Treceți la conținutul principal

Camil Petrescu. Problemele muncii intelectuale

Sursă http://www.socialeast.ro/camil-petrescu-ce-ne-preocupa-problemele-muncii-intelectuale/

Camil Petrescu, Ce ne preocupă… (Problemele muncii intelectuale sunt dintre cele mai complexe și nu pot fi discutate decât într-o gazetă consacrată exclusiv lor), în Săptămâna muncii intelectuale și artistice, an I, nr. 3 din 18 ianuarie 1924


Am crezut suficient, când am pornit apariția Săptămânii, ca în loc de un program, să lăsăm să reiasă din însuși cuprinsul gazetei ideile care ne preocupă, atitudinea pe care o avem față de toate manifestările sociale și politice de la noi, limanurile către care ne îndreptăm.

Un „program” ni se pare prea pedant. Uitaserăm că suntem în țara suspiciunilor posibile.

E adevărat că noi înșine nu putem suferi echivocurile. Pentru că lămuririle date înainte și după apariția gazetei n-au fost suficiente, le întregim în numărul de față. Firește că într-un mod cu totul sumar, global rămânând ca fiecare problemă indicată să facă obiectul unor articole anume.

Săptămâna muncii intelectuale și artistice nu este numai o publicație de alarmă socială și politică, numai o publicație menită să sporească numărul celor care se vaită, atât de numeroși în țara românească. Și în privința aceasta ne deosebim de atâtea mari cotidiane, simple oficii în paginile cărora plângerile se depun numeroase și necontrolabile, drepte și nedrepte, unele contrazicându-se cu celelalte. Ziarele noastre servesc toate interesele și despre ele se poate parafraza pe drept cuvânt: cine servește pe toată lumea, nu servește pe nimeni. În coloane vecine sunt apărați, cu egală căldură, proprietarii cu chiriașii, capitaliștii cu muncitorii, țărăniștii cu burghezii. Sau dacă se anunță cu o literă greu de citit în josul unei coloane un caz de nedreptate la ministerul muncii, să zicem, pe ultima pagină se descrie cu uimitor lux de amănunte banchetul oferit la Focșani d-lui N.N. Săveanu, autorul nedreptății.

De altminteri, aceste gazete au o bază hotărât comercială.

Gazeta noastră își propune să se consacre exclusiv intereselor muncitorilor intelectuali. În special, ea se face vehiculul unei idei: federalizarea tuturor asociațiilor profesionale într-o CONFEDERAȚIE GENERALĂ A MUNCII INTELECTUALE, sau dacă vreți: FEDERAȚIA ASOCIAȚIILOR MUNCII INTELECTUALE.

E locul să ne arătăm din nou neîncrederea în așa-zisele asociații și uniuni absolut ineficace și care dovedesc sau o pricepere mărginită sau o literară neseriozitate. Toate asociațiile morale din lume n-au făcut mai mulți vegetarieni și mai puțini alcoolici, necum să îndrepte pe oamenii politici.

Muncitorii intelectuali nu vor putea însemna nimic până nu vor avea la îndemână o armă politică, uninstrument de acțiune.

Burghezia are capitalul (și mai ales voința mai Înaltă), țărănimea are votul universal, muncitorii manuali – sindicatele.

Numai niște miopi intelectuali își pot închipui că dacă țăranii nu puneau mâna pe vot nu li s-ar fi escamotat împroprietărirea. Azi sau mâine – asta se știe – ei vor stăpâni, mai ales când vor găsi modalitatea de colaborare cu tronul.

Muncitorii intelectuali, care vor putea cere totul prin formidabilul instrument de acțiune care va fiConfederația generală a muncii intelectuale, vor putea ține astfel piept celorlalte clase sociale, care deținând puterea vor tinde să abuzeze de ea (o lege politico-socială).

Ce atitudine vom avea noi față de celelalte categorii sociale? Vom fi alături de cele oprimate, luptând împreună împotriva abuzurilor. Dar nu ne vom confunda în nici un caz cu nici una dintre ele și nici nu vom deveni o simplă anexă a lor. Pentru că e destul să privim în Rusia ca să înțelegem ce soartă ne așteaptă în caz de izbândă și dictatură a muncitorilor. E de asemenea suficient să reamintim războiul pe care Stamboliiski l-a dus în Bulgaria împotriva intelectualității, ca să nu dorim niciodată o dictatură țărănească, în care curând Mișa Vasiescu ar înlocui pe d. I. Mihalache. Și, pe urmă, fiecare din aceste clase au programe excesive în conflict cu toate rezultatele științei și sociologiei. E destul să amintim toată absurditatea comunismului și desființarea neinteligentă a capitalului.

Luptând în caz de nevoie cu arma formidabilă a unei greve, a tuturor muncitorilor intelectuali(căci greva e singura posibilitate de replică a muncitorilor, fie manuali, fie intelectuali) vom căuta, nu să impunem o dictatură muncitorilor intelectuali (singura care în ultima analiză ar avea un sens dintre toate dictaturile), dar să facem ca munca noastră să devină un factor politic.

NU E SEMNIFICATIV CĂ ÎN ACEASTĂ CONSTITUȚIE S-A PREVĂZUT REGLEMENTAREA MUNCII MANUALE, FĂRĂ CA NIMENI SĂ SE GÂNDEASCĂ LA REGLEMENTAREA CELEI INTELECTUALE? Și nu ar fi bogat în urmări să ne întrebăm din ce cauză?

Acestea sunt probleme sociale, nu ieftinirea telefonului sau chiar combaterea impozitelor.

De altminteri, discuțiunea pe larg a acestei chestiuni va fi una dintre preocupările Săptămânii.

Vom arăta, de asemenea, că dorim introducerea unui spirit mai puțin empiric și mai mult în conformitate cu datele științei în administrația Statului, pe care mașinismul modern a făcut-o atât de complexă.

În consecință, nu putem fi decât alături de acei care cântă prohodul parlamentarismului sau cel puțin reducerea lui la rolul senatului de azi, Camera fiind înlocuită cu un Consiliu tehnic.

Când ni se vor cere lămuriri în ceea ce privește situația muncitorilor intelectuali din celelalte partide vom arăta că ei sunt pe baza unor principii, străine nouă, în acele partide; că programul lor e programul burgheziei, socialiștilor sau țărănimii, iar cuvântul lor (nu fără sensibila răsplată materială) îi silește să realizeze soluții opuse muncii intelectuale. Ei sunt în cazul socialiștilor înscriși în listele clubului liberal. Cazul d-lui dr. Angelescu e elocvent în această privință.

Nu ne interesează decât indirect asociațiile internaționale umanitariste și credem absurdă afilierea lor la comunism.

O problemă dintre cele mai importante va fi, fără îndoială, stabilirea condițiilor psihologice și fiziologice ale muncii intelectuale (în legătură cu reglementarea ei). Azi se știe vag că pentru un efort manual își trebuie atâtea calorii, iar pentru unul intelectual ceva mai multe. Dar sunt și alte condiții care diferă enorm: distribuția în timp, deosebirea profundă între calitate și cantitate (caii de curse, spune un principiu hipologic, nu trebuie puși să tragă la camion), necesitatea mediată, dar totreală, a produsului intelectual, etc.

Necesitatea organizării capitaliste a răsturnat scara valorilor intelectuale, favorizând nu pe cei merituoși, ci pe cei utili clasei burgheze. Vom pleda pentru o verificare a acestei false distribuiri de roluri, care dăunează progresului intelectual.

Fără îndoială că ideea delimitării muncitorilor intelectuali într-o clasă socială ridică o mulțime de probleme. Dacă încă de la început nu le-am abordat, a fost pentru că trebuia să arătăm că tocmai burghezia, care protestează cu mai mare îndârjire împotriva ideii de clasă, practică această idee, mai exclusiv și mai înverșunat decât oricare alta.

În numerele viitoare, deci, articole în jurul chestiunilor: Situația muncitorilor intelectuali față de celelalte categorii sociale, în parte: muncitori, agricultori etc.; Cine sunt și cine nu sunt muncitori intelectuali; Internaționalismul nu se poate realiza pe baza unei naționalități internaționale; Valoarea muncii intelectuale etc.



[1] Camil Petrescu, Muncitorii intelectuali și ideea de clasă, în Săptămâna muncii intelectuale și artistice, București, an I, nr. 1 din 5 ianuarie 1924, p. 1. Sublinierile aparțin lui Camil Petrescu.



Comentariu de Dan Culcer
Proletarii intelectuali culți, cu expresia de la finele secolului al XIX-lea, a poetului Ștefan Petică, merită un sindicat. Din păcate Uniunea Scriitorilor din România, care ar fi trebuit să-și asume acest rol și să se organizeze ca atare, sindical, coninuăr să fie condusă de oameni care cred că avem nevoie de un club de elită. Ca elită scriitorii vor muri de foamen sau se vor re-transforma de foame în slugi. După 1990 meseriile scriitoricești sunt integrate în nomenclatorul meseriiloer din România. Această situație legiferată ar fi trebui să fie analizată și condusă spre concluzii practice de către Uniunea noastră profesională. Care însă, sub toate conducerile de după Zaveră, nu a făcut nimic. Sub pretext că trebuie ne mulțumim cu statul de onorabili paraziți, prost plătiți, explotați de editori veroși și abuzivi, pe care dacă l-am contesta în grup l-am putea pierde. Altfel spus, fiecare pasăre a fost lăsată să piară pe limba ei. Nimeni nu știe care este nivelul real de trai al scriitorilor și care este scara diferențierii de venituri. Nu e vorvba de egalitarisme ci de minimul salarial care să permită profesionalizarea scriitorului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.