sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Băsescu nu este un dictator ci un servitor, un executant.

Dictatura lui Băsescu este o invenție mediatică. Băsescu nu este un dictator ci un servitor, un executant. Acum nu mai e nevoie de el și va fi lăsat să cadă. Știți cine sunt Prinții electori? Dacă da, descrieți-le acțiunea și scopurile. Natura cleptocratică a regimurilor post-decembriste este o realitate. Cetățenii României au făcut o revoluție virtuală cu televizorul, privind televizorul. Televizorul e Zeul căruia i se închină, un Zeu stupid și rău. Pace celor care au murit degeaba. Să nu-i uităm și să încercăm să nu ne lăsăm păcăliți acum.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Vinul este mai ieftin decât strugurii. Rațiunile iraționale

Citesc pe un blog, la rubrica de comentarii acest text al lui Mirel : « În România azi:
Suntem nebuni ? Răspuns: – Da! Apa plata este la acelasi pret cu berea . Brânza e mai scumpa decat carnea (branza telemea 19 lei, branza de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei). Carnea de pui este mai ieftina decât ciupercile. Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos. Laptele simplu mai scump decat laptele bătut. Portocalele mai ieftine decât merele. Cărtile sunt mai ieftine decat revistele. Biscuitii fară ciocolata sunt mai scumpi decât ciocolata. Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta. Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu propriul sambure. Ceasurile mici sunt mai scumpe decat ceasurile mari. Hartia nescrisa (A4) este mai scumpa decat hartia gata tiparita. Vinul este mai ieftin decat strugurii. Pixul cu mină este mai ieftin decât mina de pix fara pix. Si se mai presupune ca omul este o fiinta raționala… Si ca o incununare … : Oamenii neinstruiti sunt mai »scumpi« decat oamenii valoroși care, pentru a supraviețui, se “vnd” ieftin. Se pare ca suntem mari amatori de etichete, nu de conținut. »
S-ar putea explica logic și economic unele paradoxuri sau absurdități aparente. Dar, per total, suntem nebuni într-o lume nebună, obișnuindu-ne să acceptăm, fără crâcnire, situații asemenea celor mai sus descrise.

marți, 24 ianuarie 2012

Propaganda antiromânească. Construcția vinovăției naționale generalizate

Într-un articol improvizat și indignat, de om prost, îngâmfat și prost informat, intitulat Spui că Eminescu e xenofob și antisemit? Delict de lez-majestate! ,
Petru Clej, «discută» chestiunea așa-zisului antisemitism al lui Eminescu.
Motivația revistei Acum de a se erija în bastion al lucidității și anti-naționalismului se găsește în acest comentariu al inginerului Ștefan N. Maier, redactorul-șef al publicației unde se adună, de o vreme, năimiții de tot soiul în compania unor evrei pe cale să-și reconstruiască o identitate virulentă. Campaniile repetate pe această temă sunt lansate, cum scrie Maier : «spre a domoli entuziasmul celor care vor să bage identitatea lor pe gât altora».
Trebuie să-l liniștim pe cetățeanul americano-român-evreu, căci îi înțelegem dorința și îl asigurăm că nimeni nu vrea să-l priveze de propria sa identitate, cea de evreu sau cea de cetățean al lumii, o altă formă a non-identității ca și a individualismului «ombilicar».
Deși, între teorie și practică, și în acest caz, distanța e mare.
Contest legitimitatea acestor profesorași care pregătesc doar, alături de diverși monitorizanți, de genul lui Marco Maximilian Katz, terenul pentru redobândiri și pensii de victime sau de urmași de victime. Numai proștii mai pot crede în natura principială a acestor discursuri care acoperă cu valuri de vorbe acțiuni în revendicare. Ele pot fi legitime dar nu se pot realiza fără negocieri transparente, fără eliminarea oricărui tratament privilegiat. Ceea ce nu doresc revendicatorii, fiindcă plăcinta prea mică ar fi greu de împărțit.
Îi deranjează pe unii dintre colaboratorii și redactorii publicației ACUM, dorința unor români, majoritatea populației unei țări care este România, de a-și păstra identitatea și valorile, cu luciditate dar fără amenințarea bețigașului mînuit în lecțiile unor profesori neinvitați, care vor să ne dea peste degete pentru a ne convinge că suntem niște vechi păcătoși care trebuie să-și plătească ACUM păcatele.

Dar nu-i deranjează pe cei de la ACUM, dorința, similară și onorabilă de altfel, a altora de a-și păstra identitatea, dorința ungurilor, secuilor, evreilor, sașilor, rutenilor, slovacilor, minoritari din România sau de aiurea, dorință care nu produce chiuiturile sau oftaturile de indignare ale colaboratorilor revistei ACUM.

Reproducerea uneia dintre versiunile poemului Doina de Mihai Eminescu, interzis în România vreme de o jumătate de secol, vrea să fie proba supremă a xenofobiei poetului. Cum știm, pentru lectura sau păstrarea unei ediții de poeme în biblioteca personală, conținând acest text, se făcea chiar pușcărie în România cominternistă, comunistă, unde strămoșii actualilor ideologi încercau să «implementeze» cu cnutul altă formă, altă versiune a aceluiași internaționalism antiromânesc.
Nici în perioada comunismului «național», cu toate contradicțiile ei, atitudinea oficială nu a fost netă, nu a fost mai lucidă în raport cu publicistica lui Eminescu.
Atracția produsă de interdicție a fost mai mare decât se prevedea. Tocmai pentru că, în loc să se reediteze, într-o lume controlată de cenzură, lucrările fundamentale de analiză sociologică, demografică și economică clasice, pentru a ușura repunerea în contexte istorice precise a activității ziaristice eminesciene, și prin asta dezamorsarea caracterului exploziv al acestei publicistici, s-a preferat «pragmatismul oportunist» din relațiile româno-evreiești (israeliene), cu ajutorul căruia se ajungea la finanțări ale economiei interne și la obținerea sau menținerea clauzei națiunii celei mai favorizate.

Acum, din fericire, unele dintre studiile care au fost interzise circulă, reeditate sau copiate și accesibile public pe siturile unor studioși. De pildă cartea lui Radu Rosetti, La Roumanie et les Juifs (1903), București, editată de Socec.
Există, deasemenea,  o ediție a poemului Doina, îngrijită de Magda Ursache și Petru Ursache, Editura Timpul, Iași, 2000, care cuprinde variantele ca și sursele foclorice ale poemului, repuse în contextul publicisticii politice eminesciene, însoțite de studiile analitice semnate de Perpessicius, editorul seriei de Opere, sau de Alain Guillermou, filolog francez de renume, specialist al literaturii române.
Dar publicistica orientată de la Acum nu contribuie la înțelegerea istorică și la receptarea corectă a acestei creații literare cu trimiteri politice, ci deformează și excită comentarii intolerabile, indignări autentice sau fandoseli, fiindcă autorii de la ACUM au o agendă de realizat, al cărui substrat propagandistic nu mai poate fi ascuns și acceptat fără reacții de respingere fermă.

Monarhia sau monarhul?

Ioan Roșca, un om pe care îl stimez pentru luciditate sa înflăcărată, îmi trimite aceste rînduri :

« Zece păcate ale lui Mihai [regele], care-l descalifică pentru cauza anticomunistă :
1. Conducator al ostirii, comploteaza in 1944 cu agenți ai dușmanului, pe care mai târziu unii sefi din KGB și i-au asumat.
2. Dă lovitura de stat la 23 August, intr-un mod care produce uriase pagube armatei române, pusa sa se predea unui inamic cu care nu se semnase armistitiu.
3. Trimite la moarte ostasii pe frontul de vest si nu face demersurile necesare recuperarii prizonierilor din URSS.
4. Colaborează la instalarea regimului represiv comunist, validând actiuni si documente de ireparabilă nocivitate
5. Abdica laș, dupa ce multi români patrioti îsi riscasera si dadusera viata pentru ca sa ramina la cirma tarii.
6. Este pasiv un timp indelungat in exil, respingind multe incitari la actiune impotriva regimului comunist
7. Evita implicarea in revolutia din 1990 si se lasa evacuat din Romania de catre puterea contrarevolutionara, intr-un moment crucial
8. Revine prea tirziu in Romania, printr-un pact cu puterea multifesenista, pentru a-si recapata el averile, desi multi romani nu si le-au recuperat.
9. Isi educa (indruma ) fetele astfel incit Margareta intra in "curtea" FSN, din care il aduce pe Radu Duda in "curtea regala".
10 Participa la festivitatile de la Moscova, la 9 mai 2005, unde cere scuze pentru ca Romania a atacat URSS in 1941.»


Sunt de acord cu evocarea acestor argumente. Și cu valoarea lor critică. Dar pentru mine nu doar persoana lui Mihai (care nu mai este Hohenzolern, se pare) este de respins ci chiar instituția monarhiei. 
Un rege este un conducător, chiar simbolic, care nu poate fi tras la răspundere în mod legal pentru faptele sale. Soluția nu corespunde, după mine, necesităților politice actuale și viitoare. 
Parlamentarii și miniștrii se află în aceiași situație privilegiată a iresponsabilității daurite. Și nu numai la noi. Deși expresia favorită a policienilor este : «ne asumăm responsabilitatea». Când politica va consta nu doar în fabricarea de legi în interesul politicienilor și a cleptocrației ci în asumarea reală, deci juridică, a responsabilității, atunci ne vom putea adresa conducătorilor de tot soiul trăgîndu-i la răspundere pentru făgăduieli ușurnice și neîmpliniri vinovate.

În preajma puterii apar mereu paraziți, consilierii de tot felul, anonimi și invizibili sau nominalizați și vizibili. Aceștia au, în toate cazurile o funcționare necontrolabilă, opacă. Chiar și în sistemele parlamentare și prezidențiale, funcționarea este similară. 
Cu atât mai mult într-un sistem care este, prin definiție informal, unde camarilla și-a dovedit rolul nefast vreme de un secol. Monarhia la care visează unii, cei pentru care lozinca «Monarhia salvează România!» este expresia unei soluții ocrotitoare, pentru cetățenii care aprobă paternalismul și au nevoie de el. Tăcerile lui Mihai de România sunt proba incapacității sale de a-și asuma responsabilități. Unui astfel de om, ca și sosiei sale, actorul Duda, nu li se poate încredința o țară. Situația României, deci viața cetățenilor ei nu poate fi dată pe mână unor blegi care nu și-au dovedit până acum public nici inteligența, nici caracterul, nici forța.
(24 ianuarie 2012-24 ianuarie 1859)

dan c.