luni, 18 martie 2013

«La patrie n’est pas un lieu sur la carte».și-a intitulat un scriitor frânc eseul despre Witold Gombrowicz, scriitor polonez expatriat în Argentina. Frumos și la modă titlul. Dar ce este patria, dacă nu un loc pe o hartă, pe acest pământ, unde știu că au fost îngropațe, în cazul meu, vreo 15 generații de strămoși, de la 1650 încoace ? Un vid, așa cum apăruse Basarabia sau Ardealul de Nord pe hărțile României ciuntite? Putem oare avea mai multe patrii? Mai mulți Tați? Mai multe Mame? Oare? 
Dan Culcer

Patria nu este un loc pe harta (I)

Gombrowicz, scriitor periferic

Autor: Axel GASQUET  
In agitatia anilor treizeci, intr-o tara periferica din Europa orientala, un tinar scriitor incepe sa faca, la rindu-i, ceva zgomot in mijlocul micii lumi literare, avind oarecare succes (desigur, datorat mai curind provocarii decit convingerii publicului). Este vorba despre Witold Gombrowicz (1904-1969), care deschide focul cu o culegere de povestiri, Memorii din vremea imaturitatii (1933), si, citiva ani mai tirziu, cu celebrul roman Ferdydurke (1937-1938). Lasind la o parte stralucirea finala a recunoasterii de la sfirsitul vietii, Gombrowicz a fost marcat de o viata literara oarecum in retragere, marginalizat de un destin periferic in doua privinte: initierea literara in Polonia, visul unor triumfuri rasunatoare in marile capitale culturale ale Europei – precum Parisul, Berlinul ori Londra – au facut loc unei cariere literare dificile in Argentina, pe tot parcursul celor douazeci si trei de ani de exil sud-american. Cu toate acestea, exilul va fi formator in mai multe privinte pentru autor: sub aceasta dubla apartenenta periferica, Gombrowicz va construi o literatura puternica, lipsita de orice compromis cu tendintele si modelele de dupa razboi (existentialismul angajat al lui Sartre ori Camus si, mai tirziu, raspunsul structuralist si Noul Roman al lui Robbe-Grillet).

In centrele culturii europene (Franta, Anglia, Germania), este destul de rara constiinta dificultatilor pe care le pune o limba de expresie literara periferica. Ea apare in cazul acelor tari a caror limba nu este una de schimb cultural ori economic, precum Romania, Polonia, Slovenia etc. Alte tari, ca Italia, Portugalia ori Tarile de Jos, care au totusi o limba putin raspindita in afara frontierelor lor, se afla la rascrucea unor schimburi socio-economice care le faciliteaza accesul la piata culturala sau, cel putin, la lumea editoriala. Aceasta geopolitica a limbilor determina in mod decisiv strategiile literare ale autorilor.
Gombrowicz este intru totul constient de acest fenomen care i-a marcat din plin viata literara: „Un francez, un englez nu resimt asemenea discordante, cel putin nu intr-un asemenea grad. Un francez, un englez, oricare ar fi el in mod individual, chiar daca este profund ranit, isi afla un refugiu intr-o anumita forma nationala engleza, franceza, elaborata de secole. Eu, insa, eram polonez. [...] Puneti, in locul cuvintului «Polonia», Argentina, Canada, Romania etc., si veti vedea cum vorbele mele (si suferintele) ajung sa cuprinda o buna parte a globului: se vor referi la toate culturile europene secundare. Priviti si mai indeaproape: veti vedea ca sint niste lucruri inveninate care nu va iarta nici pe voi“.

Problema complexa ridicata de Gombrowicz priveste o optiune cruciala pentru autor in fata unei intrebari foarte simple: cum sa-ti faci mai bine cunoscute operele? Cum sa-ti largesti publicul cind scrii in mongola, in bulgara sau in urdu? Aceasta optiune scandeaza existenta a cel putin doua treimi din scriitorii planetei. Am vazut-o de curind cu succesul scriitorilor indieni de limba engleza (Arundathi Roy) sau al atitor altor scriitori asiatici sau africani. Intr-o masura ceva mai mica, este si cazul unui anumit numar de scriitori hispano-americani. Cu alte cuvinte, este vorba, in general, de natiuni a caror definitie ca atare nu este asociata uzajului particular al unei limbi nationale. Scriitorii sint constienti de marginalitatea lor, fie pentru ca statul-natiune este multilingv, fie pentru ca istoria culturii lor nationale este mult mai labila, mai deschisa schimburilor, precum Cuba sau regiunea Río de la Plata. Pentru natiunile occidentale ale Europei, este greu de imaginat ca o natiune sa poata sa existe in afara adunarii in jurul unei limbi nationale care modeleaza si-si aintegreazaa locuitorii. Or, multe tari scapa acestui model. Am putea cita cazul Statelor Unite: Constitutia lor nu impune nici o limba oficiala.

Gombrowicz staruie si mai mult asupra dificultatilor sale: „Scriitorii polonezi din generatia mea aveau, in genere, de ales intre doua cai. Fie puteau sa se limiteze la terenul polonez, dar atunci se vedeau condamnati la un rol secundar; fie puteau aspira la un rol european, dar, in acest caz, erau iarasi condamnati la un rol secundar, intrucit nu erau decit europeni de mina a doua, nu puteau decit sa-si doreasca sa egaleze Europa si s-o repete. [...] Iar rolul de progresist «angajat», instruind umanitatea asupra drumului pe care ar trebui sa-l apuce ea, mi se parea in acelasi timp prea pretentios si prea frivol. Vreau sa va vorbesc despre viata cea mai simpla cu putinta, incit voi cita cel mai putin complicat dintre argumentele mele: unde este diploma, imi spuneam, care m-ar autoriza sa ghidez umanitatea? Si daca nu sint decit un imbecil, care nu face decit sa incurce tot si sa ingreuneze si mai mult munca pozitiva a celorlati?“.

Iata de ce Gombrowicz se va limita sa vorbeasca despre viata, viata asa cum o resimte prin sensibilitatea sa literara – dar fara a adopta acel ton suficient care distinge o parte din discursurile sfidatoare, specifice scriitorilor de avangarda. In mod curios, acest angajament nu va fi de ordin politic sau militant, care nu are nici un sens pentru Gombrowicz: „Comunismul, fascismul, o credinta oarecare? Nu“. Dispretuieste teoriile. Nu exista decit un singur angajament posibil, iar acesta este legat de simpla experienta. Nu o experienta livresca, incalzita la lumina (intunecata) a mediului literatorilor, ci o experienta hranita din traire. Acest spatiu providential al experientei va fi, pentru Gombrowicz, Argentina. Exilul acesta abrupt ii va oferi ocazia de a dezvolta primele intuitii poloneze. Va fi chiar fortat de circumstante sa alunece rapid in realitate: desprins de lume, fara resurse si fara loc de munca, fara nici un atasament si departe de orice centru cultural al Occidentului, va trebui sa impinga pina la capat aceasta experienta a apartenentei periferice initiate in Polonia. »
Traducere textului integral din din limba franceza de Luiza Palanciuc 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu