Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie 11, 2011

Un Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului PAUL GOMA

«Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului PAUL GOMA 1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma. 2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România. 3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.» Acest comunicat a apărut în revista Apostrof din Cluj. Probabil și în alte reviste ale Uniunii. El este proba că situația ar fi putut să fie rezolvată demult, dacă conducerea Uniunii ar fi respectat Statutul. Fiindcă în acest statut se specifică exact ceea ce ce se scrie la punctul 2 al acestui comunicat : 2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca

Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor

Sub titlul Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor (I) , criticul Paul Cernat comentează în Observatorul cultural cartea lui Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950 . Paul Cernat scrie, printre altele : «Dacă e nedrept și tendențios să ne fixăm atenția doar asupra „orbirilor“ de stînga sau de dreapta ale unor „oameni sub vremi“ (cu toate excesele de zel aferente), nu e nici tendențios, nici deplasat să-i dăm dreptate lui Lucian Boia cînd atrage atenția că stînga românească interbelică – y compris cea intelectuală – era departe de a fi una firavă, cum se afirmă adesea după 1989. Atîta doar că, din diverse motive, cum ar fi debilitatea Partidului Social Democrat în anii ’30 și scoaterea în afara legii a comuniștilor, ea trebuie căutată mai curând „la centru“, uneori sub diverse „acoperiri“ gen ARLUS (iar aici sursa cea mai credibilă o reprezintă – a cîta oară? – Arhivele Siguranței Statului). Adică în așa-numita „presă din Sărindar“