joi, 15 decembrie 2011

Un Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului PAUL GOMA

«Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului PAUL GOMA
1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma.
2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.»
Acest comunicat a apărut în revista Apostrof din Cluj. Probabil și în alte reviste ale Uniunii.
El este proba că situația ar fi putut să fie rezolvată demult, dacă conducerea Uniunii ar fi respectat Statutul. Fiindcă în acest statut se specifică exact ceea ce ce se scrie la punctul 2 al acestui comunicat : 2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cu această ocazie amintesc celor care au condus Uniunea de la 1990 încoace că, în cazul că se va dovedi reală informația că arhiva Uniunii Scriitorilor ar fi fost distrusă din ordinul lor sau chiar doar din neglijența lor, voi cere — dincolo de acțiunea în justiție pentru distrugerea de probe- să se aplice articolul din Statut, adică voi solicita excluderea acelora care se vor dovedi responsabili de acest grav prejudiciu, «pentru încălcarea gravă a prevederilor Statutului, pentru fapte intenţionate care au adus Uniunii prejudicii materiale sau morale grave».
Faptul că, așa cum reiese din acest comunicat, a trebuit să se reconfirme prin vot calitatea de membru al USR a lui Paul Goma, mă îndeamnă să cred că neglijența sau chiar reaua intenție pot fi probate. Deduc că nu există arhive la care să se poată face o simplă referință, nici proces verbal al vreunei ședințe de Consiliu în care să se fi votat și decis astfel reintegrarea lui Paul Goma, a tuturor membrilor excluși pentru motive politice.
Folosesc termenul de «distrugere de probe» ca o primă etapă într-o eventuală acțiune colectivă, în numele membrilor Uniunii Scriitorilor care se vor exprima în aceste sens, pentru clarificarea situației bunurilor colective care ar figura în patrimoniul material al Uniunii, prin donații diverse. Case, apartamente, biblioteci, arhive personale ale unor scriitori, alte valori. Întreb, de pildă, care este situația, statutul bibliotecii donate de Ion Marin Sadoveanu, unde sunt actele ce privesc acest bun de patrimoniu, inclusiv catalogul sau inventarul bibliotecii, bibliotecă pe care am văzut-o în biroul vicepreședintelui Laurențiu Fulga, la parterul clădirii care era sediul Uniunii. 



Dan Culcer

duminică, 11 decembrie 2011

Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor

Sub titlul Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor (I), criticul Paul Cernat comentează în Observatorul cultural cartea lui Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950. Paul Cernat scrie, printre altele :
«Dacă e nedrept și tendențios să ne fixăm atenția doar asupra „orbirilor“ de stînga sau de dreapta ale unor „oameni sub vremi“ (cu toate excesele de zel aferente), nu e nici tendențios, nici deplasat să-i dăm dreptate lui Lucian Boia cînd atrage atenția că stînga românească interbelică – y compris cea intelectuală – era departe de a fi una firavă, cum se afirmă adesea după 1989. Atîta doar că, din diverse motive, cum ar fi debilitatea Partidului Social Democrat în anii ’30 și scoaterea în afara legii a comuniștilor, ea trebuie căutată mai curând „la centru“, uneori sub diverse „acoperiri“ gen ARLUS (iar aici sursa cea mai credibilă o reprezintă – a cîta oară? – Arhivele Siguranței Statului). Adică în așa-numita „presă din Sărindar“ (trustul Adevărul-Dimineața), în paginile unor reviste conexe ca Lumea românească, Azi, Cuvîntul liber și, evident, la prestigioasa revistă ieșeană Viața românească. Nu mai vorbesc de colaboratorii migranți, de grosul avangardiștilor sau de cei care – pe fondul aceleiași atitudini antisistem – se convertesc de la radicalismul de stînga la cel de dreapta (Petre Țuțea, Haig Acterian ș.a.) și viceversa (P. Pandrea), de comunizanții deveniți ulterior liberali (Ghiță Ionescu), de ortodoxiști de stînga precum Sandu Tudor ș.a.m.d.»


Sugestia e interesantă. Demonstrația nu e făcută. Poate autorul va reveni, fiindcă subiectul o merită. De ce era debilă social-democrația? Ar fi fost nevoie de precizări asupra conținutului noțiunii de «stînga». Orientarea politică astfel numită subîntinde activitatea publicistică și politică, neasemenea, a unor slugi, agenți și propagandiști ai Moscovei, ai unor agenți ai Siguranței, poate chiar provocatori infiltrați (Z. Stancu), a unor avangardiști (comuniști, mai ales evrei), a unor social-democrați (Ștefan Baciu), ai unor poporaniști întârziați (cei de la Viața Românească) etc. Ce-ar fi mai degrabă să comparăm textele? De pildă, sub forma unei antologii de articole din presa de Sărindar. S-au scris studii despre tot felul de gazete uitate (Reviste progresiste românești interbelice, Minerva, 1972), dar nu cunosc nimic serios despre aceste ziare de mare tiraj și deci de influență. Mai ales despre culisele acestei activități, despre finanțarea ei. Memoriile directorului ziarului Universul, Stelian Popescu, sau articolele lui Octavian Goga pot da seama de scopurile geopolitice străine ale orientării acestor gazete. (d.c.)

Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950
Autor: Paul CERNAT