Căutând să aflu ce opinie are criticul Nicolae Manolescu despre opera lui Paul Goma, am citit paginile 1438 și 1439 din Istoria critică a literaturii române, integrate capitolului Memorialiști de ieri și de azi.
Paragraful dedicat scriitorului, care este, deci, reducționist prezentat ca «memorialist» , începe așa :
« Odată cu publicarea în Germania, în 1971, a romanului Ostinato, refuzat de cenzura din România, ia naștere »cazul Goma«. Șase ani mai târziu, după încă două cărți apărute în Occident, Paul Goma (n. 1935) îi adresează o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, pe care obține câteva zeci de semnături, nu atât ale colegilor de breaslă (cu excepția lui Ion Negoițescu și a lui Ion Vianu), cât ale unor persoane necunoscute dintre care unele sperau să emigreze. Scrisoarea a fost considerată de aceea un fel de pașaport Nansen, după modelul unui danez care a înlesnit în timpul ocupației naziste emigrarea unui număr mare de evrei. Ea [scrisoarea] a avut un mare ecou în țară și străinătate.»
Ce va fi scris Paul Goma lui Ceaușescu nu pare să-l intereseze pe N. Manolescu, ca și cum astfel de gesturi ar fi fost curente în România național-comunistă. Coleg de breaslă cu Paul Goma, la vremea aceea, Manolescu nu avea curajul să semneze un mesaj al cărui conținut nu-l putea ignora, fiindcă fusese difuzat în repetate ocazii la Radio Europa Liberă. Nici eu nu l-am semnat, dar nu am tupeul și fățărnicia să mă fac că ignor importanța și caracterul de excepție al acelui gest.
Prezentarea lui Manolescu este un text care poate fi reținut ca o pildă de rea voință, de rușinoasă inadecvare și de mistificare. Coincidența dintre opinia, tardiv exprimată în scris a fostului critic și sistematica denigrare a operei lui Paul Goma de căte Securitate, merită să fie subliniată.
Evident, textul lui N, Manolescu este și o manifestare a inculturii sigură de sine, combinată cu faliile de memorie ale vârstei. Dacă de existența faliilor memoriei sale fostul critic literar nu este responsabil, lipsa lui de curiozitate culturală pare cronică. Literat până în bombeul pantofilor, N. Manolescu nu are nici măcar curiozitatea de a-și verifica uneori pseudo-certitudinile, din domenii care aparțin, orice s-ar spune, culturii generale.
Pașaportul Nansen e un act de identitate pentru apatrizi, acordat acestora din inițiativa exploratorului norvegian F. Nansen, laureat, ca urmare a cestei inițiative diplomatice, al Premiului Nobel pentru pace în 1922.
Iată descrierea exactă a noțiunii.
« Le passeport Nansen est un certificat reconnu par de nombreux États permettant à des milliers de réfugiés apatrides de voyager alors que le système international des passeports qui émerge à la faveur de la Première Guerre mondiale assujettit les déplacements aux formalités douanières.
Il a été créé le 5 juillet 1922 à l'initiative de Fridtjof Nansen, premier Haut-commissaire pour les réfugiés de la Société des Nations, via l'Office international Nansen pour les réfugiés, à l'origine pour les réfugiés russes fuyant la Révolution bolchévique, devenus apatrides par le décret soviétique du 15 décembre 1922 qui révoque la nationalité de tous les émigrés. La princesse Vera Constantinovna de Russie en sera munie toute sa vie, ainsi que la peintre Zinaïda Serebriakova ou Véra Obolensky qui intégrera les rangs de la Résistance intérieure française lors de la Seconde Guerre mondiale. La plupart des Russes de Shanghai détenaient aussi de tels passeports.
Ce système est étendu aux Arméniens qui fuient le génocide en mai 1924, puis, en 1933, aux Assyriens et minorités fuyant l'ex-Empire ottoman.
Le prix Nobel de la paix 1922 sera décerné à Nansen pour cette création et l'Office international Nansen pour les réfugiés le recevra en 1938.»
Fridtjof Nansen e confundat cu două alte personalități diplomatice. N. Manolescu se va fi gândit la diplomatul suedez, contele Bernadotte. Despre care Wikipedia scrie : «Le comte Folke Bernadotte af Wisborg était un diplomate suédois, né le 2 janvier 1895 à Stockholm. Il est connu pour avoir négocié la libération de 15 000 prisonniers des camps de concentration durant la Seconde Guerre mondiale. Il est mort assassiné le 17 septembre 1948 à Jérusalem par des membres du groupe armé juif sioniste Lehi. »
Sursă http://fr.wikipedia.org/wiki/Folke_Bernadotte
N. Manolescu amestecă aici și istoria salvării unor evrei din Ungaria, datorită intervenției altui diplomat, suedez și el, Raoul Wallenberg. «Raoul Wallenberg fut à l'initiative de l'une des plus importantes opérations de sauvetage de Juifs pendant la Shoah. Diplomate suédois, Wallenberg fut nommé premier secrétaire de la Légation de Suède à Budapest, en Hongrie, en juillet 1944. Il travailla avec le Conseil américain des réfugies de guerre (War Refugee Board : WRB) et le Congrès juif mondial pour protéger des dizaines de milliers de Juifs hongrois de la déportation vers le camp d'extermination d'Auschwitz-Birkenau.»
Paragraful dedicat scriitorului, care este, deci, reducționist prezentat ca «memorialist» , începe așa :
« Odată cu publicarea în Germania, în 1971, a romanului Ostinato, refuzat de cenzura din România, ia naștere »cazul Goma«. Șase ani mai târziu, după încă două cărți apărute în Occident, Paul Goma (n. 1935) îi adresează o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, pe care obține câteva zeci de semnături, nu atât ale colegilor de breaslă (cu excepția lui Ion Negoițescu și a lui Ion Vianu), cât ale unor persoane necunoscute dintre care unele sperau să emigreze. Scrisoarea a fost considerată de aceea un fel de pașaport Nansen, după modelul unui danez care a înlesnit în timpul ocupației naziste emigrarea unui număr mare de evrei. Ea [scrisoarea] a avut un mare ecou în țară și străinătate.»
Ce va fi scris Paul Goma lui Ceaușescu nu pare să-l intereseze pe N. Manolescu, ca și cum astfel de gesturi ar fi fost curente în România național-comunistă. Coleg de breaslă cu Paul Goma, la vremea aceea, Manolescu nu avea curajul să semneze un mesaj al cărui conținut nu-l putea ignora, fiindcă fusese difuzat în repetate ocazii la Radio Europa Liberă. Nici eu nu l-am semnat, dar nu am tupeul și fățărnicia să mă fac că ignor importanța și caracterul de excepție al acelui gest.
Prezentarea lui Manolescu este un text care poate fi reținut ca o pildă de rea voință, de rușinoasă inadecvare și de mistificare. Coincidența dintre opinia, tardiv exprimată în scris a fostului critic și sistematica denigrare a operei lui Paul Goma de căte Securitate, merită să fie subliniată.
Evident, textul lui N, Manolescu este și o manifestare a inculturii sigură de sine, combinată cu faliile de memorie ale vârstei. Dacă de existența faliilor memoriei sale fostul critic literar nu este responsabil, lipsa lui de curiozitate culturală pare cronică. Literat până în bombeul pantofilor, N. Manolescu nu are nici măcar curiozitatea de a-și verifica uneori pseudo-certitudinile, din domenii care aparțin, orice s-ar spune, culturii generale.
Pașaportul Nansen e un act de identitate pentru apatrizi, acordat acestora din inițiativa exploratorului norvegian F. Nansen, laureat, ca urmare a cestei inițiative diplomatice, al Premiului Nobel pentru pace în 1922.
Iată descrierea exactă a noțiunii.
« Le passeport Nansen est un certificat reconnu par de nombreux États permettant à des milliers de réfugiés apatrides de voyager alors que le système international des passeports qui émerge à la faveur de la Première Guerre mondiale assujettit les déplacements aux formalités douanières.
Il a été créé le 5 juillet 1922 à l'initiative de Fridtjof Nansen, premier Haut-commissaire pour les réfugiés de la Société des Nations, via l'Office international Nansen pour les réfugiés, à l'origine pour les réfugiés russes fuyant la Révolution bolchévique, devenus apatrides par le décret soviétique du 15 décembre 1922 qui révoque la nationalité de tous les émigrés. La princesse Vera Constantinovna de Russie en sera munie toute sa vie, ainsi que la peintre Zinaïda Serebriakova ou Véra Obolensky qui intégrera les rangs de la Résistance intérieure française lors de la Seconde Guerre mondiale. La plupart des Russes de Shanghai détenaient aussi de tels passeports.
Ce système est étendu aux Arméniens qui fuient le génocide en mai 1924, puis, en 1933, aux Assyriens et minorités fuyant l'ex-Empire ottoman.
Le prix Nobel de la paix 1922 sera décerné à Nansen pour cette création et l'Office international Nansen pour les réfugiés le recevra en 1938.»
Fridtjof Nansen e confundat cu două alte personalități diplomatice. N. Manolescu se va fi gândit la diplomatul suedez, contele Bernadotte. Despre care Wikipedia scrie : «Le comte Folke Bernadotte af Wisborg était un diplomate suédois, né le 2 janvier 1895 à Stockholm. Il est connu pour avoir négocié la libération de 15 000 prisonniers des camps de concentration durant la Seconde Guerre mondiale. Il est mort assassiné le 17 septembre 1948 à Jérusalem par des membres du groupe armé juif sioniste Lehi. »
Sursă http://fr.wikipedia.org/wiki/Folke_Bernadotte
N. Manolescu amestecă aici și istoria salvării unor evrei din Ungaria, datorită intervenției altui diplomat, suedez și el, Raoul Wallenberg. «Raoul Wallenberg fut à l'initiative de l'une des plus importantes opérations de sauvetage de Juifs pendant la Shoah. Diplomate suédois, Wallenberg fut nommé premier secrétaire de la Légation de Suède à Budapest, en Hongrie, en juillet 1944. Il travailla avec le Conseil américain des réfugies de guerre (War Refugee Board : WRB) et le Congrès juif mondial pour protéger des dizaines de milliers de Juifs hongrois de la déportation vers le camp d'extermination d'Auschwitz-Birkenau.»
Deci, danez prin originile familiei, Fridtjof Wedel-Jarlsberg Nansen a fost un explorator polar, om de stat, diplomat și om de știință norvegian. « Né le 10 octobre 1861 à Store Frøen près de ChristianiaNote 1 et mort le 13 mai 1930 dans sa propriété de Polhøgda à Lysaker dans la commune de Bærum, est un explorateur polaire, scientifique, homme d'État et diplomate norvégien.»
Comentarii
Trimiteți un comentariu