publică a afirmațiilor despre veniturile lui Alexandru Florian este un articol ilustrat cu documente, semnat de ziaristul Ion Spânu, în Cotidianul

http://www.cotidianul.ro/alexandru-florian-are-un-salariu-de-81614-ron-pe-an-de-la-guvernul-ponta-266933/.

http://www.ziaristionline.ro/2015/08/24/ion-spanu-dezvaluie-venitul-imens-din-7-surse-al-lui-alexandru-florian-de-la-elie-wiesel-si-rolul-comunistilor-evrei-in-bolsevizarea-fortata-a-romaniei/

A se vedea : http://www.ziaristionline.ro/2015/08/24/ion-spanu-dezvaluie-venitul-imens-din-7-surse-al-lui-alexandru-florian-de-la-elie-wiesel-si-rolul-comunistilor-evrei-in-bolsevizarea-fortata-a-romaniei/#sthash.Svye00iW.dpuf

»Eu nu sunt conaţional cu dumneavoastră, reprezint o instituţie publică şi sunt cetăţean al României. Despre etnia mea nimeni nu poate şti, atât timp cât nu mă exprim public. Această lege nu a fost făcută de Institutul Elie Wiesel.« — declara Alexandru Florian într-o emsiune recentă. Sursa http://www.antena3.ro/actualitate/alexandru-florian-la-secvential-ce-se-intampla-cu-mircea-eliade-si-petre-tutea-conform-legii-310021.html

Al. FLorian face pe subtilul. Nu e conațional cu persoana care îi adresase o întrebare pe platoul tv, ceea ce presupune că Al. Florian știa care este etnia acesteia, nu cetățenia, română pentru amândoi.

Situația e ridicolă. Se lucrează cu subînțelesuri. De unde nevoia de a se ascunde după deget. A se referi indirect astfel la etnia celuilalt, în vreme ce refuzi să ți-o declari pe a ta, este o bizară formă de șicanare și mistificare. În fine, dacă etnia noastră nu are nici o semnificație pentru stabilirea rolului nostru social și din ea nu se poate deduce pentru ce valori optăm, de ce atâta mister ca să aflăm ceea ce știe toată lumea, Al. Florian este de origine evreu. Dealtfel, cum ar fi putut fi numit director executiv al Institutului Wiesel, acesta fiind o instituție etnocentrică și etnocratică. Nimeni nu mă poate face să credem că un român ar putea fi șeful unei instituții de acest gen. Ce este asta, în situația dată, dacă nu discriminare etnică, într-un stat de drept ??

Un dublon parțial al Institului Wiesel este Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale. Oficial, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale s-a înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului 121/2000, aprobată prin Legea 396/2001 şi funcţionează conform prevederilor Hotărârii Guvernului 893/2007. Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale funcţionează la Cluj-Napoca, ca instituţie publică, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Obiectivele Institutului sunt studierea şi cercetarea inter şi pluridisciplinară a păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, aspectelor sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură ale minorităţilor naţionale şi ale altor comunităţi etnice din România.

Dacă acestea sunt scopurile instituției, atunci ea trebuie să vegheze și la păstrarea identității insulelor românești din zona Trei Scaune, care se află sub o presiune demografică, culturală de deznaționalizare și de care nu se ocupă mai nimeni în mod oficial. * (dan culcer)

PS: Recent, aflat la Chișinău (de unde deducem că Institul W are prin Al. Florian&comp o vocația zonală, directorul executiv a declarat :

« - În ce măsură acest subiect e unul sensibil pentru societatea românească?- Dacă societatea nu este sensibilă, noi încercăm să o sensibilizăm. Din fericire, însă, societatea românească nu este nici (! dar ce?) antisemită s.n.). Există anumite manifestări, prejudecăţi, mituri - aşa cum se întâmplă în orice ţară, de altfel -, dar acestea sunt sporadice şi nu putem vorbi de un fenomen, inclusiv la nivelul discursului politic (s.n.). Perspectiva omenirii e de a trăi în bună înţelegere unul cu celălalt şi acesta, de asemenea, este unul dintre scopul Institutului.»

Titlul interviului este Alexandru Florian: Dacă transformi istoria în instrument politic, ajungi într-o fundătură. Dar nu este un citat din Al. Florian ci titlul dat de redacție.

Dacă spunea asta Florian, ar fi fost adevărat reviriment! Rămâne de remarcat declarația, bună pentru export, că societatea românească nu este nici antisemită. Dar nici ce altceva nu este? Observăm veșnica aproximație a cifrelor victimelor, care nu vor fi niciodată precise, toate așa zisele calcule fiind aproximații. Vom ține seama. (dan culcer)