duminică, 2 martie 2014

Uitările și impreciziile lui Michael SHAFIR

Un comentariu de Dan Culcer la articolul La Pensionaria, primăvara Autor: Michael SHAFIR | Integral aici : http://www.observatorcultural.ro/La-Pensionaria-primavara*articleID_29823-articles_details.html
Citez din acest articol: 
«Doamna Beatrice Comănescu, director TVR Internaţional, aflată în ajunul trecerii în rîndul pensionarilor (de unde îi urez „bun venit“), trage un „semnal de alarmă“ în legătură cu soarta Televiziunii Române în viitor. Aflăm de la domnia sa că preşedintele TVR, domnul Stelian Tănase, i-a ordonat să întrerupă transmiterea (mai bine zis, retransmiterea) unui episod din serialul documentar Moştenirea Clandestină, în care pretinsul domn „profesor“ Larry Watts îşi etala pentru a nu ştiu cîta oară, pe al nu ştiu cîtelea canal al televiziunilor locale, tezele securiste prezentate de domnia sa în două volume, al căror titlu nu îl menţionez pentru a nu le mai face şi eu o nemeritată reclamă. Lezînd deontologia jurnalistică şi atribuţiile manageriale de care dispune, Stelian Tănase ar fi introdus, în numele luptei împotriva comunismului, cenzura, într-un nemaiîntîlnit atac la adresa libertăţii de exprimare, lasă să se înţeleagă doamna Comănescu. Aşa să stea, oare, lucrurile? Apartenenţa lui Larry Watts la cercurile securiste nu este un secret pentru nimeni şi (în afara lui însuşi) nu este negată de nimeni. [ s. n. đan culcer] Cel puţin nu în mod credibil. Nu mai reiau aici numeroasele indicii bazate pe neobişnuitul său traseu „ştiinţific“ din România. Lucrurile sînt bine cunoscute, începînd cu autorecrutarea domniei sale printre sprijinitorii reabilitării Mareşalului Antonescu, alături de Iosif Constantin Drăgan, în anii ’80, şi continuînd cu legăturile cu figuri care participă şi azi la lansarea „operelor“ domniei sale. O deontologie jurnalistică minimală i-ar fi impus producătoarei programului, Monica Ghiurco, să nu se rezume la întrebări binevoitoare adresate domnului Watts, ci să ceară reacţia altor istorici ai comunismului, pe care i-ar fi găsit pe întreg mapamondul, de la Washington (Vladimir Tismă­neanu, Dennis Deletant) la Bucureşti (de exemplu, profesorul Adrian Cioroianu) sau, horribile dictum, la Cluj (sussemnatul). Libertatea presei, atît de (greşit) invocată în România postcomunistă, nu impune saturarea opiniei publice cu afirmaţii dubioase, în care independenţa unui stat este transformată în apărarea bunăstării unei familii dictatoriale, indiferent de presupusul patriotism al acesteia. Asemenea afirmaţii ar fi necesitat – peste tot în lume – chestionarea şi celor care sînt de altă părere. Aşa se fac documentarele profesioniste, în toată lumea. Cei care sînt de părerea lui Larry Watts au destule canale unde s-o exprime, şi o fac cu prisosinţă. Aşijderea şi apărători ai acestora, de genul fraţilor Roncea. Dar televiziunea naţională este finanţată şi din banii plătitorilor de impozite, care ar trebui să audă şi alte păreri. Pe aceştia, doamna Comănescu a preferat să-i ignore, nerezistînd senzaţionalismului de două parale, care (e drept) se vinde bine acolo unde autovictimizarea combinată cu mîngîierea egoului naţional este o reţetă ce rareori dă greş. La aceasta se adaugă şi uşurinţa cu care diferite televiziuni se precipită în acordarea gradelor academice. Dl „profesor“ Watts, din cîte ştiu, nu predă la nici o universitate din ţară sau din străinătate care să-i fi conferit măcar gradul de lector invitat» [Michael Shafir]»

Comentariu la comentariu, Dan Culcer
Într-un «scâncet» publicat de Observatorul culturalfostul profesor universitar, pensionarul Michael Shafir, se plânge că nu e invitat la televiziunea română să ne împărtășească cunoștințele sale de istoria României, orientate pro domo, cum știm. Îl invidiază pe americanul Larry Watts care, de când a publicat cărțile Ferește-mă, Doamne, de prieteni, Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece, 2013, e invitat perpetuu sau așa i se pare lui M. S.
Am postat un scurt comentariu pe situl Observatorului (revistă calificată superlativ și lingușitor de M.S. ) mai ales a propos de acest pasaj :
« Apartenenţa lui Larry Watts la cercurile securiste nu este un secret pentru nimeni şi (în afara lui însuşi) nu este negată de nimeni. Cel puţin nu în mod credibil. Nu mai reiau aici numeroasele indicii bazate pe neobişnuitul său traseu „ştiinţific“ din România. Lucrurile sînt bine cunoscute, începînd cu autorecrutarea domniei sale printre sprijinitorii reabilitării Mareşalului Antonescu, alături de Iosif Constantin Drăgan, în anii ’80, şi continuînd cu legăturile cu figuri care participă şi azi la lansarea „operelor“ domniei sale.»

Scriam, deci, Duminica, 23 Februarie 2014, la 21:37, sub titlul Pe când o carte nouă de MS?
«Este foarte ușor să cârtești mereu și să insinuezi cârdășii atunci când ai făcut parte și faci parte din alt cârd. Autorul acestui articol a fost cândva un «expert» al Europei Libere. Făcea parte deci din aceeași formațiune de experți cu Lary Watts. Dacă vrea să ne convingă că știe mai mult și are argumente documentate, așteptăm cartea fundamentală poe această temă și nu palavre polemice strâmbe.»

Enervat, fostul expert israelo-americano-românesc de la Europa Liberă, agent de influență dolaro-dependent, ca toți redactorii acestui post, cunoscută publicație radiofonică «independentă», controlată de CIA, de șefii CIA, adică de Congresul (parlamentul) Statelor Unite, citește cu prea mare repegiune ce am scris și crede că aș fi afirmat că Larry Watts a lucrat pentru Europe Free, ca și expertul nostru, în acelaș colectiv. Greșeală. Nu am afirmat așa ceva. Nu mă puteam referi la stafful postului de radio, a cărui compoziție vizibilă e acum cunoscută, ci la cele două Servicii respective, cel de Informații Externe generale și cel al Armatei, pentru care, separat, se poate presupune că lucrau sau lucrează direct sau indirect cei doi. Desigur, nu am acces la dosarele de cadre ale celor două instituții, care chiar dacă sa află adesea în conflict sau concurență, servesc același stăpân. Am priceput ce îi leagă pe cei doi experți, dar și ce îi desparte. 
Nu trebui să fii analist ci doar cititor atent ca să înțelegi ceea ce este clar, M. S. nu-i iubește din instinct comunitar și din principiu internaționalist subîntins de sionism (adică de patriotism evreiesc) pe aceia care afirmă, cu probe, că Ion Antonescu ar fi fost un patriot român, iar chestiunea «antisemitismului» său și a consecințelor tragice ale aplicării principiului «preferinței naționale» în perioadă de război, merită să fie cercetată într-un mod mai obiectiv și mai nuanțat decât au făcut-o cei care (evrei sau ne-evrei) au monopolizat domeniul după 1990, finanțați corect de Fundația Soros și de alte instituții «patriotice» americano-democratice, în raport cu cei nefinanțați, care ar fi vrut să eventual să nuanțeze, dacă nu ar putea demonstra măcar contrariul.
Deci, la o primă ochire, Larry Watts și Michael Shafir nu sunt slugi la doi stăpâni, ci doar reprezintă combinațiile informative economice, ideologice și politice variabile ale aceluiași stăpân. În cazul lui Michael Shafir putem presupune că mai are unul, deci lui i se poate eventual aplica formula lui Goldoni.
Găsesc pe Internet o precizare interesantă, care poate întâri intuiția mea : «[Pe Larry Watts] L-am avut si ca profesor și parcă prea ne îndoctrina să îi urâm pe ruși și că ne-au trădat și câte și mai câte. O fi adevărat, nu contest, dar prea multă îndârjire din partea lui și chipurile dezinteresat.»
Sursa : http://www.libris.ro/politica/fereste-ma-doamne-de-prieteni---larry-watts-RAO978-606-8255-95-8--c8935--p370518.html

Există măcar trei ipoteze plauzibile în legătură cu această îndârjire a lui L. W. :
  1. Are o misiune «secretă» și această este formarea sau menținerea unei opinii anti-rusești în cercurile intelectuale din România. Singura putere care un asemenea interes sunt Statele Unite ale Americii.
  2. Are o soție româncă care a transferat opiniile familiei sale în conștiința soțului iubitor. Acesta a căutat, în cadrul profesiunii sale, profitând de relațiile socrului, dl Talpeș, fost director SRI, să afle documentele care pot confirma o astfel de opinie.
  3. Este un istoric curios și performant, care a avut acces la documente pe care alții nu au avut ocazia, dreptul sau curiozitatea de a le căuta, găsi, interpreta, comenta și publica. Este mai aproape de adevăr și de ceea ce foarte mulți români au simțit sau trăit, chiar dacă toate oficinele de propagandă sau contra-propagandă străine au încercat să-i convingă de contrariu.
Desigur, Michael Shafir are toate motivele să fie enervat de o astfel de activitate. Mai tînăr fiind, pe când servea la Europa Liberă, era ateu sau agnostic, apoi pentru că depindea de alți finanțatori, M. S. devine evreu practicant, după ce declară public că a simțit chemarea străbunilor. Ceea ce mi se pare cât se poate de onorabil. Dar continuă să aplice celorlalți (adică extracomunitarilor) criterii agresive, interzicând altora să practice ceea ce el însuși face.
Extrag din Obscult reacția enervată și plină de inexactități a fostului expert free-europist. Declar că sunt complet indiferent la fapul că M.S. mă ignoră. Presupun că o face fiindcă am susținut liberatea de analiză a situației din Basarabia, după ocuparea acesteia de către Uniunea Sovietică, în 1940, în cadrul pactului Hitler-Stalin, ca și dreptul lui Paul Goma de a produce ipoteze pentru a explica dramaticele evenimente din zilele ocupării și reocupării Basarabiei, masacrele reciproce în rândul populației civile, care au istoria lor. Ele sunt expresii ale urii unor grupurit de evrei localnici sau refugiați din Rusia sovietică, totuși adesea comunizanți și prosovietici, față de vecinii lor români, considerați ocupanți, ca și în sens invers, replica criminală, de vendetta, a unor români lezați de agresiunea inițială.
[Bibliografie. Daniele Bruhman, Exils bessarabiens. Entre Kichineff et Paris, itineraires d'une association d'emigres bessarabinesc en France (1925-1939). Teza de doctorat tipărită de editura L'Hamattan, Paris, explică foarte limpede geneza sentimentului de ură. Cartea care are un singur mare defect : manipulează cititorul folosind constant și confuz denumirea de «basarabean» mai ales pentru evreii din Basarabia, chiar și în titlu, Explicația are două fețe și nu e suficientă referința la «acte ale antisemitismului visceral al românilor», așa cum susțin și cred mai toți istoricii evrei, improvizați sau stipendiați.]

Michael Shafir scrie « culceriene
Michael Shafir - Marti, 25 Februarie 2014, 19:11
Stii bine ca te ignor, Culcer, si stii bine si de ce. Dar nu vreau sa-ti perimit (sic!) dezinformarea cititorilor acestui saptamanal, singurul care a mai ramas o voce nevanduta in Bucuresti. [ s.m. d.c. Nevândută cui ?]
Watts nu a facut parte NICIODATA din stafful Europei Libere. Ca avea acces ca vizitator, din cand in cand, e adevarat. Si tu aveai. Si cu tine ne intalneam cand mai jucai (binisor) [Comentariu dv. ironic-binevoitor, M. S., îl citesc cu greață, și sunteți anunțat că nu accept tutuială nesolicitată! d.c. ]pe democratul si incasai in consecinta banutii pe care-i incasai de la Fundatia Soros. Fosta-i lele...»

Bătrânețe, haine grele, ca să folosesc și eu expresiile populare. Michael Shafir nu pare să știe, sau nu are capacitatea de a rememora corect trecutul recent, că nici înainte de 1987, anul desțărării mele, și nici după acest an nu am fost finanțat de Fundația Soros (care, cel puțin teoretic, nu exista încă) ci am fost bursier înainte de 1987, al unei Fondation pour une entr'aide intelectuelle europeenne, recomandat de Virgil Ierunca (lucru pentru care devenisem suspect Securității din România și fusesem pus sub supraveghere în țară, cu dosar de urmărire informativă — documentele de la CNSAS le-am publicat eu însumi pe Internet) .
În viața asta (la cea de apoi nu pot face încă referință) m-am întâlnit o singură dată cu M. Shafir, în Italia, la un colocviu organizat de un universitar italian, unde fusesem invitat, venind din Franța, să prezint o comunicare, grație recomandării lui Cl. K. [știm amândoi despre cine este vorba, nu spui numele, persoană importantă].
Am urmărit reciclarea expertului meu «preferat», de la distanță, așa cum am urmărit alți răspopiți de la stânga sau dreapta schemei politice. Așa că eu îi cunosc ceva mai bine cariera (și opiniile orientate!) decât o știe el pe a mea, deși se face că o știe, de se dă mare, cu aluziile fără temei.
La Radio Europa liberă am colaborat o singură dată, cu răspunsurile la un interviu realizat de Monica Lovinescu, după 1987. În redacția de la Paris am fost o dată iar în cea de la Munchen niciodată. Nu-mi plăcea să dau sfaturi de la Paris concetățenilor mei, cum făceau alții și m-a enervat cenzura pe care mi-a impus-o în acel unic interviu Monica Lovinescu, refuzându-mi dreptul să comentez public desbinarea, lipsa de solidaritate a comunității românilor din Paris, unde nimeni nu oferea noilor veniți, exilați și refugiați, cea mai mică informație structurată pentru a-i ajuta să se integreze și să supraviețuiască.
Vreau să afle M.S. că am o viziune diferită de a lui asupra istoriei românilor și mai ales asupra democrației. 
Democrația lui Michael Shafir, pentru dulăi și pentru corelegionari, nu este democrația mea. 
În ce privește rolul Fundației Soros, după 1989, ca și a postului de Radio Europa Liberă, înainte și după 1989, informația de care dispun acum îmi permite să le cercetez atent și lucid acțiunile, ideologia, cu atât mai mult cu cât există studii serioase, documentate, despre influența CIA în Europa în epoca războiului rece, despre manipulările simetrice pe care le practicau sovieticii și americanii, despre Congresul pentru libertatea culturii, despre istoria revistelor de tipul Orizonturi sau Encounter și Preuves. 
Din păcate acțiunile comuniste simetrice, de război psihologic și de propagandă, nu sunt atât de corect și complet analizate, precum cele occidentale. Nici acum accesul la arhivele estice nu e liber, pentru trecutul clasabil. 
Ar fi fost bine dacă fostul expert s-ar fi reciclat în acest sens, în loc de a deveni unul din nenumărații holocaustologi bine remunerați și încadrați. A preferat rolul de propagandist comunitar, schimbând obiectul muncii, dacă nu și ideologia.
Deci precizările fiind făcute, nu am dezinformat pe nimeni. Comentariile la textul lui M::S:: fiind blocate, sunt nevoit să le integrez în Jurnalul meu. Pro memoria.
(Pentru fostul expert : Bibliografie citită sau consultată de mine. Note extrase din Wikipedia :]

Raymond Aron, Mémoires, Robert Laffont, 2003 (nouvelle édition), 776 pages.
  • () Peter Coleman, The Liberal Conspiracy. The Congress for Cultural Freedom and the Struggle for the Mind of Postwar Europe, New York, The Free Press, 1989, 333 p.
  • Pierre Grémion, Intelligence de l'anticommunisme. Le congrès pour la liberté de la culture à Paris (1950-1975), Paris, Fayard, 1995, 645 p.
  • () Michael Hochgeschwender, Freiheit in der Offensive ? Der Kongreß für kulturelle Freiheit und die Deutschen, Munich, 1998 (comprend une étude des origines berlinoises du Congrès).
  • () Matthias Hannemann, "Kalter Kulturkrieg in Norwegen ? Zum Wirken des "Kongreß für kulturelle Freiheit" in Skandinavien, NordeuropaForum (2/1999), S. 15-41 (sur le fonctionnement local du Congrès et l'engagement de Haakon Lie et de Willy Brandt).
  • Frances Stonor SaundersQui mène la danse ? La CIA et la guerre froide culturelle, Paris, Denoël, 2003, 506 p. (édition originale : Who Paid the Piper ? CIA and the Cultural Cold War, Granta Books, 1999 ; paru aux États-Unis sous le titre The Cultural Cold War: The CIA and the World of Arts and Letters, The New Press, 2000).
  • Frédéric CharpierLa CIA en France, 60 ans d'ingérence dans les affaires françaisesLe Seuil, 2007
  • Pierre GrémionIntelligence de l'anticommunisme. Le congrès pour la liberté de la culture à Paris 1950-1975, éditeur : Fayard, parution : 1995
  • Roger Faligot et Rémi KaufferEminences grises, éditeur: Fayard, 1992
  • Georges WalterSouvenirs curieux d’une espèce de Hongrois, éditeur : Taillandier, 2008.
  • A se vedea și activitatea unora ca Willy Munzenberg sau mai apoi a lui Walter Zeev Laqueur [ né le 26 mai 1921 à Breslau en Allemagne (l'actuelle Wrocław en Pologne) d'une famille juive, est un historien américain et un éditorialiste politique.]

« Le Congrès international pour la liberté de la culture (CILC) est fondé au Titania Palace à Berlin-Ouest le 26 juin 1950 pour trouver des moyens de contrer l'idée que la démocratie libérale serait moins compatible avec la culture que ne le serait le communisme. Dirigé par l'agent de la CIA Michael Josselson1, ce congrès constituait une réponse au Congrès mondial des intellectuels pour la paix de Wroclaw et au Congrès mondial des partisans de la paix de Paris, tenus respectivement en 1948 et 1949 (voir Conseil mondial de la paix), dans un contexte de radicalisation de la guerre froide. Pour le CILC, il s'agissait de répondre aux offensives politiques et idéologiques du mouvement communiste international et de s’opposer à l’influence communiste dans le monde intellectuel. L'objectif du Congrès était de « trouver une réponse morale et politique à la menace totalitaire »2 et de lutter contre les positions neutralistes et pacifistes des intellectuels européens, autour du thème : « la liberté contre le totalitarisme ». Lors de la conférence de Berlin, Nicolas Nabokov proclamait : « Avec ce Congrès nous devons construire une organisation de guerre. »3 Le lieu du Congrès n'a pas été choisi au hasard, puisque Berlin sortait tout juste d'un blocus imposé par l'Union soviétique.

Parmi les personnalités présentes au Titania Palace on dénombre tous types d’intellectuels antistaliniens : des conservateurs et, en plus grand nombre, des membres de la gauche non communiste : Franz BorkenauKarl JaspersJohn DeweyIgnazio SiloneJames BurnhamHugh Trevor-RoperArthur SchlesingerBertrand RussellErnst ReuterRaymond AronBenedetto CroceJacques MaritainArthur KoestlerJames T. FarrellRichard Löwenthal,Robert MontgomeryTennessee Williams et Sidney HookErnst Reuter, maire de Berlin-Ouest de 1948 à 1953, présidait le comité d'organisation, tandis que Melvin J. Lasky, citoyen américain installé en Allemagne, assurait la fonction de secrétaire général4

P.S. Uitasem. Regăsesc aceeași lipsă de argumente la M.S., acum precum în 2012. 
Un extras din Revista 22.Comentarii pe marginea unui text de Andrei Cornea, intitulat Cine ne tiranizează. http://www.revista22.ro/articol-13039_5.html 
  • 26.01.2012 | Dan Culcer a răspuns:
    Și dacăƒ Andrei Cornea are dreptate? Dictatura lui Băsescu este invenț›ie mediaticăƒ. Băsescu nu este un dictator ci un servitor, un executant. Acum nu mai e nevoie de el ș™i va fi lăƒsat săƒ cadăƒ. Ș˜tiț›i cine sunt Prinț›ii electori? Dacăƒ da, descrieț›i-le acț›iunea ș™i scopurile. Natura cleptocraticăƒ a regimurilor postdecembriste este o realitate. Cetăț›enii României au făƒcut o revoluț›ie virtuală cu televizorul, privind televizorul. Televizorul e Zeul căƒruia i se închinăƒ, un Zeu stupid ș™i rău. Pace celor care au murit degeaba. Să nu-i uităƒm și săƒ încercăƒm săƒ nu ne lăsăƒm păƒcăƒliți acum.
  • 27.01.2012 | Michael Shafir a raspuns:
    Infrecventabilului Culcer nu-i raspund din principiu. Si el, si eu, știm de ce. Andrei, la citat se raspunde cu citat: «Faptul ca si Hitler a facut o afirmatie similara nu invalideaza neaparat veridicitatea ei.» Levi Strauss.
  • 27.01.2012 | PS. a raspuns:
    Pentru Michael Shafir — poor Levi Strauss, he would be embarrassed to see how you used him.
  • 27.01.2012 | Michael Shafir a raspuns:
    PS: pst, pst, bibicule care o dai anonima, n-ai uitat cumva un D pe drum?. You go on with YOUR neocon Leo Strauss, I stick to my "leftist" Levi Strauss. As for being embarassed, I know the feeling but did not hold it against you neither when you cited me, nor when you "forgot" to.
  • 28.01.2012 | Dan Culcer a raspuns:
    Shafir a uitat căƒ argumentul toroipan pe care îl foloseș™te ori de câte ori nu e de acord cu cineva, dimpreună cu infrecventabilii de genul Tismăneanu, nu mă impresionează, nu mă atinge. Dacă nu mi-ar raspunde fiindca sunt «tuberculoasă» (Ralea), ar fi fost mai clar căƒ e lipsit de argumente, precum Telente, eroul baladei lui M.R.Paraschivescu. Oricum, membrii burgheziei coloniale și servii ei îmi sunt adversari și nu parteneri de discuții. Parafrazăƒ :"Faptul că și Hitler sau Stalin au făcut o afirmatie similară nu invalideaza neaparat veridicitatea ei."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu