Treceți la conținutul principal

Un mic vârtej de proteste


Un mic vârtej de proteste a produs la publicare în revistă un text semnat de invizibilul Dini G. Jónas. Am cerut redacție să-și lămurească cititorii cu privire la calificarea autorului. Dacă ar fi fost o opinie de comentator, liber de noi să scri ce vrea iar dacă avea și cîteva srgumente u din amintiri ci din trimiteri bibliografice am fi știut măcar de unde bate vântul. 
Nu am reușit să aflu nimic despre acest ins care are păreri tipic iredentiste, bazate de delirurile interpretative ale lui Lucian Boia. Dimpreună cu pseudo-istoricul Neagu Djuvara, bătrân care pare verde dar e roșu pe dinăuntru, cei doi se pun pe dărâmat tot ce se poate dărâma din tradițiile istorice și așa șubrezite prin kominternismul rollerian, ca și prin delirul de interpretare de sens opus pe care l-a pus în mișcare «național-comunismul».
Publicarea notulei lui Dini G. Jónas nu are nici o scuză, dovedind doar că la sectorul de istorie revistei gedesistă îi lipsește un cap limpede iar printre redactori se află cel puțin unul care subminează, când poate, orice stimă față de națiunea românilor. 
În loc să publice dezbateri serioase pe această temă redacția revistei 22 permite unui păduche să piște ca să transmită tifosul exantematic al războiului psihologic.
Iar tăcerea sau lipsa de reacție a boșilor din redacție implică o complicitate puturoasă cu aceste fâsâituri istorice.
Soluția lui Jonas ar fi probabil cea aplicată la Kalinigrad, un coridor între Ungaria și Szatmar Satumare sau între Germania de Vest și Berlin, de vreme ce cutează să scrie «Ce importanţă avea că zona înconjurătoare era pur românească, dacă oraşul principal era majoritar maghiar.»
Dan Culcer

Revista 22 Editie scrisa
http://www.revista22.ro/adevar-istoric-contra-mitologie-nationala-54958.html
14.04.2015
Adevăr istoric contra mitologie naţională
de Dini G. Jónas
1796 afisari | 13 comentarii
Unul dintre miturile cele mai înrădăcinate ale românilor, ridicat până şi la nivel de sărbătoare naţională, este cel al Unirii de la 1 decembrie 1918. Aceasta ar fi fost un act entuziast al întregului popor ardelean.
Care este însă adevărul istoric? Ni-l spune chiar reputatul istoric român, domnul profesor Lucian Boia, în cartea sa Primul război mondial, apărută anul trecut la Editura Humanitas.
Cu obiectivitate și moderaţie, eminentul istoric arată cum un grup de intelectuali români, întruniţi la Alba Iulia, au decis unirea, fără să ţină seama de celelalte naţionalităţi ardelene. Care ar fi fost însă dorinţa lor reală? Probabil, influenţaţi de cultura maghiară, care înregistrase în ultimii ani progrese repezi printre ei, ar fi preferat să rămână în graniţele Ungariei, cu o largă autonomie, la egalitate cu celelalte naționalităţi conlocuitoare (sârbi, croaţi, slovaci etc.). De altfel, aceşti intelectuali nu reprezentau, conform obiectivului recensământ maghiar din 1910, decât aproximativ o treime din populaţia oraşelor. Ceilalţi români, care trăiau la ţară, nici nu se gândeau la unire.
Autorul stabileşte apoi o serie de adevăruri istorice. El arată cum imperialistul Brătianu a cerut, pentru a intra în război, teritoriul până la Tisa. Apoi, cum catastrofala armată română a intrat repede (probabil în câteva zile) în derută, în contrast cu puternica armată austro-ungară, în care multiplele nationalităţi au arătat atâta entuziasm. În sfârşit, cum injustul Tratat de la Trianon a răpit Ungariei şirul de trei oraşe din apropiere de frontieră, ca, de exemplu, cel denumit de localnici Sătmar, în maghiară Szatmar (nu denumirea oficială românească actuală de Satu Mare). Ce importanţă avea că zona înconjurătoare era pur românească, dacă oraşul principal era majoritar maghiar.
Lucrarea domnului Boia ar trebui cât mai repede tradusă în limbile de circulaţie internaţională, ca şi în maghiară.
Dini G. Jónas
8 aprilie 2015
Pentru persoanele care doresc să afle ceva pe această temă, o indicație bibliografică de demografie istorică poate fi utilă.


Editie scrisa
05.05.2015
Scrisoare de la Dan Culcer
de Dan Culcer
229 afisari | 1 comentariu
Rugam redactia revistei sa produca o nota privitoare la activitatea stiintifica, deci privitoare la competenta minimala a semnatarului acestei opinii, Dini G.Jónas. Ca să putem aprecia argumentele lui Jónas, trebuie să știm puțină istorie, să le încadrăm acolo unde își au locul, în ideologia revanșardă a iredentismului maghiar, care are un repertoriu bine structurat din 1919. Argumentul orașului locuit de maghiari și înconjurat de sate românești este însă contraproductiv, de vreme ce demonstrează contrariul, prezența majorității demografice românești în numele căreia s-a făcut Unirea.
Redacția ar trebui să caute un redactor competent pentru a evita publicarea unor astfel de opinii orientate sau pentru a le putea comenta echilibrat. Lucian Boia va fi tradus în maghiară și susținut de presa maghiară tocmai fiindcă tot cântă în struna acestui iredentism.
Că Lucian Boia scrie ce scrie, cu argumente istorice alese ca să demonstreze tezele preconcepute ale revizionismului istoric practicat de el, asta se poate discuta în cadrul presei de specialitate mai bine decât prin astfel de note de pripas.
Dan Culcer
27 aprilie 2015

| Editie scrisa
12.05.2015
Scrisoare deschisă domnului Lucian Boia
de Simina Lazăr
249 afisari | 3 comentarii
D-le Boia, ne-am cunoscut în 2013 la conferinţa Elita intelectuală română între 1930 și 1950, organizată de către asociaţia Casa Română, din Paris. Am apreciat prelegerea dvs. despre scriitorii dintre cele două războaie mondiale, am cumpărat cartea dvs. care trata acest subiect şi am discutat chiar un pic cu dvs. Subiectul tratat mă interesa în mod deosebit, deoarece tatăl meu, Ştefan Lazăr, fusese şi el ziarist la Bucureşti în perioada interbelică; făcea parte din grupul de scriitori din jurul lui Herescu, cunoştea majoritatea scriitorilor de atunci, ba chiar fusese coleg de celulă cu Mircea Eliade în închisoarea de la Miercurea Ciuc.
Din păcate, deunăzi am avut surpriza să găsesc în revista 22 o scrisoare care m-a facut să-mi schimb impresiile despre dvs. Scrisoarea semnată de Dini G. Jonás comentează cartea Primul război mondial. Afirmaţiile din articol, dar şi pasajele citate din cartea dvs. mi s-au părut aberante. Atunci am căutat să aflu mai mult şi am ascultat şi o emisiune în care câţiva istorici comentau această carte. Şi sunt extrem de revoltată!
Cum puteţi spune că Unirea de la 1918 nu a fost un act entuziast al poporului român? Cum puteţi afirma că la Adunarea de la Alba Iulia au participat doar câţiva intelectuali români? Ăsta e „adevărul istoric“ pe care îl propagaţi dvs.? De unde aţi scos acest „adevăr“? Ce surse şi argumente cu adevărat istorice aveţi? Vă pot dovedi cu acte că bunicul meu dinspre mamă, Dumitru Moga, ţăran din Sărmaş-Vişinel, a fost prezent la Adunarea de la Alba Iulia din 1918 împreună cu un alt consătean. Ca atâţia alţi ţărani! Vă pot trimite chiar şi câteva fotografii de la Adunare, făcute de către Samoilă Mârza (de altfel, singurele fotografii existente ale acestui eveniment). În aceste imagini se observă o mare de oameni entuziaşti şi se pot deosebi ţăranii după port.
De altfel, chiar şi prezenţa la Adunare a intelectualităţii (care ar fi reprezentat o treime din populaţia oraşelor) oferea hotărârii luate de această Adunare destulă legitimitate; mai ales că, după cum afirmaţi chiar dvs., satele din jurul oraşelor erau româneşti. O legitimitate de necontestat! Ce voiați în plus? Ați fi vrut un referendum? Dar pentru celelalte popoare care au ieșit din Imperiul Austro-Ungar a fost organizat vreun referendum? Dar când ungurii au ajuns în Transilvania s-a ţinut un referendum? Nu vi se pare ridicol să judecăm istoria utilizând noţiuni neadaptate epocii respective, cum este acest termen „referendum“? (...)
Sunt mâhnită şi revoltată de aceste reinterpretări ale istoriei pe care le generaţi! Presupunerile, extrapolările și reelaborările din cartea dvs. sunt simple jocuri de cuvinte ale unui intelectual în căutarea unui subiect şocant sau au o strategie ascunsă?
Când văd că această carte a putut inspira un asemenea articol precum cel sus-numit şi a alimentat tot felul de controverse la televizor, îmi dau seama că ambivalenţa poziţiei dvs. e periculoasă. Este voită sau întâmplătoare această ambivalenţă?
Comentariile despre cartea dvs. m-au făcut să-mi amintesc de unele teorii pe care le-am auzit în Ungaria. Acum doi ani, am făcut o călătorie de câteva zile la Budapesta, împreună cu colegii de promoţie ai soţului meu. Nu a fost o excursie organizată, dar totuşi am avut câteva servicii punctuale cu ghid. Deşi nu era prevăzut în program, o ghidă a ţinut să ne conducă la Piaţa Eroilor, un frumos ansamblu de statui ai regilor Ungariei, şi ne-a prezentat pe scurt istoria lor. În faţa statuii lui Matei Corvin, a început o pledoarie înflăcărată contra Tratatului de la Trianon, care a amputat Ungaria. Am sărit ca arsă şi am zis că această pace a fost o pace justă, căci românii constituiau majoritatea populaţiei din Transilvania. Ea a replicat că aşa o fi acum, dar la epoca respectivă nu era aşa. I-am spus că nu pot să accept astfel de neadevăruri, eu, care cunosc îndeaproape situaţia, căci bunicii mei erau ardeleni. I-am spus chiar că bunicul meu dinspre tată a fost miner într-o mină de aur şi un strămoş de-al meu a murit legat de coada calului. Ghida a zis că ea povesteşte ce a învăţat la şcoală şi că nu e vina ei, nici vina mea că avem păreri diferite, ci e vina istoriei.
Dar ea, ca şi colegii ei, vor ţine acelaşi discurs în faţa următorului grup de turişti ajuns la Budapesta. Şi ghida nu va menţiona niciodată că, în fond, şi Matei Corvin avea sânge românesc după tatăl lui (i-am şi spus, dar m-a luat în râs).
Vă povestesc ce am trăit eu şi ce am auzit eu cu urechile mele. Deci nu e vorba de zvonuri sau de manipulări! Este purul adevăr. Unii extremişti unguri sunt foarte activi şi au o influenţă mediatică importantă; ei nu s-au resemnat cu pierderea Transilvaniei şi îi tratează pe români ca pe nişte intruşi ţigani. De altfel, mai avusesem ecouri şi din partea unor francezi, care, miraţi de ardoarea unor interlocutori unguri, mă întrebau care e adevărul cu privire la Transilvania.
De fapt, ungurii nu se ascund deloc. În 2007, am remarcat că pe prima pagină a unei biografii a lui Nicolas Sarkozy scria că „tatăl său vine dintr-o ţară din Europa Centrală cu geografia mutilată“.
De asemenea, în 1992 s-a publicat în Occident o istorie a Transilvaniei care popularizează cu abilitate teoriile extremiştilor unguri (cum că latinofonii ar fi părăsit Transilvania în 271, odată cu legiunile romane, şi ungurii ar fi găsit ţinutul nelocuit, când au ajuns acolo, la sfârşitul primului mileniu).
Dar iata că, acum, şi un istoric român a găsit de cuviinţă să dea apă la moară extremiştilor, sugerând dubii cu privire la Tratatul de la Trianon! Puneţi la îndoială faptul că acest tratat a fost un act de dreptate, domnule Boia? Nu în mod explicit; doar că insinuările dvs. pot conduce un cititor neavertizat la această concluzie.
Sunt extrem de revoltată de aceste răstălmăciri. Regret că am cumpărat o carte de-a dvs.; am mai dat şi bani pe ea!
Cum să nu mă doară pe mine că aceste teorii absurde sunt repuse pe tapet? În Transilvania erau (şi sunt) unguri, dar mai ales la oraşe; apoi, bineînțeles, mai sunt și secuii care vorbesc ungurește. Dar restul Transilvaniei?
Bunicii mei dinspre mamă erau dintr-un sat de lângă Cluj şi la ei în sat nu era picior de ungur. Nu era nici un ungur nici în satul de mineri de lângă Brad al bunicilor mei dinspre tată. La mina de aur unde lucra bunicul, şefii erau nemţi; dar nici acolo nu prea erau unguri. După cum am spus, bunica dinspre tată a avut un strămoş care a fost omorât legat de coada calului. Ea era, de altfel, rubedenie cu Horia.
Domnule Boia, nu înţeleg atitudinea dvs.! Aşa-zisa „obiectivitate“ a dvs. este sinceră sau sunteţi un emisar al altor interese? Ați scris o carte de istorie sau una de speculaţii cu iz de propagandă? Cui folosesc aceste speculaţii care conduc la controverse?
Eu nu sunt deloc contra culturii și civilizaţiei maghiare, ba chiar o respect; într-o vreme am încercat chiar să învăţ limba maghiară. Am admirat Budapesta, această frumoasă capitală europeană, elegantă şi mai curată decât Parisul. (Compar cu Parisul, căci, din păcate, nu are rost să compar cu curăţenia din oraşele românești...)
Consider, de altfel, că zidurile frumoaselor clădiri din Budapesta închid multe picături din sudoarea strămoşilor noştri. Sudoarea şi sângele pe care le-au vărsat ei pentru noi nu sunt „mituri“, pe care putem să ne permitem să le reinterpretăm, mânjindu-le cu noroi.
Cred că avem datoria să respectăm lupta strămoşilor noştri care au creat România de astăzi. Nu avem dreptul să ne batem joc de memoria și de idealurile lor! Teoriile tulburi pe care le propagaţi mă revoltă şi mă neliniştesc, căci echivocurile pot fi exploatate de către duşmanii României. Repet: nu înţeleg atitudinea dvs.! Cum nu înţeleg, de altfel, nici atitudinea uşuratecă a redactorilor de la revista 22. Consideram că această revistă este revista elitei intelectualităţii române, o revistă care contribuie la formarea opiniilor publicului român, prima revistă din România. Şi mi se pare grav faptul că a acceptat să publice un articol tendenţios antiromânesc. Şi încă şi sub un titlu iredentist! Cum a putut publica revista 22 aşa ceva? O astfel de atitudine mă pune pe gânduri.
Cu profunde regrete pentru aceste publicaţii,
Simina Lazăr
Paris, 27 aprilie 2015

13.05.2015 | BASCA a scris:
Imi place sa ma plimb prin Romania si sa-i admir frumusetile(naturale)si mi-o inchipui peste ani ca va arata altfel,adica mult mai bine.Mi-o proiectez frumoasa si curata cu oameni civilizati si cu zambetul pe buze.Nu pot ignora insa,gunoaiele,drumurile fara parapeti,curtile cu gardurile intr-o rana,casele darapanate si betivanii prost imbracati de pe langa DN-uri.Imi place Boia pentru ca dupa ani si ani de istorie falsa,proletcultista si ideologizata a venit cineva,patriot zic eu,si ne-a mai adus cu picioarele pe pamant.Dansul are propria viziune asupra istoriei noastre,care iese din tiparele standard:triumfalism,mitologie si adevaruri trunchiate.Poate supara,poate intriga iar pentru cei gen PRM ar fi bun de spanzurat;e ciudat ca pentru o traitoare in occident libertatea de gandire si de expresie ar trebui sa fie lucruri cenzurate,nu ar fi cu mult mai demn sa ne strigam nemultumirea si disperarea fata de istoria predata pana in 89 si nitel dupa?P.S.De cate ori merg in Ardeal sunt servit la fel si de ungur si de roman,in rest saracia e uniform distribuita in Romania,cinste PCR-ului.Ganduri bune!
Raspunde acestui comentariu

13.05.2015 | IMREH ISTVAN a scris:
Nu de putine ori am comentat unele articole sau chiar parerile unor cititori. Sunt maghiar din Transilvania, citesc de 25 de ani aceasta revista deosebita si uneori am si eu indoieli, pareri contra. In cazul unor articole in care erau implicati intr-un fel conationalii mei maghiari am intervenit cu parerea mea personala. Uneori am fost acceptat alteori criticat, asa cum trebuie sa fie. Dar niciodata nu am trecut la acuze jigniri sau la a interzice ca aceasta revista sa publice ce distinsii redactori considera ca trebuie sa faca. In numarul anterior am dorit dar nu am ajuns sa raspund in cateva cuvinte Dlui Dan Culcer. Acul cu articolul Dnei Lazar cred ca voi comenta si eu. Uneori istoria este mai rece decat sentimentele noastre. din aceasta cauza de multe ori acceptam sau credem in mituri romantate si acest lucru este specific tuturor popoarelor lumii. Dl Boia scrie istorie, comenteaza anumite perioade, asa cum considera Dsul ca este. Noi putem avea alte pareri, putem citi alti istorici, putem sa ne formam o parere. Dar de aici pana a trece la jignirea autorului sau a unuia care a comentat altfel decat cred eu este o lipsa de toleranta si de democratie, Daca ai alta parere combate-l dar nu-l fa pe celalalt extremist sau vandut nu stiu cui. Eu traiesc i Tg Mures am fost martor la evenimentele din martie 90 si am o parere despre ce s-a intamplat. Romanii din acest oras si probabil din tara au alta versiune despre evenimentele de atunci. este istorie recenta, traita de noi si vedem diferit. dar evenimente de acum 100 de ani trecuti prin filtre diferite ale diferitelor epoci si regimuri cum ne poate deforma perceptia. Probabil acceptam ceea ce ne convine mai mult fara sa facem un mic efort de a ne informa si din alte surse sau macar sa incercam sa intelegem sau sa ne putem in pielea celuilalt. Dl Boia reprezinta o alta generatie de istorici, scrie altfel, vede altfel. Poate ca aceste articole si comentarii vor deschide in viitor o suita de articole, comentarii a redactorilor si colaboratorilor revistei. As fi foarte fericit sa aud si parerea lor.
13.05.2015 | Tirimineanu a raspuns:
Pai domnule Imreh Istvan, cum sa nu ne informam, din alte surse?! La recensamantul din anul 1910, ultimul facut de autoritatile maghiare, romanii au fost in Transilvania peste jumatate din populatia Transilvaniei, si cu vreo 20%mai multi ca maghiari. Recensamantul respectiv nu este o sursa credibila?! Apoi principiile wilsoniene nu au fost inventate de romani. A existat vreo alta adunare a reprezentantilor romanilor ardeleni in afara celei de la Alba Iulia, care sa-i cuprinda, conform modei timpului, pe toti reprezentantii acestora si care sa hotarasca ca nu doresc unirea?! Pai daca nu a existat asa ceva, unde putem sa gasim o sursa mai credibila contrara acesteia?! Apoi, daca domnia ta crezi ca in timpurile respective exista moda referendumurile imi permit sa-ti aduc aminte ca asa cum ungurii ardeleni au facut referendumuri in anul 1848 sau in anul 1867, cand s-au unit cu Ungaria, tot asa au facut si romanii ardeleni. Cum au facut in anul 1940, cand au luat Ardealul de Nord, tot asa au facut romanii in anul 1918. Si nici daca luau intreaga Transilvaniei, cum au cerut-o in anul respectiv, cu o populatie romaneasca de vreo 60% nu le treceau prin cap sa faca vreun referendum. Sa nu mai vorbim si ce referendumuri au mai facut italienii, iugoslavii, cehoslovacii, polonezii, francezii, in teritoriile primite dupa Primul Razboi Mondial! Exista cumva surse credibile, ca au facut acestia referendumuri si numai romanii nu au facut?! Cererile maghiare au fost ascultate si in anul 1920 si in anul 1947, prin urmare ati avut tot dreptul sa va expuneti punctele de vedere. Exista vreo sursa mai credibila decat cea care exista, ca au fost cumva acceptate?! Cu cateva zile inainte de intrarea trupelor romane in Transilvania, apoi continuata mai mult timp, intelectualitatea romaneasca care a mai ramasa prin satele romanesti, a fost stransa si dusa departe de Transilvania, foarte multi in zona Sopron. Autoritatile maghiare au motivat atunci, ca acestia reprezinta un pericol ,daca sunt lasati in liberate,pentru integritatea Statului maghiar. Exista vreo sursa mai credibila ca nu au fost arestati si dusi in locurile respective, pentru ca romanilor ardeleni nici prin cap nu le trecea sa se uneasca cu Romania?! Sau au fost dusi numai pentru ca erau blonzi sau bruneti si nu pentru ca erau consideati un pericol pentru Statul maghiar?! Pe de alta parte, cadoul primit de romani in anul 1918, cum tot apare in istoriografia maghiara, inseamna si mult sange romanesc varsat in acest razboi, Prin urmare nu este lucru primit pe gratis, dar poate exista o sursa mai credibila ca romanii nu au murit in acest razboi in luptele impotriva Puterile Centrale si n-au varsat nici o picatura de sange pentru idealul lor national. In anul 1919, doua Divizii de romani ardeleni au luptat impotriva Ungariei pe frontul de la Tisa si au avut destule pierderi. Exista vreo sursa mai credibila ca nu au fost doua Divizii de romani ardeleni sau ca acestea au dezertat la unguri pentru ca nu dorea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.