miercuri, 3 august 2011

Laszlo Alexandru emite un «gândem»

La  27 iulie 2011, Laszlo Alexandru emite un gândem (vezi mai jos). Puturos. Se bucură și se gudură că l-a prins cu rața-n gură pe Paul Goma. Când de fapt rața e-n gura lui Laszlo. Probabil că a început să se ia în serios ca specialist holocaustic și tocmai citește bibliografia pe care o ignora până nu a început să fie invitat le diverse acțiuni ale Comunității. Invitațiile la diverse sesiuni specializate sunt gesturile de prețuire ale acelora pentru care scrie. Normale gesturi. Totuși, doar relativa raritate a combatanților poate induce asemenea confuzie dintre un specialist și un amator, în acest domeniu. Cele câteva articole despre Mihail Sebastian sau câteva recenzii să fi fost suficiente pentru a înșela atâta lume?

Așa, citind ce nu citise, L.A. a aflat de existența legilor privitoare la evrei, din vremea lui Antonescu. Și pac ! la blog cu descoperirea, aplicată la obsesiile sale. Și-i reproșează lui Paul Goma că scriitorul nu le citise pe vremea când s-a însurat cu o evreică, actuala sa soție, amândoi alături la greu. Și nici după. Căci altfel, cum ar fi cutezat să spună ceva de bine despre mareșal.

Ipoteză gratuită. Oricum, Paul Goma scrie mereu despre Basarabia, nu despre Ion Antonescu. Asta e rana din sufletul lui Paul Goma și dacă a acordat eventuale cuvinte bune mareșalului, acestea i se datorau, din acest unghi, pentru asumarea actului de recucerire și decomunizare a Basarabiei. Asta se pare că Laszlo Alexandru nu o va putea înțelege niciodată.

Înțelegerea lui Laszlo Alexandru are deci limitele ei. Așa cum ziceau filojofii comunismului, Stalin în speță : «Nu există limite eterne pentru cunoașterea adevărului absolut, dar etern va exista o limită.» 

Dan Culcer

P.S. Pentru cititorii mei. Am corectat două referințe inexacte, cele privitoare la participarea fizică a lui LA la deplasări la Ierusalim (doar publicat, nu invitat) și Popricani (confuzie cu numele unui arheolog Laszlo A., tot LA. Dar, firește, nu asta era subiectul notei mele ci legătura dintre românii basarabeni și Ion Antonescu. 

LA scrie pe blogul revistei Tribuna : «P.S. Pentru cititorii lui Dan Culcer. Bag de seamă că vulcanul olog revine pe blogul său şi rectifică “două referinţe inexacte” – faptul că aş fi fost invitat la Ierusalim şi la Popricani de către Comunitatea Evreilor. Cu un drum îşi şterge şi concluzia neadevărată, derivată din premisele mincinoase: că eu aş scrie ceea ce scriu, numai pentru că am fost invitat acolo unde (nu) am fost. Mda, săpunul “Cheia” face minuni…»

 

L.A. crede că, prin precizarea de mai sus, mi-aș auto-anula concluzia mea ca neadevărată. Concluzia mea, aici, nu are nimic de-a face cu răsplatirea jertfei analitice de către Comunitatea Evreilor. Așa e, LA nu scrie despre problematica prigoanei evreilor, fiindcă a fost invitat, ci este invitat la diferite acțiuni comunitare, pentru că scrie. Dar raportul de la cauză la efect, nu-l face pe LA nici mai specialist, nici mai inteligent decât este, ci întărește concluzia mea : e o mare penurie de specialiști în România, pentru domeniul acesta, redevenit prioritar pentru evrei, iar «specialiștii» sunt recrutați dintre voluntari, de pe unde se poate, inclusiv dintre profesorii de italiană, deturnați de la vocația lor. 

Observația mea privește, apoi, incapacitatea lui LA de a pricepe despre ce este vorba. Adică natura relației dintre românii basarabeni, printre ei Paul Goma, și Ion Antonescu, anti-bolșevicul și eliberatorul Basarabiei, chiar dacă pentru prea scurtă vreme și cu prea mari jertfe. I-aș aminti lui LA că, după intrarea trupelor sovietice în Basarabia, ca efect al ultimatumului bazat pe pactul Hitler-Stalin, în noaptea de 27/28 iunie 1940, au început arestările și deportările de cetățeni români. Se pare că L.A. nu are organul necesar pentru a înțelege. Nu știu încă dacă românului L.A. îi lipsește inima sau creierul. Sau amândouă. Ar mai exista vreo explicație?

«Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.

Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar - în unele sate - în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.
În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane - din stația Basarabeasca, 44 vagoane - din stația Căușeni, 48 vagoane - din stația Tighina, 187 vagoane - din stația Chișinău, 48 vagoane - din stația Ungheni, 83 vagoane - din stația Ocnița, 133 vagoane - din stația Bălți, 73 vagoane - din stația Florești, 40 vagoane - din stația Râbnița, 38 vagoane - din stația Bolgrad, 103 vagoane - din stația Arțiz, 340 vagoane - din stația Cernăuți.[5]

Destinația deportaților

Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămâni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împușcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morții.»
Aceste descrieri, bazate pe documente de arhivă, îi aduc poate aminte de ceva lui L.A.



Naivitatea extremistului


Filed under: Laszlo Alexandru — Tags: , , , — laszlo @ 12:42 am

Unul dintre partizanii cei mai surprinzători, de dată recentă, ai mareşalului Antonescu este prozatorul Paul Goma. În lamentabilul său eseu antisemit Săptămîna Roşie, scriitorul îi împinge dictatorului sub tălpi un soclu, promovîndu-l pe post de “erou” şi “martir”, declarîndu-i recunoştinţă personală pentru soldăţismele sîngeroase puse la cale în Basarabia etc.
Mă gîndesc că, dacă Paul Goma ar fi fost cu vreo 25 de ani mai vîrstnic, şi-ar fi găsit materie primă cît să-l înjure o viaţă întreagă pe Antonescu. În calitatea sa de scriitor şi ziarist, adică de funcţionar public în domeniul cultural, Goma ar fi trebuit să-i solicite dictatorului fascist permisiunea de-a se căsători cu Ana Maria Năvodaru. Şi ar fi trebuit să prezinte, în vederea aprobării oficiale, “certificatul de naţionalitate şi origine etnică românească a viitorului soţ” (conform Decretului Lege în vigoare pe vremea lui Antonescu). Întrucît soţia de peste patru decenii a fostului disident este, ea însăşi, evreică, tare mă tem că “eroul” şi “martirul” Ion ar fi sugrumat încă din faşă o frumoasă poveste de dragoste.
Iar asta echivalează cu a proslăvi ceea ce nu cunoşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu