sâmbătă, 6 septembrie 2014

Cercul Revistelor Vii. Un proiect de colaborare


Din pasiune pentru publicistică, din interes pentru revistele culturale din România, ca scriitor coparticipant la fundarea unei reviste al cărui nume începe cu V, cu sentimentul îngrijorător că revistele actuale pot muri sau pot fi comasate cu o bibliotecă sau cu o «întreprindere de colectare a coarnelor și copitelor», am decis să pun bazele unui CERC AL REVISTELOR VII din România, prezentându-le cititorilor Asymetriei, revista care are avantajul de a avea un nume ce începe cu litera A. Prezentare se va face în ordine alfabetică de se va putea, oricum cât mai cuprinzător. Am început cu revista ARCA din ARAD.

Primul grijă va fi să stabilesc lista alfabetică. A doua etapă va fi intrarea în contact cu redacțiile și solicitarea acestora de a-mi trimite textele unor redactori și colaboratori statornici ai publicației, altfel zis al grupului revistei, dacă scriitorii respectivi, doresc să colaboreze la Asymetria, firește.

A treia etapă ar fi să rog conducerea publicațiilor să cântârească ideea mea despre CERCUL REVISTELOR VII (despre cele moarte, numai de bine, poate în altă vreme). Ce semnificație dau acestui proiect? Una simplă și care are avantajul că nu implică nici cheltuieli, nici un efort excesiv. Pur și simplu să facem un CERC, un RING, prin care publicațiile toate să facă referințe la toate celelalte, sub forma unor linkuri active (legături, pe românește), în așa fel încât de pe pagina de pornire (a CASEI, pe românește, adică Home page, pe lingua franca) orice cititor ajuns acolo să se poată îndrepta spre una sau spre mai multe alte reviste de literatură, cultură, succesiv. Trecând la prima legătură, îndată ce va ajunge la revista țintă, va găsi din nou lista principalî, de unde asemenea va putea călători în CERC. Legăturile nu duc la efecte concurențiale ci dimpotrivă induc o scurtă «captivitate» comunicativă. Ceea ce ar fi, în principiu, bine pentru toată lumea. Un astfel de cerc există, se numește România culturală, doar că acolo se face o selecție și nu știu după ce criterii și în interesul cui. Sau știu, dar nu e subiectul notei mele liminare.

Pentru cine știe cum funcționeză Rețeau Internet, este limpede că lectura revistelor nu se mai face doar prin accesare numărului curent, ci de fapt și mai ales prin căutarea unor subiecte, unor autori, unor cuvinte adică.

Prezența legăturii poate fi simplă (o linie cu titlul și legătura cu pagina de CASĂ a revistei. Sau mai complicată dar foarte simplu de realizat tehnic, printr-un nor de cuvinte cheie legate de temele tratate de fiecare revistă și de numele colaboratorilor, care să apară după ce se intră pe linia de legătură simplă. Această a două înfățișare a legăturii poate fi realizată corect de revista țintă, care știe mai bine ce dorește să pună în evidență.

Voi difuza acest mesaj. INCLUSIV către redacțiile revistelor maghiare sau de alte limbi din România. Sper să fie bine înțeles și acceptat ca o invitație la colaborare și solidaritate. Sper că lectura revistelor pe Rețea (chiar dacă cu întârziere) nu va duce la dispariția versiunii tipărite. Totuși, dacă va veni poate momentul trezirii, în care se vor prefera prețurile mici pentru versiuni în format pdf vandabile, decât versiunile gratuite pe Internet și prețurile mari pentru reviste tipărite pe hîrtie, care oricum nu pot acoperi cheltuielile de redactare și imprimare, și limitează sau reduc de fapt difuzarea.

Dan Culcer

duminică, 31 august 2014

Către prietenul Cseke, In asteptarea reluarii corespondentei

Draga Gaby, lucrurile nu s-au impotmolit. Sunt doar in asteptare. Am lucrat toată vara la adunarea unor argumente si documente privitoare la situația actuala in relațiile maghiaro-române. Nu voi mai avea poate ocazia să o fac tot atât de serios.  Deci, doar o dată si cat pot de bine. 
Linkul pe care ți l-am trimis spre PANNONFRONT face parte din această cercetare. Teza mea este că aceste mișcări ideologice, aparent marginale, sunt cele care se vor impune in viitor. Deci ele trebuiesc cunoscute de mine, ca să pot încerca o minimă anticipare. Câtă istoria o permite, cu imprevizibilul ei obișnuit. 

Chiar și CIA, KGB, AVO, Securitatea sau Mossad, care au mai multe informații decât pot eu avea, au ceva comun cu subiectul nostru— construiesc scenarii de anticipare, nu de anticipație, și scenarii de orientare a politicii in direcția dorită de cei pe care îi slujesc. Politica se face în acest fel. 
Doar civilii ca noi s-au obișnuit să o suporte, mereu uimiți de ceea ce le cade pe cap. 
Eu cred că trebuie să fiu activ, adică să propun variante, în sensul aceleia pe care am propus-o deja, o Europa de Est de la Laita la Elbrus, care să permită unirea echilibrată a unor țări mici și mijlocii, singura posibilitate de a rezista presiunii din partea țărilor mari, a unor imperii în expansiune — SUA, și a altora în reconstrucție, Rusia, China, Califatul arab. De asta depinde mai mult fericirea și bunăstarea tuturor cetătenilor acestei zone, decat de recuperarea unor bunuri ale foștilor moșieri — români sau unguri etc. Decât de pseudo—autonomia secuilor, a catalanilor, a celor din Crimeea, de distugerea marilor unități geopolitice unde comerțul și circulația sunt libere, și înlocuirea lor prin teritorii stăpânite de noi sau vechi grofi, boieri, cum a fost și cum este în România, in Ungaria, in Ucraina, în Cehia, Slovacia, Kosovo etc. oligarhi ieșiți din hoția care s-a numit privatizare și din Restaurație. 

Vei zice poate că aceasta politică nu e de nasul nostru, prea mici pentru un război atât de mare. Așa este. Și totuși... nu sunt ciung, nici orb, nici surd, nici mut. Deci scriu, privesc, aud, vorbesc. Și caut prieteni care înțeleg despre ce este vorba, adică «miről van szó».
Am găsit chiar și scrisoarea către Octavian Paler, directorul României Libere, până la mazilire, căruia îi propuneam să publice textul pe care ți-l propusesem ție pe Ifj Munkas. Paler nici nu mi-a răspuns, dar poate că scrisoarea lui nu a ajuns la mine fiindcă, pe atunci, toată corespondența mea era controlată și uneori blocată de Securitate.
De data asta anexez scrisoarea lui Noica către mine din 1987 și a mea către Paler.
Cu prietenie, Dan

Note explicative în dactilograma dosarului meu de urmărit

Sunt pe cale să corectez dactilograma integrală a DOSARULUI DE URMĂRIRE INFORMATIVĂ «DINU», pe care mi l-a dedicat Securitatea. După atîția ani de la copierea lui, de către doamna Vali Gherghescu, e prima dată că îl citesc integral, cu răbdarea și atenția corectorului.
Descoper copia unei scrisori a lui Constantin Noica către mine, din vara lui 1987, anul plecării din România, anul desțărării. Nu i-am ascultat sfaturile decât în parte. Nu m-am stabilit în provincie, fiindcă «iubitoarea» soție care mă aștepta, plecată în vara lui 1986, se stabilise la Paris, după ce, cu ajutorul familiei Agratina, încercase să se stabilească la Rouen, unde n-a găsit nici o slujbă, nici un apartament cu chirie controlată, cum erau cele numite în Franța HLM [habitations a loyers moderes]. Astfel că am ajuns la Paris, convins că voi reuși să mă adaptez dar fără să știu nimic despre societatea franceză reală. Singurul pilon, singura idee de susținere pe care o aveam era că nu trebuie să plec de la soluția cea mai accesibilă și aparent convenabilă, ci să încerc să plec de sus, de la ambiția de a mă menține la rangul meu social și de a lucra în domeniul în care posed o expertiză, o maiestria. Acest domeniu era presa. Astfel, după căutări prea lungi, am reușit să găsesc un stagiu de secretar de redacție pe computer, suficient de substanțial ca număr de ore și prestigiu, sub forma unei reciclări profesionale eficiente, pentru a putea să candidez la slujbe mai bine plătite în sectorul tehnic al presei pariziene. Dar asta fost mai tîrziu.
Între timp, am locuit o lună într-un apartament de trei camere, împreună cu soția și cei patru copii, Matei, Tudor, Bogdana și Ioana, care au început să meargă la școală, în arondismentul XIII din Paris, lângă șoseau circulară numită «periferic», zonă atît de zgomotoasă din cauza circulației neîntrupte a automobilelor, încât practic am avut cea mai lungă perioadă de insomnii sau de somn perturbat, superficial din viața mea. E probabil că stressul pricinuit de insomnie, legat și comportamentul agresiv și disprețuitor al soției, care își găsise în anul pe care îl petrecusem separați, un amant de ocazie, să fi fost cauza violenței mele care a fost determinată și de onorabila, pentru mine, atunci, stăpânire de sine, de care dădusem dovadă mai mult de un an, convins că în condițiile date, constrângătoare și dramatice, ale separării cuplului pentru o perioadă care nu putea fi prevăzută, singurul comportament cavaleresc și responsabil era totala abstinență și credința conjugală fără falii. O energie sexuală astfel acumulată a izbucnit, fiind puternic contrariată după sosire în Franța, de comportamentul soției.
Am fost agresiv. Puteam ucide, dar am reușit, în ultimă instanță, să mă opresc, și am avut cu toții noroc, copii, ea și eu. A fost o izbucnire de violență din partea mea, provocată prin cutezanța, aș zice chiar obrăznicia nelimitată cu care soția cerca să violenteze adevărul, pe care de altfel îl cunoștea cât se poate de bine, fiindcă ne cunoșteam de mai bine de un deceniu, frecventam acelaș mediu, înainte de a ne căsători. Dar oricum, chiar și acum, sunt uimit de violența cu care m-am dezlănțuit. Fusesem acuzat de ea că aș fi «securist». Nu era atunci, acolo, pentru mine, mai teribilă insultă, de față cu pruncii noștri, în casa în care abea intrasem, după ce abandonasem țara pe care o iubeam și peste patru decenii de activitate profesională corectă.

Corectez acum tipografic și fac note explicative în dactilograma dosarului meu de urmărit. Nu-mi fac din această situație de urmărit nici un merit, nu consider că am fost înainte de emigrare un erou al rezistenței, precum, de pildă, Ana Blandiana, cazul cel mai tipic de confuzie de roluri, de după 1989. Poetesă onorabilă, profitoare adesea a gingașei frumuseți care i-a menținut angelismul activ până la bătrânețe, A. B. este de fapt, prin multe fapte reale, despre care se vorbește dar nu se povestește argumentat, un fenomen tipic pentru societatea noastră de histrioni și colaboraționiști mascați. Călătoria în Statele Unite și contextul în care s-a realizat este începutul colaboraționismului poetesei. Legenda disidenței dânsei va trebui totuși văzută mai de-aproape și analizată din perspectiva blocării, de către oficina condusă de ea, a oricărei acțiuni în justiție, în cadrul procesului real al comunismului în România.

Eu cred că am fost doar un intelectual normal, un ziarist în domeniul culturii, care căuta să-și facă meseria corect și fără a plăti impozitul excesiv minciunii ambiante. 

Dar știu că acest dosar este dovada, din fericire produsă chiar de cei care mă urmăreau, că nu le-am fost colaborator, deși poate ar fi dorit să mă racoleze, tocmai fiindcă aveam o aură de non-conformist. Au fost destui dintre aparenții non-conformiști ai epocii, care au fost racolați ca informatori și au colaborat decenii întregi, păstrând dubla mască, din care imaginea lor nici acum nu iese onorabil, unii fiind mereu excesiv de obsecvioși cu puterea și neavând curajul să se autodenunțe ca informatori, la timp, măcar în lunile care au urmat Restaurației violente, cum a făcut-o Alexandru Paleologu.
Iată două extrase din acest dosar, pe care i le-am trimis și prietenului Cseke Gabor, în cadrul pregătirii documentației referitoare la tema pe care i-am propus să o dezbatem împreună, responsabilitate noastră de foști tineri care nu au reușit să împiedice reactualizarea stării conflictuale dintre maghiari și români. Nu e vorba de a stabili responsabilități sau vinovății, deși în treacăt măcar, ele vor trebui să fie evocate, ci de a încerca să imaginăm soluții de aplanare, în numele unor prea evidente dar prea neglijate sau intenționat ascunse interese comune.

MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Nr. S-007743 din 01.12.1982 Ex.1
Către,
102-GN [GRAMA Nicolae]
O sursă a unităţii noastre ne-a informat că „DINU” i-a relatat lui PALER OCTAVIAN din Bucureşti, Red. România Liberă ;
Stimate Domnule OCTAVIAN PALER, vă trimit un articol intitulat „Despre frăţietate” pe care aş dori să-l publicaţi în România Liberă. La nevoie titlul poate fi modificat. Socotesc că textul are unele elemente de actualitate şi exprimă o atitudine care poate fi acceptată într-un context relativ tensionat, tensiune întreţinută de măsurile zmucite şi de gesturile iresponsabile ale administraţiei noastre şi ale iredentizmului reînviat, intern şi extern. Nu vreau să supralicitez valoarea de atitudine a acestui articol, sper totuşi să-l consideraţi necesar… D.C.”
N.L. Menţionăm că materialul conţine un articol scris de „DINU” din care cităm :
„…In tradiţiile legăturilor românilor cu naţionalităţile conlocuitoare există suficiente elemente pozitive care sunt puncte de reper necesare pe calea rezolvării raţionale a contradicţiilor potenţiale sau reale, prin refuzul iluziei soluţiilor definitive… Să nu uităm că dincolo de obligaţia de a ne scrie propria noastră istorie şi istoria culturală, avem obligaţia politică de a ne spune cuvîntul ca specialişti şi în culturile ţărilor vecine. Mai mult chiar, o reală înţelegere a eventualelor, a relaţiilor naţiunii române cu naţiunile învecinate pretinde scrierea unor istorii paralele, care să evoce, să analizeze şi punctele de vedere străine asupra unor subiecte care ne privesc direct sau care ne sunt comune. Aici rezidă argumentele educaţionale pt. cultivarea unui patriotism care nu va leza patrimoniul altora. Izolarea naţională, ca formă paradoxală a exprimării specificităţii etnice, va fi respinsă ca ineficientă şi traumatizantă, alienantă în raport cu valorile acceptate şi în raport cu solidaritatea destinului istoric. Argumentul trebuie să fie prezentul iar istoria trebuie să refuze a mai fi masca unor refulări, a unor complexe de inferioritate sau este garanţia egalităţii reale şi forma de coexistenţă dinamică a naţiunilor moderne”. 1Anexă ; un material în original
Repus.
Ss indescifr.
SEFUL UNITATII,
Ss indescifr,
R.D.015-1972
Nu am primit răspuns. Numele lui Paler nu figurează la expeditorii scrisorilor pe care ar fi trebuit  să le primesc și care au fost distruse prin «macerare», ăsta este termenul tehnic securistic, la ordinul lui Nicolae GRAMA, supraveghetorul redacției.
1. Formula «O sursă a unităţii noastre ne-a informat » înseamnă de fapt că «Serviciul S», de supravegherea a corespodenței persoanelor suspectate. supravegheate, a interceptat și deschis o scrisoare, din care comunică un extras cu interes operativ ofițerului care se ocupa de OBIECTIV, adică de Dan Culcer. Nu știu dacă era supravegheat atunci și destinatarul. În orice caz Octavian Paler nu a răspuns la această ofertă de colaborare. Același text, remaniat puțin, a fost propus spre piblicare prietenului meu maghiar Cseka Gabor, redactor la săptămânalul bucureștean de limbă maghiară, organ al Comitetului Central al UTC, Ifjumunkas [Tânărul Muncitor], care l-a refuzat cu argumente legate de ineficiența unei asemenea intervenții în presa maghiară, considerând, corect, că locul materialului era în presa româneacă, care însă l-a refuzat, de la Vatra la România liberă. n.a.

MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Nr. S-006007 din 04.01.1983

Către,
102-GN [GRAMA Nicolae]

O sursă a unităţii noastre ne-a informat că „DINU” i-a relatat lui GHIBU OCTAVIAN din Bucureşti, Bd. Hristo Botev 22, ap.10 :
Stimate domnule O. Ghibu, VATRA a editat un volum care se chema ARHANGHELII CRUZIMII (Cazul Moisei) în Biblioteca de Istorie. Prin decizia lui GĂLETEANU de la Consiliul culturii şi a secretarului cu propaganda al CC, ENACHE titlul volumului a fost schimbat în MOISEI, ceea ce a implicat decopertarea a 47 000 exemplare, tipărirea unei noi coperte şi unei noi foi de titlu, ştampilarea titlului vechi pe fiecare coală, ca să se şteargă orice urmă din această batjocură, cauzată de incompetenţă şi teamă. Cam astea sunt condiţiile în care VATRA este obligată să se autofinanţeze, să cerşească lunar 100 000 lei pentru a-şi împlini bugetul, în condiţiile în care sumele provin tot de la stat, în condiţiile în care oricînd un responsabil cu finanţele poate tăia, dintr-un vârf de creion, întreaga sumă destinată, la unele fabrici şi instituţii, pentru o derizorie PUBLICITATE. Cultura română depinde de bunul plac al unor contabili. Auto-finanţarea este o primejdioasă iluzie întreţinută de iresponsabilii culturii române. In afara unor ocazii publice, orice discuţie realistă pe această temă este imposibilă. In scris – cu neputinţă. A trimite memorii – cum făcea bunul dv. tată – este oportun doar pentru a avea dovada istorică a faptului că românii nu sunt nici imbecili, nici iresponsabili, nici dezinteresaţi de propria lor istorie… Cu cele mai bune sentimente. D.C.”

Anexă : un material în original
Repus
SEFUL UNITATII
Ss indescifr.

Rd 015-07