vineri, 29 martie 2013

România a fost foarte bine reprezentată la Salonul de la Paris ? Nu cred. Fiindcă nu am văzut nici un om de știință (Bogdan Suceavă, matematician pare-se ilustru, stabilit în Statele Unite, venise la Paris ca romancier), nici un filosof, nici un sociolog, nici un etnolog, nici un istoriograf, serios, cu excepția vedetei patetice care se numește Lucian Boia, deși avem destui. Va trebui să terminăm ciclul aceastei suprareprezentări a literaților.

La Salonul cărții Norman Manea ar fi declarat : 
«Toate tîrgurile seamănă unul cu altul, e o goană după scriitori, după cărţi, dar e un spectacol, nu e o foame reală de scriitori, e o foame de spectacol, de reclamă, de scandal. Întîlnirea cu scriitorul nu e aici, e în clipa cînd deschizi cartea, şi îl pătrunzi în ciuda reclamei sau a spectacolului. România a fost foarte bine reprezentată la Paris. Scriitori de mare valoare, noua generaţie e plină de talent. Dar nu talentul lipseşte românilor, ci caracterul. Cei care n-au venit au avut oarece motive să o facă. Dar ar fi trebuit să fie aici ca să dea o şi mai mare reprezentativitate literaturii şi culturii române. Pe de altă parte scriitorul nu e bine să stea prea aproape de putere, indiferent de regimul politic de care e vorba. Eu am venit pentru că eu reprezint limba română. Limba română n-am luat-o cu mine pînă la capătul lumii, în America, ci pînă la capătul vieţii.» 
Frumoasă încheiere. 

Nu am avut din păcate prilejul să-l întâlnesc la Paris, deși am fost la deschiderea Salonului cărții din acest an. Confratele Norman Manea voia cândva să se stabilească la Paris, după de plecase din România și ajunsese în Statele Unite. Nu știu de ce. Am avut ocazia unei plăcute conversații cu el la Paris, prin 1988, cred, undeva pe lângă biserica din Saint Germain-des-Prés. Apoi mi-a scris, solicitându-mi opinia pe tema acelei proiectate strămutări la Paris. L-am «deconseiat». Cred că astfel l-am scutit de o cădere. Pare un om sensibil și poate ușor melancolic. Franta nu este prea darnica cu imigrantii, nici macar cu scriitori expatriati.

Declarația de mai sus ar fi trebuit să mă enerveze, prin generalitatea frazei înregistrate de vreun ziaris neatent sau stupid: «Dar nu talentul lipsește românilor, ci caracterul»: O repun în context, deși lipsesc rezervele elementare ale oricarui om inteligent. Iar Norman Manea pare ca este un om inteligent. 

Rețin mai degrabă sensul probabil : unii «scriitorii români au talent dar nu au caracter.» Afirmație cu care putem fi de acord. Dacă ar fi vorba de toți scriitorii, dar nu de toți românii, cum s-ar părea că ar fi zis N. Manea, ceea ce ar fi fost stupid, ar însemna că nici N. Manea, nici eu nu am fi niște excepții. Dacă n-am fi excepții ar însemna că nu avem caracter. Eu sunt român și poate nu am caracter. Dacă N. Manea nu are caracter înseamnă că e român, adică poate scriitor român. Ceea ce ar explică legătura strânsă pe care o păstrează cu limba română. Franceza, cum am auzit la radio, nu o vorbește prea bine.

Nu stim, deci, daca N. Manea se referea mai sus la lipsa de caracter a românilor, in general, sau la lipsa de caracter a scriitorilor români, in general. Nici intr-un caz N. Manea nu pare ca s-ar include si pe sine. N. Manea nu este decat un cetatean roman stabilit in Statele Unite, dar nu este un român. Este in schimb, in mod cert, un scriitor evreu originar din Romania, care scrie in limba romana.
Aceasta fraza nu as fi nici scris-o, nici publicat-o inainte de 1990, nu fiindca mi-ar fi fost frica de acuza de antisemitism si nici fiindca cenzura m-ar fi blocat. Pur si simplu fiindca atunci, etnia lui Norman Manea nu avea pentru mine nici o importanta, autorul era interesat de subiecte nedeterminate etnic dar determinat social. Cand subiectul era determinat etnic, asta nu se facea in mod ostentativ. Situatia s-a schimbat dupa emigrarea sa. Felix Culpa si anumite texte de proza sunt scrise de un evreu si nu puteau fi scrise de un român.

Zilele astea am reluat cartea lui Mihail Sebastian, De 2000 de ani. Ce bine că un om ca el a scris-o. A fost o adevărată hârtie de turnesol. E mai interesantă decât Jurnalul său, de care s-a făcut prea mult caz, poate fiindcă dădea ocazia să i se facă un proces postum lui Mircea Eliade și prietenilor lui Sebastian de la Cuvântul. Relațiile lui Sebastian cu Nae Ionescu și cu ziarul acesta de excepție au fost bine descrise chiar de M. Sebastian, om mult mai curajos de fapt decât ni-l putem închipui, așa cum reiese din lucida descriere a confruntării cu adversități bilaterale. Relectura aceasta mi-a permis să-mi definesc mai clar raporturile cu opera lui Sebastian. Romancier și dramaturg mediocru, eseist de calitate superioară dar nu excepțional, De 2000 de ani și Jurnalul sunt cărți care-l vor reprezenta în veac.


Care sunt cărțile care îl vor reprezenta în veac pe Norman Manea, presupus candidat la Premiul Nobel? Nu am nici o ipoteză acum.

joi, 28 martie 2013

Reproduc din forumul Revistei 22, două intervenții pe marginea articolului obraznic și stupid semnat de Sorin Ioniță, expert în nu știu ce. Acest articol a fost reluat de autor în Contributors, fieful bine-gânditorului lăbărțat, Vladimir Tismăneanu. Textul lui Ioniță a avut parte de comentarii multe, pe ambele situri. Nu am stat să număr opiniile pro sau contra, cele nuanțate sau speriate, dar cred că pot aprecia natura comentariilor revoltate și negative ca un semn
că s-a umplut paharul. Chiar faptul că moderatorii, pe ambele suporturi, au dat drumul atâtor comentarii negative poate fi interpretat ca o expresia a unui acord cu sensul acestora, dacă nu și cu expresia lor. Românii încep să reacționeze virulent, să-și exprime saturația față de neîntreruptele bombardamente mediatice anti-naționale, anti-românești, denigratoare. Și, în fine, și față de propunerile tot mai evident iredentiste ale formațiunilor etnice militante, care se prezintă drept partide politice, fiind în fapt detașamentele de cercetași și de testatori ale trupelor de asalt aflate în așteptare. Știu că există astfel de trupe de asalt, paramilitare. Faptul că nu se face pomenire despre ele e semn pentru mine că presiunea asupra instituțiilor care răspund de securitatea și integritatea statului român sunt prea mari pentru ca ele să-și poată exercita datoria în mod temeinic. E vremea să ne întrebăm de ce? Ori e deja tîrziu? Dan Culcer 

26.03.2013 | Dan Culcer a scris:
Sorin Ioniță o numește ironic pe Sabina Elena, «Jeanne d’Arc de Covasna cu tentă Barbie». Dacă Sorin Ioniță ar fi fost bine informat despre gradul de periculozitate și despre virulența reală a iredentismului unguresc și ar fi scris la vremea respectivă ceva asemănător despre provocările lui Csibi Barna, i-am acorda dreptul de a comenta ironic acțiunea adolescentei. A crede că acțiunea lui Csibi Barna a fost o provocare fără ecou și susținere populară, doar fiindcă acesta se auto-filma și nu era înconjurat de mulțimi entuziaste de honvezi călări, este dovada că individul nu are decât informații din presa internet iar opiniile sale corespund ideologiei pe care o servește. Totuși, ca ungur i-aș fi dat lui Sorin ioniță una peste bot pentru că numește steagul meu tricolor o cârpă. Ca român, aș face la fel. Nu doar pentru că o astfel de blasfemie nu este acceptabilă și trebuie pedepsită în baza legii române, ci mai ales pentru că prostia fudulă și stilul vulgar de ziarist năimit trebuie pedepsite nu doar moral. Cozile de topor trebuie trimise la munca de jos înainte de a ajunge la munca de sus. Acest fel de activiști ai burgheziei compradore trebuie puși la punct de mici, altfel ne vom trezi cu ei, selectați de îndrumătorii noștri politici transatlantici, cărora le dă astfel semn de supunere Sorin Ioniță, pe posturi de îndrumători ideologici, de prim-miniștri sau, de ce nu, președinți ai României. Ceea ce eu n-aș vrea. Sursa nervozității lui Sorin Ioniță este teama că se vor forma altfel de tinerii politicieni în România și astfel cariera lui, începută sub atît de bune auspicii de slugă, s-ar putea termina înainte de a începe de-a binelea.

27.03.2013 | Vasile Zărnescu a raspuns:
Domnule Dan Culcer, Gresiti cind il invinovatiti pe acest gura-casca, Sorin Ionita, de penurie informationala. NU uitati ca se lauda ca este „analist de politici publice ExpertForum (EFOR)“, deci este o scula care nu poate avea circumstante atenuante ca „nu a stiut“! Ca atare, el trebuie tratat drept ceea ce se numeste (se pare ca de la Lenin incoace) un „idiot util“ – adica, intr-adevar, un mercenar de presa, mai ales ca este angajat la revista 22, oficina a Fundatiei Soros pentru o societate „deschisa“, supranuita „caracatita Soros“ (vedeti, referitor la aceasta, si articolele „Reinstituirea horthysmului (4)“, pe http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod_8638.html#more-8638 şi „Ofensiva antiromaneasca a UDMR“, pe http://ro.altermedia.info/politica/ofensiva-antiromaneasca-a-udmr_8141.html). 
„Societate deschisa“ in sensul de foarte permisiva imixtiunilor straine, inclusiv sub forma insinuanta, perfida, cu glazura elitista, practicata de Sorin Ionita-Gura-cască in articolul de față. Dar aveti dreptate cind apreciati ca trebuie băgat la pușcărie pentru defaimarea drapelului țării. Dar nu o s-o faca nici un ministru al Guvernului Ponta, de vreme ce chiar Victor Ponta, in seara închiderii alegerilor parlamentare a propus ca din guvernul sau să faca parte și U.D.M.R., desi aceasta organizatie fascistă scăpase „la mustață“ să fie pe din-afara de Parlament. Asa ca, pînă l-o baga la puscarie guvernul, romanii – sau, mai degraba maghiarii si maghiarizații – să-i aplice metoda „csibi barna“. Faptul ca ii spoieste, nitel, cu catran, si pe hungariștii din Har-Cov este doar de fațadă, ca sa par obiectiv, dar denigrarea esentiala este contra României. Totusi, tot pentru obiectivitate, ii atrag atentia lui Sorin Ionita-Gura-casca sa renunta la mimetismul cosmopolit din expresia „xenofobia e scuzabilă“, deoarece cuvinitul „xenofobie“ este o idiotenie tipic frantuzeasca. Pentru detalii sa citeasca articolul „Cuvantul xenofobie trebuie scos din uz“, acesibil aici: http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz_9022.html#more-9022.

miercuri, 27 martie 2013

Ardealul nu se capătă, se ia (dacă se poate lua)

Recitesc opera publicistică a lui Nae Ionescu. Încep cu articolele antologate de Mircea Eliade în volumul.Roza vînturilor, reeditate de Dan Zamfirescu. Câteva citate merită să fie reproduse aici pentru o reflecție pe marginea actualității acestei gândiri politice curajoase, în răspăr cu moda vremii sale dar și cu dogmele actuale.

Oameni politici
 «Planul înclinat al politicii se dovedeşte a fi din ce în ce mai primejdios pentru oamenii vieţii noastre publice. Gândiţi-vă, numai, la câţi alunecară pe el în ultimele zile! E adevărat că şi împrejurările au fost tari.Dar, oricum, eu o mărturisesc, tot ar fi fost de aşteptat parcă mai mult echilibru; şi mai multă stăpânire de sine. E o veche convingere a mea că oamenii politici gândesc surprinzător de puţin. Convingerea asta s-a verificat încă o dată acum. Căci toată lăbărţătura demagogică expusă la tribuna Camerei nu e de fapt, decât lipsă de înţelegere a unor situaţii, relativ simple totuşi: oamenii noştri doresc cu orice preţ să facă "carieră", şi cred că drumul cel mai scurt e cel indicat de aplauzele "maselor". Iată unde ei se înşeală; şi încă fundamental.»

Nae Ionescu, "Cuvântul" (23 februarie 1933)

Ardeal
« ...cel puțin un lucru pot opune [...] considerațiilor patriotice de la Budapesta : că Ardealul nu ne-a fost »aruncat« de nimeni, — și ca atare »democrația apuseană« nu a avut nimic de spus în această afacere.
Ardealul nu ni l-a dat nimeni. Nici măcar nu l-am luat noi. Ci Ardealul și Țara au mers unul înaintea alteia, ca două părți ale aceluiaș tot, atunci câdn s-a ivit ămporejurarea prielenică pe care o așteptam de un mileniu cu dinții încleștați.»

« În ce mă privește, eu am știut întotdeauna că Ungurii sunt de origine turanică și că reprezintă un popor tânăr, mândru, viguros, și — în păturile lui adânci — o rasă nealterată. Pentru aceasta i-am și prețuit întodeauna; pentru ceea ce aduceau ei în centrul Europei : orizonturi largi de stepă, pasiuni puternice — cari impresionează chiar când se exercită împotriva noastră, — sălbatic romantism nostalgic al unui neam de plugari și păstori, viață autentică și un fel de cavalerism, unite toate într-un patriotism halucinant care a dat Europei cea mai înaltă și mai cuprinzătoare formulă metafizică a misticei statului. »
« Și iată-l acum pe confratele meu maghiar aruncând peste bord această magnifică moștenire, pentru a intra slugă proastă la Occident. De ce? Ca să »capete« înapoi Ardealul. Ca și cum Ardealul se capătă și nu se ia, și ca și cum o țară cu un suflet ca la frașilor noștri de peste munți se poate guverna cu mandat de la Europa apuseană, ca o colonie oarecare din Papuasi. Vai!
Nu scriu lucrurile acestea pentru Unguri. Nu-mi voie permite nici odată să dau lecții unui neam, mai ales când e străin. Le scriu însă pentru frații mei, Românii. Ca să înțeleagă ei ridiculul sinistru la care poate duce șovinismul și ca să se ferească de cel mai greu păcat al unei rase.» ("Cuvântul" , 21 martie 1930)

« Să mi se ierte expresia prea tare, dar eu am impresia că a se vorbi de revizuirea tratatelor e o prostie; tot așa de mare și de lipsită de viața, ca și hipocrizia celor care vorbesc de respectarea tratatelor. Ce e, oare, un tratat ? Un pact? Nu. Ci constatarea unor stări de fapt și a unui raport de forțe. Adică, cum? Își închipuie cineva că Ardealul face parte din Statutul Român în virtutea și grație tratatului de la Saint-Germain? Nu. Ci în virtutea faptului că în chip firesc el trebuie să facă parte din Statul Român, și că am avut putința să realizăm această intrare în normalitate. Nu putem, deci, vedea soluții la situația de azi în revizuirea tratatelor — orice ar însemna aceasta, — pentru simplul motiv că nu sunt obicinuit să caut soluții la problemele vieții în rafturile prăfuite ale arhivelor diplomatice unde mucezesc tratatele. »
(Revizuirea tratatelor, "Cuvântul" , 27 aprilie 1933)

Comentariu de Dan Culcer
Singura obiecție actualizantă pe care o pot adăuga derivă din incapacitatea mea de a măsura într-un fel efectul de erodare de dup 1944, produs de anii comunismelor kominterniste și naționale asupra conștiinței comunitare a românilor, precum nici de a măsura efectul de erodare al deșănțatei propagande neokominterniste care a fost poreclită ideologia globalizării și a liberei concurențe. În vreme ce statele mari practică pe ascuns o politică protecționistă, li se cere celor mici să deschidă piețele interne petru produsele statelor mari, de la cele tehnologice de ultimă oră la cele alimentare, desfințânu-se în felul acesta întregul țesut economic intern productiv, de dinainte de 1989, sub diverse pretexte, de la privatizare la restituire in integrum și la declarațiile de obsolescență a unor întreprinderi care fuseseră retehnologizate cu mari eforturi financiare chiar înainte de privatizare și apoi fuseseră declarate falimentare. O pildă recentă se poate găsi aici în ziarul Cotidianul de miercuri 27 martie 2013 : Radu Hanga, primarul din Câmpia Turzii: "Încă o lovitură dată imperialismului!"


Partidul Popular Maghiar din Transilvania: Cea mai bună formă de regionalizare ar fi întoarcerea la fostele principate româneşti: Moldova,Transilvania şi Muntenia.

Ar putea fi evident și pentru orbi și idioți, adică pentru conducerea politică actuală a României, și sursă dogmatică pentru ideologia slugilor actuale și viitoare, faptul că programul strategic al «partidelor» etnice maghiare, de fapt organe de coordonare a mișcărilor iredentiste, în colaborare cu guvernul Ungariei, este dezmembrarea României. 

Idioții utili vor spune că regionalizarea se face în cadrul federalizării Europei, că Ungaria și ungurii ardeleni sunt europeni până în măduva oaselor și pro-occidentali, că nu există o forță militară amenințătoare la vest de Oradea, că deci nu este nici un pericol, că este naturală dezmembrarea statelor naționale, formulă politică desuetă în perspectiva marii entități superioare și protectoare care este Uniunea Europeană. Doar că se uită, ignoră sau ascunde față de opinia publică din România că toate acestea sunt minciuni și că unicul program politic care asigură coeziunea națiunii maghiare este anularea pactului trianonic și recâștigarea teritoriilor pierdute de Ungaria Mare. Că aceste teritorii erau și sunt locuite de alte națiuni și că în ele maghiarii au fost cuceritori minoritari, nu are importanță. Nu opun mitului maghiar dogma românească ci demografia ungurească care nu era secretă pe vremea monarhiei dualiste, când monarhia ungară nu se simțea în pericol și publica marea sa enciclopedie, unde toate cifrele arată situația demografică reală, românimea fiind majoritară în Ardeal, Banat, Maramureș. 
E vorba deci de un mit de folosință internă pe care Ungaria l-a vrut transformat în program politic după 1919. Pentru asta toate mijloacele sunt bune. Se contează până și pe ignoranța majorității populației României și pe incultura istorică și politică a celor care ne conduc de două decenii, pentru a strecura astfel de idei perverse de un iredentism mascat dar vizibil pentru orice privire lucidă și cultivată. 
Că Revista 22 susține un astfel de program nu mai e de mirare, fiindcă face parte din programul său de intoxicare cu discursuri antinaționale a păturii de cititori derutați și disponibili. Faptul că știrea Mediafax este dată fără comentarii, este o dovadă în plus.

De multă vreme aveam intenția de a mă adresa celor câțiva prieteni sau amici maghiari, cunoscuți pe «baricade» sau bănci anti-totalitare, pentru a-i întreba dacă evoluția opiniei publice maghiare nu-i neliniștește. Tăcerea lor față de toate fenomenele expresiei violente a rasismului din Ungaria sau din Ardeal, față de manifestările iredentiste din ce în ce mai vizibile și extinse nu doar că mă îngrijorează, dar mă convinge că presiunea mitului și a comunității de destin este prea mare pentru ca mulți dintre acești intelectuali, despre care altfel știu că nu sunt decât niște naționaliști normali, neiubitori de excese și pacifiști,să mai aibă forța de a reacționa prin delimitări tranșante. Unii sunt prea bătrâni. Eu însumi simt presiunea comunității mele și devin din ce în ce mai radical naționalist, revoltat față de incapacitatea guvernanților români de a rezista la presiunea globalizării, de a rezolva criza economică și de a prezerva astfel independența și integritatea țării pe care o conduc altfel spre prăpastie.
Apropierea unor inși ca mine, naționaliști, adică patrioți normali, de mișcările românești actuale obsedate de ordine și forță, marcate de idealuri de militarizare a societății civile, similare cu cele maghiare din Ungaria și din Ardeal, de care mă despart toate rezervele mentale și morale acumulate din tinerețe până acum, este un semn că partenariatele de odinioară nu mai sunt valabile. 
Am încercat să semnalez aceste falii și alunecări de teren, propunând soluții probabil utopice pentru alții, plauzibile și organice pentru mine. Prietenul Cseke mi-a tradus mesajele în maghiară. Dar lipsa de comentarii, de reacție, deși textele au fost expuse în locuri vizibile în termeni de comunicare, o interpretez simplu. Puținii maghiari care sunt eventual de acord cu mine nu au curajul să facă public acordul lor, ceilalalți sunt atît de convinși de adevărul lor încât prezența unor mesaje de tipul celor emise de mine le indică doar prezența unei mărunte falii în discursul dominant al globalizării. Ei ignoră prezența unui singular partener de discuție care îi cunoaște, deci nu poate fi păcălit, care nu e dispus să negocieze nimic în termeni teritoriali, ci doar în termeni politici.
Data viitoare mă voi adresa probabil nominal prietenilor și foștilor mei amici, provocîndu-i la o reacție clară. Nu se mai poate aștepta.
Dan Culcer

Ultimele stiri | Revista 22 Editie online 27.03.2013
27.03.2013
Partidul Popular Maghiar din Transilvania: Cea mai bună formă de regionalizare ar fi întoarcerea la fostele principate româneşti: Moldova,Transilvania şi Muntenia

48 vizualizari | 1 comentariu
Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) propune, ca formă de regionalizare, o împărţire în trei regiuni istorice mari - fostele principate Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, divizate în 14 regiuni integrate, a afirmat, marţi, preşedintele formaţiunii, Toro T. Tibor, informează MEDIAFAX.


Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că grupul de lucru al partidului, coordonat de Szilagyi Ferenc, lector la Universitatea Partium din Oradea, a elaborat o concepţie care se bazează în primul rând pe marile regiuni istorice, fostele principate Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, în cadrul acestora urmând să se înfiinţeze regiuni mai mici, eficiente şi fezabile, care pot fi şi regiuni de dezvoltare şi regiuni administrativ-teritoriale, centrate pe marile aglomerări urbane.
"În Transilvania, de exemplu, ne-am gândit la şase regiuni, începând cu Banatul, cu centrul regional la TimişoaraPartium, centrat pe Oradea, Transilvania de Nord cu centrul pe capitala Transilvaniei, la Cluj, Transilvania de Sud cu centrul regional la Sibiu şi rămâne Ţinutul Secuiesc centrat pe Târgu Mureş, centrul tradiţional al său. Mai rămâne o mare aglomeraţie urbană, în jurul municipiului Braşov, care are toate condiţiile să primească un statut special în această construcţie", a explicat Toro T. Tibor.

Potrivit propunerii PPMT, Ţara Românească ar urma să includă regiunile Oltenia,Muntenia de SusMuntenia de Jos, Dobrogea şi zona metropolitană Bucureşti, iar fosta regiune istorică Moldova ar cuprinde Moldova de JosMoldova de SusBucovinaşi marea aglomerare urbană la Gura Dunării - Galaţi şi Brăila - care prin proiectul "Dimitrie Cantemir" poate deveni, conform proiectului de regionalizare propus de PPMT, "motorul de dezvoltare în regiune".

Grupul de lucru al PPMT care a elaborat propunerea de regionalizare consideră că este nevoie în continuare de judeţe, dar graniţele acestora ar trebui revizuite, în paralel cu "crearea de noi judeţe şi desemnarea noilor reşedinţe ale acestora".
"Judeţele încă nu şi-au terminat misiunea istorică, deocamdată judeţele au o anumită identitate politică, chiar şi locală, dar nu sub acea forma sub care au fost încropite în 1968 de reforma lui Ceauşescu. Cred că acum avem posibilitatea de a face acele corecţii prin care judeţele să devină într-adevăr nişte subregiuni care ajută şi care nu împiedică dezvoltarea", a spus preşedintele PPMT.
Un exemplu îl constiuie "recomandarea" grupului de lucru al PPMT potrivit căreia judeţul Maramureş nu ar trebui să fie menţinut în forma actuală, partea vestică a acestuia, inclusiv municipiul Baia Mare, urmând să fie integrată în regiunea Partium, partea Maramureşului isoric alipindu-se judeţului Cluj, "cu care are legătură de cale ferată".

Întrebat ce şanse are proiectul de regionalizare propus de PPMT, Toro T. Tibor a afirmat că are mai multe "instrumente" pentru a impune acestă reformă.
"Nu suntem partid parlamentar, deci nu avem acele mijloace pe care le are un partid parlamentar, dar, deşi poate pentru unii e paradoxal, principalul nostru aliat poate fi UDMR, care are monopolul reprezentării parlamentare a comunităţii maghiare actualmente, şi ceea ce mă face să fiu relativ optimist este faptul că aceste concepţii, ale noastre şi ale UDMR, nu sunt foarte departe", a declarat Toro.
El a detaliat că aceste două formaţiuni maghiare se gândesc la o regiune administrativă şi de dezvoltare Ţinutul Secuiesc şi ca zona Partium să aibă un statut special, spunând că PPMT şi UDMR au o serie de puncte comune ca să formeze o concepţie pe care Uniunea ar putea să o folosească "în luptele de la Bucureşti", prin lupte înţelegând "acele aranjamente care sunt caracteristice politicii româneşti".

Liderul PPMT a susţinut că în politică "se fac şi se desfac coaliţii de la o zi la alta" şi că nu poate fi exclusă posibilitatea ca, în cazul destrămării USL, premierul Victor Ponta să realizeze o nouă majoritate "chiar cu ajutorul UDMR", aspect care ar conferi "suficiente mijloace pentru a impune anumite principii şi considerente în această reformă".

Toro T. Tibor a adăugat că PPMT mai are "o armă", şi anume forţa comunităţii, care a dovedit în 10 martie, la mitingul pentru autonomie de la Târgu Mureş, că se poate afirma ca actor politic, atunci când clasa politică "nu-şi face treaba".
"UDMR, cu toate că are monopolul reprezentării parlamentare, că este principala forţă politică a comunităţii maghiare, că a câştigat concursul maghiar în mod covârşitor, cu toate acestea nu a reuşit să împiedice o asemenea manifestare, deşi a încercat, n-a reuşit să demobilizeze. Comunitatea are o forţă deosebită şi orice partid politic sau formaţiune politică trebuie să ţină seama de forţa comunităţii", a spus el.
Potrivit sursei citate, al treilea instrument pe PPMT îl va utiliza în încercarea de a-şi impune punctul de vedere îl constituie relaţiile internaţionale.
"Şi din acest punct de vedere, 10 martie a arătat că există o solidaritate în întreaga lume pentru aceste tendinţe autonomiste ale noastre, pentru acest proiect autonomist al nostru şi asta i-a făcut pe factorii decizionali din Europa şi de la Bucureşti să se gândească în mod serios că poate avem noi dreptate şi să ne ia în considerare atunci când iau decizii", a conchis Toro T. Tibor.
Sursa: MEDIAFAX
Cuvinte cheie: regionalizarePPMTMoldovaMunteniaTransilvania

marți, 26 martie 2013

Un i. p., care se numește Petru Clej, cu care mă încontrez uneori, când îmi sare țandura la prostiile pe care le debitează cu ștaif,  ba pe foia celor de pripas care se numește ACUM.TV., ba pe alte situri de așa zisă presă liberă, unde se adună doar cei care sunt de aceiași părere, crede că mă insultă scriind că aș fi cunoscut (cui? lui? ) pentru naționalismul [meu] agresiv (pe care nu-l ascund). De ce mi-aș ascunde naționalismul?  Care pentru moment e departe de a fi agresiv. E doar intransigent și lucid. Nu e de rușine să fii naționalist, patriot.
Mai crede Clej că aș avea «o obsesie de natură rasistă». În raport cu cine, cu marțienii, cu evreii, cu poligloții, cu ungurii, cu xenofonții? Nu se știe. Eu știu că am acumulat o saturație față de discursurile care neagă românilor dreptul de a se apăra de agresiunile xenofobilor neromâni din preajma noastră și de peste oceane. Și nu mai suport textele în care români conformiști sau înfricoșați își fac mea culpa sau se autodisprețuiesc pentru păcate imaginare, globale și nedefinite. Cu cât declarațiile și programele pregătitoare ale dezmembrării statului român devin mai dense și mai obraznice, cu atât furia și revolta mea vor crește, replicile mele vor deveni virulente și vocabularul meu violent.
Nu eu am început. Să fie clar, în ciuda experiențelor familiale traumatice din pricina agresiunii ungurești din 1940, suportată ca ardeleni români, nici părinții mei, nici eu nu am avut și nu am tolerat sentimente de dispreț sau agresivitate față de națiunea maghiară, față de maghiarii ardeleni. Dimpotrivă, am dat semne de pace, am insistat pentru colaborarea negociată și iertare, după un efort de cunoaștere lucid și fără iluzii.

E adevărat că dacă aș fi putut citi la vremea tinereții mele textele cele mai virulente ale hungarismului agresiv, anti-românesc, aș fi avut poate curiozitatea de a discuta mai în amănunt această ideologie cu prietenii mei maghiari din Ungaria sau din Ardeal, care nu mi-au mărturisit niciodată că nucleul istoriei lor le conține .
Așa îmi rămâne doar proiectul de a produce o bibliotecă dedicată textelor naționaliste și ultra-naționaliste din ambele culturi, pentru a le compara și comenta, dacă se vor mai găsi cercetătorii capabili să o facă, cunoscătorii ambelor limbi și culturi. Rara avis de pe acum.

Reproduc o parte a schimbului de replici pe marginea articolului Ce au dom’le englezii ăștia cu noi?, schimb de replici care s-ar putea intitula «unde dai și unde crapă.»

Citez începutul articolului lui P. Clej. «Zilele astea, ca român în Marea Britanie, trebuie să ai obrazul gros: aproape zilnic citești în presă lucruri neplăcute despre români.
De pildă, poți afla că românii sunt pe primul loc în Londra la “squatting”, infracțiune introdusă din septembrie trecut în Codul Penal și care constă în pătrunderea ilegală într-un imobil pentru a locui acolo. Din cele 92 de persoane găsite vinovate de această infracțiune, 45, deci aproape jumătate, erau cetățeni români, față de numai 16 polonezi și 13 britanici.
Titluri ca “Infractorii români care terorizează străzile noastre” sunt folosite uneori de tabloide și generează în anumite pături ale populației un sentiment de xenofobie, pe care unii politicieni nu se sfiesc să-l exploateze, cum a făcut de pildă Diana James, candidata Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP) în recentul scrutin parlamentar parțial de la Eastleigh, când a afirmat că românii au o predilecție pentru infracționalitate. A fost obligată să-și ceară scuze, ceea ce nu a împiedicat-o să se situeze pe locul al doilea cu 28%, scor record pentru UKIP într-un scrutin parlamentar.»

  • Dan Culcer spune:
    25/03/2013 la 15:17

    Domnul P. Clej lucrează ca translator pentru poliția britanică, dacă nu mă înșel. Ar putea să precizeze dacă printre cetățenii români prinși cu hoții se află și câțiva țigani din România, numărați pe degete. Poate că țigani din România nu vin decât la Paris să cerșească și să fure. E mai ușor, cunosc limba. Limba franceză unii o cunosc din frageda lor pruncie cînd veniseră deja, acum un deceniu, să spargă pentru mărunțiș automatele din parkingurile pariziene, eliberați după ce erau prinși fiindcă aveau mai puțin de 13 ani. Dacă nu se află decât cetățeni români fără deosebire de naționalitate, dacă P. Clej nu poate deosebi un român cetățean român de un cetățean român de naționalitate sau de etnie țigan, va trebui să facă o călătorie în România ca să se recicleze în acest sens.
    Oricum, nu e vorba de comportamente globale determinate rasial sau etnic ci de comportamente legate de educație, de sistemul de valori și doar în ultimă instanță de sărăcie. Fiindcă, orice s-ar crede, există săraci care nu fură. Preferă să caute de lucru și să-și câștige existența cinstit și greu. Puberii țigani care se lăudau anul trecut la televiziunea engleză cu capacitatea, talentul și eficiența lor de hoți au un sisteme de valori, impus și transmis de educația părintească sau de modelul cleptocrației poltice din Românai, în care hoția nu e rușinoasă ci o cale normală și valorizantă a succesului social și financiar.
    Dan Culcer
    Răspunde
  • Dan Culcer spune:
    25/03/2013 la 15:37

    Despre comportamentul românilor cetățeni români am scris deja, sub titlul Reciclarea miturilor, altundeva. Recapitulez. Unii cerșesc discret sub pretextul vânzării de periodice gratuite, dorm prin scuaturi la periferia Parisului, regrupați pe zone sau sate de origine (oșeni) alții lucrează din greu, unii tineri se prostituează pentru homosexuali localnici, în căutare de prospături pe lângă Gara de Nord, la Paris, mulți lucrează din greu oficial sau la negru.
    Câțiva români mai vechi, refugiați politici reciclați și șmecheri descurcăreți au devenit «patroni» care mențin zeci de conturi bancare, încasează cecuri ca intermediari între românii veniți să caute de lucru dar care nu au conturi în bancă și patronii francezi, care preferă exploatarea muncii ieftine astfel obținută. Sunt și români hoți care atacă furgoane bancare sau sparg camioane pe șosele, aici diferențierea e mai degrabă la nivelul expertizei nu la aceia a etniei. Altfel spus, diviziunea muncii se manifestă din plin.
    Totuși, când văd grupuri de adolescente țigănci, bine îmbrăcate, propunând liste de solidaritate cu plată pentru «somalezii» înfometați, pe esplanada din fața catedralei Notre Dame, îmi vine uneori să le spun să facă filme porno, mai bine plătite, sau să schimba metoda pentru că numărul imbecililor care cad în astfel de plase a început să scadă îngrijorător.
    Dan Culcer

Petru Clej spune:
25/03/2013 la 16:22

Domnule Culcer, eu unul știu ce vorbesc, dar dumneavoastră aveți cumva o experiență PERSONALĂ cu infractorii români din străinătate? Și dacă nu, pe ce date vă bazați? Vreți să-mi spuneți unde se ține o statistică a infracțiunile care deosebesc cetățenii români “etnici puri” și cei romi? Și vreți vă rog să-mi spuneți care e legătura comentariului dumneavoastră cu articolul de față?

Dan Culcer spune:
25/03/2013 la 17:32

Tocmai la experiența personală a Dlui P. Clej mă refeream și-i solicitam opinia informată. Ar fi interesant dacă ar amănunți concluziile sale. Poate s-ar găsi tocmai argumentele pentru a elimina prejudecata privitoare la dominanta țigănească a infracțiunilor la cetățenii originari din România. Nu pot accepta, sub pretextul egalității și nediscriminării, adică a calificării strict administrative, a cetățeniei, devălmășia și confuzia culturală dăunătoare clarificării surselor comportamentale și de mentalitate a faptelor de natură infracțională.
P. Clej vorbește de «etnici puri». Eu nu am obieciul de a folosi astfel de «concepte». Nu există etnici puri ci doar determinări comunitare, familiale opresive și alegeri libere de apartenență, în sistemele deschise. Prefer referințele culturale, sociologice, adică trimiterea la sistemul de valori al unei comunități, la tradițiile sale, la meseriile pe care le practică, care se exprimă prin comportamente majoritare sau minoritare.
Am desigur experiențe personale, adică două zeci de ani de observații de ziarist atent. Dar nu trag concluzii globale și nu fac generalizări. Cum nu pot accepta nici contrariul, adică ascunderea diferențelor sub diverse pretexte, subminarea analizelor nuanțate, explicațiile dogmatice, monocauzale.
Dar statisticile etnice există, chiar dacă nu sunt publice. Altfel autoritățile unui stat nu ar putea deosebi iarba de găinaț, deși ambele sunt verzi. Poliția franceză care se ocupă de străini e organizată pe țări sursă, dar în interiorul ei sunt specializări.
Cât privește legătură cu textul său, P. Clej o poate căuta singur.
Nu accept folosirea termenului rom, nici rromi, nici rrromi. O limbă are tradiția ei. Românii, până nu demult, vorbeau despre «țigani». Să rămânem în interiorul limbii române. Doar folosirea peiorativă a termenului poate fi evenual încriminată. De pildă țigănie, poate însemna «cartier al țiganilor» sau adjectiv pentru a numi un anumit comportament reprobabil, calificativul aplicându-se și altor comuntăți, în sens negativ. Nu accept modificarea limbii noastre în numele superiorității și forței limbilor imperiale sau a unor decizii adminstrative ad-hoc. Tot de aceea i-aș supune la repetarea de o sută de ori a interdicției de a folosi cuvântul «locație» în sensul stupid în care este pe cale a se impune în ziaristica și terminologia poltică din România.
Dan Culcer


Petru Clej spune:
26/03/2013 la 0:42
«Observați cum, atunci când i se cer date precise, domnul Culcer oferă în schimb impresii personale și prejudecăți naționaliste, ca să nu zic xenofobe și rasiste. Și o precizare, domnule Culcer, eu vorbesc aici în calitate de ziarist, nu de translator în sistemul judiciar unde clauza de confidențialitate mă împiedică să divulg concluzii care să contrazică prejudecățile rasiste colportate de presa din România și preluate de domnul Culcer.»

P. Clej crede că mi-a solicitat  mie ceva, adică date precise. Dimpotrivă, eu i-am solicitat date precise, (a se vedea mai sus) fiindcă face afirmații din care nu am putut înțelege dacă confuzia dintre hoții români și hoții țigani (cetățeni români ambii) i se pare necesară, legală  și convenabilă atât pentru țigani cât și pentru români, dacă este întreținută de refuzul său, sau a altor purtători de ideologii similare, de a se face deosebirea sau de lipsa datelor statistice etnice. Mie mi se pare că această confuzie produce reacții negative din partea românilor față de țigani sau reacții negative din partea occidentalilor față de români, ceea ce este indezirabil, pernicios și produce rasism. Dacă țiganii nu pot fi considerați global neam de hoți, dacă românii nu pot fi considerați global neam de hoți, și desigur că așa este, menținerea confuziei este dăunătoare și unora și altora.  Au hoții naționalitate ? Da. Există o deosebire de comportament între hoți în funcție de naționalitate? Asta este problema pe care am discutat-o aici.  Ea mi se pare în foarte strânsă legătură cu subiectul articolului lui P. Clej. Iar dacă nu este, am făcut eu legătura acum.
Dacă ar produce doar impresii bazate pe experiența sa de translator tot ar fi bine. Nimeni nu-i cere să divulge identitatea persoanelor, în schimb ar putea, așa cum l-am solicitat, distruge prejudecățile, scriind de pildă că printre persoanele anchetate cărora le-a oferit serviciul său nu există țigani sau că sunt atât de rari că nici nu merită să-i pomenim. L-aș crede pe cuvânt. Pur și simplu, nu i-am solicita indicații penale și statistice comparative,  nici specializările hoților sau criminalilor. Doar ca în loc să se ascundă în spatele «clauzei de confidențialitate»  să «divulge» concluziile sale personale prin care să contrazică prejudecățile rasiste colportate de presa din România. Ar fi un serviciu în slujba luptei contra prejudecăților.
Cât privește impresiile mele ca sursă de informație, aceste impresii au valoare de informații fiabile. Ca ziarist nu se poate lucra doar cu statistici. Da, am văzut tot ce înșiram în comentariile anterioare. Am discutat cu tineri bărbați care se prostituează. Am discutat cu unii dintre cerșători, români sau țigani. Dar românii cu care am discutat nu erau mîndri că cerșesc, dimpotrivă. Toți țiganii sau țigăncile cu care am discutat și care cerșeau în Gara Saint Lazare sau în Gara Montparnasse (sau în zonele conexe), prin care treceam zilnic, erau mândri că o fac bine, că ajung să păcălească tâmpitele parizience cărora le vând inele de cupru șlefuit drept inele de aur. Eu le povesteam că metoda era practicată de țigani bucureșteni deja pe la 1870 și descrisă în manualele de criminalistică ale lui Țurai ca fiind specifică acestora. Istoria mea le dădea un argument de valorizare în plus. Se poate trage o concluzie de aici. Eu cred că da. Marchează o diferență de mentalitate și de scară de valori.

Veți observa că nu i-am lipit nici o etichetă pe frunte Dlui Clej. Nu-i acord nici lui acest drept în raport cu mine. Analiza statistică a intervențiilor Dlui Clej în publicațiile la care colaborează, unde colportează fixații similare, va permite să se facă bilanțul tehnicii etichetării, singura tehnică argumentativă de care pare că dispune P.C., când e contrazis.
D.C.

Petru Clej spune:
«Domnul Culcer, cunoscut pentru naționalismul său agresiv (pe care nu și-l ascunde) are o obsesie de natură rasistă. Am să mă limitez doar să-i spun că nu face altceva decât să colporteze clișee rasiste (asta din experiența mea personală de peste 1000 de cazuri). Îi cunosc prea bine modul de a acționa și modul de a trage concluzii care se potrivesc cu ideologia pe care o propagă. De pildă, dă un link la o listă cu câteva sute de nume de persoane care au primit cetățenia română, dintre care vreo câteva zeci de nume de israelieni, ca să acrediteze elucubrația negaționistului Holocaustului și apologetului ceaușist Ion Coja că România a acordat cetățenia română unui număr de peste un milion de evrei. Se poate observa foarte ușor că ultra-naționalistul Dan Culcer îi bagă în aceeași oală pe TOȚI romii și în general pe toți pe care nu-i consideră români (puri?). Dacă nu i-aș cunoaște metodele i-aș acorda un oarecare credit, așa e foarte clar unde bate.
Ce este mai deranjant este că ține cu tot dinadinsul să deturneze discuția pe esența acestui articol pe obsesiile sale cu miros xenofob și rasist.»

Dan Culcer
Am să mă limitez a preciza că deviația argumentativă a lui Petru Clej este evidentă. Vrea să acrediteze teză că sunt rasist. Deși faptul nu are legătură cu articolul său. În ciuda precizărilor mele, Clej persistă mințind. Unde am băgat «în aceiași oală» pe toți țiganii? Mă citez : «Dacă țiganii nu pot fi considerați global neam de hoți, dacă românii nu pot fi considerați global neam de hoți, și desigur că așa este, menținerea confuziei este dăunătoare și unora și altora.» P. Clej pare blocat de opinii preconcepute. În fine, e treaba lui.
Precizez că am adresat acum câțiva ani unor birouri ministeriale și președintelui României, ca ziarist, o întrebare, solicitând o clarificare, făcând referință la listele respective tocmai fiindcă voiam să verific ipoteza Dlui Ion Coja. Asta era rostul linkului la care am trimis în cadrul acelui mesaj. Dar P. Clej scoate informația din context sperând că poate manipula astfel pe oricine. 
Rămâne de văzut dacă chestiunea redobândirii cetățeniei române pentru niște persoane care au renunțat la ea atunci când au solicitat din proprie inițiativă emigrarea în Israel, este o problemă care trebuie tratată în taină? Dacă este oportună pentru economia României această mișcare demografică și dacă faptul că nu există nici o modalitate de verificare publică, oficială a cazierului persoanelor respective, nu înseamnă eventual pătrunderea unor delincvenți, prin România, spre spațiul comunitar eurpean? 
Statul Israel a acordat cândva cetățenie unor foști torționari comuniști, evrei din România, fără cea mai mică rezervă. Ceea ce conta eventual nu era cazierul sau cariera lor în România ci etnia. Nepoții acestor bandiți au dreptul să redevină cetățeni români, fără nici o condiție? S-ar putea imagina că vor solicita redobândirea unor bunuri confiscate la plecarea bunicului, pretextând că acesta ar fi fost victimă a comunismului confiscatoriu. De aceea listele trebui să fie publice. Ca oricine să poată cere verificări juridice ale solicitantului. Această condiție prelabilă este valabilă și pentru solicitanții proveniți din alte țări, din toate țările.
Totul trebuie să fie un subiect de dezbatere publică. Sub pretext că punerea în discuție a problemei este o formă de xenofobie, libertatea de discuție după legea Clej ar trebui limitată sau blocată. Modificarea compoziției etnice a României este o chestiune care ne privește, nu? Când se contesta caracterul etnic românesc al României de către ideologii unei stângi internaționaliste (Partidul Comunist din România și centrala acestuia, Kominternul sovietic imperial) sau de ideologii unei drepte xenofobe, antiromânești și iredentiste, din motive care indică scopul — dezmembrarea statului România, temă recurentă, reapărută cu agresivitate nedisimulată pe Internet, analiza acestei problematici nu ține de rasism ci de geopolitică. Și de supraviețuirea comunitară. Cu asta închei un fragment de «dialog» în care «partenerul» Clej s-a dovedit incapabil să producă altceva decât invective și etichete. Stop, tovarășe. Nu suntem la tribunal și nici la o ședință de partid.
Dan Culcer