miercuri, 21 septembrie 2011

Când începem să urlăm? O poveste cu tâlc

Pasagerii din avion si-au ocupat locurile si aşteaptă echipajul pentru ca aeronava sa poată decola. Într-un final, pilotul si copilotul apar si încep sa meargă printre scaune către cabina lor. Toate semnele arată ca cei doi sunt orbi. Pilotul poarta ochelari mari, negri, are baston alb cu care loveste stinga-dreapta ca sa-si găsească drumul. Copilotul, are si el ochelari negri si este ghidat de un cîine însoţitor.
La început pasagerii se foiesc nervoşi, gândindu-se că e vorba de o glumă, dar când se pornesc motoarele și avionul începe să ruleze ușor pe pistă, toata lumea se linisteste. Deodata avionul accelereaza puternic si panica se instalează.
Unii pasageri incep sa se roage, in timp ce alţii se lungesc pe podea cu mainile la cap. In timp ce avionul se apropie in mare viteza de capatul pistei, vocile devin tot mai isterice, pentru ca atunci cand avionul mai avea de rulat doar 20 de metri pe asfalt, toata lumea sa urle intr-un glas.
Din fericire exact in ultima clipa avionul s-a înălțat către cer.
In cabina pilotilor, după câteva secunde de liniste, copilotul îşi descleştează dinții :

- «Într-o zi, nenorociții ăștia o să țipe prea târziu și o să murim nevinovați !

(Piloții orbi. O versiune a articolului lui Mircea Eliade, cu același titlu? Din folclorul nou, 2011. Cules de Dan Culcer)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu