O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

România a fost foarte bine reprezentată la Salonul de la Paris ? Nu cred. Fiindcă nu am văzut nici un om de știință (Bogdan Suceavă, matematician pare-se ilustru, stabilit în Statele Unite, venise la Paris ca romancier), nici un filosof, nici un sociolog, nici un etnolog, nici un istoriograf, serios, cu excepția vedetei patetice care se numește Lucian Boia, deși avem destui. Va trebui să terminăm ciclul aceastei suprareprezentări a literaților.

La Salonul cărții Norman Manea ar fi declarat : 

«Toate tîrgurile seamănă unul cu altul, e o goană după scriitori, după cărţi, dar e un spectacol, nu e o foame reală de scriitori, e o foame de spectacol, de reclamă, de scandal. Întîlnirea cu scriitorul nu e aici, e în clipa cînd deschizi cartea, şi îl pătrunzi în ciuda reclamei sau a spectacolului. România a fost foarte bine reprezentată la Paris. Scriitori de mare valoare, noua generaţie e plină de talent. Dar nu talentul lipseşte românilor, ci caracterul. Cei care n-au venit au avut oarece motive să o facă. Dar ar fi trebuit să fie aici ca să dea o şi mai mare reprezentativitate literaturii şi culturii române. Pe de altă parte scriitorul nu e bine să stea prea aproape de putere, indiferent de regimul politic de care e vorba. Eu am venit pentru că eu reprezint limba română. Limba română n-am luat-o cu mine pînă la capătul lumii, în America, ci pînă la capătul vieţii.» 

Frumoasă încheiere. 

Nu am avut din păcate prilejul să-l întâlnesc la Paris, deși am fost la deschiderea Salonului cărții din acest an. Confratele Norman Manea voia cândva să se stabilească la Paris, după de plecase din România și ajunsese în Statele Unite. Nu știu de ce. Am avut ocazia unei plăcute conversații cu el la Paris, prin 1988, cred, undeva pe lângă biserica din Saint Germain-des-Prés. Apoi mi-a scris, solicitându-mi opinia pe tema acelei proiectate strămutări la Paris. L-am «deconseiat». Cred că astfel l-am scutit de o cădere. Pare un om sensibil și poate ușor melancolic. Franta nu este prea darnica cu imigrantii, nici macar cu scriitori expatriati.

Declarația de mai sus ar fi trebuit să mă enerveze, prin generalitatea frazei înregistrate de vreun ziaris neatent sau stupid: «Dar nu talentul lipsește românilor, ci caracterul»: O repun în context, deși lipsesc rezervele elementare ale oricarui om inteligent. Iar Norman Manea pare ca este un om inteligent. 

Rețin mai degrabă sensul probabil : unii «scriitorii români au talent dar nu au caracter.» Afirmație cu care putem fi de acord. Dacă ar fi vorba de toți scriitorii, dar nu de toți românii, cum s-ar părea că ar fi zis N. Manea, ceea ce ar fi fost stupid, ar însemna că nici N. Manea, nici eu nu am fi niște excepții. Dacă n-am fi excepții ar însemna că nu avem caracter. Eu sunt român și poate nu am caracter. Dacă N. Manea nu are caracter înseamnă că e român, adică poate scriitor român. Ceea ce ar explică legătura strânsă pe care o păstrează cu limba română. Franceza, cum am auzit la radio, nu o vorbește prea bine.

Nu stim, deci, daca N. Manea se referea mai sus la lipsa de caracter a românilor, in general, sau la lipsa de caracter a scriitorilor români, in general. Nici intr-un caz N. Manea nu pare ca s-ar include si pe sine. N. Manea nu este decat un cetatean roman stabilit in Statele Unite, dar nu este un român. Este in schimb, in mod cert, un scriitor evreu originar din Romania, care scrie in limba romana.

Aceasta fraza nu as fi nici scris-o, nici publicat-o inainte de 1990, nu fiindca mi-ar fi fost frica de acuza de antisemitism si nici fiindca cenzura m-ar fi blocat. Pur si simplu fiindca atunci, etnia lui Norman Manea nu avea pentru mine nici o importanta, autorul era interesat de subiecte nedeterminate etnic dar determinat social. Cand subiectul era determinat etnic, asta nu se facea in mod ostentativ. Situatia s-a schimbat dupa emigrarea sa. Felix Culpa si anumite texte de proza sunt scrise de un evreu si nu puteau fi scrise de un român.

Zilele astea am reluat cartea lui Mihail Sebastian, De 2000 de ani. Ce bine că un om ca el a scris-o. A fost o adevărată hârtie de turnesol. E mai interesantă decât Jurnalul său, de care s-a făcut prea mult caz, poate fiindcă dădea ocazia să i se facă un proces postum lui Mircea Eliade și prietenilor lui Sebastian de la Cuvântul. Relațiile lui Sebastian cu Nae Ionescu și cu ziarul acesta de excepție au fost bine descrise chiar de M. Sebastian, om mult mai curajos de fapt decât ni-l putem închipui, așa cum reiese din lucida descriere a confruntării cu adversități bilaterale. Relectura aceasta mi-a permis să-mi definesc mai clar raporturile cu opera lui Sebastian. Romancier și dramaturg mediocru, eseist de calitate superioară dar nu excepțional, De 2000 de ani și Jurnalul sunt cărți care-l vor reprezenta în veac.


Care sunt cărțile care îl vor reprezenta în veac pe Norman Manea, presupus candidat la Premiul Nobel? Nu am nici o ipoteză acum.