Treceți la conținutul principal

Vinovăție, responsabilitate colectivă și omisiune de denunț

Daniel Cristea-Enache întreabă . - La începutul lui noiembrie 2012, aţi ţinut la IICCMER o conferinţă intitulată, expresiv,"HoloGulag: istorie, memorie şi mit în martirologia competitivă". Pentru omul de bună credinţă, dar mai puţin avizat, cum facem să se vadă mai bine indecenţa "martirologiei competitive" şi consecinţele ei în spaţiul public postcomunist?
Michael Shafir răspunde : «- Cred că avem de a face cu o complexitate de factori acţionând rareori în termeni de cauză-efect. Mai degrabă am putea vorbi de cauze şi de efecte. De efecte care creează defecte. Atât cauzele cât şi efectele prezintă aspecte paradoxale, datorită cărora devine extrem de dificil să discerni ce a produs (şi produce) ce, când şi cum. Să luăm un exemplu: în acelaşi timp în care sub comunism aveau loc evenimentele odioase pe care le cunoaştem, se aşternea şi o tăcere cvasitotală asupra Holocaustului. De ce? Pentru că, din punct de vedere ideologic, Holocaustul însuşi contrazicea viziunea potrivit căreia istoria se explică numai şi numai prin lupta de clasă. Or, nici naziştii şi nici legionarii sau alte mişcări similare nu au dus o luptă de clasă, ci una de rasă. În camerele de gazare nu erau trimişi evreii bogaţi sau cei săraci, ci toţi evreii, la fel erau împuşcaţi evreii aliniaţi la marginea gropilor comune. [Fals! Sunt mii de exemple pentru aproba auti-salvarea evreilor bogați și abandonarea săracilor] După cel de-al Doilea Război Mondial, aceste victime trebuiau, deci, transformate în martiri ai "luptei pentru libertate şi progres", ajungându-se, astfel, la de-iudaizarea Holocaustului.
Acestui paradox i se adaugă încă unul, poate şi mai izbitor: procedând astfel, comuniştii nu făceau altceva decât să întărească mitul iudeocomunismului, atât de răspândit în rândul populaţiilor din estul Europei [ Nu știe MS de ce era atât de răspândit, constată dar nu are explicații, nici măcar ipoteze ] şi, din nefericire, atât de efectiv exploatat de către nazişti pentru a recruta ajutorul colaboraţioniştilor locali. Dacă victimele fuseseră "luptători pentru libertate socială", iată, pasămite, explicaţia la faptul că evreii din Iaşi ar fi semnalat cu lanterne în ajunul pogromului din 1941 avioanelor inamice în timpul nopţii. Aşa că odată cu căderea regimurilor comuniste aceste mituri au putut fi reînviate cu uşurinţă, iar figurile simbolice aflate în fruntea statelor aliate Germaniei naziste au putut deveni parte a "istoriei utilizabile". Cazul Antonescu este numai unul din regiunea noastră geografică.

În acelaşi timp, faptul că, în perioada stalinistă iniţială, printre conducătorii comunişti din aceste state s-au aflat şi evrei [recomand profesorului emerit lectura cărții lui Youri Slezkine, The Jewish Century,] a reîntărit aceast mit, căruia, trebuie să subliniez, i s-a adăugat şi faptul că nu puţini au fost evreii (mai ales intelectualii) care au înlocuit mesianismul evreiesc tradiţional cu mesianismul modern al salvării prin societatea fără clase şi (să nu uităm) fără discriminări rasiale. Din nou, paradox: toate fascismele sunt caracterizate prin elementul comun al salvaţionismului, sau, cum preferă să-l numească Roger Griffin, al palingenetismului. Dar, după părerea mea, marxismul însuşi (şi nu numai cel distorsionat de epigoni, de la Lenin la Stalin sau Ceauşescu) conţine elemente palingenetice. De aceea, naşterea comunismului naţional (care începe odată cu Stalin şi al său "socialism într-o singură ţară") era şi ea probabil inevitabilă odată ce revoluţia mondială a fost, dacă nu abandonată, cel puţin amânată sine die. Este punctul în care nazismul (naţional-socialismul) şi stalinismul (comunism naţional) converg pentru prima, dar nicidecum ultima oară.»
Michael Shafir: „Vinovăţia poate fi numai individuală. Responsabilitatea însă poate deveni colectivă.”/ de Daniel Cristea-Enache.

Comentariu Dan Culcer. Las la o parte tema «martirologiei competitive» pentru moment. Sursa ei este afirmația excesiv de gongorică despre unicitatea holocaustului, care nu este decât o formă de etnocid, printre altele, în istoria lungă a masacrelor colective. 
Pe de altă parte, afirmațiile lui M.S. sunt adresate unui public incult sau credul, poate. Aș vrea să cunosc raportul științific stabilit, nu după ureche, dintre cei salvați și cei morți, nu neapărat exterminați, cum ne lasă să credem M. S., lista unor notorii evrei bogați (cât de bogați, va putea stabili magistrul M.S.) exterminați sau salvați, de naziști sau de alții. Dosarele de la Bad Arolsen stau la îndemâna cercetătorilor care vor să iasă din aproximații și manipulări. Dar M.S. sau eu suntem prea bătrâni pentru a mai putea contribui la progresul unor astfel de studii. De toate felurile și registrele politice. Mulți înstăriții au avut mijloacele de a se salva prin fugă, au obținut pașapoarte, au plătit bilete de vapor scumpe, aflaseră din timp de amenințare. Și bine au făcut. Oricum nu ar fi putut să-și salveze toți corelegionarii.
Manipularea în oglindă — levogiri contra dextrogiri — se manifestă mereu la nivelul expresiilor, în selecția sinonimelor, în alegerea alternată a formulei absurde (evreii) față de formula normală (unii, niște evrei), comuniștii erau evrei contra unii comuniști erau evrei sau unii evrei erau comuniști.

Subliniez în textul de mai sus, segmentele de frază manipulative. M. S. nu  are argumente documentare pentru a descrie comportamentul unor agenți secreți sovietici din Iași (evrei sau nu), fiindcă nu a făcut niciodată cercetări de arhive pe această temă, profită însă de imbecilitatea «pogromiștilor» de toate națiile sau idioților de toate națiile care recurg mereu la metonimii, de aceea vorbește, citînd acuzatorii, despre «evreii din Iași» care ar fi semnalat cu lanterne avioanelor inamice (neutru, inamice, nu sovietice!?) Evident, nu toți evreii din Iași au fost agenți sovietici și au semnalizat cu lanterne. Ba s-ar putea ca să nu fi semnalizat nimeni nimic, de vreme ce fiind o situație de război camuflajul era obligatoriu, singura soluție de evitare a orbecăielii pentru cei care -indiferent de etnie, circulat noaptea, după stingere, era să poarte lanterne care puteau da impresia privitorilor pe ferestre din camere întunecate, că fac semne atunci când nu le țineau îndreptate doar spre sol.

Dar că a exista o complicitate între agenții agresorului sovietic și agresor, o colaborare, nu există acum nici un dubiu documentar. Iar agenții nu au fost doar evrei. Dar că mulți agenți sovietici erau recrutați dintre evreii localnici, iarăși nu se poate nega. De aici la a executa mulți evrei sub această acuzație, nedovedită juridic, e distanța între vinovăție și nevinovăție. Evreii din Iași nu erau responsabili colectiv de trădarea unora sau de colaboraționismul unor evrei din Iași. Ce ar fi putut aștepta autoritățile României? Ca unii evrei din Iași să-și denunțe vecinii evrei din Iași ca agenți sovietici? Să fi fost atât de ignoranți sau naivi polițiștii sau agenții Siguranței în situație de război, contând pe faptul că loialitatea față de statul român a unor cetățeni români de etnie evreiească va fi prioritară față de solidaritatea etnică? Este aceată solidaritate etnică (firească?!) sursă a responsabilității colective a evreilor în raposrt cu trădarea sau colaboraționismul unor evrei cu agresorul sovietic? Era acesta, «rusul», agresor sau eliberator, în mentalul individual al agenților prosovietici evrei din România sau în mentalul colectiv al evreilor din România ? Sunt aceste situații și aprecieri mentalitare fără istorie, adică anistorice, în raport cu evenimentele din 1940, din 1941 sau de după 1944? Nu cumva fiecare moment impuna o reevaluare? Mihail Sebastian saluta intrarea trupelor străine, numind o invazie și o ocupație, Eliberarea de către Armata Roșie.Nu a fost singurul, unii cetățeni români au făcut la fel din convingere, alții de frică sau din oportunism.
Solidaritatea etnică explică și primirea și protejarea de către Ungari sau de către astatul Israel a unor crominali de război sau a unor criminali securiști, torționari, comuniști evrei din perioada post-belică. Și deci implicit lipsa uneie convenții de extrădare între România și aceste state. 

Totuși, atacurile sau desanturile de noapte ale aviației aveau nevoie de semnalizatori (așa se făcea pe toate fronturile, inclusiv în acelea ale Rezistenței franceze) și deci ei au existat.
Identificare lor exclusivă cu evreii (metonimie) se practica atunci fiindcă dușmanul era străinul, iar evreul era văzut și voia, dorea să fie văzut și era neasimilabil, străin, diferit. Xenofobia nu este un fenomen anormal, cum încearcă unii să ne convingă, dimpotrivă este un fenomen curent ca fapt social aflat pe scara valorilor la nivelul cel mai apropiat de biologic, adică e comun ființei umane, prezentarea ei ca excepție imorală este o prostie. Xenofobia ca și varianta ei specifică -antiiudaismul- pot fi subiecte de efort modelator educativ de neutralizare sau temperarare, o educație bazată pe cunoașterea celuilalt. Reciprocă. Prin evitarea oricăror suțineri de superioritate. Iudaismul are un călcăi a lui Ahile prin mitul poporului ales și deci provoacă în Celălalt, care știe vag ce e cu poporul ales, o reacție de apărare și de revoltă cu atât mai puternică cu cât, pentru a se apăra de umilire, Celălalt produce un mit de superioritate similar, tot atât de mitic.
Dar nu există nici o posibilitate de a transforma xenofobia în xenofilie. Fenomenul xenofiliei devine sursă de suspiciune pentru masa comunitară din care face parte xenofilul, cauza pentru acuzele de lepădare de sine, mai mult, de asimilare cooperativă sau forțată. Nu se poate confunda mariajul exogamic cu xenofilia, primul este un act social de evitare a consangvinității maladive și de unul individual de iubire fără conotații comunitare, al doilea este rezultatul unei deformări identitare continue sau a unei acculturații violente.
Faptul că au circulat oral sau după 1990 și scris, pe Internet, liste cu comuniști și securiști evrei din România, aflați în posturi de conducere, pe baza cărora unii români au tras concluzia metonimică a identității dintre comunism și evreitate (concluzie stupidă căci metonimică) nu exclude cercetarea și concluziile, pe această bază, a rolului evreilor în comunismul real. Evrei care nu au fost doar conducători. Cartea lui Slezkin o spune clar. Turnura manipulativă din fraza de mai sus a lui M. S. vine din folosirea cuvântului conducere. O conducere fără executanți nu există. Iar executanții nu au fost doar români și nici doar evrei. Dar și evrei, și chiar mulți, prea mulți pentru a nu fi identificați cu răul. Fiindcă atunci a fi în sistem era valorizant și util, aducea foloase concrete. Când nu a mai adus destule, propaganda sionistă a început să aibă efecte din ce în ce mai vizibile. Altfel spus, anti-iudaismul comunismului național, care a eliminat mulți evreii, nu pe toți, din sistem, la toate nivelele, reducându-le preeminența socială, a favorizat creșterea demografică a statului Israel.

E totuși neverosimil de stupid să afirmi că există o responsabilitate colectivă în raport cu o vinovăție individuală, pentru aceleași fapte sau tip de fapte. Altfel spus, dacă un individ nu se manifestă public și în scris pentru a protesta sau măcar a se delimita, pentru a condamna comportamentul unui membru al comunității etnice sau sociale din care face parte, înseamnă că ar consimți, că ar fi de acord, retroactiv, concomitent sau a posteriori cu faptele reprobabile, condamnabile, criminale ale vinovatului individual. Deci că ar fi nu vinovat ci responsabil de faptele celuilat. Nu doar să se neagă până la urmă chiar prezumpția de vinovăție ci se susține obligația denunțului: adică se practică, de către M.S. și cei care raționează la fel, acuza omisiuni de denunț, una dintre inovațiile cele mai perverse și imorale, specifice sistemului juridic al comunismului real.

În relațiile mele cu intelectuali unguri am solicitat recent unora dintre ei să se solidarizeze cu mine în demascarea xenofobiei antiromânești a unor cetățeni maghiari ai Ungariei sau României pentru a încerca, pe de o parte să arătam că nu suntem de acord cu aceste manifestări xenofobe și iredentiste, pe de alta pentru a influența și eventual a încetini conflictualizarea evidentă a relațiilor româno-maghiare în interiorul Ardealului, în numele bunei vecinătăți interioare. Pot să-i acuz de tăcere și de omisiune de denunț pe prietenii mei maghiari în acest caz?

Despre Extrădare se poate citi aici.
Un fapt divers recent reamintește faptul că Românai nu are convenție de extrădare cu Israelul.
«Gigi Becali a fost oprit duminică seara de poliţiştii de frontieră, în timp ce încerca să părăsească ţara cu destinaţia Israel.» A ales Israelul, pentru motivul enunțat mai sus.Ulterior Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.