marți, 18 septembrie 2012

Iată o listă de autori construită de Radu Vancu pe blogul Zum, al unui cititor, dintre cei de care o literatură are nevoie. «Citit vara trecuta din scoarță-n scoartă, “Orbitorul” mi s-a parut o teribilă combinație intre “Darea de seama despre orbi” a lui Sabato, autoscopiile onirice ale lui Jean Paul (si reveriile abisale ale romantismului german, în genere), analizele aproape maniacal-psihotice aplicate de Pynchon asupra texturii realitatii, si mult, mult Cartarescu la fel de hipnotic ca in “Nostalgia”. Pentru mine e in Romanian Top 10, alături de Blecher, Matei Caragiale, Arghezi (da-da, uriaș prozator!), Urmuz, Camil, M.H.S., Radu Cosasu, Agopian si Groșan.»


Gusturile, succesul, explicat, motivat mai ales, sunt foarte interesante pentru cercetătorul care vrea să priceapă raportul între valoare, publicitate, modă, conformism și adecvare la gusturile mobile sau stabile ale unor cititori care pot fi și potențiali autori. Dacă mai am timp, am să colecționez acest gen de opinii. Mă enervează însă expresia Romanian Top 10. De ce zece și nu cinșpe? De ce Top și nu Excelent. Adolescent, aveam și eu un carnețel cu liste de cărți de citit, mai ales cu cele interzise, ale căror cote de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj circulau discret. Dar aveam și liste pe autori, expresia dorinței de a citi tot ce scrisese cutare, de pildă Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu. Cei doi erau în același timp interziși, cel puțin cu unele titluri, dacă nu cu toate. Ionel Teodoreanu era pus la index integral înainte de 1963, Cezar Petrescu era în circulație prin Întunecare sau Războiul lui Ion Săracul. Dar Aranca, știma lacurilor, Baletul mecanic, Carlton, probabil toate romanele fantastice adică nerealiste, erau tot la index. În Bibliografia literaturii române, 1948—1960, Editura Academiei R.P.R., Buc. 1965, coordonată de Tudor Vianu, care merge până la 1960, găsesc la capitolul Operă romanele: Fram, ursul polar, Aurul negr, Întunecare, Apostol, mai toate prefațate sau postfațate de Mihai Gafița. Ar fi probabil necesar, pentru a fi precis, să compar versiunile unui roman reeditat. Este mai mult ca probabil că vor apare diferențe, fie rescrieri datorate autorului care vrea să fie «pe linie», fie fragmente cezurate. Asta era metoda. D.C. 18 sept. 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu