Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august 18, 2013

Ernst Junger socotea că «neutralitatea echivalează cu sinuciderea»

Ernst Junger socotea că «neutralitatea echivalează cu sinuciderea. » Tot el scria : «de-acum este vorba de a urla cu lupii sau de a pleca la război contra lor.»  O PROZĂ de scris. O  parafrază a Rinocerilor lui Eugen Ionescu, dar scrisă în proză și nu ca piesă de teatru poate porni de aici. Un cioban care se apără de confrații ciobani care au început să urle ca lupii și cu lupii, mușcați de lupi  turbați, deveniți turbați ca aceștia. Nici măcar transformați în lupi ci oameni care urlă în haită. Ciobanul singuratic nu doar se apără de cei care vor să-l sfâșie ci chiar îi ucide cu bâta ciobănească, folosită ca un buzdugan în basm.

N. Iorga despre viața intelectuală a românilor în 1989 (o metateză)

Aș fi vrut să folosesc într-unul din studiile pe care le proiectam  pentru Vatra în anii 1985-1986, acest pasaj cutremurător din Nicolae Iorga, scris de savant în 1899. Nu știu de ce nu l-am mai folosit. Mă obsedează fiindcă pare scris pentru toate secolele ce s-au petrecut sau se vor petrece : «Atâta voiam să spun și sunt încredințat că trebuia s-o spun, că am făcut bine spunând-o. Mai întâi, fiindcă printre cititorii meu sunt poate unii care vor profita și o schimbare se va produce, acum sau mai târziu.  Apoi ca să se știe, când va ajunge să fie studiată această lamentabilă perioadă din dezvoltarea noastră, că erau oameni care nu credeau că totul este cât se poate de bine, care mai erau încă în stare să simtă o duere pentru ceea ce vedeau în România de la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. » (N. Iorga, în «Viața intelectuală a românilor în 1899», articole publicate în l'Indépedence roumaine , Buc., Imprimera ziarului  l'Indépendence roumaine, 1899.)

Luceafărul- Varianta actualizată

Culeg de ici-de colo ciudățeniile lumii din care, din păcate, voi ieși nu peste multă vreme. Nu comentez calitatea acestei adaptări ci înregistrez existența ei, semn al timpului așa cum e resimțit de români de bun simț. Anonim 23.08.2013 la 8:07 am Luceafărul- Varianta actualizată A fost odată ca-n povești,/ A fost, de-ar mai fi iară,/ Din neamuri tracice, regești,/ O prea frumoasă țară./ Si era una pe pământ /Si mândră-n toate cele/ Cum e icoana unui sfânt/ Si Luna intre stele./ Mă doare-n suflet când privesc/ La tot ce se intamplă, /Si in mormânt mă răsucesc/ Si cuie-mi intră-n tâmplă./ Eu nu mai simt miros de tei/ In viața mea postumă,/ Nu văd nici vajnici pui de lei,/ Doar mucegai si ciumă./ Luceferi nu mai strălucesc/ Când țara-i o ruină,/ Copii și mamele bocesc,/ Că n-au in blide hrană. /Cântat-am graiul românesc,/ Această dulce limbă. /Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc/ Prin alte țări o schimbă. /Degeaba v-am lăsat cu dor/ O “Doină”, să tresară !/ Trecutul nu e viitor/ Si viața

Obsedantul deceniu, Marin Preda și lupta de clasă.

Reamintindu-mi că formula „obsedantul deceniu” a apărut la Marin Preda în rubrica sa permanentă din Luceafărul (seria Eugen Barbu—1970) am căutat în dosarele arhivei cenzurii, DGPT, 1970 notele lectorului.  În nr. 23/1970, articolul lui Marin Preda se intitulează chiar «Obsedantul deceniu». Iată cum este prezentată substanța textului de către cenzorul care motivează eliminarea unui pasaj foarte interesant. « Marin Preda respinge ideea existenței unui hiatus, motivându-și poziția prin faptul că acești ani au fost anii în care s-au format scriitorii de prestigiu ai literaturii noastre și au apărut opere solide. Dacă ideea este totuși mult discutată, după părerea sa „ideea unui hiatus subînțelege mai degrabă o ideea politică”. În continuarea, Marin Preda, demonstrează că literatura acelor ani —literatura angajată— a oglindit dezideratele politice ale vremii, că ea nu putea și n-avea voie să nu fie prezentă în acea realitate : „Faptul că acum ideile care obsedează timpul nostru nu gă