duminică, 7 noiembrie 2010

Coincidențe. Pe marginea mormântului lui Adrian Păunescu

 Marcela Saftiuc - Balada
   
  Vezi  mai multe  video    din   muzica

Marcela Saftiuc - Fiii lacrimilor tale
   
  Vezi  mai multe  video    din   muzica

Azi e duminică 7 noiembrie. Pe când eram elev, între 1949 și 1957, în ziua asta se ieșea obligatoriu la manifestația de stradă închinată zilei de 7 Noiemvrie, aniversarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917. Decalaj de calendare. Marea sărbătoare a comuniștilor de pe Terra. La Cluj era adesea frig, ploua, tremuram, autobiuzele nu circulau, veneam cinci kilometri pe jos din Donath până în centru, la liceul Racoviță, de unde plecam încolonați. Cu cât treceau anii cu atât eram mai sătul de acest ritual.
Azi are loc înmormântarea lui Adrian Păunescu, probabil singurul poet român care a avut curajul să se mai declare comunist și după executarea lui Nicolae Ceaușescu.

E un merit al său, o obrăznicie de «menestrel dinastic» (vorba lui Volodea, răspopitul), o provocare sau o lăudabilă consecvență?

Pe Internet se pot vedea zeci de înregistrări ale spectacolelor «Cenaclului Flacăra». Fenomenul merită să fie cercetat fără negativisme apriorice. O colecție de istorie orală cu opiniile actorilor și spectatorilor există poate deja, răspândită pe bloguri.
A fost un fenomen social și mediatic ieșit din comun. Evident manipulat, manipulatoriu dar și autentic și profund, prin trăirile pe care le-a generat, prin angajamentele morale și artistice pe care le-a indus. E deci de cercetat și nu de clasat cu suficiență și lipsă de curiozitate.

Dan Culcer





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu