luni, 12 octombrie 2015

Limonov, un național bloșevic rus și tezele sale

«Nous avons tous vécu ces 14 dernières années dans une ambiance de libertés décroissantes avec des aspects de non-liberté très semblables aux pratiques décrites dans le livre de George Orwell « 1984 » de plus en plus enracinés dans nos vies. Pas encore le fascisme, mais un type particulier de totalitarisme – généré par la peur, bien sûr – mais cela ne rend pas la chose plus facile.
Pour compenser la limitation des libertés politiques des citoyens et la mise en place de pratiques carcérales, l’Europe et les États-Unis se sont mis, de manière suspecte, à insister sur les droits secondaires de l’individu.
Je veux dire que l’engouement général de nos gouvernements européens et étasuniens pour les amours de même sexe, les mariages de même sexe, de leur emballement dégoulinant d’humanité pour les droits des personnes handicapées et l’adoption des enfants malades et étrangers, etc. - la liste est longue - va de pair avec le durcissement de la vie politique dans l’Ouest et l’augmentation des pouvoirs de police.
C’est comme cela que ça s’est passé jusqu’à ces dernières années. 2013, 2014 et 2015 nous ont apporté de nouvelles surprises. Et il y en aura d’autres. L’Europe est confrontée à un choix : soit devenir activement nationaliste avec des aspects nazis et fascistes, soit changer du tout au tout. Le problème de l’invasion de migrants vers l’Europe est le pire défi de l’Europe de toute son histoire.
Quelle est la situation ?
En raison de la politique de prédation des Etats-Unis et de l’Europe, le système étatique de plusieurs pays importants s’est désagrégé. L’Afghanistan, l’Irak, la Libye – et pour finir la Syrie - ont été attaqués par l’Occident. Les guerres soi-disant pour les « droits humains », les conflits armés menés par l’Occident, étaient et restent des agressions, seulement recouverts de l’habillage moderne des droits humains pour dissimuler leur essence cannibale. L’Afrique est déstabilisée, directement ou indirectement, les affrontements entre les « bons » et les « mauvais » qui font rage dans plusieurs pays africains - le Mali, en est l’exemple le plus flagrant – ont aussi détruit leurs systèmes étatiques.»

Sunt întrutotul de acord cu acest diagnostic. Diagnosticul nu e suficient pentru a vindeca boala. E un început. Problema, ca deobicei, este tratamentul. Și acordul asupra tratamentului. (dan culcer)
Extras din articolul lui Edouard Limonov : L’autodestruction de l’Europe est irréversible. (Fortruss) http://www.legrandsoir.info/limonov-l-autodestruction-de-l-europe-est-irreversible-fortruss.html

    Édouard Limonov. 
    Écrivain
    Édouard Veniaminovitch Savenko, dit Édouard Limonov, né le 22 février 1943, est un écrivain franco-russe et dissident politique, fondateur et chef du Parti national-bolchevique. Wikipédia

    Naissance : 22 février 1943 (72 ans), Dzerjinsk, Russie
    Épouse : Natalia Medvedeva (m. 1983–2003)
    Livres : Le poète russe préfère les grands nègres, plus…
    Enfants : Alexandra Limonova, Bogdan Limonov
    Parents : Raisa Zybina, Veniamin Savenko
    Entreprise Fondée Par : Parti national-bolchevique, Front national-bolchévique

duminică, 11 octombrie 2015

Post Scriptum la un Post Scriptum manolescian

Într-un Postscriptum la un articole despre Religie și Sex, Nicolae Manolescu își aprinde paie-n cap, dovedind încă o dată că preferă să scrie despre subiecte importante doar după ureche.

Ce susține N. Manolescu? Că «Scriind despre „Cetăţenia lui (Paul) Goma“ în numărul din 2-4 octombrie al „Weekend Adevărul“, doamna Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, reprezentanta editorială a scriitorului în România, afirmă că „statul român (ca noi toţi) are obligaţia morală, istorică, de a-l repune pe Paul Goma în drepturile cetăţeneşti, fără a-l trimite pe la diverse ghişee“. Grija doamnei cu pricina pentru persoana şi timpul lui Goma este înduioşătoare, dar, dată fiind legea care prevede o solicitare în nume propriu de redare a cetăţeniei, frecventarea ghişeelor este inevitabilă. Din fericire, stimată doamnă, nu şi în cazul Goma, a cărui cetăţenie n-a fost niciodată retrasă de statul comunist. Când, cu puţin timp în urmă, Goma a redevenit membru al Uniunii Scriitorilor şi beneficiar al unei indemnizaţii de merit, am descoperit că scriitorul emigrat (sic!) în Franţa în 1977 continua să aibă cetăţenie română. Şi, din câte am aflat cu această ocazie, „apatridul“ scriitor ştia acest lucru.»

Citeste mai mult: adev.ro/nvyora

Flori Bălănescu i-a răspuns cum se cuvine. Vezi mai jos. *

Post Scriptum.

Aș reaminti onorabilului președinte al Uniunii Scriitorilor din România că Paul Goma nu a emigrat ci a fost expulzat. Vedeți diferența?
Aș reaminti onorabilului președinte al Uniunii Scriitorilor din România că nu a catadicsit să răspundă, în numele asociației pe care o conduce și al cărui membru sunt și eu, la repetatele mele cereri de comunicare a unor documente din arhiva noastră (care nu e secretă, dacă mai există!) referitoare la ședința din 1977 a Consiliului Uniunii în care s-a aprobat, s-a decis să se urmeze indicația conducerii PCR și a Securității, de excludere din Uniunea Scriitorilor a confratelui nostru năpăstuit, prozatorul Paul Goma. În absolută contradicție cu rostul și rolul Uniunii.

Asta m-a făcut să încerc să aflu în ce împrejurări s-a votat decizia și cine au fost cei care au votat-o, indiferent dacă unii s-ar putea prevala de absența lor la acea memorabilă adunare.

Așa că am cercetat prin diversele arhive naționale desecretizate și am aflat lista membrilor Consiliului, așa cum era ea cunoscută și comentată de Securitate. Securitatea a fost desigur aceea care i-a contactat separat pe fiecare dintre membrii Consiliului, amintindu-le «păcatele» cunoscute de instituție și «sugerându-le» să voteze așa cum le cerea Partidul Securist. Și toți au votat cum li s-a cerut. Confortul personal era mai important decât cinstea. Voi publica lista integral.


Tot confortul personal a fost acela în numele căruia, înainte de a pleca ambasador la Paris, Nicolae Manolescu l-a declarat antisemit pe Paul Goma. Stigmatizarea acestuia era prețul investiturii. Acum că nu mai are nevoie de sprijinul Generoasei fundații pentru a ajunge la Paris, Manolescu ar putea avea onestitatea de a-și recunoaște minciuna. Ca să nu o ducă în mormânt. Altfel i s-ar putea imputa că a aprobat intrarea în Uniune a unui antisemit notoriu, căruia pe deasupra i se acordă și o indemnizație de merit. Noroc că Legea 217 nu se poate aplica retroactiv. Dar cine mai știe ce se poate face și ce nu se poate face la nivel juridic în România Restaurației. Asta e tot. (dan culcer)

* Răspunsul Doamnei Flori Bălănescu. 
În legătură cu „doamna cu pricina”, stimatul Domn Nicolae Manolescu n-ar trebui să își facă nicio grijă. Știu foarte bine ce este cu cetățenia lui PAUL GOMA. Dacă ar fi citit cu atenție, fie și doar fragmentul din ziar, ar fi știut și Dsa. Dar dumnealui a aflat că Paul Goma figurează în evidențele MAI în 2012, prin intermediul dlui Varujan Vosganian. Acesta și-a dat silința să-și convingă confrații din conducerea USR să îi acorde ȘI LUI Paul Goma indemnizația de merit. După „lupte seculare”, i s-a „dat” ceea ce primiseră atâția alți merituoși bărbați de litere mai înainte. Eu știam din 2006, mi-a răspuns personal ministrul Justiției, Monica Macovei. Desigur, ştia şi Paul Goma. Dar nu l-a ajutat cu nimic. Dacă și-ar fi amintit de evenimentele din 2005-2006 (în care a fost direct implicat prin antisemitizarea lui Paul Goma și sancționarea lui Liviu Ioan Stoicu), Dl Manolescu ar fi știut că am inițiat împreună cu Dnii Valerian Stan, Dan Culcer, Mircea Stănescu și Ovidiu Nimigean un Apel pentru repunerea lui Paul Goma și a familiei sale în drepturile de cetățeni români. Cum Dl Valerian Stan, care verificase până la data aceea Monitorul Oficial (și nu doar MO), nu a descoperit Decretul de retragere a cetățeniei, semnat de Ceaușescu, Apel nostru s-a referit la „repunerea în drepturi”, fiind clar că situația lui Paul Goma nu este nici în această privință una ordinară. Din 2012, de când tot studiez zecile de volume ale dosarelor pe numele lui Paul Goma, aflate în arhiva CNSAS, mi-am formulat un punct de vedere solid, pe care îmi permit să îl numesc avizat. Asupra acestui subiect, nu mă simt deloc obligată să revin la nesfârșit de câte ori mai vehiculează cineva o prejudecată, o dezinformare sau o schemă gata rumegată de alţii şi servită drept adevăr imuabil.
Mi s-ar fi părut mai potrivit ca Dl N. Manolescu să își amintească de aniversarea lui Paul Goma, fie și în coada unui articol despre „Religie și sex”. Și nu doar pentru că pe 2 octombrie scriitorul refugiat politic la Paris (nu „emigrat”!) a împlinit 80 de ani, ci, mai ales, pentru că în aprilie 1977, când era otrăvit cu aconitină și torturat fizic și psihic la Rahova, inclusiv pentru drepturile constituţionale şi universale ale Dlui Manolescu, Uniunea Scriitorilor l-a eliminat, la comandă politică. Niciun membru al USR nu a crezut atunci că ar fi cuviincios să se solidarizeze cu un confrate pedepsit politic pentru libertatea de a gândi şi de a se exprima. Așa cum statul român actual are o datorie morală, istorică și legală față de cel mai important opozant anticomunist român, tot astfel USR are datoria morală de a-și aminti cum se cuvine de scriitorul care a scos din anonimat nu doar România adâncită în bezna conformismului ideologic, ci și - începând din 1971 - literatura română din autosuficienţa ei carpato-danubiano-pontică. Râvna cu care Dl Manolescu încearcă să mai arunce o urmă de îndoială asupra credibilităţii lui Paul Goma ar fi fost mai potrivită pentru organizarea unui simpozion dedicat de USR scriitorului.