vineri, 14 martie 2008

Pentru o relectura liberã a publicisticii lui Eminescu

Pentru o relectura liberã a publicisticii lui Eminescu

Va trebui să se găsească într-o zi un economist sau un istoric român capabil să analizeze cu seninătate și competență epoca dintre 1821 și 1900, pe bază de arhive, nu doar din unghiul istoriei politice sau ideologice ci și din acela, mai larg pe care în anumite studii ale sale, îl adoptă și Mihai Eminescu. Se va vedea, ceea ce se știe, ceea ce Eminescu a repetat în nenumărate ocazii : nu poate fi vorba, la finele secolului al XIX-lea, într-o Românie abea infiripată ca stat independent, de a ignora amenințarea pe care o reprezenta invazia demografică, economică a unei populații alogene de culturâ idiș, rusă sau polonă. Din motive stricte și naturale de protecționism. Orice altă interpretare a sensului publicisticii eminesciene, normal, rațional și național protecționistă, spre așa zisul său antisemitism visceral, este o nerușinată rezultantă a unei propagande străine, străină de interesele comunității al cărui membru onorabil și foarte inteligent a fost poetul.
Este timpul să se termine cu această legendă.
Legenda antisemitismului lui Mihai Eminescu a fost întreținută, ba chiar impusă și păzită de comunișii cominterniști în perfectă și subterană colaborare cu vârfurile ierarhiei izraelite colaboraționiste, de genul rabinului șef, Mozes Rosen.
Ca urmare două generații de intelectuali, de elevi românu au fost privați de opera publicistică eminesciană, interzisă.
Pentru mine această cârdășie este proba supremă a caracterului antinațional al regimurilor comuniste din România, cominterniste, suveraniste, nazional-comuniste, de la Petre Groza și Gheorghe Maurer până la Nicolae Ceaușescu sau Gogu Rădulescu, pretextul bunelor relații cu Statele unite și lobbyurile sale sioniste sau cu statul Izrael fiind de neluat în seamă într-o chestiune care ține de auto-cunoașterea noastră culturală.
De aceea este urgentă cercetarea arhivelor Comitetului Central al PCR, ale Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor, ale Ministerului Culturii, ale Ministerului de Interne și Externe pentru a cunoaște natura și forța șantajului politic și economic la care statul român a fost supus pe această temă sau pe altele, similare, în perioada de după 1944. Se va evalua astfel realitatea sau irealitatea zvonurilor privind intervențiile străine în domeniul culturii în raport cu propriile blocaje sau imbecilități politice.
Nici o țară din lume nu poate accepta astfel de diktate care castrează cultura națională în numele unor criterii de evaluare străine.
Va trebui deci, fără a se cădea în anacronisme, să se reconstruiscă istoria demografică și economicâ a epocii, consecințele reale ale acestui fenomen, pentru a evalua caracterul de invazie al imigrației cladestine izraelite spre Bucovina și Moldova, vizibilă în atât de clarele hărți realizate de cercetătorul Răzvan Pârăianu, pe care se pare că le ignoră cercetătorii români din ignoranță iar ce evrei le evită ca neconvenabile tezelor oficiale sau oficioase.
Fiindcă nu există un motiv să se stabilească a posteriori vreo legătură dintre rasismul nazist generator și administrator al holocaustului și al haosului războinic, și rezistența națională preconizată de Eminescu.

Anacronismele de genul proclamării existenței în România, dar și în Polonia, Ucraina sau Rusia a unui antisemitism visceral, acauzal și anistoric, practicate prin generalizări stupide, inclusiv în raportul Comisiei Wiesel, sunt declarații de tip propagandistic, neștiințifice, contrare realității.
Marea diversiune a devenit posibilă prin interzicerea accesului la arhive, prin construirea de legende, prin ignorarea voită și blocarea lecturii cărților, studiilor din revistele de sociologie sau economie, care oferă destule date pentru explicare fenomenelor de xenofobie din Moldova secolului al XIX-lea. Nu de rasism ci de rezistență.
The administrative distribution of Jewish population in Romania.1859. Note: In order to create a model for the map of the Romanian Old Kingdom, I used several other maps of the period. Therefore, they are subject of copyright. ©Razvan Paraianu 2002. Internet Modern Jewish History Sourcebook for Central and Eastern Europe. Sursa : Situl http://uk.geocities.com/imjhsourcebook2/MapRo08.htm

Statele europene moderne, europene sau nu, se confruntă cu fenomene similare, de proporții neliniștitoare, față de care se apară cum pot, dar nu doar din unghiul vreunui rasism, real sau presupus, ci din acela al păstrării unor echilibruri economice de aceiași natură ca și cele pe care le evoca, invoca și apăra Eminescu în mica Românie supusă dictatului Marilor Puteri coloniale. Problemele atunci evocate și analizate de Eminescu se află și acum în actualitate, la rădăcina unor crize nerezolvate de un secol și mai bine.
Uzura despre care scrie Eminescu este numele vechi al fondurilor financiare obținute prin vânzarea pervertită a creditelor de consum, în dauna celor constructive, de investiții productive, fonduri ale căror operații speculative cutremură acum temeliile economice ale lumii.
Așa că vom continua republicarea textelor eminesciene care merită să fie recitite și analizate lucid, fără bruiajul celor care încearcă iarăși să pună sub peceți infamante o gândire liberă, orginală și pătrunzătoare.

Dan Culcer
http://www.asymetria.org/index.php

Mihai Eminescu. CESTIUNEA IZRAELITĂ (fragment)


The administrative distribution of Jewish population in Romania.Toate drepturile rezervate © Răzvan Pârâianu. http://uk.geocities.com/imjhsourcebook/index#H3

I. UZURA

Nu demult, în toate statele Europei stipularea dobînzei era mărginită : creditorul care şi-ar fi stipulat dobîndă nelegiuită era obligat de a restitui dobînda primită şi pe lîngă aceasta el era şi supus unor penalităţi. Dar de pe la finea secolului trecut, legile contra uzurei au fost combătute şi s-a cerut înlăturarea lor, ca fiind neutile. Întru combaterea legilor contra uzurei s-a susţinut că statul n-are a interveni a regula relaţiile creditului, acestea avînd a fi regulate numai de particulari, fără nici un amestec ; că capitalul e liber şi esploatarea lui nu poate fi supusă unei restricţii din partea legiuitorului ; că moneta, nefiind decît o marfă, precum preţul mărfei aseminea şi mărimea dobînzei are a se determina prin legea economică de cerere şi ofertă ; că această lege şi concurenţă vor contribui la regularea mări mei dobînzei în mod normal şi priincios, iar după înlăturarea oricării restricţii legale se lăsa a se spera micşorarea dobînzei. Mai ales în urna influinţei şcoalei manchesteriane şi a cercurilor finanţiare influente, precum şi a tutulor cari credeau că abrogarea legilor contra uzurei ar fi o cerinţă absolută a progresului, legile contra uzurei au dispărut în ultimele două decenii. Singură Franţa a persistat a se opune curentelui pretins liberal şi continuă pînă astăzi d-a mănţine legea din 1807 contra uzurei, cu toate că în diferite rînduri s-a cerut abrogarea ei chiar şi-n Corpurile legiuitoare.

De mai mult de 10 ani s-a făcut o esperienţă cu libertatea capitalului şi ni se pare că nu a fost destul a înlătura numai restricţiile legale pentru ca pretutindeni să urmeze o stare priincioasă. Sub regimul libertăţii s-au produs fapte cari dovedesc că, indivizii [fiind] lăsaţi prada concurenţei universale, cei mai puţini şi mai abili se fac cei mai bogaţi şi mai puternici, încît concurenţa şi libertatea nu folosesc decît acestora.

Astfel, pentru Germania, aflăm din scrieri, din presă, din dezbaterile din Cameră, că toate clasele, dar mai ales micii industriaşi şi micul proprietar de la ţară sufăr de greutatea dobînzilor ce li se iau de capitalişti.

Nici micul industriaş, nici micul proprietar nu sînt în stare de a găsi credit pentru industria lor, pentru cultivarea pămîntului, decît în condiţii ruinătoare pentru esistenţa lor. Micul industriaş e redus a se face simplu lucrător, micul proprietar e silit a-şi vinde pămîntul capitalistului. Operaţiile capitaliştilor, a institutelor de credit, a băncilor, sînt descrise ca operaţii uzurare (Vezi Perrot, In zwolfter Stunde, pag. 84 sqq.) Şi spre a mărgini abuzurile uzurei, în Camerele legiuitoare din Prusia şi din alte state ale Germaniei s-au întocmit comisii spre a propune măsurile necesare contra esploatării uzurare.

Şi Austria a urmat curentului general, desfiinţînd în an. 1868 legea contra uzurei, dar de atunci s-au produs fapte şi împrejurări economice atît de anormale şi de înspăimîntătoare încît legiuitorul a fost silit a introduce în iulie 1877 pentru Galiţia şi Bucovina o lege specială spre a înfrîna şi a pedepsi abuzurile uzurare.

Faptele produse sub regimul libertăţii, efectele acestei libertăţi într-o ţară ca Galiţia şi Bucovina, procedările şi uneltirile practicate de către uzurari şi scopul ce ei urmăresc, cine sînt debitorii esploataţi, ce sînt creditorii uzurari, precum şi influenţa ce esercită uzura desfrînată asupra societăţii în general, toate acestea le cunoaştem prin cercetările ce s-au făcut anume în Galiţia şi Bucovina de către autorităţile publice administrative şi judecătoreşti, prin revelă rile produse cu ocazia dezbaterii legii aceleia din iulie 1877 în Corpurile legiuitoare ale Austriei şi prin diferite scrieri1. În special pentru Bucovina ne referim cu deosebire la un studiu instructiv şi foarte însemnat asupra naturei şi efectelor uzurei, făcut de Platter, profesor la Universitatea din Cernăuţi (Der Wucher in der Bucovina), lucrare pe care o recomandăm şi pentru a cării răspîndire am dori ca să fie tradusă.

Acea lege escepţională s-a promulgat numai pentru Galiţia şi Bucovina, dar deputaţii din diferite provincii, precum din Silezia, Moravia, Garmolia, au dezvălit mizeria în care se află micii proprietari de la ţară şi industriaşii şi în alte provincii ale Imperiului prin exploatarea lor în mod uzurar de către capitalişti şi au cerut pentru aceasta aplicarea legii şi în acele provincii. Între alţii deputatul Wurm a susţinut că capitaliştii omnipotenţi şi lacomi storc populaţiile şi guvernul îi vede şi-i lasă să facă. Uzurarii sînt organizaţi ca o ceată de tîlhari. Agenţii lor descoperă pe industriaşul sau pe ţăranul nevoiaş, îi înşeală fără sfială şi fără nici o piedică, iau ţăranului averea şi meseria şi ţăranul ajunge a fi proletar. În anul 1874 cel puţin 10 000 ţărani din provinciile de dincolo de Leitha şi-au pierdut proprietăţile. În acelaşi an s-a îngreuiat averea lor cu datorii în sumă de 195 milioane florini. Daca vor continua astfel lucrurile, a adăogat acel deputat, vor dispărea ţăranii, cari sînt o condiţiune pentru puterea şi pentru existenţa statului.

Spre a înţelege natura şi efectele uzurei astfel cum se practică în Galiţia şi Bucovina, nu putem fără a ţine seamă şi de condiţiile sociale şi economice a acestor provincii, precum şi de condiţiile morale şi intelectuale a poporului din acele provincii. Galiţia şi Bucovina sînt ţări agricole, învederat că ţăranii, micii proprietari, vor fi aceia în privinţa cărora vor avea a se constata şi cunoaşte efectele uzurei.

În urma legilor de la 1848 şi 1855 regulîndu-se cestiunea agrară, ţăranii dobîndiră dreptul de proprietate şi libertatea, fără însă ca legiuitorul să se fi gîndit la măsurile tutelare în ve derea stării lor şi la măsurile necesare pentru ridicarea lor morală şi intelectuală spre a putea susţine lupta mai ales cu capitalistul. Avînd multe defecte morale, dedat beţiei sau îndemnat la beţie chiar de speculanţi, fără experienţă, fără instrucţie şi lipsit de protecţia proprietarului de care fusese dezrobit, ţăranul e chemat a deveni prada uneltirilor uzurare a speculanţilor la cari el e nevoit a se adresa. Însuşi ministrul de justiţie Glaser a zis că trebuie să fim cuprinşi de spaimă cînd ne închipuim care poate fi starea intelectuală a multor persoane cu cari-şi pot face speculanţii manipulările cele mai de necrezut. Galiţia e superioară Bucovinei sub raportul intelectual. Ce trebuie însă să fie în Bucovina ? Cu ocazia aniversării de 100 ani a anexării Bucovinei s-au publicat scrieri de ocazie care vroiau a arăta cum toate progresele po sibile s-au realizat în acea provincie, cum tot e în cea mai bună regulă. Cît însă diferă de acest tablou tabloul ce ni-1 depinge Platter despre starea morală şi întelectuală a poporului din Bucovina. După Platter, nu e nici o deosebire între ţăranul de acum şi între ţăranul dinainte de 100 ani ! Ţăranul e o fiinţă cu totul nedezvoltată sub raportul moral şi intelectual, care are trebuinţă de ajutor faţă mai ales cu speculantul rafinat. Pentru celebrarea acelei aniversări s-a înfiinţat o universitate, ca şi cînd s-ar fi putut simţi necesitatea unui asemenea institut cînd, din copiii ce-ar fi trebuit să frecuenteze şcoale, nu o frecuentează decît 15,7 % din cauza lipsei de şcoale, pentru a căror introducere ar fi fost mai mare necesitate. Lipsit ţăranul astfel de instrucţie, nu ne putem mira că el nu e în stare a pricepe socotelile şi manipulările speculantului.

Datoriile ce contractează ţăranul în Galiţia şi în Bucovina nu sînt numai pentru scopuri economice, ci în mare parte ele sînt datorii de lux, de consumpţiune. Cîrciuma e locul de predilecţie n care se contractează datoriile. Ţăranul e învitat de speculant la cîrciumă, i se arată spre cumpărare lucruri pentru femeie sau pentru copii şi i se spune că, dacă el nu are mijloace spre a le cumpăra sau spre a ospăta la nuntă sau la botez pe vecini după obiceiul de la ţară, i se vor da pe credit lucrurile şi băutura. Astfel se suscită trebuinţe pe care ţăranul nu le poate satisface din mijloacele ce are. Pentru aseminea trebuinţe se contractează datorii, se stipulează dobînzi pe lună, pe săptămînă, se răfuieşte socoteala din timp în timp, se adaogă şi se socotesc dobînzi la dobînzi, se stipulează clauză penală şi apoi se prezentă creditorul şi debitorul la notar spre a încheia un act sau se cere debitorului o poliţă. Actul ce constată datoria cuprinde o sumă care reprezintă de mai multe ori suma primitivă datorită.

Forma ce o preferă speculantul pentru constatarea datoriei e poliţa ; se cere debitorului o poliţă ; acea formă e plăcută speculantului fiindcă ea ascunde manipulările uzurare, apoi din cauza procedurei sumare şi din cauză că debitorul în general nu e în stare a se înfăţişa la tribunalul depărtat comercial spre a face contestaţiile.

Ani munceşte ţăranul cu nevasta şi copiii spre a scăpa de creditor, însă adeseori în zadar. Dar era o margine pentru speculanţi care prezerva pe ţărani. Speculanţii fiind, precum vom vedea, în cea mai mare parte izraeliţi, ei nu puteau a-şi însuşi imobilele debitorilor lor si erau ameninţaţi de legea contra uzurei.

În anul 1867 izraeliţii dobîndesc dreptul de a putea avea imobile şi-n anul 1868 se înlătură legea contra uzurei. Se pare că deodată în urma acestor legi ar fi sporit posibilitatea de a dobîndi credit, căci se înmulţesc vînzările silite a imobilelor debitorilor.

Dar din sporirea vînzărilor silite în urma legii din 68 nu se poate conchide că a sporit creditul. Cu înlăturarea acelor legi restrictive s-a creat numai facultatea de a exploata populaţia m mod uzurar ; pe cît înainte marea majoritate era lipsită de credite, asemenea şi în urmă ea e lipsită de credit. Ceea ce constituie sporirea creditului e înlesnirea de a găsi credite în condiţii favorabile, astfel ca dobînda de plătit să nu covîrşească folosul normal ce poate avea debitorul ca industriaş şi ca mic proprietar ; şi, dacă aflăm că condiţiile sub care în Galiţia şi in Bucovina debitorul îşi poate procura credit sînt astfel încît minarea lui ca meseriaş sau ca mic proprietar e sigură, vom admite că prin înlăturarea acelor legi nu a sporit creditul.



Astfel, de vreme ce sub regimul legii contra uzurei în Bucovina s-au efectuat vînzări silite 57 în anul 1864, iar 68 în anul 1865, cu toate că a fost în anul 1865 cea mai mare mizerie din cauza relei recolte, în urma introducerii libertăţii prin legea din 14 : iuniu 68 se înmulţesc vînzările silite ; aşa se efectuează vînzări silite 253 în anul 1875, 375 în 1876 şi 817 în anul 1877. Iar în Galiţia, de vreme ce în anul 1867, sub regimul legii contra uzurei, se făcuse publicaţii numai pentru 164 vînzări silite, deodată numărul publicaţiilor sporeşte în anul 1868 cu 65 %, în anul 1873 cu 273 %, în 1874 cu 525 %, în anul 1875 cu 814 %.

Dr Eydzowski, în raportul său către Cameră în privinţa legii din iuliu 1877, afirmă „că folosul capitalistului în Galiţia întrece de 3, 4, 5 şi de 10 ori cîştigul ce-1 poate avea agricultorul din pămîntul său sau industriaşul din industria sa". În unele districte ale Galiţiei nici nu se poate încheia o afacere cu mai puţin de 20 % şi m general se stipulează cîte 30 sau 40 %. Sînt cazuri, afirmă acelaşi raportor, m care datoriile primitivo de 300 sau de 400 florini, în urma prelungirilor, a adăogirii dobînzilor la dobînda şi a clauzelor penale, s-au urcat după trei ani la suma de 15 000 sau 20 000 florini cazuri în care pentru 60 florini s-a dat o poliţă de 600 florini de plătit după 6 luni (Kaserer, p. 23). Ministrul de justiţie declară că stipularea de 75 sau 80 % e ceva obicinuit în Galiţia (Kaserer, p. 85). Şi cei mai mulţi care sînt astfel esploataţi şi în urmă espropriaţi sînt cei mai săraci. Eaportorul constată că din imobilele anunţate spre a fi vîndute silit, a căror număr 1-am arătat mai sus, 71 % sînt imobile de o valoare mai mică de 1 000 florini, 22 % sînt de o valoare de la 1 000 pînă la 5 000 florini şi numai 3 % sînt de o valoare mai mare de 5 000 florini (Kaserer, p. 22).

Dar ceea ce e înspăimîntător e că multe din vînzările silite sînt pentru plata unor creanţe în sumă numai de 3 fl. 69 kr., de 3 fl. 30 k[r]., de 2 fl. 30 k[r]., precum constată ministrul de justiţie (Kaserer, p. 85). Ce mizerie economică nu se revelează cu aceasta !

Şi, pentru Bucovina, Platter dovedeşte în mod peremptoriu cît de falşă ar fi concluzia de a crede că, în urma înlăturării legii contra uzurei, condiţiile sub care se poate procura credit ar fi uşoare sau că ar fi putinţă de a găsi credite.

În anul 1875 s-a vîndut un imobil în valoare de 250 florini pentru o datorie de 90 creiţari (!!); în anul 1876 s-au săvîrşit vînzări silite pentru datorii de 1 fl. 36 creiţ[ari], de 2 fl. 50 cr., de 3 £1., de 20 florini (v. Platter, p. 32). Din cei espropriaţi în anii 1876 şi 1877, 245 nu datorau decît numai cîte 33 fL, apoi alţi 533 datorau numai cîte 88 fl. şi 1047 datorau cîte 240 fl. Ceea ce dovedeşte că espropriaţii sînt cei mai săraci ! Şi să nu uitâm ca în acele sume pentru care s-au săvîrşit vînzările silite e nu numai capitalul datorit, ci şi toate adăogirile prin dobîndă, prin dobîndă la dobîndă.

Platter calculează că acei cari nu datoreau mai mult de 1 000 florini au plătit în anul 1876 ca dobîndă minimum 33,96 % şi în anul 1 877,33,95 % ; dar uitîndu-ne mai de aproape la dobînda plătită în fiecare caz, aflăm că, din 600 espropriaţi, 44 au plătit cîte 36 %, 5 cîte 40 %, 12 cîte 42 %, 79 cîte 48 %, 9 cîte 50 %, 15 cîte 57 %, 63 cîte 60 %, 27 cîte 72 %, 5 cîte 96 % şi unii au plătit cîte 100 %, 109 %, pînă la 185 % ! (V. Platter, p. 17 şi 18).

Şi datoriile, îngreuiate prin dobînzi în aseminea mod, mai se măresc prin clauze penale, prin cheltuieli de judecată, care sînt cu atît mai mari cu cît debitorii sînt mai săraci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu