vineri, 23 august 2013

Luceafărul- Varianta actualizată

Culeg de ici-de colo ciudățeniile lumii din care, din păcate, voi ieși nu peste multă vreme. Nu comentez calitatea acestei adaptări ci înregistrez existența ei, semn al timpului așa cum e resimțit de români de bun simț.
Anonim
23.08.2013 la 8:07 am
Luceafărul- Varianta actualizată

A fost odată ca-n povești,/ A fost, de-ar mai fi iară,/ Din neamuri tracice, regești,/ O prea frumoasă țară./ Si era una pe pământ /Si mândră-n toate cele/ Cum e icoana unui sfânt/ Si Luna intre stele./ Mă doare-n suflet când privesc/ La tot ce se intamplă, /Si in mormânt mă răsucesc/ Si cuie-mi intră-n tâmplă./ Eu nu mai simt miros de tei/ In viața mea postumă,/ Nu văd nici vajnici pui de lei,/ Doar mucegai si ciumă./ Luceferi nu mai strălucesc/ Când țara-i o ruină,/ Copii și mamele bocesc,/ Că n-au in blide hrană. /Cântat-am graiul românesc,/ Această dulce limbă. /Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc/ Prin alte țări o schimbă. /Degeaba v-am lăsat cu dor/ O “Doină”, să tresară !/ Trecutul nu e viitor/ Si viața ni-i amară. /Nici harta nu-i ca-n alte dăți, Din Nistru până-n Tisa./ Moldova-i astăzi jumătăți. /Cât rău făcutu-ni-s-a!/ Degeaba scris-am eu scrisori/ Din vremuri de urgie, /Si m-am rugat de-atâtea ori /Mai bine să ne fie./ Avut-am piatră la hotar/ Si-n țara noastră liberi/ Cules-am holde din brăzdar./ Acum n-avem nici linguri…/ O, biet popor român sărac/ C-o țară prea bogată ! /Tu vino-i răului de hac/ Să nu ți-o vândă toată !/ Si dă-i afară pe străini/ Pe toți inburgheziții,/ Să nu-ți mai fie-n alte mâini/ Guverne si Poliții !/ Cu trupe de comedianți /Numindu-se partide,/Suntem românii emigranți/ Din Rai in țări aride./ Pierdut-au banii țării-n vânt/ Si-i goală visteria. /Mai dați și ape si pământ/ Si vindeți România. /Mihai Viteazu ne-a lăsat /O țară tare mândră./Ei azi au scos-o la mezat,/ Străinii ne inundă. /Avem intinsul Bărăgan, /Si nu avem o pâine. /Avem si turme si ciobani, /Dar ducem vieți de câine./ Avem bogații munți Carpați/ Si dulcea Mioriță, /Păduri de brazi ce ne sunt frați,/ Si flori in poieniță./ Avem o deltă ca-n povesti,/ Vedeți să nu ne-o fure,/ Atâtea ape, atâți pești/ Si nu mâncăm nici mure…/ Nici vii pe deal nu mai zărești, /Livezile s-uscară,/ Când mărul Tării Românești/ Este adus de-afară./ Nu vine Mircea cel Bătran, /Nici Stefan de la Putna,/ Să ni-l alunge pe păgân/ Când noi lăsat-am lupta !/ Albastrul cerului senin /Se-ntunecă mai tare/ De-atâția nouri de venin,/ De-atâta delăsare./ Nu voi a vă-nvața de rău/ Si-ncerc a vă-nțelege./ De ani si ani cădem in hău,/ Nimic nu ne mai merge./ Rușine să ne fie-n veci/ Că ne-am trădat străbunii/ De parcă n-am fi pui de dac/ Si rude-am fi cu hunii !/ Lăsați pe-ai vostri guvernanți/ Să vă inece-n smoală,/ Să fiți doar simpli figuranți/ In țara voastră goală…/ Un singur lucru eu voi ști/ In lumea care trece:/ Urmașul meu român va fi/ Si muritor și rece./ Eu nu mai am ce să mai sper./ Vă văd de-atata vreme/ Târându-vă in trai mizer/ De griji si de probleme./ Si nici nu pot a mai privi/ A voastră neputință./ Mă-ntorc la starea mea dintâi./ Mă-ntorc in neființă.”
Luceafărul vorbi profet /Spre neamul lui, spre țară./ Si, lăcrimând, se stinse-ncet./ Muri a doua oară…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu