joi, 19 decembrie 2013

Patriotismul lui Nicolae Ceaușescu - o ipoteză ziaristică

Citesc pe situl revistei online ART@MIS un editorial al Mariei Diana Popescu, reprodus și pe blogul lui Ion Coja. Are nevoie de multe rectificări de perspectivă și documentare. Înțeleg și percep sensul textului, accentuarea aspectelor pozitive ale României dinainte de Zaveră, prin raportarea la contextul politic actual. Efectele transformării României în semicolonie, Restaurația unor elite neproductive, re-falsificarea istoriei, dinamitarea identității naționale, pericolul dezmembării statului, au dus la distrugerea României după 1989, a acelei Românii la construirea căreia am participat și eu, dacă nu altfel măcar prin impozitul pe venituri plătit la sursă. Ea nu a fost o Românie comunistă și nici o Românie a comuniștilor. Partidul Comunist conținea șl ascunde în sine toate direcțiile și proiectele politice care au putut apărea la suprafață după 1989, inclusiv iredentismul maghiarilor din partid.
Dar patriotismul lui Nicolae Ceaușescu rămâne încă a fi demonstrat. E totuși realizatorul glorios al colectivizării forțate, acțiunea care a desăvârșit distrugerea țărănimii din România. Cooperativizarea în interes comun cu păstrarea proprietății individuale ar fi fost necesară, în vreme ce distrugerea relației dintre pămât și țăran a fost fatală bazei tradiționale a națiunii.
Redistribuirea proprietății colective după 1990 a avut tot un efect negativ, așa cum a fost realizată. A dat loc unor abuzuri și a distrus ceea ce se realizase pozitiv, după suferințele colectivizării forțate.

Exemplul pe care l-am dat recent pentru a formula rețineri față de o prea superficială și binevoitoare analiză, este poziția dictatorului față de două teme culturale esențiale, publicistica lui Mihai Eminescu și Istoria literaturii roâne de G. Călinescu. Au trebuit să se manifeste tenacitatea și insistențele unor intelectuali pentru ca cele două opere să fie repuse târziu, foarte tîrziu în circulație, deși ambele erau temelii ale naționalismului cultural organic.
Concentrarea argumentativă subiectivă din articolul Mariei Diana Popescu, punerea pe seama clarviziunii și patriotismului celui asasinat în decembrie 1989 a tuturor realizărilro regimului de după 1963 este o iluzie de perespectivă, dacă nu și o manipulare propagandistică.

E adevărat că se produsese în România o concentrare a puterii cum doar în condiții de război s-a mai întâmplat cu Hitler, Churchil sau Ion Antonescu sau cu Stalin după moartea lui Lenin. Deci se poate imagina că tot binele și răul i se datoresc lui Ceaușescu. Înainte și după 1989 i s-au pus în cârcă toate relele. Acum, aici, i se atribuie tot binele. Analize false în ambele cazuri.
Activitateai economică complexă a unei țări este prezentată ca fiind rezultatul viziunii acestui om, fără îndoială inteligent dar incult și limitat de tot felul de scheme de gândire pe care le-a achiziționat din dogma leninist-stalinistă, scheme care i-au fost inculcate de cursurile de ideologie la care a fost un elev ca atâția alții. Se elimină din analiză și deci din jocul politic toate grupurile de influență și toate personalitățile care au participat la decizii prin conceperea unor proiecte pe care, sub diverse presiuni sau din convingere, Ceaușescu le accepta și aproba. Rolul lui Ion Gheorghe Maurer, de pildă, o imagine dispersată dar reconstituibilă prin confruntarea unor mărturii diverse, impune o altă perspectivă. Nu sunt singurele texte care ar putea tempera zelul lăudătorilor. Procesele verbale ale reuniunilor de la vârf, (din cele publicate deja de Arhivele Naționale, rolul lui Ceaușescu apare mai puțin daurit de perspectivele rozalii ale celor doritori să reconstituie un model de patriotism), documentele produse de Cancelaria, din perioada finală, condusă de Curticeanu, alte documente de arhivă accesibile trebuiesc studiate. Una este ziaristica militantă și adesea pertinentă în condițiile actuale de morozitate politică, a Mariei Diana Popescu sau a altora de la ART@MIS, și alta este adevărul istoric, chiar aproximativ încă.
Dan Culcer