Treceți la conținutul principal

O carte utilă, didactică și critică. Kuszalik Peter, Purgatorium

Citesc cu întârziere o carte* cumpărată la Târgu Mureș în vara lui 2009. Este o culegere de intervenții polemice, extrase mai ales din presa maghiară din România. Ele au fost provocate de reacțiile unor critici literari, memorialiști, istorici ai literaturii pe marginea unor articole de analiză factuală ale lui Kuszalik Peter a comportării unor personalități fondatoare ale literaturii maghiare noi din România, dintre care multe mi-au fost cunoscute, chiar dacă diferența de vârstă, de mediu, de orientare ideologică și de statut social nu transformase contactul meu cu ei nici în amiciții, nici în prietenii. Eram vecini în aceiași clădire unde se aflau sediile redacțiiilor Igaz Szo, Uj Elet și Vatra, la Târgu Mureș. Ne întâlneam la diverse ocazii festive oficiale sau profesionale. Organizam «acțiuni» culturale comune. Uneori eram invitat chiar și la agapele cu care se terminau acest acțiuni, pe fond alcoolic uneori.
Textele scrise de Kuszálik Peter sunt centrate de autor mai ales în jurul comportamentului social al lui Sűtő András, un scriitor maghiar ardelean foarte cunoscut. Ele se bazează pe o lectură critică a documentelor de arhivă, pe refuzul confuziei de criterii, între valoarea literară și comportamentul social, moral. 
Discriminare binevenită cu atât mai mult cu cât solidaritatea etnică, română sau maghiară, are tendința să promoveze atitudinile necritice din teama de a nu dăuna intereselor colective presupuse, evident superioare celor individuale. 
Sűtő András e definit de Kuszalik ca o personalitate duplicitară. E un fiu de țăran chiabur devenit militant comunist, promovat încă din 1947 de Balogh Edgar, lider de stânga a maghiarimii ardelene, pe când era pe băncile liceului pe care, și din această pricină, nu l-a absolvit, Sűtő András a scris reportaje, proze, articole de atitudine la comandă, pamflete anticlericale, scenete ocazionale (alegeri FDP), în spiritul dar și în litera celor cerute de conducerea superioară a Partidului, a ocupat funcții bine remunerate și funcții simbolice reprezentative pentru activul de partid maghiar colaboraționist, nu a refuzat niciodată privilegiile explicite sau implicite de care beneficia, prin participarea sa la viața literară și politică a României ca executant al unor comenzi sociale aducătoare de avantaje. 
De la 21 de ani până în 1987 a trăit în seraiul comunist, a fost redactor șef al unei reviste de informație culturală și de comentarii, Uj Elet (Viața Nouă) a participat la vânătorile «regale», și-a băut wiskiul de calitate pe care salariul și alte surse de venit îl făceau accesibil, a avut acces la bufetul partidului, unde se găseau produse rare sau de calitate superioartă celor din magazinele obișnuite, sau a preacurvit fără să fie niciodată tras la răspundere pentru imoralitate, deși bețiile și curvăsăraia se petreceau aproape în văzul lumii, în orice caz cu știința Securității.
Scriu asta nu pentru a face pe moralistul ci fiindcă știu destule persoane din lumea noastră care au păcătuit vag și nesemnificativ față de «morala proletară» dar al căror comportament nu a fost tolerat de paznicii împărăției. Sau dacă «devianța» le-a fost tolerată, cunoașterea ei de către paznici a stat la baza unei discrete presiuni, uneori a unui șantaj ordinar și patent pentru a controla și supune, prin Partid și Securitate, personalitățile nonconformiste. Când acest lucru era tolerat dincolo de limitele obișnuite, era semnul că trocul se instituise și că permisivitatea Partidului era răsplătită cu servicii sociale și ideologice importante. A fost cazul tuturor redactorilor șefi de publicații culturale sau literare de la 1945 până la finele lui 1989. Fără excepție. Probele se află în editorialele publicate, în funcțiile onorifice ocupate, în tolerarea «păcatelor» altfel denunțate și pedepsite la alții (cartoforia, etilismul, preacurvia, sexualitatea debordantă, homosexualitatea, cârtirea ideologică).
După cum o precizează documentele autentice, din care am mai citat, iată cazurile ilustrative pentru scriitorii din România, ale lui Marin Preda (locul 4 din tabelul care curpinde 181 de nume, cu media lunară care era de 34.104 lei), Eugen Simion (locul 7, cu media lunară de 30.066 lei), Adrian Păunescu (locul 10, cu un venit mediu lunar de 25.546 lei), Ion Caraion (locul 11, venit mediu lunar : 23.800lei), Fondul CC al PCR, Secția de Propagandă și Agitație— un Tabel cu veniturile totale nete realizate de unii oameni de cultură și artă în anul 1979, datat 21.07.1980. Ca să rămânem la Sűtő András, acesta a încasat un salariu net de 5270 lei lunar, a avut venituri anuale din activitate de creație : 154.320, un venit annual total de 217.560 lei, ceea ce însemna un venit mediu lunar de 18.130 lei. 
Nici unul dintre cei pomeniți nu a fost un paria la acea dată, dimpotrivă. Chiar dacă Partidul avea rezerve sau chiar reproșuri de făcut, meritele, raportate la orizontul de așteptări al sistemului de educare și control ideologic, erau destul de importante pentru a păstra relația de conivență, cel puțin atâta timp cât ea nu era violent denunțată de una dintre părțile contractante. Ceea ce, cu excepția lui Ion Caraion, nu s-a întâmplat niciodată
Destinul lui Ion Caraion a fost unul dramatic, de victimă autentică. Activitate de informator nu-i șterge această dominantă tragică. Dimpotrivă. În același timp, Caraion fusese singurul dintre cei pomeniți care avusese reale convingeri politice de stânga, în perioada de tranziție de la regimul de stare de asediu, de război, la cel de dictatură colonială comunistă. Cum se știe, Caraion a părăsit România și a murit în exil, scriind texte de disidență virulente adunate în volumul Insectele tovarășului Hitler.

Chestiunea veniturilor lui Sűtő András nu ar avea mare importanță acum, dar este semnificativă din perspectiva afirmațiilor scriitorului, care a fost un privilegiat până la capătul existenței, că ar fi fost o victimă a regimului comunist în aceiași perioadă când se bucura de sumele pomenite, că ar fi fost supus unei interdicții de publicare, că piesele sale ar fi fost excluse din repetoriile teatrelor din România, că nu ar fi fost acceptat decât în Ungaria (se uită sau se ascunde faptul că, dacă regimul nu i-ar fi acordat aprobarea tipăririi și difuzării, piesele sale ar fi rămas inedite).
Kuszálik Peter demonstrează convingător, factual și irefutabil că poziția socială a scriitorul ardelean, Sűtő András, nu era decât aparent periclitată, că acesta a fost protejat de propria sa activitate anterioară de redactor-șef executant, șantajabil prin slăbiciunile omenești ale căror practici îl puneau în stare de inferioritate concretă și simbolică, chiar dacă mici variațiunii de umoare explozivă îl puneau în contradicție cu Puterea. 
Statura de rezistent și disident naționalist care i-a fost atribuită, atunci și mai ales după decembrie 1989, a fost o exagerare encomiastică, din nevoia comunității maghiare din Ardeal și din Ungaria de a conferi o statură eroică unuia din reprezentanții săi, în jurul căruia se puteau concentra forțe politice dispersate anterior sau neexploatate unitar.
Asemănarea dintre Sűtő András și Marin Preda e greu de dus mai departe, dincolo de realitatea privilegiului financiar. Preda a acționat în alt plan, acela al demascării aspectelor teroriste ale regimului comunist. Naționalismul lui Preda s-a manifestat în tratarea romanescă a războiului și a chestiunii Basarabiei. Ceea ce, se va observa, scriitorul maghiar a ezitat să facă,  a preferat să combine aspectul de critică socială și politică cu revendicările mai mult sau mai puțin explicite pe plan etic și etnic, asigurându-și astfel un public comunitar captiv.
Vom conveni că existența Tabelului, solicitat de «conducerea superioară de partid», din care am extras valoarea veniturilor unor privilegiați ai sistemului comunist, este semnalul indubitabil că o înțărcare se pregătea. Ceea ce explică poate și creșterea gradului de «radicalitate protestatară» verbală și de cafenea a unor beneficiari înțărcați anterior, de genul lui Eugen jebeleanu, care nici măcar nu figurează pe tabel.



Kuszalik Peter, Purgatorium, Editura Pro-Print, Miercurea-Ciuc, 2009

Dan Culcer
8 aprilie 2013

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.