sâmbătă, 30 aprilie 2011

Opinii despre Magistratură, Justiție, avocați, complicități vechi și noi

Preliminarii

Înainte de a răspunde întrebărilor unei revista dedicată activității judecători lor, voi face o fraza privitoare la independenta justitiei, la inamovibilitate dar si la imunitatea parlamentarilor.
Imunitatea, ca si inamovibilitatea, sunt privilegii. Ele sunt practici sociale puse in lege pentru a apara libertatea de decizie, a evita presiunile exterioare asupra celor care beneficiază de scutul lor. Or, se observa ca hotomanii se bat sa ajunga parlamentari, pentru a beneficia de imunitate. Iata cum poate fi deturnata o prevedere initial pozitiva.
Dar, dupa iesirea de sub umbrela imunităţii, ce se întîmpla cu responsabilitatea juridică si politica? Cum pot fi trasi la raspundere oamenii politici ale caror acte sunt daunatoare social si inaccpetabile moral?
Un exemplu: un cetatean care a fost prim‑ministru dupa 1990 a semnat  atunci cateva legi al caror efect dezastruos asupra economiei romanesti nu s‑a resorbit nici dupa doua decenii. In numele unui concept asa zis modern despre economie, in cadrul regimului de restauratie, bunurile produse de intreaga comunitate nationala a Romaniei erau declarate proprietatea entitatii Stat si astfel privatizate. Or, aceste bunuri, industriale sau altele, erau de fapt proprietatea intregului popor, chiar daca formula poate parea acum ridicola si comunista, fiind produse de toti cei care au contribuit cu impozitele prelevate la sursa, la construirea economiei romanesti dupa 1948, adica dupa nationalizare (vezi Legea Cojocaru si analiza privatizarii pe care o face acesta in seria de articole publicate dupa 1990, stranse intr‑o carte disponibila pe Internet).
Privatizarea lor a fost ilegala in forma si ar fi trebuit sa se produca abia dupa distribuirea unor actiuni tuturor cetatenilor Romaniei. Asa cum s‑a procedat, prin devalorizarea abuziva, ne aflam de fapt in fata unei delapidari. Restituirea bunurilor nationalizate atunci, cu punerea in paranteza a o jumatate de secol de activitate economica colectiva, a fost si este o mare smecherie, o mare excrocherie.
Mai mult, cateva din legile sau ordonantele de urgenta semnate de Petre Roman sau de urmasii sai nu sunt nici macar accesibile publicului interesat, caci nu sunt publicate in colectia de legi a Romaniei de dupa 1990.
Astfel de cazuri, sunt cazuri școală, pe care ar trebui sa le studiați la universitatea sau măcar după, fiindcă prin ele se exprimă esenta abuzivă, nu democratică  ci cleptocratică a regimurilor din România «post‑comunistă». Pe care magistrații nu doar că le‑au tolerat dar le‑au și susținut.
Cred că este de datoria magistratilor cinstiţi, de a căror existența nu mă pot îndoi, pentru ca ar însemna că nu mai există nici o speranță (tineri sau mai puțin tineri), să participe la dezbaterea și reforma socială și politică. Prin aplicarea legii, prin discutarea legii atunci cînd ea este pe cale de a fi strâmb alcatuită, înainte de votarea in Parlament, prin descurajarea manevrelor dilatorii, dar si prin încurajarea studierii istoriei instituționale, a raporturilor justiției cu instituțiile celelalte ale societății vechi sau actuale, atât cu Partidul Comunist din România, cu serviciile de Siguranță, de Securitate și Contrainformații interne și externe, cât și cu Parlamentul sau Ministerul Justiției, actuale. Magistrații pot încuraja transparența, facilita accesul la arhive, decide în acest sens când sunt sesizați prin acțiuni individuale.
Din Arhivele Naționale atât cât sunt ele accesibile acum, din fondurile diverselor secții ale C.C. al P.C.R. se pot extrage deja informații pe aceasta tema istorică, fără studierea căreia nici o analiză de perspectivă nu este posibilă.
Este de datoria unor asociații de profesioniști ai Justiției să facă aceste demersuri pentru purgarea nespuselor și ascunselor relaţii de complicitate, ale căror acțiuni de deformare prin presiune au împiedicat funcționarea legală, corectă a justiției în România. Și care o impiedică și acum.
Chiar fără nici o intervenție a asociațiilor despre care se spune ca ar forma, întemeiat sau nu, societatea civilă, reprezentative, nereprezentative sau pesudoreprezentative, este interesul magistraților in corpore să dezvăluie complicitătile de aparat care au dus la constituirea unei imagini negative privind funcționarea justiției in România, mai ales dupa 1948.

1. Considerați ca România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din aceasta perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 si de una de după 1989?

Nu se modifică o țară așa de repede. Deși interesul colectiv este greu de definit, rolul justiției ar fi, dupa mine, să participe la definirea acestui interes colectiv. Modificarile ar trebui sa se produca atat la nivelul economiei cat si la nivelul mentalitaților. Iar purtătorii mentalităților sunt indivizii, în subsidiar instituțiile.
Practicile sociale nu se modifică prin legi, atâta vreme cât legile trebuiesc aplicate și atâta vreme cât aplicarea lor depinde de oameni, nu de zei sau supraoameni făra patimi și făra sex.
Daca sunteti fizionomiști, nu puteti ignora fețele, siluetele inșilor care apar la televiziune, cefele, hainele care crapă pe ei, pleznind pe la cusături de grasimile adunate, vorbirea agramata a majoritătii celor care sunt așa zișii noștri reprezentanți. Avem aici un cerc vicios tipic. Ei sunt ca noi și noi ne comportăm ca ei. Din ce in ce mai vulgari, mai agresivi, mai convinși că legea nu ne apară, ca legea poate fi deturnată, ocolită, disprețuită, că aplicarea ei este determinată de treapta socială pe care ne aflăm, cea înaltă scutindu‑ne de raspunderi. Legea nu se aplica. Judecata este data in functie de statutul social superior si nu pe baza egalității tuturor în fața legii. Aș putea să dau exemple. Presa este plină de ele. Măcar atâta a mai rămas ca formă fără fond a asa‑zisei democrații. Libertatea de a informa. Fără ca darea în vileag a unor situații strâmbe să aibă vreo consecință practică. Fiindcă mai rămâne punerea în mișcare a justiției. Ori aici, tot cei cu bani beneficiază de mecanism, cei fără bani nu au măcar curajul să deschida o acțiune penala sau civilă, fiindcă ar intra pe mâna avocaților. Intre cetățean și magistrat se interpune casta avocaților. Nu putem discuta serios despre administrarea justiției dacă nu luăm în studiu comportamentul acestei caste, în compunerea căreia au intrat dupa 1990 multi foști judecatori pătați de colaboraționism, reciclați într‑o meserie banoasă, unde trecutul lor nu mai are nici o importanță. Sau are, în măsura în care apartenența la vechile rețele, complicitățile de pe vremea comunismului funcționează electiv.
Căutați biografiile indivizilor care ne reprezintă în Parlament. Studiați carierele celor care au condus sau mai conduc țara, direct sau indirect, de la Ion Iliescu, Petre Roman sau Traian Băsescu la Gigi Becali, Sorin Ovidiu Vantu, Ion Țiriac etc. Acolo veți observa cum se curăța de pete cu Sidol fețele foștilor privilegiați, reciclaţi în prosperi oameni de afaceri. Cazul lui Sever Mureșan este tipic, fiindcă matrapazlăcurile acestuia au ieșit la iveală, și deci pot fi studiate. Un ins urmărit de Interpol care scapă mereu cu fața aproape curată. Care plătea sume fabuloase unei reviste ilustrate din Franța, Paris Match pentru pagini de reclamă privind holdingul pe care l-a încropit nu se știe din ce în Franța, imediat după 1990. Să fie doar o victima inocentă a unor règlements de comptes între foști?

2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securitătii, data fiind experienţa si competența acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează in mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse și îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului și reunificare, judecători din perioada comunistă au fost îndepărtați, este cea mai bună?

Poate ca soluția germană a fost cea mai bună. Dar chestiunea colaborării cu Securitatea a unor magistraţi este secundară. Mai gravă, mult mai gravă este subordonarea aproape integrală a justiției penale și civile la ordinele partidului, ordine care se dădeau pe baza interpretării abuzive a art. 1 din Constitutia României, cel care formula baza juridică a imixtiunii unui partid politic, care nu funcționa nici măcar pe baze reprezentative si populare, în toate domeniile vieții publice. Această imixtiune, pe care am trăit‑o pe piele proprie în cel puțin doua ocazii, era arbitrară, fiindca se petrecea fie pe baza bunului plac, fie pe temeiul relațiilor clanice, complicităților alcoolice, sexuale sau mai știu eu de ce gen.
Știți probabil că la județenele de partid exista un serviciu, al cărui nume nu‑l cunosc, dar care superviza toate sau aproape toate deciziile de justiție. Acum unde se afla acest serviciu? La nivelul ministerului Justiției? Să fi dispărut? Mă întreb.


3. Consideraţi ca și în prezent, în lume și în România, puterea politică exercita influenţă sau control asupra magistraților? În ce modalitate? Prin ce pârghii?

Pe Internet se poate viziona, filmarea unei intervenţii de mediere a preşedintelui României, între o asociaţie, reprezentată de Teodor Mărieș, 21 Decembrie, si aparatul procuraturii. Dan Voinea a fost invinuit de blocarea anchetelor sau de greșeli grave de procedură. Pe cine să credem, pe fostul acuzator din parodia de justiție a așa‑zisului Proces Ceaușescu, devenit apărator al victimelor loviturii de stat decembriste, sau pe Procurorul general al României?? Este normal să se ajungă la așa ceva? Chiar dacă Traian Băsescu a cerut aplicarea deciziei deja date in favoarea cererii asociaţiei lui Marieș. Trebuie să se ajungă la preşedinte pentru așa ceva?? Și atunci, nu ne putem oare întreba dacă alte intervenţii de aceleaşi tip, la nivel politic, nu ajung să modifice, înainte de exprimarea lor, deciziile justiției române?

4. Dacă ar trebui să vă adresați unei instanțe din România, pentru a vă ocroti un drept, ați avea încredere în sistem, în general, și în judecator, în special? Exista vreo diferență între ceea ce ar trebui să fie un judecător și ceea ce el este, în realitate?
 

M‑aș adresa doar dacă nu aș avea nici o alta soluţie. Experienţa mea este global negativă. Intr‑un proces in care reclamam un abuz de încredere, nişte bunuri de valoare fiind vîndute fără acordul meu de cei la care fuseseră depozitate înainte de plecarea mea din țară, nu s‑a ajuns niciodată la judecată pe fond, nu doar fiindcă apăruse, după tergiversări diverse, o chestiune de procedură ci și fiindcă declaraţiile false ale acuzaților, la nivelul anchetei de poliţie, nu au fost niciodată verificate, confruntate cu faptele sau cu martorii.

5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecător? S‑a nascut oare judecatorul ideal?

Nu s‑a născut judecătorul ideal. Și nici nu se va naşte. Dar judecătorul nu este doar acela care aplică legea, ci și cel care se supune legii. Corpul profesional din care faceti parte ar trebui să nu se considere mai presus de lege. Și deci să nu(‑și) permită derogări. Nici pentru sine, nici pentru alții. Inamovibilitatea nu e echivalentă cu iresponsabilitatea.
«Națiunea care separă intelepții de războinici va avea laşi care să cugete și proşti care să lupte.» Nu ştiu cine a zis aceste cuvinte. Dar cred că magistraţii sunt cei care, ca și noi toţi ceilalţi, care mai credem în valorile comunitare, ar trebui să întrupeze dubla calitate aici evocată. Puterea fără lege și legea fără putere dezlănţuie haosul social. Într‑un astfel de haos supraviețuiește România actuală.

Dan Culcer

2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu