Poezia patriotică este o specie a poeziei de dragoste. În acest sens are drept de existență la același nivel de prețuire cu poezia de dragoste. Dar există poezie de dragoste dulceagă, proastă, imitativă, grețoasă. Așa și cu poezia patriotică. Și una și alta au nevoie de o mare iubire. Care nu apare în fiecare anotimp, nici măcar o dată pe an ca la unele animale, și poate să nu ni se arate deloc. Pentru că au existat escroci care și-au vândut condeiul încercând să producă scremut și la comandă poezie «patriotică», specia nu trebuie depreciată și condamnată. Nu scriu nimic nou. Amintesc chestiuni elementare și unora și altora, autorilor de serie, celoralți autori și detractorilor de serviciu. (d.c.)
« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru
Comentarii
Trimiteți un comentariu