luni, 1 decembrie 2008

Comentariu la un mister. Culianu publică în România după 1985

Extrag un fragment dintr-un studiul Isabelei Vasiliu-Scraba, intitulat Lichidarea lui Mircea Eliade prin tertipuri sau Adevărul (cel mai plauzibil) despre viaţa si opera lui I.P. Culianu.

In interviul luat la Chicago de Gabriela Adameşteanu, Culianu menţionează că "a predat în Italia în primăvară" (12), si că [în 1991] ar veni în România să-şi vadă mama, dar că "pretextul o să fie un congres". Rămâne însă un mister de ce G. Adameşteanu a publicat interviul din 1990 abia în nr.13 din 5 mai 1991. In istoria sa literară apărută în 2001, Marian Popa scria la capitolul Culianu de «auto-deconspirarea» acestuia, după publicarea articolului Avers si revers în istorie. Cîteva reflecţii cvasi-epistemologice despre opera lui Mircea Eliade, în ţara din care fugise (v. Revista de istorie si teorie literară, nr.2-3, 1986, pp.127-136). Cum bine se ştie, cei rămaşi peste graniţă fără voie de la stăpânire, erau scoşi din cultura română. Or, articolul lui Culianu din 1986 nu numai că a fost publicat, dar a fost si mediatizat printr-un comentariu în 1988 în revista Echinox. Autor era Sorin Antohi, care în 2006 a recunoscut că a fost omul Securităţii si că nu are gradul universitar de doctor, după cum a pretins (v. Revista 22, 12 aug. 2008).

http://www.geocities.com/isabelavs/Articole/BiobibliografiaCulianu6.htm

In perioada respectivă lucram încă în redacția revistei Vatra din Târgu Mureș. Avusesem un schimb de scrisori cu I. P. Culianu, eseistul îmi trimisese o revistă editată la Paris, La Nouvelle Acropole, cu un text al său despre utopie, îi cerusem colaborarea pentru Vatra. După informațiile mele obținute probabil de la Dan Petrescu, Culianu nu avea statut de refugiat în Olanda. Probabil că pînă la o anumită data, care se poate afla, nici nu colaborase la Europa liberă. Nu aveam de ce să evit solicitarea unei colaborări. Dar eu însumi eram supravegheat de Securitate, mi se reproșase în redacție că încerc să public transfugi. Eram în conflict deschis cu unii dintre colegii mei pe care îi acuzam de conformism și de manevre politice dilatorii.
Așa că, articolul trimis de Culianu, din Olanda, spre publicare în Vatra a căzut prost. Nu numai că a fost respins de Direcția publicații a Consiliului culturii și educației socialiste, noua denumire a cenzurii presei culturale, dar a servit și pentru a mi se face un proces de intenții. Rămâne să se stabilească o cronologie precisă pentru a vedea când a fost predat spre publicare, la o revistă cu apariții rare, textul semnat de Culianu, la care face trimitere Isabela Vasiliu-Scraba, și care este explicația
publicării și cenzurării aproape concomitente a numelui lui Culianu în presa reseristă, dacă există o explicație - alta decât simpla incoerență instituțională (observată adesea de mine în practica redacțională) sau eventual periodicitatea (lunar sau trimestrial), amplasamentul (provincie sau capitală). Fiindcă toți acești factori au determinat chipul real al presei culturale românești în perioada finală a național-comunismului. Asta nu exclude însă filiera despre care scrie IVS. Ar fi de verificat poate și corespondența lui Adrian Marino, din fondul donat la Biblioteca Universitară din Cluj.
notă în lucru-
Dan Culcer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu