joi, 11 noiembrie 2010

Dan Culcer. Muschetari sau boschetari?

Jurnal: Dan Culcer. Muschetari sau boschetari?
Scris Duminică, 11 Noiembrie 2010

Mi-am imaginat în adolescență muschetarii (pe cei trei, dar nu doar pe ei) ca pe niște spadasini abili și hotărâți în serviciul regelui, dar și, mai ales, ca un fel de haiduci care îi apărau pe cei slabi, săraci și năpăstuiți de abuzurile celor bogați, puternici și nerușinați. Această idee mi-am făcut-o și despre intelectuali.
Nu credeam că, după căderea și asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, cumpărarea spadasinilor ar fi ușoară, că aș mai putea vedea creșterea unor noi echipe de aplaudaci, în serviciul președintelui, regelui sau prințișorilor de toată mâna, ieșiți uneori chiar de sub pulpana Partidului și a Securității, sau a agenturilor de influență și propagandă, cu aplomb intrați în slujba cleptocrației, folosindu-și toată inteligența adaptativă pe care asemenea cariere o implică. Dar carierele cu volute și schimbări la față ale unora ca Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Eugen Uricaru, Vladimir Tismăneanu, Michael Saphir, Artur Silvestri, Wiliam Totok, Adrian Cioroianu, Mihai Dinu Gheorghiu, Laszlo Alexandru, Andrei Pleșu, Emil Hurezeanu etc. pe linia tradiției slugilor la mai mulți stăpâni, merită să fie cercetate și puse în vitrina de curiozități a epocii de după Zaveră.

De aceea am admirație pentru cei care au tenacitatea tragică de a dori să ducă până la capăt bătăliile ce par pierdute. După mine, aceștia vor fi câștigătorii. Ei vor fi considerați muschetarii adevărului. Iar cameleonii de genul celor mai sus pomeniți vor termina prin a fi integrați în categoria boschetarilor, idiotizați de drogul conformismului, al oportunismului, cu respirația otrăvită și creierul adormit de toxicitatea aurolacului unei bunăstări pentru care au fost în stare să se vândă celor care dau mai mult și să nu mai vadă nici culoarea sângerie a banului pe care îl încasează, nici să simtă mirosul de hazna a lumii din care fac parte, snobi ai Restaurației, slugi ai hoților, apărători ai criminalilor, coriști ai «multiculturalismului», ai globalismului, ai liberalismului de import, cel care a terminat transformarea României într-un maidan cu gunoaie și fier vechi, cozi de topor, apărători ai unor interese străine, condeieri năimiți ai imbecililor vulgari și spătoși, cu cefe de neo-activiști și zâmbre încremenite ca niște măști.
Dan Culcer

miercuri, 10 noiembrie 2010

duminică, 7 noiembrie 2010

Coincidențe. Pe marginea mormântului lui Adrian Păunescu

 Marcela Saftiuc - Balada
   
  Vezi  mai multe  video    din   muzica

Marcela Saftiuc - Fiii lacrimilor tale
   
  Vezi  mai multe  video    din   muzica

Azi e duminică 7 noiembrie. Pe când eram elev, între 1949 și 1957, în ziua asta se ieșea obligatoriu la manifestația de stradă închinată zilei de 7 Noiemvrie, aniversarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917. Decalaj de calendare. Marea sărbătoare a comuniștilor de pe Terra. La Cluj era adesea frig, ploua, tremuram, autobiuzele nu circulau, veneam cinci kilometri pe jos din Donath până în centru, la liceul Racoviță, de unde plecam încolonați. Cu cât treceau anii cu atât eram mai sătul de acest ritual.
Azi are loc înmormântarea lui Adrian Păunescu, probabil singurul poet român care a avut curajul să se mai declare comunist și după executarea lui Nicolae Ceaușescu.

E un merit al său, o obrăznicie de «menestrel dinastic» (vorba lui Volodea, răspopitul), o provocare sau o lăudabilă consecvență?

Pe Internet se pot vedea zeci de înregistrări ale spectacolelor «Cenaclului Flacăra». Fenomenul merită să fie cercetat fără negativisme apriorice. O colecție de istorie orală cu opiniile actorilor și spectatorilor există poate deja, răspândită pe bloguri.
A fost un fenomen social și mediatic ieșit din comun. Evident manipulat, manipulatoriu dar și autentic și profund, prin trăirile pe care le-a generat, prin angajamentele morale și artistice pe care le-a indus. E deci de cercetat și nu de clasat cu suficiență și lipsă de curiozitate.

Dan Culcer