joi, 19 februarie 2009

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

«Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă.»- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică, recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu, recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti.
Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească.

Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru prostia omenească, în varianta ei românească, cu studierea Holocaustului în general și a localizării sale, care este specialitatea Institutului Wiesel.
Dar o astfel de întrebare ne-ar prea îndepărta de subiect : examinarea cauzelor cvasi-dispariției evreilor din cultura românească de azi. Este ceea ce nu face recenzentul, firește, fiindcă recenzează și nu cercetează niciodată.

Cauzele cvasi-dispariției, scrie LA. Adică o afirmație fără nici un temei, fiindcă ar trebui să știm care a fost situația anterioară, să o considerăm normală, să-i deplângem modificarea până la nivelui cvasi, de o indefinită precizie.
Dispariția evreilor din cultura română de azi are o cauză principală și precisă care nu are nici o legătură cu uciderea lor, introdusă ca pricină complementară a dispariției reprezentanților acestei categorii din cultura română.

Mărturisesc că detest genul de frază aglutinantă precum cea citată la început. O detest nu doar pentru induce confuzii ci mai ales pentru că nu aduce nici o lămurire. Evreii (niște evrei) nu au cvasi-dispărut din cultura română ci au emigrat în diverse țări ale acestui glob și nu doar în patria reconstituită, Israel,
Nu voi face o listă de evrei, fiindcă nu dețin destule dicționare biografice iudaice, singura sursa autentică care ne-ar putea permite să vorbim în cunoștiință de cauză. Se pot consulta liste pe Internet, ele sunt însă mai degrabă expresia resentimentelor și conțin numele unor oameni politici, ale unor ideologi sau ale unor torționari de origine evreiască. Aici vorbim despre valori.
Câți evrei vor fi fost, câți vor fi rămas în cultură, în cultura română, să o spună evreii care se cunosc între ei, cum se știe mulți au adoptat pseudonime mai mult sau mai puțin transparente. Radu Cosașu, Ovid S. Crohmălniceanu, Ileana Vrancea etc.
Rămân două lucruri de precizat. În ce măsură cvasi-dispariția din cultura română a unor evrei autentificați ca atare, mai ales după emigrarea lor, este o autentică pierdere pentru cultura română?
Aș răspunde, fără ezitare, că depinde despre ce evrei vorbim. Alungarea de către niște imbecili a savantului Lazăr Șeineanu (Schein) estre fără îndoială o mare pierdere pentru cultura română. Emigrarea unor Sergiu Fărcășan, Jacob Popper, Jules Perahim, Alexandru Mirodan, a Ninei Cassian sau depunerea relativ timpurie a unor Ion Vitner, Sașa Pană-cel de pe vremea listelor de interdicții, Leonte Răutu, Paul Cornea, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Stefan Voicu*, Ion Ardeleanu, a ne-evreului Al. I. Ștefanescu din funcțiile de tartori ideologici, nu este o pierdere pentru cultura română, care fusese aproape decapitată de acești reprezentanți cvasi-iluștri ai burgheziei compradore, slugi ale ocupantului, alături de slugoii
mai mari (buni români, desigur) de genul lui Petru Groza, etc. Că unii dintre ei au făcut ulterior un soi de amendă onorabilă, nu mea culpa, desigur, nu înseamnă că se cuvine să uităm crimele culturale pentru care sunt responsabili.

Nu avem deci de ce regreta decât unele dispariții și nu altele, care au fost benefice. Cum benefice cultural a fost și degradarea
, tardivă din păcate, sau dispariția ideologilor și cenzorilor oficiali, români sau neromâni, din epoca național-comunistă, de tipul lui Popescu-Dumnezeu, Vasile Nicolescu, Mihai Gafița,
Dar unii evrei - care aveau probabil motive temeinice să evite Israelul, au sfârșit ca niște adevărați comuniști (
antisioniști), în țara în care se născuseră și pe care au murdărit-o și imbecilizat-o cu insanitățile pseudocreațiilor lor spirituale, literare. Aurel Baranga, I. Ludo, Alexandru Jar, de pildă. Dar au fost și alții, mai puțin răi, pentru că mai proști, mai puțin cinici.
Pentru mine cvasi-dispariția din cultura română a unor evrei din genul mai sus evocat, nu are aceiași însemnătate cu dispariția integrală a unor intelectuali români precum Mircea Vulcănescu, Nicolae Iorga, a unui evreu revoluționar care a dat ceva și culturii române, precum Benjamin Fondane, deși nu mai scria în română, toți uciși de criminali de neiertat. Sau a altora, epurați sub acuzația de fascism, ca Sextil Pușcariu.

Putem accepta deci că pierderile au avut consecințe diferite pentru cultura română, în funcție de valoarea persoanelor și nu în funcție de etnia sau comunitatea din care proveneau. Analiza, determinată comunitarist și rasist a valorii, așa cum este practicată azi de publiciști de genul lui Laszlo Alexandru, nu este pentru mine decât forma cea mai mizerabilă a confuziei criteriilor. Iar decontextualizare, adică anacronismul, așa cum este practicat atunci când se evocă așa zise comportamente antisemite seculare la români, poartă chipul minciunii ideologice în noua sa înfățișare, corectă. Ferestrele sunt pe cale să fie iarăși închise de alții și riscăm să ne sufocăm.
Dan Culcer
P. S. Un intervenant pe un forum unde tocmai se răsucește veșnica poveste a valorilor din cultura română și a prezenței lor în străinătate, nota că singurul artist român expus la Luvru este Victor Brauner. Trebui să fii imbecilizat de complexe de inferioritate colective ca să enunți o asemnea frază tâmpă. Este evident că pictura lui Brauner nu este expusă fiindcă este evreu sau român, ci fiindcă unii îl consideră un mare ARTIST. Nu e cazul meu. Toată tevatura privind avangarda cu originile ei românești (Tristan Tzara &comp) nu are nici o semnificație în sensul reprezentării identitare românești, artiștii avangardelor de la începutul secolului XX erau internaționaliști, cu orientări politice levogire mai mult sau mai puțin cunoscute sau evidente, unii chiar agenți străini cu grade militare sovietice. Nimic din producția lor artistică avangardistă nu se înscrie pe direcția liniilor de forță ale culturii române, atâta câtă este și așa cum este, prin Eminesu, Goga, Blaga, Arghezi, Voiculescu, ca să rămânem la poeți.
Cartea lui Stelian Tănase, Avangarda românească în arhivele Siguranței, Polirom, 2008, dă o parte din documentele care atestă această orientare. Printre artiștii studiați se află, cred, doi români, comunistul Geo Bogza și simpatizantul comunist (pe atunci) poetul Gellu Naum.

Pe această temă, poate fi citit cu folos articolul lui Mircea Iorgulescu din Revista 22, intitulat Evrei români si români evrei.
* Ştefan Voicu, alias Aurel Rotenberg (n. 21 ianuarie 1906) a fost un activist comunist.
În anul 1932 a devenit membru al PCR. A condus ca redactor-şef publicaţia CC al PCR denumită la început "Lupta de clasă", ulterior "Era Socialistă". A mai fost membru supleant al C.C. al PMR, membru al C.C. al PCR şi deputat în Marea Adunare Naţională. A fost printre cei admişi să prezinte teza de doctorat fără să îndeplinească cerinţele. (Wikipedia)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu