luni, 26 ianuarie 2009

Dan C. Mihailescu si Iluziile optzecismului

Citesc cu mare întîrziere un articol de Dan C. Mihăilescu, în care susține că aș fi declarat, nu scrie unde, că „optzecismul n-a fost decat o (alta) stratagema concoctata in laboratoarele “ideologice” ale Securitatii ”. O să cercetez. Nu cred că am scris așa ceva, dar de gândit oi fi gîndit, fiindcă, oricât de uituc voi fi fiind, știu că așa zisul optzecism este o invenție neliterară și neomogenă. Deci, printre cei care se citează de obicei pe listele respective, se află și băieți sau fete nu doar optezeciști poeți, critici și prozatori ci și optezeciști informatori. O să fac lista mea și voi căuta prin dosarele de presă.
Dan Culcer


„ Dar intre constiinta clara a faptului ca valoarea artei nu poate oculta viciile biografiei si perceptia la fel de clara a conservarii legilor estetice dincolo de tacticile de supravietuire nu este de optat, ci de facut conjunctia. Nici “Siberia spiritului”, nici “rezistenta prin cultura”, judecate drept cele doua extreme care au sapat falia vietii noastre literare in postceausism, nu sunt de ales, monomaniacal, ca grila obligatorie in istoria literara. Numai extragand ceva din radicalismul primei formule si altceva din laxismul (poate prea comprehensiv) al celeilalte si amestecandu-le bine se poate ajunge, cred, la o viziune echilibrata. Una in care fabulosul cartarescian sa nu fie decriptat numaidecat ca o evadare din chingile congresului 16, Elegiile lui Nichita sa nu-si extraga libertatile vizionare din programul congresului 9, Morometii sa nu fi fost neaparat ingaduit si sprijinit de cutare departament ideologic, Dioptrele lui Alice Botez, incifrarile biblice ale lui Mircea Ciobanu, balcanitatea dimoviana, ars combinatoria lui Foarta, picarescul fermecator din Manualul intamplarilor etc., etc. sa poata fi percepute nu ca “riposte, replici, replieri disperate sau inventive” la presiunea ideologica a momentului, ci ca entitati artistice, rotunjite – daca vrem neaparat – in sfidarea politicului, dar decoland fara drept de intoarcere de pe pistele acestuia.


Cum sa spun? In 1990, Dan Culcer m-a stupefiat sustinand ca optzecismul n-a fost decat o (alta) stratagema concoctata in laboratoarele “ideologice” ale Securitatii. Bun, sa acceptam ca aripa reformatoare a ghidusei institutii pregatea perestroika valaha inclusiv prin secreta stimulare a “vantului potrivit pana la tare”. Sa acceptam si ca tema obsedantului deceniu va fi fost gandita de la inaltimea biroului lui Dumitru Popescu, tot asa cum viata literara se poate la rigoare imparti intre oamenii lui Eugen Florescu si oamenii lui Gogu Radulescu, plus Rautu, Chisinevschi sau Burtica, plus – cum vede lucrurile Marian Popa – eterna concurenta dintre partida autohtonista si cea evreiasca. Ei si? In viata operelor, a textelor, pentru posteritatea lor estetica, in ce masura vor mai conta circumstantele, stimulii initiali, caracterul de “replica, repliere, riposta”? Realismul cotidian din Aer cu diamante are un caracter insurgent, de contestare ludica a reprimarii generale, numai in prima sau ultima instanta. Restul e pura poeticitate, oricum am intoarce lucrurile.

Un comentariu:

  1. Post-scriptum. De când am scris această notă cercetarea activității invizibile a unora din optzeciști (stupidă etichetă! bazată pe nulissimul «concept» de «generație») a avansat. Au ieșit la iveală destui informatori care bălteau din tinerețe pe culoarele caselor de întâlnire ale Securității. Așa că, presupun, mirarea sau indignarea lui Dan C. M. și-or fi redus din intensitate. Activitatea conformistă și mizerabilele turnătorii ale unora dintre membrii grupurilor ghidate de Croh sau Manolo devine transparentă. Să nu uităm că maeștrii au dat și ei semne de intens conformism combinatoriu post-comunist, de alzheimer politic -precum Croh în memorialistica sa bine periată de coresponsabilitățile îndrumătporului de partid, sau de carierism politic cras al fostului critic literar, Manolescu Nicolae.
    Dan Culcer

    RăspundețiȘtergere